În zilele acestea am văzut că se discută foarte mult despre notele de la Evaluarea națională și de la Bacalaureat. Evident, în sistemul nostre de valori și selecție notele au devenit foarte importante. Și, deseori mă întreb cât este de corect acest lucru, mai ales dacă luăm ca referință modul de testare, criteriile de evaluare și modul de notare al elevilor.
Eu am crescut într-o familie în care ni se spunea și repeta mereu: ”Nu înveți pentru notă, înveți pentru tine, înveți ca să știi și să folosești ceea ce știi mai târziu, în viață.”
Și am rămas cu această convingere, mai ales citind bibliografiile unor oameni de excepție care, ce să vezi, n-au strălucit în școală ba, câteodată au fost declarați incapabili să ”învețe” în raport cu stilul și cerințele epocii. Mie asta mi-a dat de gândit. Vouă nu?
Chiar acum citesc una din cărțile scrise de marele matematician și fizician Stephen Hawkins – ”Răspunsuri scurte la marile întrebări” și aș vrea să vă reproduc câteva citate din introducerea auto-biografică scrisă de autor:
”Am crescut într-o casă mică, în stil victorian, din Highgate, Londra… Mai târziu familia noastră s-a mutat în St. Albans. Am fost înscris la Liceul de fete… Mai târziu am mers la școala din St. Albans. Nu am fost niciodată mai sus de media clasei – era o clasă foarte inteligentă – dar colegii mă strigau Einstein, prin urmare pot presupune că au văzut la mine semne care anunțau ceva bun. Pe când aveam 12 ani, unul dintre prietenii mei a pariat cu un altul că nu voi ajunge nimic în viață.
Aveam șase sau șapte prieteni apropiați în St. Albans și îmi amintesc că purtam discuții aprinse cu privire la orice, de la modele radioghidate la religie. Una dintre marile idei pe care le discutam cu ei era originea universului și dacă a fost nevoie de un zeu care să-l creeze și apoi să-l facă să funcționeze….
Fusesem mereu interesat de felul în care funcționează lucrurile și obișnuiam să le iau și să le desfac, ca să înțeleg mecanismul lor, deși nu eram la fel de bun în a le reasambla. Tatăl meu îmi încurajase tot timpul interesul pentru știință…
…În acel moment, University College de la Oxford nu avea programe plătite în matematică, așa că nu am avut ce face și am aplicat pentru o bursă în științe naturale.
Atitudinea care predomina la Oxford în acea perioadă era foarte ostilă muncii. Se încetățenise ideea că fie ești genial fără să te străduiești, fie trebuie să-ți accepți limitările și să te mulțumești cu calificări de rang inferior (mentalitate fixistă, n.n.) Nu sunt mândru de asta, doar prezint atitudinea pe care am avut-o atunci și care era împărtășită de majoritatea studenților.”
Și era cât pe ce să nu fie admis la programele următoare. Dar a convins în cadrul interviului că interesul lui pentru știință este foarte mare. Apoi a beneficiat de burse de călătorie, a participat la programe de cercetare alături de oameni de știință renumiți, în domeniile care îl interesau, și-a schimbat mentalitatea și a reușit să aibă succes – în carieră și în viața de familie, în ciuda bolii care l-a paralizat treptat… restul e o istorie cunoscută și recunoscută.
Mie astfel de biografii îmi ridică multe întrebări, printre care cele mai importante sunt:
– Care sunt ingredientele care stimulează dezvoltarea gândirii, creativității și independenței de acțiune a copiilor de-a lungul parcursului educațional (în familie și în școală)?
– Care sunt factorii care contribuie la diminuarea curiozității lor naturale și la ”tăierea aripilor” imaginației?
Cred că astfel de întrebări ar trebui să direcționeze programele de parenting și pe cele de reformare a sistemului de educație.
Unele din sistemele de educație și școli* au luat în considerare rezultatele cercetărilor din ultimii ani din domeniul neuro-științelor** și au început să aplice principiile neuro-didacticii în colaborarea cadrelor didactice, în planificarea lecțiilor sau chiar în elaborarea programelor școlilor. Și sunt de asemenea folosite de experții în resurse umane și management pentru îmbunătățirea comunicării și a performanțelor echipelor de lucru.
* http://www.brainbasedlearning.net/brain-based-teaching-norwalk/
** http://www.paulolteanu.ro/2017/02/11/alege-ti-bine-cuvintele-si-neurostiinta-comunicarii/
Vă reamintim și alte articole despre utilizarea științelor creierului:
– https://creeracord.com/2016/09/20/arhitectura-creierului-concepte-cheie/
– https://creeracord.com/2018/04/13/construind-o-clasa-meta-cognitiva/
Dacă tot am pomenit termenul de neuro-didactică, haideți să vedem despre ce este vorba.
Ce este Neuro-didactica?
