Să înveți ca un tigru din junglă – Abilitățile Secolului 21 sunt construite, nu înnăscute

Citesc de câteva zile una din noile cărți achiziționate pentru biblioteca CREER, o carte foarte interesantă scrisă de Carol S. DweckMindset (Mentalitatea), în care autoarea descrie și analizează, cu exemple concrete, influența mentalității fixiste sau a celei de creștere în toate aspectele vieții umane, relații, familie etc. și în toate domeniile de activitate, de la sporturi, arte, educație, afaceri, bănci la politica de stat.

Oamenii cu mentalitate fixistă consideră că inteligența și abilitățile sunt stabilite prin moștenirea lor genetică, sunt un dat natural și nu pot fi schimbate, le ai sau nu le ai.

O mentalitate de creștere înseamnă exact opusul celei fixiste, oamenii cred că atât inteligența cât și abilitățile pot fi dezvoltate, ei cred în creșterea personală și dezvoltare. Această mentalitate poate fi cultivată și cei care o dezvoltă utilizează ambele mentalități, în funcție de situația în care se află.

Dezvoltă-ți mentalitatea

După un eșec sau o respingere te simți judecat ca persoană, simți un gust amar și ai vrea să te răzbuni? (mentalitatea fixistă)

Sau te simți rănit, dar speri să poți ierta, învăța din acea experiență și să treci mai departe? (mentalitatea de creștere)

Gândește-te la cea mai urâtă respingere pe care ai suferit-o. Intră în contact cu toate sentimentele tale și vezi dacă le poți percepe din punctul de vedere al unei mentalități de creștere. Ce ai învățat din asta? Te-a învățat ceva despre ceea ce-ți dorești sau nu în viață? Te-a învățat niște lucruri pozitive care ți-au fost utile mai târziu în relațiile tale? Poți ierta acea persoană și îi poți dori binele? Poți scăpa de amărăciune?”

Cred că este o carte foarte importantă, pe care ar trebui să o citească orice educator, oricine are misiunea de a modela oamenii. Din păcate la noi nu a fost tradusă încă. Din perspectiva celor citite mi-a atras atenția și articolul de mai jos, publicat recent de A.J.Juliani Să înveți ca un tigru.

Nu sunt prea bună la materia asta. Ce sens mai are să mă străduiesc?

Știi ce anume continuă să mă supere pe mine în educație?

Este un fapt cunoscut că noi le punem copiilor etichete (deși acesta este unul din primele lucruri de pe marea mea lista de ”nu așa”)

Dar ce mă supără pe mine este modul în care copiii sa caracterizează ei singuri.

Încep să văd asta la proprii mei copii. Am patru copii, din care trei sunt acum la școală (în clasa a 5-a, a 2-a și la grădiniță). E aproape natural pentru ei să înceapă să spună lucruri ca, ”Nu sunt prea bun la silabisire, tată”, sau ”Nu pot să-mi fac tema aia la matematică, dar sunt bun la studiile sociale.”

Am văzut asta la elevi atunci când am predat la gimnaziu și la fel, când am predat la liceu.

Ei vin în clasă cu etichete pe care și le pun singuri. Despre cât de bine pot scrie. Dacă se consideră pe ei înșiși cititori. Atât de mulți au crezut despre ei că nu sunt creativi… Mulți pur și simplu gândesc despre ei că nu sunt persoane care pot învăța, că nu sunt buni la acest ”joc” al școlii.

Pe de altă parte, am avut destui elevi care au venit la mine în clasă și se considerau inteligenți și buni la jocul școlii.

Ei erau deseori aceia care luau note maxime la un test, dar erau confuzi atunci când se întrebau cum va fi evaluată o experiență bazată pe proiecte. Și ei se etichetaseră pe ei înșiși ca fiind un anumit tip de învățăcei și asta a avut consecințe negative, dar într-un mod diferit.

Prof. Univ. Jo Boaler

Jo Boaler, profesoară la Stanford University și autoare a cărții Mathematical Mindsets, vorbește despre aceste lucruri într-un articol recent din revista The Atlantic*:

Oamenii se nasc cu unele diferențe cognitive înnăscute, dar aceste diferențe sunt eclipsate de achizițiile timpurii de învățare, argumentează Jo Boaler. Atunci când oamenii au performanțe bune (școlare sau de altă natură) la vârste timpurii, ei sunt etichetați ca inteligenți sau talentați/ gifted și devin persoane care acceptă mai puțin provocările. Este mai puțin probabil ca aceștia să facă greșeli, deoarece ei stau doar în zona lor confortabilă de confort și încetează să se mai dezvolte. Iar mentalitatea lor fixistă persistă și la vârsta adultă.

Jo Boaler

* https://www.theatlantic.com/education/archive/2015/06/the-s-word/397205/100 Percent Is Overrated (100% dintre aceștia sunt supra-apreciați)

Atunci când crezi că și tu poți, de cele mai multe ori reușești.

