Ceea ce avem noi în sistemul de educație din România nu se poate numi nici pe departe un sistem bazat pe viziune, leadership , care încurajează inovarea și promovează valorile, oamenii – singura combinație care s-a dovedit că poate duce la dezvoltare. Am ales și perpetuăm, din păcate, un sistem care abundă în soluții standard, reguli peste reguli, care de multe ori sunt redundante sau stupide și îl menținem prin micro-management (tone de rapoarte și control exagerat). Așa ceva au încercat și companiile conduse de ”șefi-păpușari”, la un moment dat, dar s-a dovedit ineficient și contra-productiv, ducând la o cultură a organizațiilor din care oamenii de valoare, cu idei și inițiativă aleg să plece, pentru că se sufocă. În afara sub-finanțării sistemului, aceasta este cauza principală pentru care cariera didactică nu mai este de loc atractivă nici pentru tineri și, de multe ori nici pentru cei care lucrează deja în sistem. E cazul să schimbăm ceva? Cu certitudine! Și unul din lucrurile pe care trebuie să le schimbăm este cantitatea de încredere și libertate de decizie pe care să o acordăm cadrelor didactice. Avem, încă, oameni de mare valoare, dar majoritatea se simt ne-apreciați și sufocați.

Și, degeaba vom încerca să atragem oameni de valoare, dacă sistemul existent îi va sufoca și descuraja să ia inițiativa, cum o face în prezent.

Pentru că valoarea unui sistem este dată de modul în care știi să folosești cunoașterea, calitățile și ideile oamenilor din interior.

Steve Jobs (fondatorul companiei Apple) spunea: ”Nu are nici un sens să angajezi oameni inteligenți și să le spui ce să facă; angajăm oameni inteligenți pentru ca ei să ne spună ce să facem”

În articolul trecut, ”Oportunitățile de învățare personalizată sunt un efort de echipă”, George Couros a cerut un feedback și gânduri de la educatori, despre cum poți să susții mai bine educatorii ca să poată împlini nevoile individuale ale elevilor lor. Articolul de mai jos este bazat pe ideile foarte bune ale profesorilor, primite în comentarii sau în mail. 

G.C. – Am primit acest mail de la Jeffrey, iar el a avut un punct de vedere grozav:

”Ai întrebat, la sfârșitul articolului tău, de ce tip de suport ar avea nevoie profesorii ca să facă din învățarea personalizată o realitate? Prin asta, eu înțeleg că te referi la totalitatea instruirii personalizate?. Asta este atunci o întrebare incredibil de complexă. Dar pentru acea chestiune cu ”căștile” sau orice cantitate de permisiune acordată variabil elevilor ca parte a aventurii de învățare personalizată, aș spune că primul lucru de care avem nevoie este ceva de bun simț, politici articulate în care profesorii au în primul rând un cuvânt de spus în a le crea și care suntem de acord că sunt bazate pe realitățile din clasele anului 2019. ”

V-am împărtășit acum doar o parte a comentariului, dar ultima propoziție m-a izbit și m-a făcut să mă gândesc la practica din care am făcut parte la nivelul districtului (inspectoratului, la noi, n.n.) și care era denumită ”luarea deciziilor bazate pe situația locală”. Premisa de bază a acestui proces, sau cel puțin în înțelegerea mea, a fost că majoritatea bugetului per elev a fost alocată școlilor, în așa fel încât ele să poată lua deciziile care se potrivesc cel mai bine nevoilor elevilor pe care îi au în grijă. Nevoile unei comunități pot arăta diferit față de cele ale altor oameni, așa că școlile au multă autonomie asupra locului în care alocă resursele, deoarece ei înțeleg mai bine cum să împlinească nevoile comunității decât cineva din afară. Desigur, am putea primi orientare și suport și din afară, de la nivelul districtului, dar la sfârșitul zilei, suntem puși în poziția de a lua deciziile care îi deservesc cel mai bine pe elevii din fața noastră.

Din nou, această parte a comentariului lui Jeffrey a rezonat în mine:

“Aș spune că primul lucru de care avem nevoie este ceva de bun simț, politici articulate în care profesorii au în primul rând un cuvânt de spus în a le crea și care suntem de acord că sunt bazate pe realitățile din clasele anului 2019. ”

În deplasările mele, lucrez cu districte care vorbesc despre importanța ”inovației” în clasele lor dar apoi creează un scenariu prevăzut în curriculum pentru profesorii lor. Ei vor ca ”personalizarea” sau învățarea să se petreacă în același mod pentru fiecare elev. Procesul este contra-intuitiv.

Recent, am întrebat un grup de profesori dacă au trebuit vreodată să încalce vreo ”regulă” sau o politică pentru a face lucrurile potrivite pentru elevii lor și majoritatea dintre ei au ridicat mâinile. Am spus asta din nou și din nou, dacă o politică trece dincolo de ”bunul simț”, atunci acea politică e stupidă.

Acest articol scis de Lolly Daskal (cel mai bun coach în domeniul leadership-lui în afaceri din SUA, n.n.), The Best Ways to Motivate People Effectively, Without Authority,* are o porțiune unde împărtășește aceeași direcție de gândire:

– Scapă de regulile stupide: O abordare tip ”mână forte” poate conduce la resentimente și nesupunere. Scapă de orice regulă și reglementare care nu este neapărat necesară. Dacă ești blocat într-un model vechi de regulamente arbitrare, învață să te adaptezi mediului în schimbare. Eliberând oamenii de ”poliția” regulilor stupide este întotdeauna motivant.

* https://www.lollydaskal.com/leadership/the-best-ways-to-motivate-people-effectively-without-authority/ – ”Cele mai bune căi pentru a-i motiva pe oameni eficient, fără să recurgi la autoritate”

Aceste ”reguli” pot conduce la consecințe negative pentru elevii voștri. Deși eu sunt cunoscut pentru munca mea în ”inovare”, sunt de asemenea cunoscut ca un om care urmează regula. Îmi amintesc cum, în primii ani de carieră, am intrat în clasa unei colege și am fost dezamăgit că le permisese elevilor să mănânce, atunci când regula școlii era să nu existe mâncare în clase. Ea mi-a spus, ”E greu să predai acestor copii atunci când multora le este foame.” Și ea avea dreptate. Dar în acea perioadă eu eram mai concentrat pe a face lucrurile corect urmând politica de la nivelul întregii școli decât eram să-i ajut pe copii.  

Ce-ar fi dacă măcar i-am întreba pe oamenii care sunt cel mai aproape de elevii noștri să ”ia cele mai bune decizii în favoarea elevilor din fața ta”? Desigur, avem un curriculum și mandate care vin din partea statului sau provinciei, dar noi stabilim unele din aceste constrângeri în cadrul propriului context, chiar și atunci când nu avem nevoie să facem asta. Am fi înspăimântați de anarhia care ar domni în școlile noastre și că toate structurile ar fi aruncate pe fereastră, sau asta ar conduce la un sentiment de libertate al educatorilor în ce privește luarea deciziilor necesare pentru elevii din fața lor?

Când oamenii sunt supuși acelui micro-management, ei fac adesea numai minimum necesar. Când căutăm să descătușăm talentul celor care lucrează pentru elevii noștri, este mult mai probabil că vor face lucruri grozave, care trec dincolo de ceea ce se așteaptă și, în schimb, creează același tip de oportunități pentru elevii noștri.

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8852