”Revoluția școlii” vede abandonarea nivelurilor de clasă conform vârstei și o abordare a școlarizării tip ”stadiu nu vârstă”

În această lună se inaugurează în Sydney – New South Wales – Australia, o școală care revoluționează încadrarea copiilor în ”clase” și activități într-o abordare modernă, care nu ține cont de vârsta calendaristică ci de stadiul de dezvoltare al fiecărui copil.

Iată mai jos un reportaj scris de Nadia Daly, reporteră pentru ABC TV, radio și online din Sydney.

australia-scoala-altefel-1
Este o școală publică fără săli de clasă, clopoțel, nivel de an sau examene – așa cum le știam. Lindfield Learning Village se deschide săptămâna viitoare în Sydney, promițând să spargă modelul și să ”schimbe măsurile succesului”, cum spune directoarea acestui centru.

“Sistemul de educație pe care îl avem acum instalat a fost dezvoltat acum mai bine de 100 de ani pentru a produce muncitori în fabrică și, evident, nu asta avem nevoie să producem în această epocă”; spune directoarea Stephanie McConnell, unul din arhitecții acestui nou model educațional.

australia-scoala-altefel-2Ieri, la ora 7,30, Dna McConnell a aruncat prima privire în interiorul noii școli, care își va deschide porțile săptămâna viitoare pentru elevi, de la vârsta de grădiniță până la 10 ani. Eventual va păstra elevi și până la vârsta de 12 ani.

Dar acolo nu vor exista grupuri de vârstă formale, iar elevii vor progresa în funcție de abilitățile lor, având totodată ”stăpânire asupra traseelor lor de învățare”.

În loc de clase, acolo vor fi ”ochiuri de apă”, ”focuri de tabără” și ”peșteri” – acestea sunt numele spațiilor de învățare diferite în care elevii vor studia în grup cu colegi de diferite vârste.

australia-scoala-altefel-3

Iar în loc de examene de clasă, elevii vor fi evaluați individual, în perioade diferite.

“Un elev poate alege un anume moment de timp când el simte că poate demonstra învățarea cerută pentru atingerea unui anumit obiectiv de învățare,” explică doamna McConnell .

“Vor exista evaluări riguroase dar probabil că nu în modul în care înțelegem evaluarea din mediile tradiționale.”

Construcția școlii a costat guvernul din regiunea New Sout Wales suma de 40 milioane de dolari.

De când a fost anunțată lansarea școlii, Dna McConnell spune că a fost martora unui fel de foame la nivelul comunității pentru un model educațional mai personalizat.

“Avem 2.500 de elevi pe lista de așteptare pentru acest an și încă 500 înscriși pentru anul următor,” spune ea.

australia-scoala-altefel-4

Suntem în pragul unei revoluții în educație”

“Cred că ceea ce caută oamenii este nu acea standardizare, sincronizare forțată, ”fabrica de cârnați” a Higher School Certificate – bacalaureatului.”

Mario Trinco, care-și trimite toate cele trei fete la această școală, spune că speră că aceasta le va pregăti pentru succes.

“Eu cred că modelul educațional (tradițional) este distrus”, spune el.

“Lucrurile s-au schimbat mult în ultimii 20 de ani, cu social media și Internetul – iar sistemul educațional nu a ținut pasul.”

Dl. Trinco și soția lui, Lucie speră ca această școală să le ajute copiii să-și găsească pasiunea și să le dezvolte dragostea de a învăța.

Ken Truong (un alt părinte) a spus că își trimite fiica la această școală pentru că, fiind un mic întreprinzător, el a văzut mulți tineri care nu au abilitatea de a gândi ”în afara cutiei”.

australia-scoala-altefel-6

Stadiul de dezvoltare, nu vârsta

Lindfield Learning Village este găzduită într-un vechi campus universitar, situat pe țărmul din nordul orașului Sydney, iar clădirea a fost modificată și re-echipată pentru școală.

La ora 7,30, când directoarea a vizitat școala, sute de constructori încă lucrau frenetic, finisând lucrările la clădire înainte ca elevii să sosească, săptămâna viitoare.

În ciuda apelurilor unor susținători ai educației, cum este și șeful cercetătorilor din Australia, Alan Finkel, care pledează pentru o mai mare concentrare pe subiecte cum sunt matematica și științele în curriculum-ul din sistemul școlar australian, elevii de la Lindfield Learning Village nu vor avea deloc lecții specifice la aceste materii.

În loc de asta, matematica, științele și limba engleză vor fi incorporate în ore bazate pe proiecte și în scenarii de rezolvarea a problemelor din viața reală.

“Elevii vor fi angajați în echipe de proiect care ar putea fi conectate cu proiecte din lumea reală, sau să fie în legătură cu parteneri instituționali sau din domeniul afacerilor, unde ei vor rezolva probleme ale lumii reale și se vor angaja activ în comunitatea noastră locală”, a spus Dna McConnell.

“Deși la o privire superficială ar putea să pară că există multă flexibilitate sau libertate în acest stil de învățare, ceea ce se află în spate este o fundație riguroasă care permite o conexiune foarte clară între ceea ce învață elevii și rezultate.”

australia-scoala-altefel-5

Părinții participanți la interviu au declarat că au avut ceva preocupări dacă elevii, copiii lor vor avea o educație mai puțin riguroasă la materiile de bază cum sunt matematica și științele, dar au fost încrezători că școala va fi capabilă să-i învețe aceste materii prin modelul bazat pe proiecte.

Școala este bazată de asemenea pe abordarea condusă de elev, unde este de așteptat ca tinerii să-și croiască propria cale, sub îndrumarea profesorilor.

Ea utilizează modelul ”nivel nu vârstă”, care promite să dea copiilor inițiativă și ”permite elevilor să progreseze în funcție de nivelul lor de abilități, nu doar pentru că se schimbă datele în calendar.”

Dna McConnell a spus că cercetarea susține aceste metode și că școala va furniza elevilor un ”suport riguros”. Ea a mai spus că, în ciuda abordării mai puțin structurate, modelul se va potrivi mai bine ”fiecărui copil, indiferent de abilitățile lui.”

Profesorul în educație Deborah Corrigan, de la Monash University a spus că această școală este o provocare pentru cum ar trebui să arate școala.

“Cred că face o mișcare îndrăzneață și va continua să evolueze și cred că vor învăța din greșeli”, spune ea.

Trebuie să ne îndepărtăm de ideea că există un singur model, o măsură care se potrivește tuturor și acesta este lucrul pe care ar trebui cu adevărat să îl gândim despre școlile noastre.

Sursa: https://www.abc.net.au/news/2019-01-23/is-lindfield-learning-village-the-school-of-the-future/10736402?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.