Modelul eco-bio – noua paradigmă în dezvoltarea umană

MODELUL ECO-BIO – noua paradigmă în dezvoltarea umană !

Noile descoperiri în științele fundamentale ale dezvoltării umane ne forțează să schimbăm felul în care înțelegem că, o viața sănătoasă și proseperă a adulților își are originile și depinde de modul în care se face educația timpurie a copiilor.

Kids on tree

Copii jucându-se în natură

Experiențele sociale și de mediu din prima copilărie (ecologia), predispozițiile genetice și modelarea epigenetică indusă de mediul în care se dezvoltă (biologia) influențează comportamentele de adaptare, capacitatea de învățare, sănătatea fizică și mentală pe parcursul întregii vieți și viitoarea productivitate ecoonomică a individului.

Multiple studii privind modul în care indivizii evoluează de-a lungul vieții au demonstrat asocieri puternice între diversele forme ale adversităților întâmpinate pe parcursul copilăriei (ex. abuzuri, neglijare, un mediu familial afectat de dezechilibre emoționale, relaționale, mentale sau diferite abuzuri ale părinților/ formatorilor), și o largă gamă de rezultate mai puțin optime ale acestor indivizi ajunși la maturitate, în ce privește sănătatea fizică (obezitate, hipertensiune, diabet, cancer etc.), sănătatea mentală (depresii, tendinte suicidare, abuzul de alcool sau medicamente/ substanțe) și prosperitate/ eficiență profesională (dificultăți financiare sau probleme la locul de muncă). În ciuda faptului că aceste asocieri între copilăria timpurie și traiectoriile pe care se dezvoltă viața indivizilor erau și înainte evidente, fundamentul biologic al acestora a rămas, până de curând, necunoscut.

Cercetările din domeniul epigeneticii, aflate în plină efervescență, demonstrează că factorii ecologici – ai mediului fizic, social și emoțional – afectează în mod direct modul în care este “citit” materialul genetic. Termenul de epigenetic se referă la acele mecanisme care schimbă expresia genelor care determină dezvoltarea specifică a diferilor organisme și funcționalitatea acestora, fără să altereze secvența ADN. Știm astăzi că multe dintre mecanismele epigenetice (cum sunt metilarea ADN sau de-acetilarea histone) sunt activate de mediatorii psihologi ai răspunsului la stres (ca de exemplu cortizolul și adrenalina). În acest fel, copilăria timpurie este imprimată la nivel biologic – alterând modul în care modelul funcțional este utilizat de această generatie și de cea următoare.

De asemenea, progresele făcute în ultimii 20 de ani în neuro-științe au dezvăluit rolul critic pe care experiențele de viață (și activitatea neurologică generată de aceste experiențe) îl joacă atât în modul iî care creierul se “cablează”, se dezvoltă (își auto-construiește arhitectura fundamentală) cât și în modul în care se transformă, ca răspuns la schimbările din mediu (prin plasticitate). Căile neuronale primare sunt fundamentul pe care se construiesc circuite mai complexe, la fel cum abilitățile de bază sunt fundamentul pe care se pot construi abilități mai sofisticate. Din cauza faptului că plasticitatea celulelor creierului scade o dată cu vârsta, este esențial ca experiențele de viață din copilărie să creeze un fundament solid pentru o întreagă viață de învățare, obiceiuri sănătoase și stare de bine.

Pentru a evita bolile și sărăcia, este nevoie de un model de viață sănătoasă, formare timpurie și educație care ține cont de toate nevoile copilului – eco-bio-educația.

Transpunerea progresului dramatic din științele dezvoltării vieții în practica educației, asistenței medicale și sociale nu este ușor de făcut. Dar totodată, transpunerea științei în practică deschide oportunități fără precedent de influențare pozitivă a traiectoriei de viață a indivizilor. Figurile următoare rezumă interacțiunile dintre experiență, epigenetică, dezvoltarea creierului și comportamente și cât de semnificativ afectează adversitățile și stresul psihologic din copilărie acest proces.

Noua abordare integrata a dezvoltării se bazează pe un model intitulat “Eco-bio-developmental framework”, propus de Asociația Americană de Pediatrie. 

EcoBioDev-Model

Eco-Bio-Developmental Model

Puteti vedea aici –  –   modelul complet, tradus in limba romana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s