Dacă tot am vorbit despre educația viitorului și despre modificările care vor apare (pe ici-pe-colo, modificările se produc deja), ne-am gândit să vă supunem atenției și articolul scris, tot pe această temă de Prof. Dr. Robert Kay, profesor onorific la Macquarie University din Australia, care a lucrat consistent la crearea punților între cerințele angajatorilor și sistemul de educație din Australia. A lucrat și ca director al departamentului de inovare strategică la Westpac Banking Corporation; profesor universitar în domeniul sistemelor informatice și dezvoltării organizaționale la University of Technology din Sydney și ca cercetător-analist. Studiile doctorale au acoperit temele abordărilor sistemelor biologice în învățarea organizațională, reziliență și curriculum experiențial.

El vorbește despre problemele din sistemul australian (și încă sistemul lor de educație e considerat bun!), care se regăsesc, poate mai accentuat, și în sistemul nostru de educație. Mai ales dacă ne referim la investiția în pregătirea profesorilor – în concordanță cu cerințele educației moderne – și la faptul că profesorii inovatori nu sunt sprijiniți și validați de sistem și de societate.

În ciuda faptului că aproape toate fațetele vieții noastre au fost redefinite de avansul tehnologic din Secolul 21, sistemul nostru de educație este încă ferm ancorat în era motoarelor cu aburi și a codului morse. În loc să fie echipați pentru a funcționa într-o piață a muncii care, experții sunt de acord că va fi modelată de automatizare, elevii sunt încă învățați în mare măsură cei 3R – citire, scriere și aritmetică (reading, writing, arithmetic). Ei sunt învățați de profesori care sunt blocați în propria rutină. Împovărați cu așteptările unui curriculum super prescriptiv și înțepenit, orare și regimuri de testare, profesorii sunt reduși la a funcționa mai mult ca niște administratori, bazându-se pe practici create pentru o lume analogică care, curând nu va mai exista.

Dacă ar trebui să ne ocupăm de această problemă cu urgența pe care o merită, una din cele mai eficiente căi de a crea o schimbare imediată ar fi să-i pregătim pe profesori pentru o lume digitală turbulentă. Din moment ce elevii vor trebui să îndeplinească funcțiile pe care mașinile nu le pot face mai bine, este nevoie să se pună accentul pe gândirea critică și nu pe memorizare. Abilitatea de a analiza situații și de a crea soluții va fi mai valoroasă decât recitarea răspunsurilor corecte. Asta înseamnă că va trebui să-i împuternicim pe profesori să se concentreze pe cum, nu pe ce ar trebui să învețe elevii.

Cei 3 E: Experiența, Emoția și Dovada (Evidence) 

Cea mai bună cale de abordare a acestei schimbări este să trecem de la cei 3R la ceea ce gândim că sunt cei 3 E: Experiența, Emoția și Dovada (Evidence . Asta implică rezolvarea de probleme reale, care contează, într-un mediu bogat în feedback. Atunci elevii își vor construi abilitățile cognitive pentru a deveni inovatori care pot să identifice și să creeze răspunsuri la probleme care sunt în prezent necunoscute încă. Îmbrățișând partea pozitivă a incertitudinii, vom ține pasul cu schimbările pe care le vedem petrecându-se în sectoare industriale / economice critice.

Bazat pe cercetările făcute în Australia, doar 8-15% dintre cei 280,000 de profesori din Australia predau în prezent așa cum avem nevoie să o facă. Ceilalți 85% lucrează încă sub paradigma Secolului 20, reprezentată de profesorul care le citește/ explică elevilor din poziția de arbitru al cunoașterii, notându-i la rândul lui pe elevi după abilitatea de a repeta corect ce li s-a spus/ citit.

Din nefericire, chiar și printre cei care sunt echipați cu tehnici de predare de ultimă oră, puține din cele 9.500 de școli australiene permit aceste noi practici. Fără acceptare, fără validarea socială a acestor noi metode, ele nu vor fi niciodată implementate de aceia care le pot preda – iar profesorii vor avea prea puțin interes să facă mai mult decât fac acum.

În acest nou rol (al unei educații bazate pe cei 3R), profesorii devin facilitatori, împuternicind elevii să preia controlul. Provocând elevii cu probleme ale lumii reale, acelea care cer gândire laterală și colaborare pentru a găsi soluții inovative, elevii simt un sens al responsabilității, al participării la propria educație. În timp ce profesorii ghidează procesul, cu intervenții limitate la un feedback continuu sau ghidând elevii ”împotmoliți”, elevii devin absorbiți iar adevărata învățare pune stăpânire pe ei.

Mai important, acest model funcționează cel mai bine atunci când problemele nu sunt dintr-un manual. Atunci când problemele sunt reale, elevii înțeleg că ceea ce fac ei contează. Aducerea educației în Secolul 21 este de aceea nu numai problema sectorului educațional, dar și o preocupare care cere suportul tuturor ramurilor industriale și al comunităților.

Clasele de astăzi trebuie să se mute în camerele de consiliu, laboratoarele, centrele de date și în natură, acolo unde elevii învață cum să rezolve probleme într-un mediu mult mai dinamic și fluid decât va fi vreodată un manual.

Nu este o idee exagerată; este imperativ să facem așa, dacă școlile noastre vor trebui să fie capabile să ne educe copiii așa cum trebuie pentru o lume în rapidă schimbare. Elevii, conduși de profesorii lor – facilitatori, nu numai că vor învăța cum să rezolve probleme, ei vor învăța cum să lucreze într-o echipă, să comunice, să fie lideri. Ei vor învăța acele abilități transversale (soft skills) care sunt din ce în ce mai necesare în lumea modernă.

Criticii ar putea pune la îndoială dacă acest fel de sistem ia responsabilitatea de pe umerii profesorului. Nu o face. Mai curând, schimbă această responsabilitate. Luând în considerare cum se schimbă lumea în care trăim, nu știm acum la ce provocări vor trebui să facă față copiii noștri mâine. În fața necunoscutului, avem nevoie de un nou fel de profesor, cu încredere și experiență, care să-i învețe pe copiii noștri nu ceea ce știm, ci cum să gândească.  

Sursa: https://corwin-connect.com/2019/06/moving-beyond-the-3-rs-and-into-the-future-of-education/