Pentru astăzi vă propunem un alt articol scris de Miriam Plotinsky în revista Education World. Cartea ei, Teach More, Hover Less va apare în luna mai a acestui an. Puteți afla mai multe despre Miriam din site-ul ei, www.miriamplotinsky.com sau urmărind acest video, în care vorbește despre echitatea în educație alături de Dr. Nancy Sulla și alte două specialiste în strategii educaționale.

– https://m.youtube.com/watch?v=z8b6dVqojcE – Learning Unwrapped” with Dr. Nancy Sulla – May 6, 2021

În timp ce elevii și profesorii se confruntă cu o mulțime de consecințe ale timpului petrecut în 2020 și 2021 departe de învățarea în persoană, desfășurarea cursurilor la distanță a provocat o schimbare de paradigmă neintenționată, dar nefericită: o revenire la sălile de clasă centrate pe profesor. Cu învățarea online, profesorii au fost adesea forțați să direcționeze mai mult din timpul orelor, iar elevii nu au avut aceleași oportunități de a conduce învățarea atunci când s-au aflat la distanță. Atunci când toată lumea s-a întors în clădirea școlii, în multe săli de clasă, această structură a orelor conduse în majoritate de profesor a continuat. Și nu doar prin forța obișnuinței, ci din mai multe motive, inclusiv din dorința de a stabiliza procesul de învățare într-o perioadă extrem de instabilă, instruirea în clase continuă adesea să exemplifice acel model în care profesorii vorbesc și elevii ascultă. Cum poate fi schimbată această veche-nouă normalitate pentru a reveni la o abordare mai centrată pe elev? O modalitate de a începe această trecere sau revenire se bazează pe întrebările pe care profesorii le pun și pe modul în care procesul de chestionare oferă oportunități pentru a facilita o implicare mai profundă a elevilor.

Evită întrebările la care se poate răspunde cu Da/Nu

Unul dintre cele mai frecvent întâlnite îndemnuri ale unui profesor către elevi, pe care le aud atunci când asist o clasă este: “Aveți vreo întrebare?” În cel puțin 90 la sută din cazuri, nimeni nu spune vreun cuvânt, și probabil că asta nu se datorează faptului că elevii înțeleg perfect conținutul. În primul rând, pentru că poate fi greu pentru oricine să recunoască că are nevoie de mai mult ajutor în fața unui grup, dar o altă problemă constă chiar în structura întrebării. Atunci când profesorii pun întrebări la care se poate răspunde într-un singur cuvânt (de exemplu, “da” sau “nu”), ei se pot aștepta să primească foarte puține răspunsuri. În schimb, acest tip de întrebări îi ajută pe elevi să intre în alertă și să fie conștienți că, într-o clipă, li se va cere să răspundă la o întrebare specifică, deschisă, cum ar fi: “Care este acel lucru din lecția de astăzi despre care ați dori să știți mai multe?” Apoi, acordați cursanților un minut sau două pentru a procesa (singuri sau cu un partener) înainte de a apela la persoanele care să răspundă, urmând un protocol de partajare echitabil, aleatoriu. Răspunsurile pe care le dau elevii le vor oferi profesorilor mult mai multe informații despre ceea ce este clar și despre ceea ce necesită mai multă atenție în lecția respectivă.

Un acces deschis

Uneori, o întrebare poate fi percepută mai mult ca o capcană sau un fel de “te-am prins!”, mai ales dacă elevii au avut experiențe nefericite în trecut în timp ce erau solicitați să răspundă. Când profesorii concep întrebările mai puțin amenințătoare, este mai probabil ca elevii să răspundă. Să presupunem că la o oră de istorie ați studiat Spaima Roșie (isteria ce a cuprins guvernul SUA în fața răspândirii ideologiilor comuniste, anarhiste, de stânga în rândul populației americane, în perioada războiului rece – n.n.). Gândiți-vă la o întrebare directă de genul: “Ce consecințe au existat pentru persoanele acuzate de comunism?” Nu este nimic în neregulă cu această întrebare în sine, dar legătura sa specifică cu un aspect al cunoașterii conținutului prezintă un risc mai mare decât o întrebare cu un punct de intrare mai accesibil. În schimb, profesorul ar putea pune o întrebare de genul: “Cu ce fel de consecințe se confruntă oamenii atunci când sunt acuzați de o crimă?” O întrebare mai deschisă include toți elevii din sală, nu doar pe cei care înțeleg nuanțele subiectului care se studiază. Dacă discuția începe cu o întrebare mai generală, abordabilă și apoi se îngustează la o temă mai specifică, elevii nu se vor simți la fel de intimidați atunci când intră într-o conversație specifică.

