Învață inteligent – 20 de sfaturi bazate pe știință pentru a învăța mai repede

O să începem acest articol cu povestea tânărului care a strâns toate studiile și datele pe care le-a găsit despre cum poți să înveți mai repede și mai bine – în primul rând pentru el, apoi, pentru a le pune la dispoziția tuturor elevilor și părinților.

Numele lui este Daniel Wong, mezinul într-o familie cu trei copii, un copil ambițios (nesănătos de ambițios, cum singur declară), obsedat permanent să obțină note bune – un premiant, participant la olimpiade de chimie, membru în cluburi de științe și căpitan al echipei de baschet din liceu. Obsesia pentru a obține permanent note bune și premii și faptul că muncea permanent pentru asta, fără să se bucure de anii de adolescență, l-a făcut să treacă printr-o lungă perioadă de depresie și stimă de sine scăzută, timp în care a fost și ținta hărțuielilor din partea colegilor. A ajuns un adolescent anxios, cu probleme de management al furiei și care nu mai înțelegea rostul școlii. În ciuda acestor lucruri, a obținut permanent note maxime la școală și o bursă la Duke University, pe care a absolvit-o cu suma cum laude la două specializări.

În perioada facultății, realizând că notele bune nu-i aduc satisfacția pe care și-o dorea, a început să studieze intens pentru a afla cum poate învăța mai bine, mai eficient, bucurându-se totodată de anii de studenție.

Am trecut printr-un proces intens de învățare, reflecție și creștere. De-a lungul anilor de facultate, am trecut de la un învățăcel zelos care se simțea mizerabil la un student fericit care obținea doar note maxime. Călătoria mea m-a condus la misiunea aceasta:

Să împuternicesc elevii cu mentalitatea și metodele care conduc la o viață minunată și plină de sens – și să arăt de asemenea părinților cum pot ei ajuta la asta.

Mi-a plăcut întotdeauna să citesc și am strâns sute de cărți despre psihologie, studii în domeniul neuro-științelor, strategii și tehnici de învățare și dorința mea a fost să le împărtășesc cu alți elevi, pentru ca ei să nu mai treacă prin experiențe similare.”

Acum, după zece ani de viață fericită alături de soția și băiatul lui, Daniel Wong s-a dedicat complet acestei misiuni, transformând-o într-o activitate de consiliere a elevilor, studenților și părinților acestora. Scrie, ține conferințe și se bucură pentru succesele copiilor, adolescenților și tinerilor pe care i-a consiliat.

Iată mai jos cele 20 de sfaturi ale lui Daniel despre ce poți face pentru a învăța mai bine – oferite gratuit tuturor cititorilor blogului lui.

1-Learn-faster-1

20 de sfaturi bazate pe știință pentru a învăța mai repede (+ trei sfaturi bonus)

1. Învață aceleași informați în moduri diferite.

Pentru a învăța o temă, poți citi notițele din clasă, poți privi un video (ca cele de la Kham Academy), poți căuta alte resurse online, crea o hartă mentală, poți învăța pe altcineva ceea ce tu ai învățat sau să faci o serie de proiecte practice.

2. Studiază în fiecare zi subiecte multiple, în loc să te concentrezi doar pe unul sau două subiecte.

Studiind câte puțin din subiecte multiple în fiecare zi este mai eficient decât să studiezi mult despre unul sau două subiecte.

3. Revizuiește informația periodic, în loc să tocești.

Utilizează un sistem de revizuire periodic, pentru a muta informația din memoria ta de scurtă durată în memoria pe termen lung:

– prima revizuire: la o zi după învățarea noii informații

– a 2-a revizuire: la 3 zile după prima revizuire

– a 3-a revizuire: la 7 zile după a 2-a revizuire

– a 4-a revizuire: la 21 de zile după a 3-a revizuire

– a 5-a revizuire: după 30 de zile de la a 4-a revizuire

– a 6-a revizuire: după 45 de zile de la a 5-a revizuire

– a 7-a revizuire: după 60 de zile de la a 6-a revizuire

1-Learn-faster-3

4. Stai în fața clasei

Elevii care stau în băncile/ pupitrele din față tind să ia note mai bune la examene.

5. Nu face mai multe lucruri deodată (multitasking)

Închide notificările pe telefon, ieși din programele de mesagerie instant, închide accesul la internet pe telefon, închide toate ferestrele de căutare pe internet de care nu ai nevoie și eliberează-ți spațiul de studiu (scapă de dezordine).

1-Learn-faster-6

6. Simplifică, rezumă și comprimă informația.

Utilizează instrumente mnemonice (de memorare) cum sunt acronimele. Rezumă informația într-un tabel comparativ, o diagramă sau o hartă mentală.

7. Ia notițe de mână în loc să utilizezi un laptop sau tabletă.

Elevii/ studenții care iau notițe de mână au rezultate mai bune la teste și examene.

