Să folosești teatrul pentru a preda mai bine științele

De ceva vreme citesc o carte foarte interesantă – cadou de la copiii mei, care au auzit că mă interesează felul în care se poate îmbunătăți comunicarea informațiilor din domeniul științelor – elaborăm acum un proiect cu această temă.

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-3E o carte scrisă de actorul Alan Alda (”doctorul” din serialul MASH), care a fost mulți ani gazda unei emisiuni de televiziune despre științe, este inițiatorul unor programe de îmbunătățire a comunicării prin dezvoltarea empatiei, lucrând cu cercetători și cu oameni din diferite domenii (știință, medicină, educație, jurnalism), inițiatorul Centrului ”Communicating Science” de la Stony Brook University și al concursului Flame challenge

(https://www.aldacenter.org/outreach/flame-challenge).

Cartea se intitulează ”Dacă te-aș înțelege, aș mai avea expresia asta? – Aventura mea în Arta și Știința Relaționării și Comunicării”(încă una din cărțile pe care mi-aș dori să o pot pune la îndemâna educatorilor, a medicilor și cercetătorilor de la noi!!)

https://www.amazon.com/Understood-Would-Have-This-Look/dp/1524781924

Metodele pe care le utilizează Alan Alda în workshop-urile lui cu oameni de știință, medici și profesori provin parțial din teatru, mai ales din exercițiile de improvizație menite să dezvolte empatia, pe care le folosesc și actorii pentru a comunica mai bine unul cu celălalt, cu personajul pe care îl interpretează și cu spectatorii. Dar se bazează și pe cunoștințele din domeniul neuro-științelor, psihologiei, sociologiei, pe care Alda le-a sintetizat din interviurile cu cercetătorii din aceste domenii și din experimentele științifice la care a participat alături de aceștia sau pe care le-a inițiat chiar el și le-a derulat cu cercetătorii din mai multe universități.

Am ajuns la capitolul dedicat rolului empatiei în îmbunătățirea predării științelor și vreau să vă arăt pe scurt ce spune Alan despre principiile și elementele care contribuie la îmbunătățirea predării și învățării, alături de empatie – care este un element cheie, atât pentru profesor cât și pentru elevi.

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-6

Iată cele 3 principii de care vorbește Alda:

I. Bazează-te pe cunoștințele anterioare ale elevilor – începe cu ceea ce știu elevii tăi

II. Claritatea – transmite-le cunoștințele pe înțelesul lor – (n.n. – chiar dacă manualele sau alte materiale pe care le utilizezi sunt create de cineva care folosește un limbaj academic dificil de înțeles pentru elevii tăi, tu trebuie să explici ceea ce predai într-un limbaj accesibil, utilizând toate mijloacele – imagine, joc, exemple din lumea reală etc., pentru ca ei să înțeleagă conceptele de bază).

III. Autonomia – acordă-le un pic de autonomie în învățare, ”cea care le poate da bucuria descoperirii”,

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-2

Și 3 elemente care contribuie la îmbunătățirea predării și învățării:

1. Implicarea personală a. lasă să se vadă că subiectul de pasionează; b. lasă să se vadă latura ta umană; c. lasă să se vadă că te interesează elevii tăi ca persoane și încurajează comunicarea în ambele sensuri

2. Povestea – începe întotdeauna cu o poveste care să le capteze interesul – Alan face comparația cu producerea unei emisiuni de televiziune sau cu performanțele unui vorbitor la o conferință, care trebuie să captiveze permanent interesul publicului pentru a-și menține audiența și spune că cea mai bună cale prin care un profesor, un vorbitor, un producător de televiziune poate capta audiența este printr-o poveste de viață reală, în care vorbitorul a fost implicat sau de care este interesat personal. Și dă exemplul emisiunii 60 de minute, care s-a menținut în topul audienței canalelor de televiziune timp de mulți ani, deși trata subiecte dificile, inclusiv despre știință. Dar emisiunea se baza întotdeauna pe o poveste personală, prin care se aborda tema mai largă a emisiunii.

3. Emoția”emoția face ca lucrurile să fie memorabile” – stârnește emoțiile elevilor tăi – cercetătorii au constatat că învățarea este potențată de orice tip de emoție pe care subiectul a resimțit-o în timp ce asculta o informație pe care trebuia să o memoreze, dar și că, cele mai eficiente pentru învățare sunt emoțiile pozitive. Deci, nu vă mai înfricoșați elevii ca să învețe, folosiți mai bine bucuria, râsul sau altă emoție pozitivă – e mai eficient!

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-4

Iată și unul din exemplele de bună practică despre care vorbește Alan Alda, referindu-se la principiul autonomiei:

– ”Dacă primul principiu al predării este să începi cu ceea ce știu elevii.. următorul ca importanță este acela că, o mică autonomie poate da elevilor bucuria descoperirii. Prietenul meu, Steve Strogatz a descoperit de mult același lucru în timp ce preda matematica. Steve este un profesor emerit și, cu toate acestea a devenit din ce în ce mai nesatisfăcut de modul lui de predare uzual. L-am văzut pe Steve predând și era încântător să vezi cât de clar și angajant era. Cu toate acestea, el a simțit că elevii lui îi apreciau lecturile ca performanță, își făceau temele, dar nu deveneau cu adevărat profund angajați în matematică. El a vrut să găsească o cale de a-i face să fie mai implicați și a început să experimenteze cu un fel de ”predare activă” bazată pe propriul simț de cercetare al elevilor.