Termenul de neuro-didactică a fost inventat pentru prima dată în anul 1988, în Germania și este fuziunea dintre diferite domenii de studiu din educație, psihologie și neuro-științe. Această fuziune a fost creată în încercarea de a înțelege aspectele dezvoltării neuronale care influențează învățarea. Și, de asemenea pentru a utiliza această cunoaștere pentru a crea noi metodologii într-o clasă și pentru a optimiza procesul de predare-învățare.
“Predarea și învățarea sunt două procese legate inextricabil și condiționate mutual. Învățarea presupune tratarea, stocarea și regăsirea activă a informației, iar predarea trebuie să ajute pe cei care vor să învețe în așa fel încât să-și dezvolte în mod corespunzător abilitățile de a procesa informația și de a aplica sistematic abilitățile lor de rezolvare de probleme la rezolvarea unor probleme ale naturii, societății și gândirii.” Jensen, Eric. 1998 – Teaching with the Brain in Mind. Alexandria, Va.: Association For Supervision And Curriculum Development.
Beneficiile Neoro-didacticii
Cunoștințele despre funcționarea creierului fac posibilă identificarea mai ușoară și a cauzelor unor anumite dizabilități de învățare și, în acest mod fac posibilă și conceperea unor metodologii potrivite care pot fi utilizate în clase. Ca rezultat, noile tehnologii – ICT – au un rol relevant în eficientizarea procesului de învățare. Prin urmare acestea fac procesul mai atractiv, motivant, colaborativ, comunicativ și vizual. Aceste calități sunt esențiale în neuro-didactică. Noi aplicăm neuro-didactica la Smartick pentru învățarea matematicii și, datorită noilor tehnologii, o facem într-un nod mai atractiv, vizual și eficient.
Cele cinci principii esențiale ale neuro-didacticii ne spun că un creier se descurcă mult mai bine cu învățarea dacă învățarea este amuzantă, spontană, creativă, activă (implicând și mișcare), respectă momentele sensibile și ține cont de emoțiile pozitive.
Mai multe despre Neuro-didactică
Într-un rezumat al cărții ”Să predai gândindu-te la creier” (Teaching with the Brain in Mind) Eric Jensen a sintetizat cele zece principii ale utilizării științelor creierului în predare și învățare – “10 Most Effective Tips For Using Brain-Based Teaching & Learning” (2010).
- Activitatea fizică, pauzele și mișcările voluntare în clasă reduc stresul, promovează neuro-geneza*** și stimulează învățarea. *** https://www.descopera.org/neurogeneza-si-moartea-neuronilor/
- Condiția socială a elevilor le influențează viața școlară și performanțele de învățare.
- Creierul este un organ maleabil, așa că poate induce neuro-geneza prin dezvoltarea de noi abilități cognitive și emoționale. Lucruri ca literacy (capacitatea de a citi, de a scrie și de a comunica utilizând scrisul sau alte mijloace), meditația, antrenamentul artistic și mediile care îmbogățesc experiența fac acest lucru.
- Stresul acut și cel cronic au impact negativ asupra comportamentului și a învățării.
- Fiecare creier este unic și se maturizează diferit. Elevilor trebuie să li se acorde o educație variată, în funcție de abilitățile, talentele și interesele fiecăruia.
- Excesul de conținut și timpul prea lung de instruire saturează memoria de lucru și, ca rezultat, face ca procesele de memorie și de învățare să fie dificile.
- Antrenamentul artistic are un impact pozitiv asupra învățării și abilităților social-cognitive.
- Emoțiile influențează învățarea și, pentru a îmbunătăți performanțele școlare ale elevilor, școala trebuie să predea abilitățile emoționale și sociale potrivite fiecărei vârste.
- Tulburările și întârzierile de învățare pot fi îmbunătățite și chiar depășite prin utilizarea unor programe educaționale compensatorii potrivite, care utilizează maleabilitatea creierului.
- Capacitatea de memorie nu este ceva dat, fix ci este maleabilă. Pentru a-ți reaminti ceea ce a fost învățat este nevoie de exercițiu continuu și de recapitulări ale conținuturilor.
Un articol scris de Casey Aubin, profesoară de limba spaniolă la Universitatea din Rhode Island, specialistă în tulburări de comunicare și master în educația internațională de la Universidad de Alcalá– Instituto Franklin. A lucrat ca profesoară în trei țări și acum este traducător pentru echipa de creatori de conținut educativ la Smartick,un program prezent în 100 de țări, creat de doi antreprenori ca răspuns la numărul mare de copii cu rezultate slabe la matematică– https://www.smartick.com/
Sursa: https://www.smartick.com/blog/education/psychology/what-is-neurodidactics/
”Spend 10 percent of the total time to prepare learners and create an optimal environment for learning before the introduction of new material. Spend 80 percent of the time focused on the new material, using five key strategies: Engage learners to develop an attentional bias; frame learning to make it relevant and compelling; provide opportunities for students to acquire the new knowledge and skills; elaborate and deepen the learning through time for feedback and active processing; and connect the learning to other content areas and to personal experiences and interests. Spend the final 10 percent of the time to help students settle the learning by passive processing and rehearsal of the learning by using it.” – Eric Jensen
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 