Ascultați, profesorii nu sunt co-părinții noștri!

Iată un articol scris de Jill Simonian și adresat părinților care, credem noi, constituie un punct de vedere mai corect privind rolul părinților în educarea propriilor copii – față de atitudinea din ce în ce mai răspândită tip ”Eu, ca părinte, trebuie să-i asigur cele necesare, iar școala/ profesorii să-l educe.”

Desigur că nu toți părinții gândesc și acționează așa, dar procentul celor care o fac este îngrijorător de mare.

Jill Simonian este o cunoscută personalitate a televiziunii din Los Angeles și autoarea unei populare cărți adresată mamelor care sunt însărcinate cu primul lor copil: Ghidul fabulos al mamei: Cum să treci repede peste ”salturi și cucuie” după copil” (The FAB Mom’s Guide: How to Get Over the Bump & Bounce Back Fast After Baby.)

co-parinti-4
Conferințele mele părinți-profesor pentru copiii mei vin curând și, da, creierul meu a fost suprasolicitat. Până acum, cu un copil de grădiniță și unul de clasa întâi, sunt ciudat de obsedată de aceste conferințe*. Haideți să rezolvăm împreună orice îngrijorări și probleme, profesore! Ajută-mă să-mi cresc copilul să devină un om fantastic! Spune-mi ce știi tu, ce să fac, cum să rezolv.. am nevoie de înțelepciunea ta educată!”

* http://thefabmom.com/2016/10/12/cbs-los-angeles-parent-teacher-conference-tips/Conferințele părinți-profesor pot fi amuzante?!

Totul e grozav, nu-i așa? Doar că, m-am gândit subit: Mă pregătesc eu, în inocența mea, să încerc să-i fac pe profesorii copiilor mei, care deja au sarcini supra-extinse**, să-mi fie pe deplin co-părinți? Mă tem că mulți dintre noi așteaptă ca prețioșii noștri profesori să ne îndrume pe noi – și pe copiii noștri – în moduri de care nu sunt ei responsabili!

** https://mom.me/kids/34584-6-big-communication-mistakes-parents-make-drive-teachers-crazy/ 6 Mari greșeli de comunicare ale părinților care îi înnebunesc pe profesori

co-parinti-3

O să folosesc situația din statul meu ca exemplu. O varietate de districte din California implementează în acest an școlar noi programe care îi mandatează pe profesori și elevi să ”ia pauze de la ore” pe parcursul zilei, care să permită copiilor să respire, să facă față, să practice bunătatea și să se reîncarce. În timp ce respect și sunt de acord cu cercetarea*** care conduce aceste programe – făcută cu atenție și foarte concentrată pe binele copiilor, nu pot de asemenea să nu mă întreb de ce aceste inițiative au devenit brusc și disperat de necesare și populare.

*** http://www.challengesuccess.org/Copiii noștri sunt dezechilibrați

”La Challenge Success, noi credem că societatea noastră a devenit prea concentrată pe note, rezultatele la teste și performanță, lăsând copiilor prea puțin timp pentru a-și dezvolta abilitățile necesare pentru reziliență, etică și pentru a deveni învățăcei motivați. Încheiem parteneriate cu școlile, familiile și comunitățile pentru a-i determina să îmbrățișeze o mai largă definiție a succesului și să implementeze strategii susținute de cercetare care promovează starea de bine și angajamentul elevului în învățare. La urma urmei, succesul este măsurat pe parcursul întregii vieți, nu la sfârșitul unui semestru.”

co-parinti-6
Atunci, am avut un moment de iluminare: Ca părinți, oare nu-i învățăm noi destul aceste lucruri pe proprii noștri copii, acasă? Ar putea aceste lucruri de făcut extra, aruncate pe umerii profesorilor noștri că fie parțial din vina noastră? Este acestă neintenționată ”aruncare a mingii” cea care conduce la aceste programe care consumă timpul și zilele de colaborare ale profesorului despre cum să-i ții pe toți pe traseu în școli?

Unul din profesorii cu care am vorbit nu a ezitat să mărturisească atunci când am întrebat-o despre posibilitatea ca aceste noi probleme și inițiative să fie din vina noastră. “Oh, în totalitate!” a răspuns ea. Wow.

