Prietenul nostru, A.J.Juliani și-a propus pentru acest sfârșit de an calendaristic să vină în ajutorul vostru cu o serie de 12 articole care sintetizează modul în care vă puteți transforma clasele pentru a deveni cu adevărat clase centrate pe elev.

Iată mai jos primul articol din această serie – partea întâi – care conține și o excelentă idee pentru a face primii pași.

Îmi amintesc de prima dată când am auzit la un seminar fraza ”clasa centrată pe elev” și aproape m-a bufnit râsul.

Am crezut întotdeauna că totul în clasa mea era despre elevi, ei erau motivul predării mele și concentrarea mea era întotdeauna pe învățarea lor.

Această nouă terminologie suna ca o expresie la modă și nu am acordat prea multă atenție prezentării până nu am auzit asta:

Acela care vorbește este cel care efectuează majoritatea învățării. În clasa ta, care este proporția între vorbirea profesorului și vorbirea elevului?

Nu m-am gândit niciodată înainte la acest echilibru între vorbirea profesorului și vorbirea elevului. Asta m-a făcut să reflectez cum, în multe din lecțiile mele a trebuit eu să vorbesc, să-i distrez și să le prezint elevilor mei. Și, cu toate acestea, pe măsură ce am continuat să reflectez, mi-am dat seama că cele mai bune lecții au fost întotdeauna acelea în care elevii stăpâneau ceea ce învățau și făceau.

Fie că a fost vorba de o discuție, un proiect sau o activitate – ei au fost mai angajați și împuterniciți decât atunci când eu eram cel care întrețineam lecția.

Am stabilit ca în acel an să dau elevilor mei mai mult decât o oportunitate de a conduce discuțiile din clasă, de a avea alegere asupra proiectelor lor și până la urmă să fac clasa mea un spațiu centrat pe elev în care ei să învețe și să crească.

Apoi Realitatea a lovit…

Ideea unei clase centrate pe elev este măreață. Ca și majoritatea teoriilor educaționale sună realizabil, dar apoi, în realitate, este provocator să o aplici și să o faci să funcționeze.

Unul din modurile de a vorbi despre schimbarea într-o clasă centrată pe elev (și probabil cel mai popular mod de a vorbi despre această mișcare) este să te concentrezi pe a scăpa de lecturarea conținutului. Lecturarea (predarea) a fost baza orei pentru ani și ani de zile dar a fost întotdeauna cumva un subiect fierbinte. Doar recent dezbaterea asupra lecturării s-a aprins din nou, cu poziția postată pe blogului său de Seth Godin privind problema predării profesorului în fața clasei*.

* https://medium.com/@thisissethsblog/no-laptops-in-the-lecture-hall-1847b6d3315

Într-un articol recent din New York Tiems**, Susan Dynarski, o profesoară de la Universitatea din Michigan în specialitățile educație, politici publice și economie, descrie de ce le-a interzis studenților ei să folosească laptop-ul în timpul lecturărilor/ predării ei.

Nu există foarte multe date care să arate că într-un mediu în care se lecturează cursuri, studenții/ elevii cu laptop nu învață la fel de mult ca cei fără vreunul. Dar argumentele ei au sens și eu îi aplaud standardele și curajul.

Dar ea a omis problema reală.

** https://www.nytimes.com/2017/11/22/business/laptops-not-during-lecture-or-meeting.html?

Ce ați spune despre asta în schimb: Nu sală de lecturare.

Seth Godin (un autor al multor cărți best-seller și fondator al programului AltMBA) continuă să spulbere multe din miturile din jurul lecturării, dar încheie cu această piesă de rezistență:

Un profesor grozav este suficient de inteligent și suficient de conectat pentru a derula o conversație interactivă, un seminar participativ asupra conceptelor care este nevoie să fie învățate.

Sunt de acord cu acest sentiment, din întreaga inimă. Dar, atunci când am încercat prima dată să mă îndepărtez de lecturarea obișnuită în clasa mea, nu a fost ușor.

De fapt, am fost groaznic la asta.

M-am chinuit să-i fac pe elevi să se implice. Nu am avut nici un răspuns pentru momentul în care clasa a devenit tăcută (atunci când ei ar fi trebuit să conducă discuțiile), iar învățarea bazată pe proiecte, care avea toate alegerile, a devenit o casă de nebuni a opțiunilor care erau mult prea greu de evaluat și prea largi pentru a fi conectate cu ceea ce învățam.

Mai târziu în acel an, într-o conversație cu un mentor grozav care mă învăța (te iubesc, Jen Smith!), ea mi-a pus o întrebare foarte simplă:

– Cum ai eșalonat schimbarea? Sau ai sărit cu capul înainte direct în ideea că elevii își stăpânesc propria învățare?

Am încercat să-i răspund ceva despre modurile în care am eșalonat această schimbare până am realizat că nu aveam nimic să-i spun.

**Greierași** (s-a așternut o liniște în care auzeam greierii din grădină…)

După ce mi-am recunoscut vina de a fi cineva care tinde să sară cu capul înainte, ea a râs și a spus, ”Hai să începem de acolo de unde sunt acum copiii și cu ce sunt ei obișnuiți să facă. Apoi, cu unde vrem noi să fie. Tot ce avem de făcut după asta este să planificăm pașii pentru a-i mișca de la A la B.”