8. Scrie-ți pe ceva îngrijorările.

Înainte de fiecare examen sau test, acordă-ți 10 minute pentru a scris pe o foaie lucrurile legate de acel examen de care ești îngrijorat/ă.

1-Learn-faster-5

9. Testează-te singur/ă frecvent.

Când te pregătești de un test sau examen, testează-te singur despre conceptele cheie și ecuații și rezolvă cât mai multe întrebări practice posibil.

10. Conectează ceea ce înveți cu ceva ce știi deja.

Cu cât sunt mai legate noile concepte de cele pe care tu deja le înțelegi, cu atât mai repede vei învăța noua informație.

11. Citește informația cheie cu voce tare.

Când vrei să memorezi informații și ecuații cheie, citește-le cu voce tare.

1-Learn-faster-4

12. Ia pauze de la studiu cu regularitate.

La fiecare 40 de minute de lucru ia 5 sau 10 minute de pauză. Utilizează un cronometru sau un ceas cu alarmă când trebuie să faci pauză și când să te re-apuci de lucru.

13. Răsplătește-te la sfârșitul fiecărei sesiuni de lucru.

Răsplata poate fi ceva simplu ca o scurtă plimbare, o gustare sănătoasă, să asculți muzica favorită sau să faci câteva exerciții de stretching (întindere).

14. Concentrează-te pe proces, nu pe rezultat.

Fixează-ți obiective de învățare (de ex. să rezolvi trei probleme de algebră în fiecare zi, să înveți cinci cuvinte noi pe zi) în loc să fixezi obiective de performanță (să obții 90% din viitorul test la științe sau să ajungi la o școală de rang înalt).

1-Learn-faster-9

15. Bea cel puțin opt pahare de apă pe zi.

Atunci când ești deshidratat, capacitatea generală de procesare a creierului tău scade. Așa că ia cu tine o sticlă de apă oriunde te duci și bea apă înainte de a te simți însetat.

16. Fă exerciții fizice de cel puțin trei ori pe săptămână.

Exercițiile fizice îți îmbunătățesc memoria și funcționarea creierului și reduc stresul. Să ai ca scop să faci exerciții de cel puțin trei ori pe săptămână, câte 30-45 de minute de fiecare dată.

1-Learn-faster-11

17. Dormi cel puțin opt ore pe noapte și nu alege să faci nopți albe.

Când dormi destul, ți se îmbunătățește concentrarea și memoria și tu înveți mai repede.

18. Mănâncă afine.

Consumul de afine îmbunătățește atât memoria pe termen scurt cât și cea pe termen lung.

1-Learn-faster-7

19. Mănâncă pui și ouă.

Carnea de pui și ouăle (în special gălbenușul de ou) sunt bogate în colină. Oamenii care mănâncă multă colină au rezultate mai bune la testele de memorie. Dacă ești vegetarian, poți mânca linte, semințe de floarea soarelui, de dovleac, migdale, varză, conopidă și broccoli pentru a aduce mai multă colină în dieta ta.

20. Mănâncă alimente bogate în acizi grași Omega-3

Acizii grași Omega-3 sunt un element critic pentru funcționarea creierului și pot chiar reduce anxietatea legată de teste sau examene. Alimentele bogate în omega-3 sunt somonul, sardinele, macroul, păstrăvii, semințele de în, semințele de dovleac și nucile.

1-Learn-faster-8

Și acum, cele trei sfaturi bonus:

Bonus 1 – Mănâncă verdețuri care au culoarea verde închis

Vegetalele care au frunze verde închis cum sunt spanacul și varza Kale sunt surse bune de folați și Vitamina E. Mâncând aceste vegetale îți îmbunătățești memoria.

Bonus 2 – Mănâncă broccoli

Broccoli este bogat în vitamina K, care este bine cunoscut că îmbunătățește funcționarea creierului.

Bonus 3 – Mănâncă ciocolată neagră (+85%)

Ciocolata conține flavonoizi, care îmbunătățesc memoria și funcțiile cognitive.

1-Learn-faster-10

Aceste sfaturi sunt extrase din cercetările științifice privind funcționarea creierului, memoria, învățarea, psihologia copilului și adolescentului nutriție etc.

Mai multe detalii privind sursele din care au fost extrase puteți găsi în articolul original, aici:

https://www.daniel-wong.com/2015/08/17/study-smart/

Vrei să fii un elev/ student fericit? Sau, dacă ești părinte vrei să-ți ajuți copilul să învețe mai bine?

Dacă ești profesor, vrei să-ți ajuți elevii să învețe mai bine?

Știm că nu e ușor să puneți în aplicare aceste sfaturi, dar ele și-au demonstrat eficacitatea de-a lungul timpului, așa că sfatul nostru este să le încercați.

One thought on “Învață inteligent – 20 de sfaturi bazate pe știință pentru a învăța mai repede

  1. Pingback: 40 de Obiceiuri bune pe care elevii să le practice în fiecare zi | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.