Văzând în întuneric – o poveste despre modul în care colectivele modelează învățarea

Pentru că e vacanță și aveți mai mult timp (sperăm) și pentru a ne apropia mai repede de momentul în care vă vom arăta cum se pot utiliza corect jocurile în învățare, astăzi vă oferim o porție mai consistentă din cartea O nouă cultură a învățării – continuarea capitolului despre învățarea în colectiv. Enjoy 🙂

Autorul Thimothy Ferris a documentat una din cele mai interesante povești despre colectivele nou apărute, în cartea sa Seeing in the dark. Lucrarea a fost un efort de a istorisi ceea ce Ferris numește “o istorie care se învârte acum printre amatorii de astronomie, unde adâncimile cosmosului, care erau înainte accesibile doar profesioniștilor sau nimănui, au fost aduse la îndemana observatorilor motivați pur și simplu de propria curiozitate”.

Astronomii

Povestea este următoarea: În 23 februarie 1987, un student absolvent numit Ian Shelton a remarcat lumina strălucitoare de la o stea care explodase cu mii de ani înainte la marginea nebuloasei Tarantula. El a raportat descoperirea și a fost acreditat ca persoana care a descoperit Supernova 1987A. Ocazia s-a dovedit a fi o oportunitate pentru a confirma una din teoriile anterioare din astrofizică – aceea că particulele de neutrino ajung pe Pământ cu două ore înainte ca lumina supernovei să devina vizibilă. Așa cum spune Ferris, “asta era teoria, dar nimeni nu făcuse o astfel de observație încă”.

Raportul lui Sheldon a venit după două ore din momentul în care detectorii subterani înregistraseră o explozie de neutroni specifică unei supernove. Doar acest fapt, singur, nu era suficient pentru a confirma teoria. Ceea ce se cerea era dovada că lumina nu fusese vizibilă înainte de momentul observației lui Sheldon – și această confirmare a venit mai devreme decât se așteptau. Din partea lui Albert Jones, un astronom amator din Noua Zeelandă, care se uitase și el la nebuloasa Tarantula în acea noapte mai devreme și nu văzuse lumina supernovei. Observația lui a devenit critică în confirmarea teoriei. Deoarece Jones nu văzuse nimic mai devreme, astrofizicienii au putut confirma că neutrinii de la steaua care explodase ajunseseră cu două ore înaintea luminii. Fotografiile developate mai târziu în acea noapte de un alt astronom din Australia au confirmat descoperirea. Derris remarca, “dacă cineva ar trebui să aleagă o dată de la care astronomia s-a schimbat, de la singurătatea profesioniștilor și telescoapelor lor, la o rețea mondială de profesioniști și amatori care utilizează un amestec divers de instrumente, adăugând mai mult decât suma participării lor, un bun candidat ar fi acest moment din 23-24 Februarie 1987”.

În această poveste putem găsi adevărata putere a naturii colectivului. Astronomii amatori au făcut în acea noapte ceea ce făceau de obicei, urmându-și interesul și pasiunea. Dar apoi observațiile personale ale câtorva astronomi au fost fuzionate de către colectiv (combinația dintre amatori și profesionisti) într-un set de date semnificativ care să interpreteze evenimentul.

Pentru că astronomii amatori sunt experti în a vedea și sunt răspândiți peste tot în jurul lumii, ei sunt capabili să îndeplinească sarcina herculeeană de a privi cerul 24 de ore din 24 și să colecteze date despre ceea ce văd. Astronomii profesioniști, care au nevoie de o cantitate foarte mare de date pentru analiză, se bazează de aceea pe amatori pentru a face munca intensivă de teren cerută de astronomia contemporană. Ca răspuns, astronomii amatori nu numai că au început să colaboreze între ei, în rețea, dar de asemenea și-au conectat telescoapele, pentru a putea furniza informații mai bune și date mai complexe. Rezultatul este un sistem de reciprocitate, unde ambele categorii de astronomi sunt implicați și profită învățând unii de la alții.

