CLUBUL
“PRIETENII ARTELOR & STIINTELOR”
VĂ INVITĂM SĂ VĂ ÎNSCRIEȚI LA CURSURILE DE VARĂ
care se vor desfășura în perioada 6 – 30 Iulie și 17 August – 12 Sept.
Suntem abia la sfârșitul iernii, dar vă invităm să gândiți în viitor să vă gândiți la planurile pentru vacanța de vară a copilului / copiilor voștri. Și, vă propunem să folosiți vacanța copilului Dvs. pentru a-l „echipa” mai bine pentru viață, înscriindu-l la cursuri care îl vor ajuta să se dezvolte fizic, emoțional și intelectual, să-și descopere vocația, urmându-și interesele și pasiunile și să învețe să descopere secretele lumii prin noi modalități de cercetare și învățare.
Veniți cu copilul la Clubul „Prietenii artelor și științelor”, unde îl așteaptă traineri talentați și cu experiență, care îl vor ajuta să descopere că învățarea este distractivă și interesantă și îl vor învăța multe lucruri care îi vor fi utile în viața de zi cu zi și la școală, într-un mod care îi va satisface curiozitatea și îl va motiva să afle mai mult. Cursurile de vară sunt organizate de Fundația MATCA-2000 și Asociația PSITEK, cu sprijinul Centrului de Resurse pentru elevi și părinți Ferdinand I, din Bdul Gării Obor nr. 16.
Trainerii noștri pun în aplicare metodele recomandate de noua cultură a învățării, care se bazează pe știm (descoperim), facem, ne jucăm.
Copii 6-9 ani
I. Inițiere în arta muzicii – 8 ședințe (100 lei/copil) – Trainer Prof. Doina S. Meșteru, cu o experiență de peste 30 de ani în descoperirea și dezvoltarea copiilor cu talente artistice. Învățându-i pe copii muzica le dezvoltăm gândirea, inteligența emoțională și socială într-un mod plăcut. Încă din vechime, muzica era considerată cheia spre lumile vizibile şi invizibile. Cercetătorii lumii moderne au fundamentat ştiinţific beneficiile pe care muzica le aduce în dezvoltarea armonioasă a oamenilor şi au experimentat modalităţile prin care muzica poate fi utilizată în educaţie pentru obţinerea performanţei, la toate nivelurile de vârstă.
“Music is a magical gift we must nourish and cultivate in our children…” Michael Greene.
– Participanții la aceste cursuri pot fi selectați pentru grupa pregătitoare a Ansamblului vocal AEZII, sau ansamblului de muzică instrumentală (pop-rock), sau se pot înscrie la cursurile de chitară, pian, vioară, percuție din anul 2016-2017.
Cursurile se vor finaliza cu mici demonstrații artistice ale copiilor participanți
II. Inițiere în expresia prin mișcare – 8 ședințe (100 lei/copil) – Trainer Irina-Călina Dumitru
Dansul combină în cel mai plăcut mod mişcarea cu muzica şi comunicarea, aducând bună dispoziţie şi sănătate. Dansul generează armonie între corp-minte-emoţii şi aduce o stare de unificare a acestora. Prin mişcare îţi poţi creşte abilitatea de a-ţi exprima sentimentele şi ideile şi poţi să stabileşti mai uşor relaţii interpersonale. În plus, dansul energizează întregul corp şi deblochează tensiunile acumulate în muşchi prin posturi greşite sau chiar tensiuni nervoase.
– Participanții la aceste cursuri se pot înscrie pentru anul 2015 – 2016 la cursurile de dans clasic sau modern.
Cursurile se vor finaliza cu mici demonstrații artistice ale copiilor participanți
III. Prietenii filmului – vizionări de filme comentate (10 lei/vizionare) – Moderator Rodica Bărbuță, regizor muzical de film și televiziune, formator.
Filmul este o artă complexă și poartă cu sine mesaje conceptuale și emoționale care trebuie descifrate. A privi cu adevărat un film este atât o experiență unică cât și o artă, care trebuie învățată. La Clubul nostru îi vom stimula să copii să descopere mesajele filmului și să își conștientizeze și interpreteze propriile trăiri în raport cu imaginile, sunetele, modelele umane și situațiile prezentate de filme.
Copii 10 – 14 ani
I. Inițiere în arta muzicii – 8 ședințe (100 lei/copil) – Trainer Prof. Doina S. Meșteru, cu o experiență de peste 30 de ani în descoperirea și dezvoltarea copiilor cu talente artistice.
II. Prietenii științelor – 8 ședințe (100 lei/copil) – o altfel de călătorie în lumea matematicilor, fizicii, chimiei, biologiei – Traineri Camelia Moldovan, expert în chimie organică, formator ]n nutriție și motricitate și protecția mediului / dezvoltare durabilă și Rodica Bărbuță.
Vom face împreună o incursiune în misterele lumii din jurul nostru, descoperind farmecul și beneficiile științelor, care ne ajută să înțelegem și să stăpânim mai bine forțele naturii și tehnologia. Copii vor avea ocazia să afle că pot învăța și altfel, prin cercetare îndrumată, că asta e și interesant și distractiv, descoperindu-și alături de noi pasiuni nebănuite. Le vom stimula curiozitatea și le vom pune la îndemână un nou mod de a învăța, mai eficient și mai plăcut.
III Mișcare și sănătate – 8 ședințe (100 lei/copil) – trainer Camelia Moldovan – formator în nutriție și motricitate.
Fiecare a primit la debutul vieții cel mai performant echipament, care îi permite să supraviețuiască, să se dezvolte și să se afirme în viață, în orice domeniu alege – și acest echipament este propriul corp. Tot ce mai trebuie este să învățăm să îl utilizăm nu numai corect, ci la potențial maxim și să îl menținem în perfectă stare de funcționare, pentru cât mai mult timp. Cursul nostru își propune să-i învețe pe copii câteva noțiuni din „cartea utilizatorului”, prin joc, conștientizare și experiențe benefice.
IV. Prietenii filmului – vizionări de filme comentate (10 lei/vizionare) – Moderator Rodica Bărbuță, regizor muzical de film și televiziune, formator.
ORAR
Luni, Miercuri și Vineri – dimineața, orele 16,30 – 20,00
Marți și Joi – după-masă. Orele 9,30 – 13,00
La cerere se pot programa cursuri și sâmbăta dimineața.
Pentru mai multe informații și înscrieri, ne puteți contacta pe mail: rodica_barbuta@yahoo.com / doinamesteru@yahoo.com
Taxa de curs se achită integral în ziua înscrierii.
Pentru anul școlar 2016 – 2017 vă puteți înscrie copiii în Programul „Jocul care zidește”.