Așa cum ați văzut în multe articole publicate de noi, inclusiv cel anterior, mulți experți în educație atrag atenția asupra limitărilor pe care le au sistemele de testare cu opțiuni multiple și există chiar multe voci care cer eliminarea acestor teste. Unele țări au făcut-o, înlocuindu-le cu alte sisteme de evaluare, mai complexe, care reflectă mai bine dezvoltarea fiecărui elev și care furnizează educatorilor informația necesară pentru personalizarea metodelor de instruire. În articolul de mai jos veți vedea și argumentele care susțin acest lucru și de ce, deși s-a constatat că testele tip ”bifare de răspuns” sunt ineficiente pentru a susține pregătirea de care au nevoie elevii de astăzi, sistemul nu a fost înlocuit în majoritatea țărilor. Cred că motivele sunt valabile și la noi, deoarece este vorba și de bugetul alocat evaluării eficacității instruirii și sistemului.

Articolul este scris de Stephen Sawchuk , editor asociat al revistei Education Week, iar analiza lui este parte a unui raport anual special, care explorează tendințele și problemele din educația SUA, intitulat ”Zece mari idei în educație” (10 Big Ideas in Education).

Întreabă pe oricine, de la un expert în responsabilitatea școlii până la un părinte al unui copil de vârstă școlară, și vei obține un acord aproape universal despre faptul că avem în SUA un sistem de testare standardizat disfuncțional.

Educatorilor nu le place testarea națională anuală: Aceste teste informează doar pentru penalizarea școlilor, nu despre învățare, deoarece rezultatele apar atât de târziu în anul școlar. Ele eșuează în a se potrivi cu orice curriculum specific și, în general, nu măsoară în profunzime capacitățile analitice sau acele abilități ale elevilor cerute de angajatori sau prețuite în facultăți.

Experimentul nostru care a durat aproape 20 de ani, cu examene anuale obligatorii derulate la nivel federal (național) au crescut notele la matematică, așa cum rezultă din cercetări, dar acele câștiguri s-au risipit pe măsură ce presiunile pentru responsabilitate au devenit mai acute. Iar eforturile din ultima decadă, de a produce teste mai bune, au fost întâmpinate cu un entuziasm călduț.

Pentru majoritatea profesorilor și elevilor, testarea rămâne echivalentul educațional al unui canal înrădăcinat. Este suportat, apoi reamintit cu ușurare. Nu este ceva integrat profund cu predarea, ceva care întărește obiectivele educaționale pe termen lung, cum ar fi dezvoltarea abilității elevilor de a se angaja în argumentații și justificări bine gândite.

Mișcarea de renunțare la aceste testări a fost un semn de avertizare, o primă bubuitură a unui sentiment care s-a răspândit, la fel ca protestele profesorilor din anul trecut. Dacă făuritorii de politici vor să păstreze sănătatea pe termen lung a eco-sistemului nostru de testare – și să-i ajute pe profesori să se simtă investiți în asta, mai curând ca fiind victime ale acestui sistem – este timpul să acționeze acum.

Principala întrebare de pe masă este: Ar trebui să regândim testarea anuală a fiecărui elev? Ar putea o astfel de revizuire să fie pusă în balanță cu nevoia clară de a menține atenția pe acei elevi care au fost cel mai prost deserviți de sistemul de educație pre-universitară (K-12)?

Pentru moment, testarea anuală nu va dispare; este prevăzută în legea națională (federală). Dar, dacă politica ultimilor doi ani a demonstrat ceva, este faptul că politicile pe termen lung, chiar și acelea pe care le credeam inviolabile, pot fi re-scrise.

Cu testarea, nu poți avea prăjitura și să o și mănânci: Testarea de sfârșit de an oferă date longitudinale, comparative despre performanța elevilor din fiecare stat (regiune). Dar este sever limitată în scop și profunzime. Alternativa – o testare care surprinde mai bine învățarea elevului, incluzând portofolii și teme de scriere extinse – costă mult mai mulți bani și timp și este greu să fie făcută validă și comparabilă.