Mauna_Kea_observatory

Colectivele și educatia

Când luăm în considerare personalul si colectivul în contextul educației, se aplică principii similare. Să luăm, de exemplu, una din cele mai dificile și temute activități din clasă: proiectele de grup. Stundenții se străduiesc să completeze exercițiul iar profesorii se străduiesc să îl evalueze. De ce? Deoarece modelele noastre despre cum funcționeaza clasa nu au nici o cale de a înțelege, măsura sau evalua colectivele. Și mai rău, ei nu au nici un mijloc de a înțelege cum noțiunea de personal poate duce la implicarea studenților. Ca rezultat, lucrul în grup este evaluat aproape întotdeauna atribuind grade individuale studenților, în raport cu contribuția fiecăruia. Ceea ce rămâne nerecunoscut este faptul că, atunci când grupul lucrează bine, rezultatul este de obicei un produs mai mare, mai semnificativ decât suma realizărilor personale. Chiar dacă un profesor conștientizează acest fenomen și dă calificative întregului grup, impulsul este să răsplătească realizările individuale (sau în unele cazuri să pedepsească pentru lipsa acestora).

Acum, navigați pe internet și uitați-vă la orice rețea socială, video sau site de artă. Ele sunt toate proiecte de grup. Nimeni nu se teme de ele și nimeni nu are nici un fel de problemă în a le evalua. Copiii din ziua de azi îți pot spune dacă site-urile sunt “tari”, care site-uri sunt învechite sau cum operează diferitele site-uri ca și genuri de colective. Aceasta deoarece evaluarea lor se bazează pe felul în care înțelegerea lor personală asupra sensului identității și “agenției” (acțiunii) se raportează la diferitele forme de colectiv care constituie diferitele spații. În mod crescând, internetul devine un loc în care personalul poate începe să se întâlnească cu colectivul într-un mod semnificativ.

Group of Business People Working on an Office Desk

Lucrând separat, dar împreună

Nașterea blogului

În 1999, o mică companie din nordul Californiei, denumită Pyra Labs a creat un nou soft care permitea utilizatorilor să-și scrie gândurile proprii online și să le organizeze într-o pagina web care putea fi indexată cu alte pagini de același fel. Paginile au fost denumite “weblogs” (mai târziu denumirea a fost scurtată în blog), și ele au reformat în mod radical felul în care oamenii au început să se exprime pe ei înșiși în rețea.

La acea dată, o pagină web acorda spațiu pentru prezentări publice, iar motoarele de căutare furnizau un principiu organizatoric pe baza căruia se puteau căuta și sorta informații. Dar chiar de la început, blogurile au fost doar destinate exprimării personale. În timpul primului an de operare, pagina companiei Pyra Labs descria procesul de creare a blogurilor fiind ușor și foarte personalizat: “Tu ești cel care faci postările pe weblogul tau”, afirma prima pagină a companiei, “prin propunerea unei forme dorite, iar rezultatele se văd imediat în propriul tău site, cu designul tău”. Aceasta a fost prima oară când un utilizator de internet putea crea un spațiu în rețea fără să cunoască defel codurile tip HTML. Versiunea de bază era gratuită și site-ul îți găzduia de asemenea și blogul.

Scopul programului Pyra Labs, re-denumit până la urmă Blogger, a fost de asemenea unic. Blogger a fost menit să ajute oamenii care au un interes comun să se conecteze unul cu celălalt, să înceapă să converseze prin aceste bloguri și să creeze rețele de conversație. Postând gânduri personale pe net a fost una, dar asta a fost ceva cu totul nou: gânduri imediate, oricând. Blogurile au lăsat oamenii să spună orice vor când vor să o spună. Iar colectivele sunt o consecință naturală a acestor conversații în rețea.

Succesul unui blog depinde de două lucruri, nici unul dintre ele aflate sub controlul autorului: comentariile cititorilor și conexiunile externe. Blogurile care supraviețuiesc și prosperă o fac pentru că au creat un colectiv puternic de utilizatori care contruiesc conversații în jurul postărilor autorului. Un blog activ înmagazinează atenția altor bloggeri, care devin parte a acelei conversații, conectându-se la ea și comentând despre ea pe propriile bloguri. Cu cât sunt mai multe conexiuni care “hrănesc” blogul original, cu atât devine mai popular, generând și mai multă participare, și așa mai departe.

