#COVID – 3 Sfaturi pentru umanizarea pedagogiei digitale

Paul Emerich France, profesor la clasele elementare care a lucrat și pentru o companie edtech (care produce tehnologie digitală pentru educație), argumentează de ce este acum important – când profesorii și elevii lucrează separat – să promovezi reflecția și conectarea socială ca instrumente de învățare.

Articolul de mai jos a fost publicat în Edutopia.

Paul Emerich France este un profesor emerit, recunoscut la nivel național și autorul cărții Reclaiming Personalized Learning. El a petrecut trei ani în Silicon Valley deschizând școli pentru învățarea personalizată, iar acum lucrează în Chicago, ca profesor la clasaa treia și publică articole despre învățarea personalizată în revistele ASCD Educational Leadership, Literacy Today și EdSurge.

conexiuni-online-7

Integrarea tehnologiei este o sabie cu două tăișuri. În timp ce ne poate face mai puternici și ne ajută să depășim obstacole aparent insurmontabile, poate crea de asemenea mai multe bariere, dacă este folosită necorespunzător.

Am învățat acest lucru în cel mai dificil mod, prin încercare și eroare. Timp de trei ani am lucrat pentru o companie edtech (tehnologie educațională) și o rețea de micro-școli dedicate învățării personalizate. În timp ce obiectivul nostru era să ajutăm fiecare copil să-și atingă potențialul maxim, printr-un conținut individualizat, promovat digital, am învățat de-a lungul timpului că multe instrumente digitale au un efect dezumanizant: Ele afectează conexiunea umană, limitează oportunitățile de lucru în grupuri eterogene și colaborarea între abilități diverse și îi fac pe copii să se îndrepte spre ecrane, în loc să se îndrepte spre profesorii și colegii lor în învățare.

Majoritatea dintre noi nu poate alege în acest moment dacă să incorporeze sau nu pedagogia digitală în predare. Dar asta nu înseamnă să cedăm în fața efectelor dezumanizante ale tehnologiei digitale individualizate sau bazate pe digitalizare. Nu trebuie să-i forțăm pe elevi să utilizeze unelte adaptative bazate pe rețelele digitale sau pur și simplu să-i forțăm să se uite la filme video care ne arată pe noi predând. Există căi de umanizare a tehnologiei digitale, într-un efort de a păstra un sens al umanității la elevi – și la noi – în timp ce predăm și învățăm la distanță.

Iată cele mai bune sugestii venite din partea mea pentru angajarea elevilor în învățare, utilizând tehnologia.

conexiuni-online-8

3 Sfaturi pentru păstrarea elementului uman atunci când utilizăm tehnologia

1. Îndepărtează-te de acel curriculum industrializat și îndreaptă-te spre jurnale individuale/ de clasă: În perioade ca cea pe care o traversăm, pare logic să ne îndreptăm spre unelte adaptative, bazate pe internet. Ele promit să facă controlul învățării la distanță mai ușor pentru profesori și pot să facă mai ușoară transmiterea unui sentiment de personalizare în predarea lecțiilor, prin crearea unui ”playlist” de activități.

Dar noi nu putem să ne începem și terminăm materia din curriculum cu aceste activități. Deși în acest moment trebuie să utilizăm tehnologia digitală pentru învățarea la distanță, este de asemenea un moment excelent să ne bazăm pentru sarcinile deschise, instruirea complexă și jurnalism, permițând elevilor să posteze (publice) imagini în jurnalul lor, prin Seesaw sau Google Drive.

Jurnalul clasei poate implica și furnizarea unei însărcinări la matematică cu soluții multiple, pe care elevii să o rezolve singuri. Poate implica citirea unei povestiri sau să ceri elevilor să răspundă la o varietate de solicitări din acest jurnal, într-o notă a cititorului sau un jurnal de reflecție/ gândire. Poate implica scriere creativă liberă, legată de un anumit gen de rubrică de studiu sau de jurnalism, care totuși furnizează profesorului un feedback structurat și poate ajuta elevii să progreseze la scriere.