Pe măsură ce popularitatea ”Mentalității de creștere” a înflorit pe parcursul ultimilor ani, am văzut apărând multe articole, cărți și resurse despre cum ar trebui să se predea copiilor pentru ca ei să capete o mentalitate de creștere în locul uneia fixiste.

Cu toate acestea, o mulțime dintre conversațiile din jurul acestei schimbări se concentrează pe ce crezi tu că se va întâmpla, în loc să se concentreze de fapt pe rezultate.

În conversația mea recentă cu Trevor Ragan** (fondatorul TheLearnerLab.com) am vorbit despre toate lucrurile legate de ”mentalitatea de creștere” și de distincția importantă pe care o vedem pentru noi înșine despre faptul că abilitățile sunt construite, nu înnăscute.

** https://thelearnerlab.com/train-ugly/

Copiii sunt capabili să lucreze bine în colaborare și să depășească orice greutăți, atunci când cred că pot face asta.

ABILITĂȚILE SUNT CONSTRUITE, NU ÎNNĂSCUTE

Devreme în viață, Trevor a avut un obiectiv măreț. Era unul din acele obiective mari, complexe și îndrăznețe pe care majoritatea oamenilor crede că ” e bine să le ai”, dar care probabil nu se vor realiza niciodată.

Trevor credea că se va întâmpla. El voia să joace baschet pentru Duke University.

A lucrat extrem de din greu pentru acest obiectiv și a ajuns atât de aproape, ajungând în echipa de antrenament de la Duke, dar nefiind selectat până la urmă în echipa efectivă de joc.

În conversația noastră Trevor mi-a spus că acest lucru a fost un moment de cotitură. Mulți dintre noi avem obiective pe care am vrea să le realizăm, dar majoritatea dintre noi nu suntem siguri ce vom face dacă acest lucru nu se va întâmpla așa cum am crezut noi că o să se întâmple.

Trevor a luat asta ca pe oportunitate de a se adânci în modalitatea în care el (și noi) s-ar putea antrena, ar putea învăța și s-ar concentra mai bine pe a crește, în loc să se concentreze pe un singur obiectiv punctual.

Cercetările lui pentru site-ul Train Ugly l-au condus la a înțelege că aproape totul este o abilitate. Abilitățile sunt cele pe care se construiește munca și viața noastră.

A fi prietenos este o abilitate.
Vorbitul în public este o abilitate.
Matematica este o abilitate.
Bowling-ul. Leadership. Voința, tăria de caracter.
Abilitate, abilitate, abilitate.

Ideea că avem controlul asupra abilităților noastre le dă unora forță și este forța conducătoare*** a fiecărui învățăcel grozav.

*** https://trainugly.com/portfolio/learning-machine-teaching-growth-mindset/

Eu nu sunt bun la asta! Nu știu, nu pot….

Pentru alții, acest lucru nu prea se întâmplă.

Este neliniștitor să te lupți cu ideea că abilitățile noastre (sau lipsa lor) sunt în afara controlului nostru și așa de mulți dintre noi se ascund în spatele unor povești.

E ușor și sigur să spui:

“Pur și simplu nu sunt o persoană talentată la matematică”
“Nu sunt creativ”
“Sunt leneș”
“Pur și simplu nu pot să trag”
“Ea e atât de talentată”
“El e frumos din natură”

Aceste credințe limitative sunt toate povești pe care ni le spunem singuri. Povești care spun că abilitățile și atitudinile sunt înnăscute. Că nu este vina noastră pentru deficiențele noastre, că cei care au rezultate extraordinare sunt cei norocoși și că noi doar am tras o carte mai proastă la loteria talentelor.

Ei nu sunt onești și spun o grămadă de prostii (BS – bullshit).

Este real și cinstit să spui:

Aleg să nu fac efortul necesar pentru a-mi dezvolta abilitățile la matematică”.
Nu m-am pus în suficiente situații prin care să-mi dezvolt creativitatea”
De obicei aleg răsplata imediată în loc să fac ceea ce contează
Nu sunt cel mai bun trăgător, încă
Probabil că ea a exersat foarte mult.
Este evident că el a muncit ca nebunul ca să-și dezvolte astfel acea abilitate.

Realitatea este alta: cu TOȚII avem uneltele care ne permit să ne dezvoltăm și să devenim cu adevărat foarte buni la absolut orice dorim – atâta timp cât noi credem că putem (#1) și facem munca necesară pentru asta.

#1 https://m.youtube.com/watch?v=hLqT6_1cv00&feature=emb_titlePredă mentalitatea de creștere: Dezlănțuie mașina de învățare (Trevor Ragan)

Dacă abilitățile sunt construite și nu înnăscute, atunci avem un rol serios de jucat, ca educatori și părinți.

Treaba noastră nu este ”să-i pregătim” pe copii, pe elevi pentru ceva anume ci în schimb să-i ajutăm să învețe cum ”să se pregătească pe ei înșiși” pentru orice.

O parte din acest lucru este să-i pui pe elevi în experiențe de învățare și situații autentice unde ei pot rezolva probleme, pot gândi critic, se pot adapta și pot crea în moduri semnificative.

