Sperăm că vă amintiți că prietenul nostru, A.J.Juliani ne-a promis o serie de douăsprezece articole legate de învățarea bazată pe proiecte și pe alegere. Până acum am tradus pentru voi primele trei dintre acestea – https://creeracord.com/2017/12/07/un-sistem-in-trei-pasi-pentru-a-i-face-pe-elevi-sa-discute-1/ / https://creeracord.com/2017/12/14/o-activitate-de-invatare-bazata-pe-proiecte-care-poate-functiona-in-orice-clasa/ și https://creeracord.com/2018/01/09/oare-este-sfarsitul-temelor-de-acasa-la-matematica-1/.

Acesta este cel de al patrulea articol din seria Project Based Learning – Învățarea bazată pe proiecte.

În primul meu an întreg de predare am fost profesor de Arta limbajului la clasa a 8-a. Era job-ul meu de vis la acea dată. Îmi place energia elevilor de gimnaziu și eram încă mai înalt față de majoritatea dintre ei.

Situația mea era chiar mai bună decât mă așteptam, deoarece echipa noastră de gimnaziu avea doi profesori de Arta limbajului și eu predam în calupuri de 85 de minute în loc de 40 de minute. Deși asta însemna mai mult ”timp” de predare, erau mai puțini elevi în fiecare clasă și mai puțini elevi pentru întregul curs. Asta a ajutat la notare în mod special (gândiți-vă cât îți ia să notezi 130 de lucrări în loc de 65).

Un beneficiu în plus, pe care eu nu l-am văzut venind în acel an de școală, a fost cât de mult timpul în plus mi-a permis mie să-i înțeleg și să-i cunosc pe elevii mei. Atunci când petreceți împreună 80 de minute pe zi timp de 180 de zile tu realmente ajungi să cunoști pe cineva. Mă gândesc la conexiunile pe care profesorii din clasele elementare le pot face cu elevii lor și știu că această legătură este chiar mai puternică.

La jumătatea anului școlar, unul din elevii mei m-a întrebat dacă mi-aș împărtăși vreuna din scrierile mele cu ei. De fapt nu mi-a venit să cred că încă nu făcusem lucrul acesta. Aș fi împărtășit exemple de lucrări pe care le creasem, dar, deși acestea erau originale, ele nu erau autentice pentru tipul de învățare pe care l-am făcut adesea.

Le-am spus că voi citi ceva din ce am scris în ziua următoare și a părut că elevii mei sunt mai nerăbdători decât fuseseră vreodată înainte, ceea ce a ciudat pentru că noi făcusem o mulțime de activități amuzante în timpul acelui an școlar.

În acea noapte am luat o bucată tip memorii pe care o scrisesem recent despre un prieten care murise și cum asta schimbase perspectiva mea asupra vieții. M-am întrebat dacă asta nu ar fi ”prea grea” pentru elevii mei de clasa a 8-a și apoi mi-am amintit că noi abordasem pierderea și eram încredințat că asta ar putea arăta că eu am crescut în timpul acestei perioade grele.

În timp ce eu citeam cu voce tare elevilor mei aceste memorii, ”Trei benzi pe încheietura mea”, ei au stat și au ascultat în liniște. Nu a fost implicată nici un fel de tehnologie didactică. Nu am folosit nici un fel de strategie specială de instruire. Am fost doar eu, cuvintele mele și atenția lor.

După ce am terminat ei au dorit să scrie propriile lor memorii și am început aceeași oră de clasă.

Pot să spun cu onestitate că unele scrieri din acea săptămână au fost unele din cele mai inspirate pe care le-am văzut în toți anii mei de predare. Și a fost alegerea lor.

Anul următor m-am mutat la departamentul de liceu de engleză, iar doi ani mai târziu am predat limba engleză multora dintre elevii pe care i-am avut în clasa a 8-a.

Când au venit în clasă cunoșteam fiecare elev extrem de bine. Le cunoșteam mediul, situația familială, interesele și tendințele de învățare. A fost puțin mai provocator ca profesor de clasa a 10-a și asta a ciufulit ceva pene la început, dar după asta am fost capabili să ajungem la activități de nivel înalt, deoarece relațiile fuseseră deja construite.

Cu toate acestea, am avut o problemă. Deși îi cunoșteam personal, nu am fost capabil să văd cât de mult crescuseră ca învățăcei în timpul anului care trecuse. Păstrasem câteva lucrări din clasa a opta, dar nu destule pentru fiecare elev. Când l-am întrebat pe profesorul din clasa a 9-a, nu am rezolvat problema. Nu avea lucrări ale elevilor la care să mă uit.