Administrația Obama a încercat să ”taie cercul” furnizând finanțare pentru teste anuale mai bogate, dar rezultatele au fost mai puțin revoluționare decât se așteptau susținătorii, iar ei au fost repede prinși de mișcările împotriva trunchiului comun de materii și opțiunilor de ieșire a copiilor din sistem (în varianta de homeschooling).

Cum ar arăta o lume cu testări mai puțin frecvente? Există alternative care merită luate în considerare, deși fiecare conține compromisuri semnificative:

• Să faci ce face testarea națională a progresului în educație (National Assessment of Educational Progress), măsurând mai curând eșantioane de elevi în loc să-i măsori pe toți. Economiile de la o astfel de testare ar putea fi puse în formate de test care măsoară mai bine abilitățile elevilor de a integra și analiza cunoașterea.

• Să continui să testezi toți elevii, dar să faci asta la doi sau trei ani, din nou re-investind economiile în sisteme mai utile.

• Să integrezi testarea cu practicile de predare a curriculum-ului, cum este cazul în UK și multe țări europene (vest) – unde testele obligatorii pentru obținerea unui certificat de absolvire reflectă direct conținutul curriculum-ului predat în școli și cere utilizarea pe larg a eseurilor.

• Revizuirea ideii de a extrage din artefactele realizate în clasă prin munca elevilor pentru a informa despre rezultatele mai puțin testate.

Nicio discuție asupra acestor alternative nu ar fi completă fără a sublinia realele lor dezavantaje, pentru echitate și transparență, la momentul în care cei care pledează pentru asta presează tot mai mult în aceste două direcții.

Ideea de a testa fiecare copil, în fiecare an, a fost să expună lipsurile serioase de performanță dintre școli și din interiorul școlilor. De aceea, multe grupuri care luptă pentru drepturile omului susțin cu tărie această practică și se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ar fi pierdută.

Înlăturarea testelor anuale ar putea de asemenea dăuna eforturilor de a studia ce anume funcționează la scara sistemului. La urma urmelor, testarea anuală conduce la dezvoltarea datelor despre sistem, care ar putea urmări traiectoria copiilor de-a lungul timpului, susținând un nou val de cercetări empirice despre calitatea școlilor și a profesorilor. .

În fine, ideile de mai sus sunt de asemenea ambițioase. Legarea practicilor din clase cu testarea este rareori făcută în SUA, iar încercările anterioare de a utiliza date informale din exemplele de lucrări realizate în clase au eșuat. Tehnologia ar putea să ajute, dar în Era Big Data, ar putea ridica tot felul de provocări privind confidențialitatea datelor.

Cu toate acestea există semne ale unui început de transformare: Statele și regiunile experimentează câteva idei.

Statul Georgia revizuiește ideea de a utiliza o serie de teste mai mici, la nivelul clasei, aliniate mai bine cu lecțiile de zi-de-zi, într-o inițiativă la nivel de stat.

Câteva alte inovații apar datorită un program pilot (nu foarte popular) derulat sub coordonarea U.S. Department of Education. Statul Louisiana, de exemplu, muncește din greu pentru a crea un test de lectură bazat pe nuvelele și textele pe care le citesc elevii, în locul pasajelor de lectură plicticoase, alese la întâmplare, care favorizează elevii care au cea mai mare cunoaștere anterioară. Și cu permisiunea de la nivel federal, statul New Hampshire permite regiunilor să utilizeze pentru unele clase testarea performanțelor pe baza unor sarcini comune, dezvoltate de profesori și testele tradiționale pentru alții.

Unele regiuni își croiesc propriile cărări: Regiunea Prince William County, printre altele, utilizează într-un grup de școli sistemul britanic de examinare, mai strâns integrat cu obiectivele curriculum-ului.

Ce se va întâmpla mai departe în sistemul de testare? Nimeni nu poate ghici.

Dar sistemul curent care constă în dihotomia dintre testele standardizate și scopurile zilnice ale școlii pare nesustenabil pe termen lung. Este timpul ca făuritori de politici inteligenți, educatori și experți în testare să croiască o nouă cale.

Sursa: https://www.edweek.org/ew/articles/2019/01/09/is-it-time-to-kill-annual-testing.html

Întrebarea noastră: Ce credeți despre performanțele și acuratețea sistemului de testare de la noi?