Cealaltă parte este construirea unei mentalități corecte în care ei să trăiască ca niște oameni care învață pe termen lung, care cred că putem deveni mai buni la aproape orice, pe orice cale am alege (și că trebuie să muncești ca să susții asta).

Cînd ești un ”tigru la zoo”, orice obstacol te doboară

Mentalitatea tigrului din junglă vs Mentalitatea tigrului de la Zoo

https://m.youtube.com/watch?v=muoVtDjjonM&feature=emb_titleSă înveți ca un tigru din junglă

Filmul video de mai sus explică ce înseamnă să înveți ca un tigru din junglă. Pe scurt, trebuie să ne punem noi înșine într-un mediu care ne cere să creștem pentru a ne dezvolta.

Așa cum spune Trevor:

– Iubim confortul din interiorul cuștii. Ne ferim de aleatoriu și necunoscut în favoarea lucrurilor ușoare și sigure. Ne place să facem lucrurile la care deja suntem buni și urâm în mod absolut lucrurile la care nu suntem buni. Trăim ca tigrii de la Zoo și apoi ne așteptăm să supraviețuim în sălbăticie. Iertare – întrebați-l doar pe prietenul Sam, pur și simplu nu merge așa.

Pentru a putea crește TREBUIE să ieșim afară din cușcă. Trebuie să ieșim din zonele de confort al dezvoltării, afară în sălbăticie. Asta înseamnă să încercăm lucruri noi, să ne ocupăm de slăbiciunile noastre, să ne găsim un job mai bun și să avem curajul să vorbim în clasă (să răspundem la întrebări sau să le punem).

Când ai o mentalitate de creștere provocările devin o bucurie.

Să ne etichetăm pe noi înșine, încă de la o vârstă fragedă ca oameni care învață (tigri din junglă)

Atunci când îi aud pe cei doi copii ai mei care sunt la școală, sau pe cei cărora le predau, sau pe adulții cu care lucrez că spun, Eu nu sunt bun la _____” – ceea ce eu aud cu adevărat este că ei au anumită credință despre abilitățile lor din acel domeniu. Această credință este conturată în multe și diferite moduri și este datorată tuturor motivelor care sunt în afara controlului nostru.

Noi, ca educatori și părinți avem un rol uriaș în promovarea noțiunii că da, învățarea poate fi provocatoare, dificilă și poate cere timp. Dar, punându-ne pe noi în poziții în care ne zbatem și creștem, de fapt devenim mai buni la acea abilitate.

Asta nu înseamnă că putem cu toții deveni cântăreți la “The Voice” (la noi Românii au talent) sau un jucător de top din NBA, dar vom deveni mai buni chiar și în aceste domenii. Abilitatea de a cânta sau de a juca baschet se va îmbunătăți.

Povestea lui Trevor este una care vorbește despre acest lucru. El nu a devenit jucător principal în echipa de baschet de la Duke University, dar a fost un jucător de baschet mult mai bun, investind timp, o etică a muncii și angajându-se în a-și îmbunătăți abilitățile de jucător.

Ura! Am depășit și acest obstacol!

Cu toții putem deveni mai buni în orice tip de abilitate atunci când dărâmăm zidurile care ne stau în cale.

Jo Boaler vorbește despre acest impact la o materie cum este matematica (și cum funcționează acest lucru în baschet sau muzica vocală):

Ideea unei persoane talentate la matematică, sau a unei gene a matematicii este motivul primar pentru atât de mult nihilism, eșec la matematică și a ”traumelor” legate de matematică, așa cum le-a numit Jo Boaler în discuția de luni. Atunci când copiii prind ideea că nu sunt oameni pentru matematică, încep să apuce pe o traiectorie descendentă și opțiunile lor de carieră se îngustează imediat și în mod substanțial. Există de asemenea ideea unui zid în matematică: Oamenii învață matematică până se lovesc de acest zid și pur și simplu nu mai pot ține pasul. Acel zid poate fi reprezentat de trigonometrie sau poate fi matematica avansată sau poate fi calcularea unui bacșiș. În nici o altă disciplină în afara matematicii nu sunt oameni care să se gândească la ”ceva dat”, în loc să se gândească doar că au nevoie de exercițiu.

Ei bine, nu sunt bun la asta”.

Veste mare” a spus Jo Boaler în timpul lecturii, ”nu există nici un zid.”

Pare-se că singurele ziduri sunt cele pe care le construim singuri în viața noastră de ”tigri de zoo”. Viața în care ne ferim să facem lucruri grele, lucruri care ne provoacă și ne forțează să facem eforturi productive.

În schimb, atunci când optăm pentru tigrul din junglă, noi nu numai că vom crede că acele abilități sunt construite (nu înnăscute), ci trăim afară din orice ”cușcă” și vedem rezultatele care apar pentru noi.

Pentru mine, asta pare să fie viața care merită trăită. O viață în care procesul învățării, eforturile productive sunt la fel de satisfăcătoare ca și obiectivul pe care putem, sau nu să-l atingem.

Sursa: https://www.ajjuliani.com/blog/skills-are-built-not-born

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.