Suntem în plin val 4 al pandemiei cu COVID și într-o perioadă în care discuțiile în contradictoriu nu se mai termină, între cei care doresc să nu se mai perpetueze pierderile de învățare datorită orelor online și cei care preferă siguranța și învățarea la distanță. Dar va veni (sperăm cât mai curând) momentul în care situația îmbolnăvirilor va fi sub control iar elevii și profesorii se vor întoarce cu toții în clasele fizice.

Mulți dintre profesori s-au adaptat foarte bine la predarea online – recent m-am întâlnit cu una din profesoarele cu care am colaborat pentru proiectul Harap Alb – o profesoară minunată, muncitoare, talentată, pasionată de meseria ei care, deși aflată în pragul pensionării mi-a mărturisit că i-a plăcut varianta de școală online și nu a avut nici o problemă în a se adapta și că va păstra și în viitor uneltele și strategiile pe care le-a învățat. Da, sunt mulți profesori care își doresc să păstreze instrumentele și metodele noi învățate în timpul pandemiei și să le adapteze la predarea în clasă. Dar sunt și alții, la fel de mulți sau poate chiar mai mulți, care abia așteaptă să se întoarcă la stilul și metodele folosite înaintea pandemiei.

Printre cei care pledează pentru păstrarea uneltelor digitale și a noilor strategii de predare, adaptate pentru varianta predării în clasa fizică se numără și Andrew Simmons, un profesor care predă limba engleză într-un liceu din Oakland și este și autorul unor numeroase articole pe tema educației publicate în reviste cum sunt The Atlantic, San Francisco Chronicle, The New York Times și altele.

”Unele din instrumentele și abilitățile pe care profesorii le-au utilizat sau le-au dezvoltat anul trecut sunt foarte valoroase pentru orele predate în persoană.”

Știți deja povestea: în 2020 clădirile școlilor s-au închis iar profesorii care erau oricum pregătiți (într-un fel) pentru un succes evolutiv au trecut în online cu succes, creând hub-uri în Canvas pentru clasele lor, utilizând Jamboard, Flipgrid, Screencastify, și alte aplicații și extensii, într-o încercare de a replica energia colaborativă din clasa fizică în cadrul predării prin intermediul Zoom.

Știți de asemenea că mulți elevi nu s-au putut conecta prin intermediul unui ecran și că toți am resimțit o foame de comunitate, lipsindu-ne conexiunea de la om la om cu colegii și profesorii și că ne-am chinuit cu toții să învățăm.

Un an și jumătate după ce școlile s-au închis, marea majoritate s-au deschis din nou (la noi, unele pentru timp foarte scurt, n.n.) După un an școlar și academic punctat de câteva luni foarte frustrante de experimentare a învățării în format hibrid – încercând, și în cea mai mare parte eșuând (cel puțin după standardele mele) să-i învățăm simultan pe cei 20 de elevi care stăteau acasă și cei 6-10 care erau prezenți în clasă dintr-un fel de stranie ”cabină” cu un birou la care stăteam în picioare – acum sunt înapoi în clasă văzând zilnic 90-120 de elevi mascați și în majoritate vaccinați, în fiecare zi și în fiecare săptămână și mă regăsesc, vorbind din punct de vedere pedagogic trăind într-un fel de spațiu liminar.

Fă mai mult cu uneltele pe care le ai

Înainte de pandemie clasele mele de a noua și a 12-a se bazau pe lucrul pe hârtie, iar aplicația Canvas era doar locul în care elevii își urcau eseurile, unde primeau comentarii și își păstrau portofoliul de lucrări. Eu tipăream și copiam toate materialele, punând întotdeauna în dosare copii suplimentare pentru elevii care și le pierdeau pe ale lor. Ei răspundeau la întrebările scurte despre eseuri scriind de mână. Ei făceau notițe de mână pe marginea articolelor. Scriau pe lunga tablă albă cu markere, formulând afirmații ca răspuns la solicitări, făcând liste cu constatări și deducții despre caractere și intrigă.

Din Martie 2020 până în Iunie 2021 – ceea ce eu consider Timpul de după – Canvas-ul a devenit fișetul pentru prezentări, pentru calendar și forum pentru discursul scris. Nu am mai tipărit și distribuit nimic în format fizic. Fiecare elev a avut un laptop și acces la Wi-Fi internet, lăsând la o parte cele câteva piedici. Am scanat fiecare povestire sau articol, câteodată și 80 de pagini la o sesiune. Am scris agende detaliate pentru fiecare zi a fiecărei săptămâni, organizând fiecare capitol în module accesibile și concepând orele astfel încât elevii să pot vedea ce vine, să poată recapitula cunoștințele învățate și totuși, nu odată elevii mei a trebuit să-mi scrie pe mail că nu au tot ce au nevoie ca să poată învăța. Această anume speranță a fost prea ambițioasă (ei îmi scriu oricum pe mail și eu nu mă supăr: e mai bine să întrebi decât să accepți confuzia).

Mi-a plăcut să văd pe Flipgrid meditațiile lor pe marginea celor citite: adolescenți ascunși artistic în umbrele camerelor, luminate doar de beculețele bradului de Crăciun, murmurând mărturii despre Hamlet, There There, și “Sonny’s Blues.” Am văzut beneficiile utilizării unei Google Doc table, împărtășită și proiectată pentru a stimula și organiza munca de grup astfel încât orice elev să poată interacționa și să răspundă la ideile colegilor. Când scriau în mod independent ceva, puteam să am și o duzină de documente deschise pe monitor și să-i văd în timp real schițând și revizuind textul, răspundeam la întrebări și identificam tendințele încurajatoare sau problematice.

