”Dezvoltarea nu este niciodată realizată prin șansa pură; este rezultatul forțelor care lucrează împreună” – James Cash Penney
Reflectând la realizările lui Toni, energica profesoară de științe și directoare de școală dintr-un sat de pe Dunăre pe care v-am prezentat-o ieri și, la ceea ce spunea ea, că nu putea realiza ceva de una singură, ci cu ajutorul colegilor, părinților, al comunității, trebuie să înțelegem cu toții că e mult prea adevărată zicala, ”Cu o floare nu se face primăvară” și că, un profesor, de unul singur, indiferent cât ar fi de bun și de inovativ, fără sprijinul părinților și al colegilor, directorilor, consilierilor educativi, inspectorilor și altor parteneri, nu va putea oferi elevilor lui cele mai bune oportunități de învățare, adecvate nevoilor lor personalizate.
(Oooh, cât de mult sper să nu mai aud că oameni minunați și profesori inovatori, cum sunt cele două doamne prezentate ieri, au fost până la urmă ”împinse” de oamenii ”binevoitori” din jur și din sistem să părăsească școala sau să plece din țară pentru a-și putea face meseria în condiții decente, de colaborare!!!)
Da, toată lumea spune, și nu de acum, că educația modernă înseamnă învățare personalizată.
Este tema asupra căruia vă invită să reflectați și George Couros în articolul de mai jos.
Este ceva cu care m-am zbătut și la care m-am gândit mult…
Ai în clasă doi elevi.
Elevul a A poartă căști și ascultă muzică și astfel se poate concentra extrem de bine în timp ce învață ce are de învățat în acel moment.
Elevul B poartă și el căști, dar nu se poate concentra de loc.
Deci, dacă elevul A beneficiază în anumite circumstanțe de faptul că ascultă muzică, atunci lasă-l să continue.
Dacă elevul B nu beneficiază de asta, va trebui să ne mișcăm în altă direcție.
În această situația, întrebarea pe care mi-o pun deseori profesorii, deoarece și ei o aud deseori de la elevi este, ”e corect, echitabil asta?”
Când vorbesc cu profesorii, poziția mea nu este că fiecare ele trebuie să aibă exact aceeași experiență în școală. Fiecare elev ar trebui să aibă aceleași oportunități și șansa de a reuși. Asta nu înseamnă că totul arată la fel. Ce funcționează pentru unul ar putea să nu funcționeze pentru celălalt.
Aici nu este vorba doar despre ”căști”, ci ceva prezent în multe aspecte ale școlii.
Nu putem avea învățare personalizată cu soluții standardizate.
Este asta posibil în fiecare situație? Nu.
Este asta o muncă grea? Absolut.
Este asta numai pe umerii profesorilor? Nu și dacă vrei ca asta să devină o ”normă”.
Va fi nevoie de mai mult decât să spui profesorilor că este o practică bună și apoi să nu le furnizezi nici un suport.
Dacă vrem să le dăm elevilor noștri oportunitățile pentru a reuși, aceasta va fi printr-un efort de echipă.
Ce aș vrea să știu eu de la tine…
Dacă ești într-o poziție de inspector, director sau de consilier al profesorilor, ce ai face tu pentru a crea realitatea de mai sus?
Dacă ești profesor, de ce suport ai avea nevoie pentru a face asta să se întâmple în realitate?
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 