Ea mi-a împărtășit cum, în multe zile, colegii ei se întreabă, cu profundă frustrare, ”De ce atât de mulți copii arată în fiecare dimineață absolut ca niște epave?! Irascibili, incapabili să învețe și destul de împrăștiați și aiuriți.” Da, “distruși.”

Să ne așteptăm ca educatorii să înghesuie fiecare aspect al unei vieți echilibrate într-o zi de școală de 5-6 ore pe deasupra lecțiilor academice, este egoist din partea noastră.

co-parinti-1

Apoi noi ne așteptăm ca profesorii să îndeplinească cerințele de a-i face să prindă materia din curriculum și să aibă elevi cu note mari la teste, în așa fel încât să primească o finanțare decentă, în timp ce administrează pauzele dintre ore și să ”respire” între perioadele în care li se cere să aibă discuții de câte 15 minute despre cât de important este să fie respectuoși față de alții.

Este prea mult pentru ei. Nu mai putem să aruncăm toată vina pe alte lucruri. Trebuie să acceptăm că suntem parțial de vină – pentru ceea ce nu facem suficient acasă.

Hai să verificăm realmente acele teme care se cer acum profesorilor să le rezolve (în afară de ceea ce îmi imaginez că sunt pregătiți atunci când își iau acreditările).

Lucruri ca:

* Educația sexuală (Sex-ed – #1): La vârste atât de neașteptat de fragede care îi fac pe cei de vârstă medie (ca mine) pe jumătate înnebuniți.

#1 https://mom.me/kids/31174-federal-law-would-force-sex-education-join-21st-century/ Legea de stat va forța educația sexuală să intre în secolul 21

* Meditația și abilitatea de a face față: Respirați, copii. O să vă calmeze atunci când vă simțiți frustrați.

* Cetățenia digitală: Nu e frumos să scrii lucruri răutăcioase online (#2).

#2 https://mom.me/lifestyle/19201-how-empower-your-tween-be-kind-online/ Cum să-ți împuternicești copilul să fie bun/sensibil online

* Relațiile inter-rasiale: Doar pentru că cineva este diferit față de tine nu înseamnă că ei sunt mai buni sau mai puțin buni.

* Bunătatea: Zâmbește și fii prietenos în loc să țipi la cineva că ei nu se pot juca cu tine.

co-parinti-2

Lecții umane de bază, nu-i așa? Evident, toate sunt relevante și importante de învățat pentru copii, dar nu se presupune că NOI (părinții) suntem cei care suntem însărcinați să facem asta acasă, în loc să fie lucrurile pe dos? Este timpul să conștientizăm că profesorii trebuie să petreacă mai mult timp rezolvând aceste lucruri acum pentru că NOI NU O FACEM.

Să ne așteptăm ca educatorii să înghesuie fiecare aspect al unei vieți echilibrate într-o zi de școală de 5-6 ore pe deasupra lecțiilor academice, este egoist din partea noastră.

Știm cum ar trebui să funcționeze: Profesorii au în grijă lucrurile educaționale și apoi dau însărcinări care să întărească aceste concepte acasă (ex. temele). Ei predau părțile principale, noi le urmăm. Pe cealaltă parte, noi suntem atenți și suntem însărcinați să-i învățăm abilitățile de viață și sociale acasă, iar profesorii să le întărească la școală.

Știu că noi nu lipsim intenționat să ne facem partea, dar într-adevăr nu ne-o facem. Nu-mi pasă la cât de multă presiune este supusă sarcina unui părinte modern, dacă noi ”aruncăm mingile” așa și ne așteptăm ca profesorii să le ridice pe toate și să le țină în aer, suntem în mare încurcătură pe termen lung, în toate părțile.

co-parinti-7

Profesorii sunt multe lucruri: colegii noștri de echipă, prietenii noștri, cele mai de încredere și bune resurse care să ne dea sfaturi și trucuri despre cum să-i ținem pe copiii noștri pe traseul academic și social.

Dar ei nu sunt – și nici nu ar trebui să fie – co-părinți cu noi în fiecare zi.

Noi, părinții, trebuie să începem să ne intrăm în rol, în joc.

Sursa: https://mom.me/kids/149710-teachers-are-not-our-co-parents/?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.