Profesorii de succes știu să gestioneze emoțiile învățăceilor

Există o lume care așteaptă să fie descoperită în fiecare copil și în fiecare tânăr. Numai cel care nu se află închis în propria sa lume, reușește s-o descopere”.

Augusto Curry – Părinți străluciți, profesori fascinanți.

Vă aduceți aminte de afirmația că 98% dintre copii se nasc cu potențial de genialitate? Și totuși, după parcurgerea unor ani în școală o mare majoritate nu se apropie ca rezultate, nici pe departe (măcar), de nivelul de foarte bine, ca să nu mai vorbim de excelență. Este evident că, în calea succesului majorității copiilor stau mai mulți factori, care îi împiedică să-și atingă potențialul.

Un profesor foarte bun, în cooperare cu părinții, poate înlătura aceste piedici și își poate ajuta învățăceii nu numai să obțină rezultate foarte bune, dar și să se dezvolte în direcția în care au cel mai mare potențial.

Astăzi, ne propunem să vă vorbim despre piedicile care țin de inteligența emoțională, și anume de inteligența intra-personală. De cele mai multe ori, eșecul unui copil în activitatea de învățare se datorează unor piedici emoționale, nedescoperite și nerezolvate la timp.

În primul rând, haideți să ne reamintim ce înseamnă inteligența intra-personală, apoi vom vorbi despre ceea ce putem face, ca profesori, pentru a ne asigura că emoțiile învățăceilor noștri nu le stau în calea învățării și a succesului în viață.

boy-in-green-with-headache

Într-o accepțiune mai largă, inteligența intra-personală desemnează capacitatea de a recunoaște emoțiile proprii și de a avea un control emoțional care asigură echilibrul între planul afectiv și cel rațional. Formarea și dezvoltarea psihicului la copii se desfășoară pe o perioadă lungă, și de-a lungul acestei dezvoltări, care se petrece între 0 (zero) și 18 ani, se pot distinge șase etape.

Pentru împlinirea nevoilor de dezvoltare emoțională a copilului, în fiecare etapă sunt necesare anumite activități, care odată duse la bun sfârșit construiesc baza pentru următoarea etapă de dezvoltare. Dacă într-o anumită etapă copilul nu are condiții normale pentru dezvoltarea psihicului, atunci el va intra în următoarea etapă cu deficit emoțional, comportamental, de relaționare sau de altă natură. De aici, rezultă și importanța educației timpurii, care se poate face numai în familie și, totodată importanța colaborării educatorilor cu părinții și cu psihopedagogii (în unele situații cu psihologii), în etapele de școlarizare.

Vom trece pe scurt în revistă nevoile psihologice ale copiilor din cele 6 etape de dezvoltare:

  1. Apariția primilor muguri ai inteligenței intra-personale – de la 0 la 6 luni – nevoia de dragoste, de îngrijire, de contact fizic, de apartenență la familie, nevoia ca mama/cel care îl îngrijește să gândească pentru el

  2. Etapa de explorare – de la 6 la 18 luni – nevoia de siguranță, de încurajare, de contact cu o varietate de stimuli, nevoia de protecție și suport, nevoia de “a nu fi întrerupt din activitate”.intrapersonal-intelligence

  3. Etapa în care începe dezvoltarea gândirii – de la 18 luni la 3 ani – nevoia de a-i fi încurajată gândirea, să-i fie explicate motivele pentru care anumite acțiuni sau lucruri sunt într-un anume fel, să i se explice cum se fac anumite lucruri, să i se accepte emoțiile și sentimentele, să i se traseze limite (în special de siguranță și protecție)

  4. Etapa de dezvoltare a identității și a puterii – 3 – 6 ani – nevoia de a afla informații, de a i se răspunde la întrebări, de a-i fi recunoscut comportamentul bun, de a ști că ambele sexe sunt bune (că e bine să fii băiat și că e bine să fii fată)

    fetita-intrapersonalÎn această etapă activitățile a căror îndeplinire trebuie să o urmărim la copii sunt: să achiziționeze informații despre lumea înconjurătoare, despre sine, propriul corp și despre genul sexual, să-și dezvolte identitatea separată de a celorlalți, să învețe să relaționeze în grupuri, să separe fantezia de realitate.

  5. Etapa de dezvoltare a îndemânării și de structurare – 6 – 12 ani – nevoia de recunoaștere, de claritate, de a avea strategii dintre care sa aleagă atunci când face ceva sau ia o decizie, de a ști care sunt regulile, de a ști care sunt consecințele, de a-i fi stimulat comportamentul.

    intrapersonal-01În această etapă activitățile a căror îndeplinire trebuie să o urmărim la copii sunt: să-și dezvolte abilitățile, să învețe din greșeli, să asculte pentru a afla informații și să învețe să gândească, să „practice” gândirea și exersarea abilităților, să rezoneze cu dorințele şi nevoile proprii, să sesizeze și să integreze regulile familiei și scolii și structura acestora, să învețe relevanța regulilor, să experimenteze consecințele încălcării regulilor, să fie capabil să-și exprime opinia, chiar dacă nu este de acord cu o situație, să-și dezvolte controlul interior, să învețe să diferențieze responsabilitățile altora de ale sale, să-și dezvolte capacitatea de cooperare.

  6. Etapa de integrare – 12 – 18 ani – nevoia de înțelegere, de încurajare, de acceptare și suport, nevoia de conversații libere.