Prin 2001, Pyra Labs au început să descrie Blogger ca o “putere de comunicare instant, care te lasă să-ți postezi gândurile pe net oricând te lovește nevoia”. Fenomenul a explodat când Google a cumpărat Pyra Labs în 2003 și a integrat blogurile în algoritmurile de căutare, permițând un mai mare și mai direct acces la conversațiile purtate în și în jurul “blogosferei”.

Cu aceasta achiziție, blogul s-a mutat de la o nivelul de nouă subcultură la cel de curent principal. Faptul că blogurile au rezistat tranziției este remarcabil, și ilustreaza ceva fundamental despre conexiunea dintre individual și colectiv.

Prin ce au mai bun, blogurile dau unui individ șansa să interacționeze cu, și să devină parte a unui colectiv care îi modeleaza și, la rândul lui este modelat de propriile gânduri.

Blogurile, prin natura lor, sunt încercări de lucru în desfășurare. Ele au acel caracter jucăuș, care se află în miezul noii culturi a învățării. Ele pot fi experimentate în natură, utilizate pentru a testa și rafina idei. Dar la bază, ele servesc ca mijloace de a începe crearea unui colectiv în jurul conversației despre idei care izvorăsc din mediul personal.

Blogging-01

E nevoie de multă muncă și informare pentru a menține un blog

Why he Blog

Andrew Sullivan, un senior editor pentru revista Atlantic, a început blogul său “The Daily Dish” (felul cotidian) în 2000. El a recunoscut devreme puterea transformațională a acestui mediu nou în ambii termeni, de personal și colectiv. Pentru Sullivan, blogginng-ul este mai mult decat jurnalism, este jurnalism.

Într-o remarcabilă reflecție despre acest nou mediu, “Why I Blog” (Noiembrie 2008), Sullivan discuta despre felul în care blogurile au început să schimbe peisajul jurnalismului: Bloggerul poate ajunge mai departe cu mai puține pretenții de autoritate. El este – mai mult decât orice alt scriitor din trecut – un nod printre alte noduri, conectat dar ne-terminat fără conexiunile și comentariile și urmările care fac blogosfera, în ce are mai bun, o conversație, mai degrabă decât o producție”.

Aceasta schimbă noțiunea de autor, iar autoritatea nu aparține în mod unic blogului. Acolo unde autoritatea a fost în mod tradițional îmbrăcată în debușeurile marilor corporații, cum sunt stațiile de televiziune, de radio, corporații de broadcast și publicații (media), este acum descentralizată printre acele noduri pe care le descrie Sullivan. Sprijinul instituțional nu mai este un garant al autorității.

Nu este vorba că nu mai avem încredere în New York Times sau CNN. Mai curând, am ajuns să înțelegem că resursele lor, deși considerabile, sunt de fapt destul de limitate în comparație cu cele ale blogosferei, care sunt nelimitate.

Informațiile puse în blogosferă sunt investigate, contestate și dezbătute. Dacă o afirmație despre un fapt este greșită, cineva va atrage atenția – și probabil o va corecta. Brandul instituțional sau un nume al unei personalități, singure, nu mai sunt suficiente azi pentru a insufla idea de credibilitate.

Ceea ce Sullivan descrie, deci, este o transformare structurală a felului în care se petrece comunicarea. În blogging, autoritatea este transformată într-un fel care recunoaște participarea altora ca parte fundamentală a procesului. Un bloger nu scrie pentru o audiență; el facilitează construcția unei comunități care interpretează.

Realizarea unui blog este și o experiență personală care te transformă. Pentru că blogul unei persoane este subiectul unor schimbari și revizuiri din partea altora, influența colectivului poate modela cu putere, în mod semnificativ, viziunea blogerului asupra lumii, așa cum și blogerul, la rândul său, poate modela colectivul.

Sullivan extrage din muzică doua paralele care să ilustreze fenomenul.

În prima scrie: “Sunt perioade, de fapt, când un bloger se simte mai puțin ca un scriitor și mai mult ca un disc-jokey online, care mixează bucățele de armonie și genereaza noi melodii prin suprapunere, în timp ce, de asemenea, își cântă propria muzică. El este și artist și producător – și ritmul merge înainte mereu.” Cu aceasta observatie, Sullivan surprinde sensul unei noi forme de interactivitate la care te invită media modernă, dispunând de o maleabilitate inerentă, care este orientată spre finallități sociale.