Din câte știam eu aceasta nu era ce mai bună modalitate pentru ca elevii să învețe și totuși simțeam că ceea ce făceam îi servea bine în circumstanțele date. Am încercat să fiu creativ și flexibil pentru a ține cont de provocarea fără precedent, una care făcea ca provocările anterioare – inechitatea, susținerea de acasă, cunoștințele anterioare și diferențierea – să fie și mai provocatoare. Știam că sunt un profesor mai înțelept după această experiență și, când am început să-mi planific prezentul an școlar (în ciuda tuturor socotelilor la două săptămâni de la terminarea celui precedent), am știut că voi aduce în clasă stilul de lecții și uneltele folosite în predarea din timpul pandemiei.

În această perioadă ciudată ”dintre timpuri” elevii sunt împreună dar timizi, mascați, foindu-se în bănci, din nou zdruncinați de clopoțelul care sună neașteptat, înfruntând cu curaj înghesuiala de corpuri de pe holuri. Acum există proxmitate fizică și câteodată prea multă; cu toate acestea eu încă văd valoarea tehnologiei pe care am utilizat-o pentru a compensa ceea ce nu aveam. Organizarea informației online este un lucru bun. Poți să faci un PDF din orice vrei să citiți și care nu e un roman.

Continuă să utilizezi tehnologia pentru a susține învățarea

Este important să ai oportunități de colaborare care conduc la obiecte, lucrări clare, bine păstrate și care reflectă efortul și învățarea – pagini, paragrafe, slide-uri, prezentări – pe care oricine să le poată vedea și discuta.

Un Flipgrid (sau orice gen de prezentare video sau demonstrație pre-înregistrată) îi lasă pe copiii introvertiți să se pregătească pentru mai multe discursuri neprevăzute în public.

Obișnuiam să scriu pe tablă cu scrisul meu urât legendar*, dar acum nu mai sunt obligat: las un elev să facă însemnări pe un Google Doc proiectat pe un ecran mare. Aș fi putut face asta încă din 2019, dar nu m-am gândit niciodată s-o fac; și mă simt bine când trebuie să recunosc că anul 2020 m-a învățat asta.

* https://www.theatlantic.com/education/archive/2013/12/i-am-a-teacher-with-really-bad-handwriting/282379/ – Sunt un profesor cu un veritabil scris urât de mână. Și, cumva, asta m-a făcut să fiu mai bun în profesia mea.

Are încă sens să ai agendele și modulele în Canvas; acum copiii care sunt bolnavi stau acasă (fie că e vorba de Covid sau o simplă răceală) nu mai trebuie să trimită SMS unui prieten ca să afle ce au pierdut din ce s-a predat/ lucrat la școală. Ei sunt mai puțin stresați (și nu doar pentru că le-am spus la începutul anului că sănătatea este mai importantă decât orice). Planifcarea mea este mai ușoară, fiindcă pregătesc lecțiile individuale cu o săptămână în avans, deoarece ca și în anul trecut i-am pus pe elevi să promită că nu vor începe nici o săptămână fără să știe din avans planul pentru fiecare zi. Îi pot primi în clasă și pe frații mai mari pentru a participa la curs ca niște observatori care să ne urmărească de-a lungul capitolelor.

Fiind un profesor destul de aventuros și un modest adept și utilizator al tehnologiei, acum mă simt mai îndemnat să încerc ceea ce înainte putea să mă intimideze. Sau cel puțin simțeam că riscul e mai mare decât răsplata. Experiența de a învăța noi programe pentru a supraviețui mă face acum să doresc să învăț noi programe pentru îmbogățire. Lecția de realizare de înregistrări pe care am vrut dintotdeauna să o fac este mai puțin intimidantă acum, când am o istorie documentată a explorării săptămânale de noi teritorii necunoscute. Această obișnuință cu disconfortul momentan se simte acum ca și cum nu poate fi separată de identitatea mea de profesor.

Găsește echilibrul dintre analogic și digital

Tentația a fost să mă întorc la obiceiurile dinainte, pur și simplu să dezgrop vechile planuri de lecție din dosare, acelea pline de adnotări, dar am simțit că ar fi ciudat să-mi imaginez că aș putea uita ce am învățat de atunci până azi. Ar fi fost la fel de ciudat să îngheț toată comunicarea și colaborarea susținută de echipamente atunci când 30 de elevi stau împreună într-o singură încăpere.

Nu are sens nici să te agăți de un obiect strălucitor – o aplicație, un program, laptop-uri pentru fiecare copil – atunci când utilitatea lor este diminuată. Citirea și scrisul sunt cu adevărat importante pentru elevi. Adnotarea cu un creion furnizează o interacțiune tactilă cu un text; este mai fluidă decât o aplicație; îi ajută pe elevi să construiască o relație cu textul pe care-l citesc.

În această perioadă tranzitorie este important să atingi echilibrul dintre analogic și digital, să combini ceea ce a funcționat dintotdeauna cu inovația născută din necesitatea stringentă.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/tech-centric-not-remote-teaching-classroom-year?