    În această etapă activitățile a căror îndeplinire trebuie să o urmărim la adolescenți sunt: să fie capabili să se detașeze emoțional de familie, să se dezvolte ca persoane independente, care au propria identitate, să gândească independent, să fie competenți şi responsabili cu nevoile, comportamentul și sentimentele lor, să se îndrepte către independența în decizii, în alegeri, în gestionarea timpului și resurselor.

După etapa adolescenței și tinereții timpurii (peste 18 ani), conștiința este formată şi preia controlul total asupra funcțiilor psihice. Dezvoltarea psihică continuă sub forma unui proces ciclic de adaptare, revenind ocazional la câte una dintre cele 6 etape, în funcție de ce evenimente apar: o noua oportunitate care înseamnă o redirecționare în formare sau carieră, o nouă relație, o slujbă nouă, un nou rol social, o schimbare în componența familiei, un nou mediu social etc.

Pentru a vedea ce pot face educatorii atunci când emoțiile stau în calea învățării, vom face apel din nou la cartea Comunicarea eficientă cu copilul. Iată mărturia eroinei cărții – Liz Lander, o profesoară tânără, confruntată cu realitățile meseriei de dascăl.

Prima mea zi de profesoară adevărată au fost un adevărat șoc pentru mine. (Încă de pe băncile facultății aveam în minte o listă lungă cu toate răutățile pe care nu voiam să le spun sau să le fac vreodată elevilor, precum și o imagine clară despre cât de răbdătoare și de înțelegătoare urma să fiu. Pe toată durata cursurilor de pedagogie din colegiu am rămas fidelă convingerii că puteam să le predau lecții celor mici, într-un mod care să îi facă să dorească să învețe…) Cu toate planurile și pregătirile mele, eram absolut nepregătită pentru cei 32 de elevi din clasa a șasea. 32 de puștani și puștance gălăgioși, energici, cu dorințe și pretenții puternice. Cu mult înainte de prânz, au început primele semne de nemulțumire: „Cine mi-a furat creionul?”… „Dă-te la o parte din fața mea”… „Gura! Vreau să aud ce spune profesoara!” M-am prefăcut că nu aud și mi-am văzut de lecție mai departe, dar izbucnirile au continuat: „De ce trebuie să stau lângă el?”… „Nu înțeleg ce ne pune să facem”… „Mi-a tras un pumn”… „Ea a dat prima!”

stress-sad-emotional-woman-cryingȘi mie a început să-mi bubuie capul. Gălăgia a continuat să crească. Mi-au pierit de pe buze cuvintele “răbdare” și „înțelegere”. Clasa aceasta avea nevoie de un profesor care să preia conducerea și să o stăpânească”.

(…. și a început să facă exact ce văzuse la alți profesori, cu care nu era de acord pe timpul când era elevă sau studentă.. să dea ordine, să admonesteze, să critice)

Pe toată durata primelor luni de profesorat, modelul a fost același. Porneam în fiecare dimineată plină de mari speranțe și mă întorceam în fiecare după-amiază copleșită de corvoada și plictisul de a fi nevoită să-mi târăsc clasa prin programa impusă. Însă mai rău decât toate, era faptul că deveneam așa cum nu am vrut niciodată să fiu ca profesoară: nervoasă, autoritară și disprețuitoare. Iar elevii mei se făceau și ei tot mai urâcioși și mai obraznici”.

Soluția pentru Liz a venit din ideile citite într-o carte recomandată de Jane, colega ei mai experimentată. În acea carte i-a sărit în ochi un paragraf, care spunea:

– Există o legătură directă între ceea ce simt copiii și felul în care se comportă. Atunci când ceea ce simt e corect, se poartă corect.

Cum să-i ajutăm să simtă corect? Acceptându-le sentimentele!

Pornind de la această idee, a realizat că ea bloca emoțiile copiilor, prin reacțiile ei și, în săptămânile următoare, a încercat să reacționeze cu mai mai sensibilitate la sentimentele exprimate de ei. Și a fost de folos.

Apoi, cu ajutorul lui Jane și al unui alt coleg, Ken, profesor de științe, au făcut mai multe teste, descoperind felul în care reacțiile obișnuite ale profesorilor: de negare a sentimentelor, reacțiile de tip filozofic, sfătos, întrebările, poziționarea în apărarea altei persoane, exprimarea sentimentului de milă sau replicile de tip psihanaliză de diletant, nu fac altceva decât să stârnească reacții adverse, datorită faptului că nu răspund nevoii fundamentale a copiilor – de a li se accepta sentimentele.

Și de a fi ajutați să le gestioneze.

Iată și soluțiile pe care cei trei profesori – cercetători le-au descoperit și care au funcționat în relația cu copiii, atât la școală, cât și acasă.

Teaching-Children-to-Recognize-Emotions

5 sfaturi de la Liz, Jane și Ken

Copiilor trebuie să li se recunoască sentimentele – acasă și la școală.

În loc de a nu lua în seamă sentimentele copilului puteți:

  1. Să identificați sentimentele copilului

  2. Să recunoașteți sentimentele copilului printr-un sunet sau cuvânt

  3. Să îi oferiți copilului prin imaginație ceea ce nu îi puteți oferi în realitate

  4. Să acceptați sentimentele, chiar și atunci când puneți capăt comportamentelor inacceptabile

  5. În loc de critici, întrebări și sfaturi, acceptați și reflectați asupra sentimentelor și dorințelor copiilor sau învățăceilor voștri

Veți regăsi în carte multe exemple concrete despre cum arată puse în practică aceste sfaturi și care a fost efectul lor în mai multe cazuri.

Noi vă urăm lectură plăcută, reflecție fructuoasă și… să aplicați cu succes aceste cunoștințe și sfaturi, acasă sau la clasă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s