În cea de a doua comparație a sa între noile media și muzică, Sullivan afirma:

“Ca să utilizez o analogie evidentă, jazz-ul a intrat în civilizația noastră mult mai târziu decât muzica compusă, formală. Dar nu a înlocuit-o; și nici un muzician de jazz nu va afirma vreodată că poate face asta. Jazz-ul pur și simplu cere un mod diferit de a cânta și asculta, așa cum a fi bloger cere un mod diferit de a scrie și citi. Jazz-ul și blogging-ul sunt intime, improvizaționale și individuale – dar sunt de asemenea, din născare, colective. Și audiența discută despre amândouă”.

Substituiți “noua cultură a învățării” cu “jazz” și “formele tradiționale de educație” cu “muzica formală, compusă”, și nu am putea-o spune mai bine nici noi.

grup-invatare

Să alegi calea cea mai ușoara de ieșire

Combinația dintre personal și colectiv definește multe din succesele web 2.0. Site-urile de rețele sociale, cum sunt MySpace și Facebook permit oamenilor sa creeze spații în rețea care sunt atât personale (în sensul că reflectă gusturile, interesele și activitățile individuale), cât și colective (în sensul în care ei acordă utilizatorilor o cale pentru crearea de conexiuni cu ceilalți care au interese similare). De multe ori caracterizate a fi rețele ale “prietenului-unui prieten”, ele crează un sens de apartenență la colectiv, bazat pe împărtășirea de interese.

Aceste platforme de noi media aduc la masa discuției două elemente deschizătoare de drumuri. Primul este acela că furnizează mijloacele pentru a exploata cu adevarat colectivul. Prin noile media, colectivul servește nu numai ca o nouă resursă de învățare, dar totodată ca și un mod de amplificare: el intensifică și ridică procesul de învățare prin relaționarea lui continuă cu personalul. Cel de al doilea este că media digitală este bazată pe o infrastructură care este proiectată să măsoare.

Exploatarea colectivului. Deoarece învățarea cu media digitală ocupa un spațiu care este atât personal cât și colectiv, oamenii pot împărtăși atât experiențe cât și cunoaștere. Aici, oamenii nu numai că învață unii de la alții, ei învață unii cu alții. Grupurile de studiu de la universități sunt un exemplu clasic.

O linie de cercetare inițiată de profesorul Richars J. Light de la Universitatea Harvard a demonstrat că grupurile de studiu cresc succesul studenților în clasă. Alte studii au demonstrat că grupurile de studiu online funcționează de asemenea și că alte forme aleatoare de învățare virtuală susținute de media socială pot extinde campusul universitar către o audiență mai largă.

Luați în considerare următoarea observație, de exemplu: “Deși aproximativ 40.000 de studenți sunt înscriși la cursuri în campusul Universității din Ann Arbor, Vicepreședintele acesteia, Provost King crede că numărul efectiv de studenți influențați de școală din zilele noastre este mai apropiat de 250.000. În ultimii câțiva ani, subliniază el, studenții care au venit (în campus) și-au adus cu ei rețelele sociale, care le-au permis să rămână în contact cu vechii prieteni și foștii colegi, prin unelte cum sunt SMS, IM, Facebook și MySpace. Prin aceste conexiuni continui, studenții Universității Michigan pot exinde discuțiile, dezbaterile și grupurile de studiu care se petrec în campus, pentru a include rețele mai mari de oameni. Chiar și prin aceste conexiuni extinse care nu au fost dezvoltate cu scopuri educaționale, ei amplifică impactul pe care universitatea îl are, aducând de asemenea și beneficii studenților din campus.” 16

Nu toate universitățile împărtășesc acest punct de vedere, totuși. În 2008, Chris Avenir, pe atunci un proaspăt student la Universitatea Ryerson din Toronto, a creat un grup de studiu virtual pe Facebook, intitutlat “Dungeons Mastering Chemistry Solutions”, care era denumit după sala de studii a lui Ryerson din campus, cunoscută ca “The Dungeon” (carcera). Un număr total de 146 de studenți s-au alăturat grupului, al cărui scop era să ajute studenții să rezolve temele de acasă. De vreme ce grupurile de studiu față-în-față erau comune la Ryerson și universitatea luase deja toate măsurile pentru a evita înșelăciunile, dând fiecărui student o problemă unică și distinctă de rezolvat, Avenir a simțit că grupul lui virtual este similar unui grup de lucru tradițional. Așa cum scria la început, “Acesta nu este diferit de grupurile de lucru de la bibliotecă sau de felul în care se desfășoară tutoriatul (peer tutoring)”.

