Șapte metode prin care îi poți atrage pe copii să coopereze

Am vorbit în articolele precedente despre nevoia de a ne ocupa de dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor sau elevilor noștri. Iată mai jos fragmente dintr-o carte care poate fi o adevărată sursă de inspirație și pe care o considerăm foarte valoroasă, atât pentru părinți cât și pentru ceilalți educatori – Comunicarea eficientă cu copiii – acasă și la școală, de Adele Faber și Elaine Mazlish (editată în limba română în 2010)

Comitet-cooperare

Dacă vrem să oferim o imagine completă a ceea ce implică educarea unui copil, este necesar să privim și dincolo de orele de clasă și să acordăm o atenție egală primului și nelipsitului dascăl din viața unui copil – părintele. Tot ceea ce se petrece la școală (…) este profund influențat de ceea ce se întâmplă înainte și după aceasta. Indiferent de cât de bine intenționat ar fi atât profesorul cât și părintele, dacă nu dispun amândoi de instrumentele menite să îl ajute să-și realizeze aceste gânduri bune, copilul va fi cel care pierde.

Părinții și profesorii trebuie să-și unească forțele și să formeze parteneriate de lucru.

Și unii și ceilalți trebuie să știe care este diferența dintre cuvintele care demoralizează și cele care dau curaj; dintre cuvintele care incită la confruntare și cele care invită la cooperare, dintre cuvintele care îl pun pe copil în imposibilitatea de a gândi sau de a se concentra și cuvintele care descătușează dorința firească de a învăța. (…)

Avem o responsabilitate suplimentară față de generația de copiii din zilele noastre. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca atâția tineri să fie expuși unui număr atât de mare de imagini de o cruzime ieșită din comun. Niciodată înainte copiii nu au fost martorii atâtor demonstrații de rezolvare agresivă (sau incorectă moral, n.n.) a problemelor, cu bătăi, gloanțe sau bombe (furturi, înșelăciune, minciună etc., n.n.). Și niciodată înainte nu a existat o nevoie atât de stringentă de a le oferi copiilor noștri un model viu al felului în care divergențele se pot soluționa printr-o comunicare deschisă și respectuoasă. Atunci când intervin momentele inevitabile de frustrare și furie, în loc să pună mâna pe armă, pot recurge la cuvintele pe care le-au auzit de la persoanele importante din viața lor (părinți, profesori).

Șapte metode de a-i atrage pe copii să coopereze

În primul an de învățământ, ideea mea (Liz Landler) despre cum se poate obține cooperarea elevilor semăna cu binecunoscuta lozincă Just do it! – Fă-o și gata!

chaos-to-cooperation

La urma urmei, pierdusem o grămadă de timp, planificând cu grijă și împărțind ziua într-o serie de lecții importante. Aveam multă materie de parcurs, dar nu prea mult timp. Prin urmare, dacă elevii urmau să stea cuminți la ore și să „coopereze”, puteam profita la maximum de timpul avut la dispoziție pentru învățătură.

Cuvântul cooperare înseamnă a lucra împreună pentru un scop comun; totuși am constatat că unii dintre elevii se purtau de parcă scopul lor comun era să pună mai repede capăt muncii mele! Atunci când tocmai ajungeam, de exemplu, la jumătatea corectatului unei teme de acasă, careva se trezea să ceară voie la toaletă, vreun avion de hârtie zbura prin clasă sau un elev cădea din bancă.

Ce se întâmpla cu acești copii? Nu-și dădeau seama cât de important era să învețe? Nu făcuseră legătura dintre școală și propriul lor viitor? De ce nu puteau să aibă nici un pic de autocontrol? (…)

În loc să le predau noi cunoștințe, îmi petreceam mare parte din timp încercând să stăpânesc niște elevi scăpați de sub control. Dar, dacă n-aș fi făcut așa, cum să mai învețe ei să se poarte civilizat? Și totuși, cu cât dădeam mai multe ordine, cu atât parcă deveneau mai refractari. Momente prețioase din timpul orei se iroseau pentru a pune la punct obrăznicii și lupte pentru putere. În zilele deosebit de grele, ajungeam acasă stoarsă și vlăguită de energie și răbdare. (…)