Sistemul în trei pași pentru a-i face pe copii să discute

Majoritatea elevilor mei erau obișnuiți cu profesorul care lecturează și pune apoi câteva întrebări în timpul/ după prezentarea lecției. Ei fie ar fi ridicat o mână pentru a răspunde, sau câteodată ”s-ar fi întors” să discute într-un grup mic.

Pentru învățarea bazată pe proiecte, majoritatea elevilor mei erau obișnuiți cu indicații foarte detaliate ale proiectului, cu indicații pas-cu-pas care erau mai mult o rețetă decât un proiect foarte deschis. Ei ar fi luat o rubrică care era un mecanism de obținere a unui produs final și care rareori avea ceva comun cu procesul învățării.

Îi aruncasem pe acești copii în proiecte ca al nostru ”Proiect al sculpturilor din vechituri” unde ei trebuiau să creeze o sculptură (utilizând obiecte casnice și vechituri) care reprezentau simboluri și motive variate dintr-o povestioară recentă. Rubrica era un proces dirijat, dar nu era un proces în paisprezece pași de urmat, era un proces pe care ei îl puteau modifica după nevoile lor așa că, copiii au fost pierduți și nu au fost siguri de cum să procedeze.

Similar, i-am pus pe acești copiii într-un Seminar Socratic*** unde eu nu am dat nici un fel de explicație iar ei au discutat pe baza propriilor întrebări, impresii, idei și răspunsuri ca un grup larg. În cursul acestui Seminar Socratic, majoritatea timpului a fost caracterizată de o tăcere mormântală sau de câțiva elevi care au condus discuția.

*** https://www.youtube.com/watch?time_continue=22&v=6pGVR6ZF_2M – Walker Middle School Socratic Seminar – cum arată un seminar Socratic funcțional (n.n.)

Pentru a-mi aduce elevii la a-și căpăta controlul propriei învățări, am început de la punctul în care erau, în loc de cel în care am fi vrut să fie.

Am început să ne concentrăm pe obiceiurile de discuție în clasă. Majoritatea copiilor doar răspundeau întrebărilor pe care le puneam eu, cu un răspuns la acea întrebare.

Ei nu puneau propriile întrebări despre de ce, cum, unde și cine. Ei nu își împărtășeau ”gândirea”, ceea ce ”știau” și la ce ”s-au conectat” în timpul discuției.

În realitate, ei erau concentrați pe a da răspunsul potrivit. Și ne-am propus să corectăm asta în timpul primului pas către o clasă centrată pe elev.

Melisa Perlman – profesor de matematică

Pasul #1: Jocul discuției

Elevii mei au intrat în clasă ca în oricare altă zi, și nu au fost schimbate prea multe lucruri. Pupitrele erau încă așezate în mici grupuri, proiectorul era pornit pe activitățile de ”fă acum” proiectate pe tablă. Iar, tema pentru acasă a săptămânii a fost scrisă pentru fiecare zi.

Singura diferență a fost că fiecare pupitru avea un plic alb pe el, cu cinci carduri de diferite culori în el.

Aceasta a fost deschidere primului nostru Joc al discuției. Am luat ideea de la colega mea, Melisa Perlman și am văzut variații ale acestui joc peste tot online. Cea mai bună parte despre acest joc este că e simplu de creat, simplu de explicat și complet modificabil, depinzând de subiect, nivelul clasei sau așezarea în clase.

Iată elementele de bază. Fiecare elev primește un număr de carduri diferit colorate pe care să le utilizeze de-a lungul discuției. Ei trebui să joace fiecare card o singură dată, dar pot juca cardul de întrebare de mai mute ori după ce au utilizat alte carduri.

Cardul albastru = eu știu (deoarece)

Cardul galben = Pune o întrebare

Cardul verde = eu simt

Cardul portocaliu = conectează (cu tine însuți, cu lumea, cu alt text/ idee/ subiect)

Fiecare card valorează un punct (dacă tu vrei să notezi această activitate, la discreția ta și a clasei/școlii), iar obiectivul este să înlocuiești evaluarea doar a produsului final (chestionar/ test) înlocuind-o cu evaluarea procesului de învățare (să ai o discuție activă).

(Cu cei mici puteți folosi si figurine colorate, create de ei, la orele de activități practice, n.n.)

Aceasta eșafodează clasa centrată pe elev în două moduri.

Primul, jocul este centrat pe subiectul conceptul, conținutul, textul tău pentru lecție. Elevii trebuie să fie angajați cu acel conținut pentru a răspunde cu răspunsurile și întrebările de mai sus (eu gândesc, știu deoarece, eu simt, conectez etc.)

Al doilea, modelează multitudinea de feluri în care tu poți contribui la o discuție de învățare activă. Asta ajută elevii care ar putea fi sfioși sau care vor să se ascundă în timpul discuției.

În fine, noi am adăugat o componentă – un canal de suport online pentru acest joc, unde elevii nu trebuie să vorbească întotdeauna cu voce tare în clasă pentru a câștiga puncte, dar își ”pot juca cărțile” postând pe o platformă ca TodaysMeet.com pentru a participa la discuție.

Sursa: http://ajjuliani.com/three-step-system-getting-students-talking/