Peste 20 de ani vom spune ”Nu-mi vine să cred că ne-am concentrat pe testele standardizate”

Începusem să scriu un articol despre noile legi ale educației și dedicasem primul paragraf introducerii evaluărilor naționale la clasele primare. Și iată, parcă A.J.Juliani a răspuns gândurilor mele cu articolul de mai jos. Vă arăt acum primul paragraf scris de mine și pe urmă articolul lui. Cât de benefice sunt testările standardizate la clasele primare?…

Întrebarea la ordinea zilei – Cât de utile sunt în acest moment cele două experimente românești: Școala Altfel și Săptămâna Verde?

Am participat timp de trei zile la un proiect de educație civică și video participativ, în care au fost implicați mai mulți profesori. În pauze, am discutat cu ei pentru a-mi da seama cât de utile le-au fost cunoștințele și abilitățile predate în acel curs. Ceea ce am realizat imediat a fost faptul că erau…

Școli durabile și o Comunitate de practică

Am asistat acum două zile la evenimentul de lansare al proiectului Eticheta ”Școli durabile – Educație pentru dezvoltarea durabilă la scară locală”* inițiat de organizațiile REPER21, MAI BINE și TERRA MILENIUL III. Poate că mulți dintre voi cunosc aceste organizații din proiectele anterioare – Profi21, Orașe reziliente, Angajament pentru climă, Tinerii Ambasadori în lupta cu…

De ce este atât de greu să studiezi, și ce pot face profesorii ca să-i ajute pe elevi

Profesorul de psihologie Daniel Willingham susține, într-o nouă carte apărută recent că, începând cu clasele elementare superioare (III-IV), acele abilități de studiu susținute de rezultatele cercetărilor ar trebui să fie întrețesute în programa școlară. Prof. Dr.Laura McKenna, contributor al revistei Edutopia, cu o experiență semnificativă în predarea în școli pentru copii cu dizabilități, în cercetare…

Avem nevoie de toate talentele în științe ale lumii

Astăzi, 11 Februarie, este Ziua Internațională a femeilor și fetelor din știință și, cu acest prilej aducem un omagiu femeilor care și-au adus aportul la cercetare și inovare. Și, totodată subliniem nevoia ca ele, femeile, să se poată implica mai mult în aceste domenii. De-a lungul anilor și la toate nivelurile disciplinelor științei, tehnologiei, ingineriei…

Cum să creați un mediu în care toți elevii să vadă că pot fi buni la matematică

”Cum măsurăm dacă o persoană este “bună” la matematică? Nu este vorba despre note, nu este vorba despre performanțele la teste, nu despre viteza computațională… atunci ce este?” Aceasta este întrebarea pe care a adresat-o recent Crystal Frommert pe Twitter colegilor săi profesori. Și iată articolul rezultat din răspunsurile colegilor și discuția despre acest subiect.…

De ce funcționează atât de bine UDL și PBL

Despre Universal Design for Learning (UDL) și Project Based Learning (învățarea bazată pe proiecte) am mai vorbit și în alte articole publicate de-a lungul anilor, și vă sugerăm doar un exemplu, aici*. * https://creeracord.com/2022/01/14/5-moduri-in-care-sa-regandim-curriculum-ul-in-2022-si-pe-mai-departe-i/ Dar în articolul de astăzi, A.J.Juliani explică de ce aceste două concepte funcționează atât de bine când sunt aplicate împreună. Cu…

5 Idei fantastice pentru proiecte colaborative

Așa-i că nu ați mai auzit de mult despre ideile grozave venite din partea profesoarei Jennifer Gonzales? E doar vina noastră, pentru că site-ul Cult of Pedagogy este în continuare plin de articole și interviuri interesante. Poate și pentru că aseară am urmărit un interviu cu Claudia Costea de la Asociația Pirita din Maramureș în…