Asta o fost un alt moment de ”aprindere a becului” în tânăra mea carieră de predare. Deoarece noi începem deseori cu elevi ”proaspeți” cărora nu le-am predat mai înainte, tindem să vrem să facem propriile noastre judecăți privind abilitățile lor încă de la primele însărcinări și evaluări. Pe aceste prime aruncături de ochi ne bazăm noi opiniile și strategiile pedagogice.

Cu toate acestea, cu acest grup, eu le predasem lor acum un an și jumătate. Îi cunoșteam și știam de ce sunt capabili, dar nu eram în stare să văd creșterea lor din anul care trecuse.

Acesta a fost momentul în care am decis să fac un portofoliu digital pentru toți elevii mei din toate clasele. Nu am oprit această practică de atunci și o recomand cu căldură nu numai pentru profesori ci pentru toate departamentele și școlile. Adaugă alegere adevărată în procesul de evaluare.

”Câteodată, cele mai strălucite și inteligente minți nu strălucest la testele standardizate deoarece ei nu au minți standardizate.” – Diane Ravitch

Iată de ce.

Ce pot face elevii? Călătoria Portofoliului

Noi am vrut întotdeauna să știm ce înțeleg și sunt capabili să facă/aplice elevii noștri. Problema este că o evaluare cu multiple alegeri (teste cu întrebări și alegerea din răspunsuri multiple) oferă rareori această informație. Cu toate acestea, acest tip de evaluări sunt ușor de notat, ușor de distribuit și ușor de re-folosit an după an cu mici variații. Din această cauză multe evaluări standardizate sunt bazate pe alegeri din răspunsuri multiple și de asta testele SAT și ACT utilizează cel mai mult acest model pentru majoritatea întrebărilor lor.

Ce este mai rău, este că această idee de instruire bazată pe date este bazată pe aceste evaluări cu răspunsuri multiple și de ce spun acestea despre abilitățile elevilor.

Ce fel de învățare promovează aceste evaluări?

1. Memorizarea și regurgitarea faptelor din ghidurile de studii sau povestiri.

2. Mentalitatea că există un singur răspuns corect.

3. Răsplătirea ghicitului inteligent și a ”jucării jocului”.

4. Răspunsuri care trebuie să fie ”în capul tău”.

Și lista asta poate continua. Ca fost profesor care a dat teste cu răspunsuri multiple și ca tutor pentru testele SAT care a învățat elevii ani de zile cum să ia aceste teste, sunt stingherit să spun că odată am legat această rigoare și întrebările cu răspunsuri multiple de învățarea în profunzime.

Am văzut de la bun început, atunci când am avut acel grup de clasa a 8-a din nou în clasa a 10-a, ce fel de informație pot să obțin din diferitele forme de evaluare. Am fost capabil să văd ce au făcut ei la testele standardizate și la evaluările la nivel de district, dar deși notele lor erau pe hartă (mari sau mici) ele nu îmi dădeau prea multă informație despre ce fel de învățăcei au fost sau ce fel de lucrare pot ei produce.

Ceea ce pot să văd privind la munca elevului este mult diferit. Portofoliul elevului îmi arată următoarele:

1. Ce fel de însărcinare/ evaluare a fost și cum a abordat-o elevul.

2. Ce fel de experiențe personale sau nelămuriri/erori aduc ei către acea însărcinare.

3. Cât de bine demonstrează înțelegerea conținutului.

4. Cât de bine își demonstrează abilitățile măiestriei lor.

5. De obicei unele tipuri de reflecție sau un fel de meta-cogniție asupra a ceea ce au făcut.

6. Dacă s-au îmbunătățit sau nu la următoarea piesă din portofoliu..

Răspunsul este evident…

De fapt, nu este doar ceea ce fiecare profesor vrea să vadă de la elevii lui dinainte, dar asta face mult mai ușor de evaluat creșterea unui elev de-a lungul unui semestru sau de-a lungul unui an întreg, versus cât de mult un test final sau un proiect culminant poate să arate.

Portofoliile m-au ajutat pe mine să văd vizual unde se chinuie și unde au depășit așteptările mele. Portofoliile au permis de asemenea alegerea elevului în procesul de evaluare care, așa cum știm conduce la angajamentul și la stăpânirea elevului în propria învățare.

Sursa: http://ajjuliani.com/heck-grade-choice-based-learning/