După ce elevii au timp să lucreze singuri, poți găzdui o discuție online, astfel încât ei să-și poată împărtăși munca și să se conecteze unul cu celălalt, discutând despre învățarea lor, exact așa cum ar fi făcut-o în clasă.

conexiuni-online-5

2. Creează oportunități pentru dialog și discurs: Interacțiunea socială este o componentă vitală a instruirii complexe*. Pentru a utiliza pe deplin beneficiile instruirii complexe, trebuie să creăm oportunități pentru dialog și discurs, într-un efort de a păstra gândirea critică a copiilor de-a lungul perioadei de carantină. Mulți dintre noi au la îndemână posibilitatea de a organiza video sau audio-conferințe. Google Meet și Zoom sunt doar două dintre uneltele care dau educatorilor posibilitatea să organizeze întâlniri ”live” cu elevii din clasa lor. Făcând asta poți păstra aparența de normalitate și poți menține dialogul și discursul pe care le prețuim în clasele noastre.

* https://cgi.stanford.edu/group/pci/cgi-bin/site.cgiComplex instruction /

https://complexinstruction.stanford.edu/

Dar nevoia de astfel de întâlniri online merge dincolo de interacțiunea socială. Învățarea adevărată, profundă se petrece nu prin completarea unei fișe de lucru sau prin intermediul unei filmări video lipsită de context și nici prin întrebări închise. Învățarea este o conversație; ea cere conexiuni și interacțiune umană. Pentru a păstra umanitatea învățării atunci când experiențele de învățare depind de tehnologia digitală, este important să ne gândim la aceste unelte de organizare de conferințe/ întâlniri online, ca la niște mijloace de extensie empatică – ca unelte de conectare cu ceilalți, atunci când conexiunile față-în-față nu sunt posibile sau sigure.

conexiuni-online-4

3. Construiește oportunități de auto-reflecție: Criza curentă ne permite tuturor – educatori și părinți – să reflectăm la ce înseamnă cu adevărat învățarea. În aceste zile ni s-a reamintit că învățarea este mai mult un proces decât un produs. Să trimiți copiilor acasă fișe de lucru peste fișe de lucru este puțin probabil să aibă ca rezultat o învățare fructuoasă, care să le rămână.

Pentru elevii mei am postat în Seesaw activități suplimentare dedicate doar reflecției. În aceste activități, eu atașez un video care include un moment de ”gândire cu voce tare” în care le împărtășesc gândirea mea și o întrebare deschisă legată de lecturi sau soluțiile la o însărcinare cu soluții deschise pentru matematică, aleasă din curriculum. La sfârșitul filmului video, le cer elevilor mei să se gândească la câteva întrebări și să înregistreze un răspuns video (merge și audio sau în scris pentru cei care nu au mijloacele să se filmeze, n.n.):

  • La această sarcină, ce a mers bine pentru tine?

  • Ce ai face diferit data viitoare?

  • Cum ți-a schimbat gândirea?

Toate acestea reamintesc elevilor că învățarea nu începe și nu se termină cu activitatea pe care au completat-o. Poate fi – și va fi – legată de activități viitoare și, trecându-i prin procesul reflecției asupra însărcinării, creez așteptarea ca ei să aibă nevoia să aplice noua învățare la însărcinări viitoare.

conexiuni-online-1

Privilegiul de a învăța online

Nu luați această oportunitate ca pe ceva garantat. Atât de mulți elevi din țară nu au acces la experiențe de învățare online bogate, din mii de motive – de la lipsa accesului la un computer, la internet, până la efectele crizei financiare care ne bate la ușă. Trebuie să recunoaștem că acesta este un privilegiu și să facem dreptate.

Într-o perioadă de distanțare socială, cu toții căutăm chiar acum să ne apropiem de cercul nostru social. Prin umanizarea instruirii digitale – și prin utilizarea ei ca pe o oportunitate de a te conecta cu adevărat cu elevii din clasa ta – tu îndeplinești una din cele mai importante funcții ale școlarizării. Furnizezi nu numai cunoștințe structurate și semnificative, dar și o conexiune social-comunitară care este atât de necesară și va fi foarte mult apreciată de toți cei implicați.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/3-tips-humanizing-digital-pedagogy

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.