Organizand grupul său, Avenir a luat o problemă foarte personală și a creat un colectiv care să o poată rezolva într-un mod creativ. Cu toate acestea, universitatea nu a zut situația în acest fel și l-a pedepsit pe Avenir cu 147 de puncte de infracțiune academică: un punct pentru organizarea grupului și celelalte pentru fiecare membru înscris la grup.

Când a fost confruntată cu apariția unui nou colectiv, facultatea și administrația de la Ryerson au fost incapabile să-l înțeleagă altfel decât ca pe o combinație de persoane.

Universitatea a citat trei motive pentru care l-au judecat pe Avenir. Primul a fost argumentul că învățarea trebuie să fie grea. Conform spuselor dlui James Norrie, purtătorul de cuvânt pentru Ryerson, “Noi vrem ca ei să se realizeze. Dar asta înseamnă și că ei trebuie câteodată să muncească din greu pentru a învăța și nu să aleagă o cale ușoara.” În al doilea rând, școala a subliniat că lipsa de control și reglementare a comportamentului online face grupurile de studiu virtuale incompatibile cu munca academică. “Nu este drept față de studenți” argumenta Noriis, “să perpetuezi mitul – și ăsta e un mit – că ei pot să facă tot ce vor online și că ei sunt protejați pentru că este doar un forum online pentru tineri, unde ei pot să facă ce vor, și aceasta nu este chiar adevarat”. În fine, universitatea a văzut noile instrumente online ca pe o amenințare. Așa cum descria Norris: “Este treaba noastră sa protejăm integritatea academică de orice amenințare. Și dacă această amenințare vine de la noile instrumente online, noi avem responsabilitatea ca academicieni să înțelegem riscul, să evaluăm aceste riscuri și amenințări și să educăm oamenii despre cum pot să evite infracțiunile / greșelile.”

Conform acestor motivări, în esență, obiecțiile Ryerson față de grupul de studiu de pe Facebook, care nu era decât o re-creare digitală a grupurilor de lucru tradiționale care se practicau de secole, a fost că face învățarea ușoară, permite studenților să facă ce vor și, ca rezultat, amenință integritatea academică.

În martie 2008, consiliul academic de la Ryerson a judecat cazul lui Avenir și acesta a fost absolvit de toate acuzațiile. În cele șapte pagini de rulare, consiliul nu a găsit “nici o dovadă că grupul de Facebook ducea la înșelăciune“. 18

Studenții în schimb utilizaseră grupul ca pe un instrument colaborativ de rezolvare de probleme. Așa cum a explicat Avenir, “în așa fel în care am avea anumite întrebări privind chimia și dacă am avea probleme, să putem posta întrebarea și să spunem: ‘S-a prins cineva cum se poate rezolva asta? Eu nu am făcut bine și nu mă prind unde am greșit‘. Exact așa cum ne-am fi spus unii altora dacă am fi stat în Dungeon”.

Măsura. La prima vedere, grupul de lucru de la Ryeson nu pare să fie proporționat.

O sută patruzeci și șase de membri constituie un grup de lucru foarte mare, cu siguranță mult mai mare decât ar putea fi coordonat sau eficient pentru interacțiunile față-în-față. Dar grupul are măsura potrivită în termenii abilității de a te putea angaja asincron cu alții și în persistența de-a lungul timpului. Amândouă aceste lucruri elimină constrangerile fizice pe bază de spațiu și timp și deschid posibilități nenumărate de interacțiune. Membrii pot prezenta problemele personale colectivului în moduri care depășesc modalitățile simple de întrebare-răspuns. Pe scurt, chiar dacă o problemă nu este în mod particular ridicată de tine, tu poți învăța privind cum ceilalți rezolvă probleme. Lucrând în diferitele puncte în care ceilalți se împotmoliseră în rezolvarea problemei lor, fiecare membru al colectivului s-a confruntat cu mai multe teorii și aplicații ale chimiei decât ar fi făcut-o în clasă sau în grupurile de lucru tradiționale.