Nu sări direct la răspuns

Când profesorii pun o întrebare și elevii tac, primul nostru instinct este să-i salvăm oferindu-le un răspuns sau ghidându-le gândirea. În schimb, ce s-ar întâmpla dacă am rămâne liniștiți câteva secunde și am aștepta? Timpul de procesare este important. Dacă cursanții au timp să se gândească și încă tac, ar putea fi justificată adresarea unei alte întrebări atent gândite pentru a obține un răspuns. Ar putea fi ceva de genul, “Cum pot clarifica confuzia cu privire la ceea ce tocmai am întrebat?” O altă opțiune este să faceți o pauză și să rugați elevii să vorbească cu un partener înainte de a pune încă o dată întrebarea, de data aceasta ei înțelegând că orice echipă poate fi chemată să răspundă. Dacă elevii sunt confuzi, ei pot fi de asemenea încurajați să-și împărtășească gândurile cu profesorul în timpul discuției în echipă, astfel încât să nu se simtă puși direct în lumina reflectorului.

Lasă elevii să conducă discuția

Elevii sunt obișnuiți să fie cei care primesc întrebările venite de la profesor, dar nu li se oferă întotdeauna posibilitatea de a dezvolta întrebări proprii. Dintr-o perspectivă cognitivă, dezvoltarea întrebărilor necesită o înțelegere complexă a conținutului care este mult mai riguroasă din punct de vedere academic decât furnizarea de răspunsuri la o întrebare pe care o generează altcineva. Când elevii învață ceva nou, încurajați-i să dezvolte întrebări complexe, de ordin superior despre învățarea lor (din nou, cele la care nu se poate răspunde cu un simplu “da” sau “nu”). Ei pot face acest lucru în grupuri mici, lucrând pe un document sau pe o hârtie comună sau în orice alt mod de colaborare care încurajează mai mult discuțiile și asumarea de riscuri academice. Ca un beneficiu suplimentar, profesorii care văd întrebările pe care elevii le pun se descurcă mult mai bine cu ceea ce înțeleg elevii lor și cu modul în care sunt procesate informațiile noi.

Permite idei/ discuții tangențiale

Este de înțeles că profesorii sunt atenți la combaterea discuțiilor tangențiale, mai ales atunci când elevii deraiază intenționat procesul de învățare prin aducerea unor idei arbitrare. Cu toate acestea, discuțiile tangențiale au un rol important în clasă. Când elevii caută să proceseze verbal informații noi și să atragă în proces idei tangențiale, probabil știți că acesta este modul lor de a interpreta conținutul necunoscut prin conectarea acestuia la ceva mai accesibil. Dacă profesorii blochează ideile tangente pentru a rămâne la planul lecției așa cum este scris, ratăm ocazii care fac vizibilă gândirea elevilor. Dacă o idee tangentă este departe de cea de bază, este logic să redirecționați conversația. Cu toate acestea, dacă elevii încearcă cu adevărat să înțeleagă ceea ce învață, ar trebui să încurajăm acest lucru și să le permitem să vorbească despre ideile lor.

Uneori, spațiile de învățare liniștite indică concentrarea elevilor. Alteori, absența zgomotului indică o posibilă lipsă de implicare. Oare un elev care dă din cap în tăcere înseamnă că e concentrat la lecție, sau mișcarea capului este un reflex care vrea să prezinte doar o fațadă de atenție atunci când este într-adevăr opusul?

Cu excepția cazului în care elevii se angajează în mod regulat în dialoguri vorbite, profesorii nu au cum să verifice cu suficientă precizie gradul de înțelegere a ideilor. Metodele dirijate de profesori ar fi putut fi inevitabile în învățarea la distanță dar acum, când elevii se află în cea mai mare parte în sălile de clasă fizice, este din nou timpul să facem loc discuțiilor și colaborării prin interogare care încurajează un procent maxim de învățare centrată pe elev.

Sursa: https://www.educationworld.com/teachers/asking-questions-best-way-open-student-discourse