El a asta încercat într-un curs la care s-a referit ca fiind ”Matematica pentru cei care urăsc matematica”. ”Aceștia au fost adulți”, spunea Steve, ”care renunțaseră pe cât se putea de mult să îndeplinească cerințele proprii legate de ‘matematică și raționamente cantitative’. Singurul lucru care le stătea în calea absolvirii școlii (adulți care nu luaseră examenul de bacalaureat, n.n.) era acest curs de matematică și proba de înot.

În loc să le predea în modul clasic și în loc să le arate cum să rezolve problemele și să obțină Răspunsul, el le-a dat niște puzzle intrigante și i-a lăsat să vină singuri cu soluțiile.

De exemplu, ești în clasa lui de matematică, prima ta oră de matematică în colegiu, iar el îți dă o bucată de hârtie și o pereche de foarfeci și spune, ”Împachetează hârtia în așa fel încât să faci o singură tăietură prin hârtie cu foarfeca și să obții o bucată de hârtie în forma unui triunghi.”

Nu e așa de ușor. E oare posibil?

Este, dar tu și colegii tăi de clasă trebuie să vă dați seama singuri. O persoană va avea inspirația să abordeze într-un anume fel și, chiar dacă nu va funcționa, altul va lua ideea și va construi pe ea.

Vor utiliza principiul ”Da, și”.. cu foarfeci. (un principiu de lucru colaborativ în care aprobi ideea formulată de cineva și adaugi altă idee, care construiești mai departe, n.n.)

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-5

Există un sens al colaborării și există amuzament (emoție pozitivă!!, n.n.). Clasa ar putea să nu realizeze tema la început, dar ei fac matematică și judecăți cantitative. Și ei o fac cu bucurie pentru că, asemeni copiilor din Flame Challenge (Provocarea flăcării – concursul creat de Alda, n.n.) în mare măsură ei sunt însărcinați cu realizarea procesului.

Aici este, de asemenea, și o plăcere pentru profesor. ”Predând la această clasă”, spune Steve, ”a fost o experiență plină de o bucurie care a depășit pe oricare alta din cariera mea.,, Cu siguranță că îmi place să predau elevilor cărora le place deja matematica. Dar este ceva remarcabil în lucrul cu elevii care se gândesc că urăsc matematica sau o găsesc plicticoasă pentru ca apoi să-i faci să se răzgândească, fie și puțin.”

Asta a sunat ca răsplata care vine atunci când dai atenție și remarci prin ceea ce trece o altă persoană: o mică creștere a hormonului fericirii în creierul tău

(se referă la rezultatele cercetării efectelor empatiei asupra creierului celui care o experimentează, menționate într-un capitol anterior, n.n.)

Pentru Steve, este o parte necesară a predării. El spune, ”Trebuie să știu ce funcționează pentru tine. Și nu pot să știu până nu sunt empatic. Nu există o altă cale. Ce ar putea înlocui asta atunci când o minte comunică cu alta?”

– * –

0-Alda-teatru-empatie-comunicare-7

În acest capitol al cărții lui Alda m-a intrigat și un alt punct de vedere, la care nu ne-am gândit atunci când am lucrat și noi cu elevii prin mijloacele artei teatrale, utilizând terapia prin teatru pentru integrarea copiilor cu CES în colectivul clasei, sau teatrul și poveștile pentru evaluarea inteligențelor multiple și nici când am pledat pentru importanța dezvoltării empatiei în educație*.

Alan Alda atrage atenția că, deși empatia este un factor cheie pentru îmbunătățirea comunicării și relațiilor dintre oameni și a relațiilor profesor-elev sau dintre elevi, empatia nu poate fi considerată în sine singura și cea mai bună soluție, deoarece această abilitate poate fi folosită și în mod negativ – și dădea ca exemplu pe aceia care își utilizează abilitatea bazată pe înțelegerea empatică a celorlalți, pentru ca să îi hărțuiască emoțional.**

* https://creeracord.com/2017/09/22/sa-predai-empatia-intr-o-lume-post-empatica-1/

https://creeracord.com/2016/08/04/cat-de-important-este-sa-ii-invatam-empatia-pe-copiii-prescolari-de-ce-toti-parintii-si-profesorii-ar-trebui-sa-o-faca/

** https://creeracord.com/2017/04/08/de-ce-si-cum-ar-trebui-sa-combatem-hartuirea-copiilor/ – și alte articole despre acest subiect publicate în Aprilie 2017

În timp ce citeam cartea lui Alan Alda, mă gândeam ce bine ar fi ca exercițiile de comunicare bazate pe improvizație și jocuri care dezvoltă empatia și capacitatea de a înțelege pe cel/ cei din fața ta, să facă parte din pregătirea obligatorie a medicilor, profesorilor și altor categorii de persoane care lucrează cu sau pentru oameni.

Jocurile și exercițiile bazate pe tehnicile din teatru – care fac parte din ”lada de unelte” a unui bun formator sau din panoplia programelor non-formale ar putea să fie folosite și de profesori – și știm deja că mulți dintre voi le utilizează cu succes.

Ar mai fi nevoie ca cei care le utilizează să-și împărtășească cât mai mult din experiențele lor pozitive aici sau în alte medii, pentru ca un număr cât mai mare de educatori să le poată folosi, de asemenea.

A consemnat, Rodica Bărbuță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.