Toate elementele Facebook – conținutul, abordările, investiția personală, profunzimea informației și așa mai departe – s-au combinat pentru a forma grupul de studiu, în care studenții pot face “ce vor ei” foarte ușor. Și ei au învățat ca și colectiv mult mai mult decât ar fi putut-o face individual.

Cultivare concertată

Învățarea care se petrece prin bloguri, rețele sociale și alte noi media poate fi profund ancorată în experiența și expresia personală, dar izvorăște de asemenea din contribuția unor oameni și voci diferite. Expertiza și autoritatea sunt dispersate, mai degrabă decat centralizate și, o dată ce spațiul digital atinge punctul de masă critică, este foarte probabil ca unul din membrii comunității să aibă o valoroasă expertiză de împărtășit despre o anumită temă.

Împrumutăm de la Annette Lareau conceptul de concerted cultivation și apoi îl extindem pentru a descrie cum oamenii învață privind și experimentând lumea digitală din jurul lor.

unequal-childhoodCultivarea concertată a fost remarcabil de influentă în studiile de sociologie a educației, începând cu cartea lui Lareau – Copilării inegale: Clasa, Rasa și Viața de familie (Unequal Childhoods: Class, Race, and Family Life 19) și continuand cu zeci de studii documentând importanța conexiunii dintre socializare și educație.

Ceea ce a descoperit Lareau a fost că, copiii care trăiesc în familii cu venituri mici au rezultate semnificativ mai slabe la școală, ca rezultat direct al atitudinilor educaționale necorespunzătoare și a lipsei de expunere la resurse educaționale acasă. În timpul vacanței de vară, de exemplu, elevii din familiile cu venituri mai mari au făcut progrese semnificative la competențele de lectură, în timp ce cei din familiile cu venituri mici au rămas în urmă.

Lareau a concluzionat că familiile cu venituri mai bune au fost mai capabile să furnizeze resurse culturale și sociale care să promoveze lectura decât familiile cu venituri mici.

Noi credem că descoperirile fundamentale ale lui Lareau rămân adevărate într-o largă categorie de arii de interes în lumea digitală. În aproape fiecare aspect al culturii digitale, apar structuri care furnizează cultivarea concertată atât a atitudinilor generale privind lectura cât și abordări specifice ale unor competențe sau arii de interes. Spre deosebire de decadele trecute, totuși, cultivarea concertată din secolul XXI va valorifica interacțiunile peer-to-peer și natura fluidă și efemeritatea colectivelor.

Nu vrem să sugeram ca fiecare interacțiune cu noile media crează un mediu de învățare.

Mai curând, vrem să sugerăm că fiecare colectiv are potențialul de a face învățarea distractivă și ușoară și va permite oamenilor să-și urmeze dorințele și pasiunile într-un mod productiv și rodnic.

WP3_oplegnotitie

Colectivele în arcul vieții

Conexiunea dintre personal și colectiv este ingredientul cheie pentru învățarea de-a lungul întregii vieți (LLL). Astronomii amatori uitându-se la cer pentru a face noi descoperiri, Andrew Sullivan creând blogul sau, studenții de la colegiu studiind și copiii citind în timpul verii, toți demonstrează cât de persuasivă este această dinamica în peisajul contemporan al învățării.

Ei de asemenea, arată cu toții acelasi lucru: faptul că tehnologia a făcut acum posibilă conectarea personalului cu colectivul, în mod ușor, distractiv și jucăuș deoarece oamenii sunt inspirați să gândească dincolo de limitările situației lor curente.

Kiva finanțând micro-împrumuturi, de exemplu, face mai mult decât să facă posibilă apariția unor noi afaceri în țările în curs de dezvoltare, le face imaginabile.

Așa cum am văzut, colectivele schimbă și se modifică în relația cu lumea din jurul lor, iar noile tehnologii fac mai ușor accesul la ele. Ca rezultat, colectivele încep să apară de-a lungul arcului vieții – de la grădiniță până la bătrânețe. Învățarea în epoca schimbărilor constante nu se oprește, pur și simplu, niciodată. În noua cultură a învățării, vestea proastă este că rareori atingem răspunsuri definitive. Dar vestea bună este că intrăm din nou in joc, și am putea găsi chiar mai multă satisfacție continuând căutarea lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s