KID-FIGHT

Într-o zi, în timp ce eram de serviciu în recreație, împreună cu o altă profesoară, am văzut un grup de elevi care țipa, se împingeau și se îmbrânceau neînțelegându-se între ei care să bată primul mingea. Cealaltă profesoară și-a dat ochii peste cap, dezgustată, și a zis: „Uită-te la ei cât sunt de necopți. Ce-or avea de se poartă atât de infantil?” Am mormăit ceva confuz, dar m-am gândit în sinea mea: Probabil că se poartă așa tocmai pentru că sunt copii și poate că noi, adulții, trebuie să dăm dovadă de mai multă înțelegere în privința felului în care se comportă cu adevărat copiii.

Atunci când m-am întâlnit cu colega și prietena mea Jane în cancelarie i-am povestit despre marea mea revelație din timpul recreației. Jane a clătinat din cap:

– „Ceea ce vezi tu e mai mult decât un comportament copilăresc. Unii dintre acești puști se confruntă cu niște probleme la care noi nici nu visam când eram mici. (…..) Tristul adevăr este că, în lumea de astăzi, copiii sunt supuși unui stres și unei neglijări fără precedent. Dacă vrem să existe o speranță în legătură cu ajutorul pe care li-l dăm în gestionarea capacităților lor de a învăța, trebuie să îi ajutăm, mai întâi, să dezvăluie o parte din bagajul emoțional cu care vin la orele noastre. Ceea ce înseamnă că rolul nostru ca profesori trebuie să se schimbe, astfel încât să includă multe din elementele specifice unui părinte”.

Iată mai departe, sintetizate pe scurt din text, ce au identificat autorii ca fiind reacțiile obișnuite ale unui profesor (sau părinte) confruntat cu comportamentele nepotrivite ale elevilor /copiilor proprii? Profesorul (sau părintele) se adresează elevului/ copilului fie critic și acuzator, sau jignitor, sau amenințător, mustrător și moralizator, sarcastic, vorbește prevăzător sau profetic, fie face pe martirul, face comparații sau dă ordine.

Rezultatul? Nu obține niciodată comportamentul dorit. Ce e de făcut?

EUCOM Image
Iată cele șapte metode prin care îi veți putea face pe copii să colaboreze:

  1. Descrie problema – elevii sunt dispuși să se poarte în mod responsabil când profesorii descriu problema, în loc să acuze, să fie sarcastici sau să dea comenzi.

  2. Oferă informații – atunci când profesorii dau informații fără să insulte, e mult mai probabil ca elevii să își schimbe comportamentul.

  3. Oferă o variantă – amenințările și ordinele în pot face pe elevi să se simtă neajutorați sau să fie îndărătnici. Variantele de acțiune propuse le oferă noi posibilități.

  4. Exprimă-te printr-un cuvânt sau gest – elevilor nu le place să li se facă morală sau să asculte lungi explicații. Un singur cuvânt sau gest (care nu jignește sau acuză) îi încurajează să se gândească la problemă și să își dea seama ce trebuie făcut.

  5. Descrie ceea ce simți tu (fără să faci nici o referire la firea elevului) – atunci când profesorii își descriu sentimentele fără să atace sau să ridiculizeze, elevii ascultă și reacționează cu responsabilitate.

  6. Așterne pe hârtie (sau pe tablă) – adesea, elevii nu au urechi pentru vorbele adulților, dar dacă văd ceva scris, recepționează mesajul.

  7. Joacă un rol. În loc să-i cerți, încearcă să folosești altă voce sau alt accent.

teacher-working-with-3-childrenDacă veți aplica aceste metode, veți vedea că, în timp, comportamentul elevilor din clasa voastră se va schimba.

Vă recomandăm să citiți cartea, pentru că, la acest capitol din carte, veți regăsi multe exemple concrete de „așa da” și „așa nu”, precum și alte capitole interesante și mai multe explicații despre necesitatea schimbării atitudinii noastre față de manifestările comportamentale, aparent inexplicabile, ale copiilor din ziua de astăzi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s