În acest an susțineți-i pe noii profesori

Nu știm câți profesori sau educatori de grădiniță noi – fie că este vorba de proaspeți absolvenți sau de oameni de alte vârste (pregătiți/ nepregătiți pentru noile provocări) au intrat și vor mai intra în sistemul de educație, în grădinițe sau școli în acest an. Dar știm că acest an va fi unul dificil pentru…

Chei pentru a crește un copil fericit

Nu vrem să luăm pâinea de la gura unor formatori specializați, dar credem că aceste subiecte trebuie menținute mereu în atenția părinților și profesorilor, cu date susținute de cercetările științifice, așa că revenim și noi prin intermediul unui interviu cu unul din autorii unei cărți publicate recent. Interviul a fost condus de Cory Turner de…

Activități de echipă care să-i ajute pe elevi să se reconecteze cu clasa

Încet-încet ne apropiem de momentul începerii școlilor. Elevii dau zor să-și termine temele pentru vacanță, cei care le-au lăsat pe ultima clipă, iar profesorii au început să își pregătească materialele pentru noul an. După o perioadă atât de lungă de învățare la distanță, re-conectarea cu clasa nu se va petrece prea ușor, așa că mulți…

Tot pe loc, pe loc, pe loc

Când cu stânga, Când cu dreapta, Batem pasul tot pe loc Miniștri mulți, reforme-n fașă Iar educația-i tot codașă Joacă sârba toți cu foc, România stă pe loc. Offff! Domolirea căldurilor insuportabile anunță apropierea toamnei și, odată cu ea, începutul noului an școlar, așteptat cu multe incertitudini și temeri de profesori și părinți, deopotrivă. Nimeni…

Suntem noi capabili să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea viitorilor antreprenori din domeniul turismului cultural?

Când mă gândesc la dezvoltarea economiei viitorului, în care mare parte din joburile repetitive sau bazate pe proceduri clare vor fi preluate de roboți și IA-uri (inteligența artificială), unul din domeniile de dezvoltare posibile care-mi apar în minte – dincolo de clasicele domenii ale industriilor creative, IT-ului, industriilor legate de energia regenerabilă, fermelor eco etc.…