Vorbeam în articolul trecut despre problemele create de relațiile dintre cadrele școlii / sistemului care, atunci când sunt nocive, de multe ori pot determina educatori talentați și cu dorința de inovare să părăsească sistemul de educație. Asta nu se întâmplă doar la noi ci și, așa cum veți vedea din articolul de mai jos, scris de Peter Smagorinsky, se mai întâmplă și în alte zone ale lumii, unde ca și la noi, profesorii au prea mulți elevi în clasă, nici nu sunt prea bine plătiți și există și alte bariere în calea unei educații de calitate.
Peter Smagorinsky, profesor de științele educației la Universitatea din Georgia, a scris anul trecut un articol despre o tânără profesoară, promițătoare, care a ales să părăsească educația. În acest an ea s-a reîntors la clasă, dar în altă regiune a statului.
În acest articol, a explicat cum noua regiune în care lucrează ea acum, concentrându-se pe îmbunătățirea relațiilor, mai curând decât pe cea a notelor la teste, a revitalizat entuziasmul pentru predare al profesorilor.
Acum un an am scris un eseu – Get schooled (Instruiește-te)* – despre o extraordinară proaspătă profesoară de engleză din Georgia, care a devenit atât de frustrată cu testările și curriculum-ul prevăzut încât a decis să părăsească profesia. Ea participă într-un studiu despre dezvoltarea carierei profesorilor pe care îl desfășor, cu interviuri în fiecare semestru încă din 2010, când era încă în ultimul an la Universitate, secția educație.
Sunt fericit să spun că ea m-a contactat în primăvară cu vestea că lucrul în sectorul privat a făcut-o să-și dorească să se întoarcă în clasă. Munca ei era destul de plăcută și ea aprecia faptul că ziua ei de lucru începea la 9 și se termin la 5 și că nu implica după-amieze târzii și seri petrecute cu completarea formularelor, cu îndrumări, notarea lucrărilor, planificarea orelor, refacerea din extenuare și consumarea timpului de viață până o lua de la început în ziua următoare.
A fost un răgaz plăcut de la ceea ce devenise o adevărată măcinare în clasă. Dar, până la urmă, pentru ea era lipsit de provocare, puțin plicticos și nesatisfăcător. Era timpul să se întoarcă la copii.
Recent, ne-am plimbat și am discutat pentru vreo 90 de minute despre primul ei semestru după ce s-a întors la școală. Ea nu s-a reîntors pe vechea ei poziție, la vechea ei școală sau în regiunea dinainte, deoarece a descoperit că acel mediu făcea ineficiente eforturile ei de a fi creativă și afecta relațiile ei cu elevii. Vechea regiune (inspectoratul de regiune, n.n.) se baza pe instruirea pentru testele din curriculum, determinând eficiența dascălilor în funcție de notele la teste, indiferent de forma în care se aflau elevii. Era exact ce voia ea să evite.
Noua regiune furniza un contrast remarcabil. La orientarea făcută de școală înaintea începerii orelor, inspectorul ei a vorbit despre importanța relațiilor umane, înainte de toate. Nu despre notele la teste. Nu despre valorile instituționale legate de notele la teste. Nu, ea a vorbit cu pasiune cum totul rezultă din dezvoltarea și întărirea unor relații productive în cadrul școlii și regiunii.
Accentul pe relații a fost forța conducătoare principală în întoarcerea ei la catedră și în fericirea ei în această nouă poziție. Desigur, școala nu e perfectă. Ea are comentarii pe marginea unor politici, de exemplu. Dar îi place faptul că are o mulțime de latitudini vizavi de ceea ce predă și cum predă. Și își iubește elevii și ideea că sarcina ei principală este să-și fundamenteze instruirea pe relațiile pe care și le construiește cu ei.
Mulți dintre copii provin din familii cu venituri reduse, sunt imigranți, au probleme personale și, în general, reprezintă grupurile demografice ale căror note la teste se reflectă deseori prost la nivelul profesorilor sau administrației. Dar acolo a fost un inspector care a spus profesorilor să ignore discuția gălăgioasă despre notele la teste și să se concentreze pe a face școala să fie resimțită pozitiv de către copii, profesori, consilieri, directori și, sunt sigură că și pentru personalul de la cantină, curățenie și întreținere, de asemenea.
Deci, ce anume ajutor au profesorii din aceste relații? Este util să punem în contrast regiunea în care lucrează acum cu cea pe care a părăsit-o acum un an, frustrată. Administrația regiunii anterioare crease o mulțime de bariere între elevi și profesori, care producea alienarea unora de către ceilalți.
Curriculum-ul recomandat de școală reducea flexibilitatea ei de a preda pe baza a ce considera că au nevoie elevii cel mai mult. O barieră curriculară de acest gen presupune că toți elevii din acea regiune (și din altele care cumpără aceleași materiale de la corporațiile din domeniul educației) au aceleași interese și nevoi. Oricine care a crescut doi copii în aceeași casă știe cu toate acestea că, chiar și cei mai apropiați tineri au diferite nevoi și aceste nevoi sunt destul de diferite față de ceea ce o corporație îndepărtată care produce manuale, furnizează pentru ei.
Să faci instruirea să răspundă manualelor, materialelor și produselor de evaluare care le însoțesc, mai curând decât la ceea ce profesorii înțeleg despre copii, îndepărtează profesorii de copii și pe copiii de profesori și de școală. Într-o școală ca cea care acum o angajează pe această profesoară, cu o populație predominant de culoare (vezi la noi populația rroma, n.n.), a cărei moștenire culturală este prea puțin reprezentată de aceste produse ale corporațiilor, probabilitatea de înstrăinare față de instituția școlii este foarte mare.
Mandatele de testare distrug încă și mai mult posibilitatea de a construi și cultiva relații puternice cu elevii. Aceste legături, în schimb, pot conduce la perspective de instruire care produc o instruire relevantă, țintită. Testele intervin în relații, direcționând instruirea către cele mai reduse, cele mai puțin captivante moduri de gândire: să alegi cea mai bună dintre patru opțiuni multiple de răspuns la o întrebare la care cel care rezolvă testul are prea puțin interes să răspundă.
Profesoara pe care am intervievat-o afirmă că această accentuare descurajează profesorii să predea în orice alt mod care nu este până la urmă testat. Această cerință înseamnă să distrugi gândirea deschisă, creativă, constructivă și să te concentrezi pe cum să alegi cel mai bun din cele patru răspunsuri posibile la întrebări lipsite de relevanță, puse doar pentru scopul de a diagnostica. Copiii văd destul de repede prin această falsă testare. Este păcat că cei care fac politicile educaționale sunt prea confuzi pentru a înțelege ceea ce un adolescent le-ar putea spune într-o secundă.
Relațiile nu sunt dezvoltate de opțiunile de alegere limitate. Ele apar din interacțiuni sincere, ascultare reciprocă, generozitate, grijă, capacitate de răspuns la nevoile și speranțele apărute. Aceste procese sunt fluide, nu restricționate de patru alegeri. Prezentând predarea și învățarea ca pe ceva static, cu răspunsuri fixe la întrebări care nu pot fi schimbate, posibilitatea de a crește cetățeni activi într-o lume tumultuoasă social este distrusă.
Aud deseori că administratorilor, inspectorilor le lipsește voința sau forța de a sări peste mișcarea de evaluare și a ieși din măsurile bazate pe evaluarea de tip business, care reduce acțiunile complexe la simple numere. Există cu toate acestea cel puțin o regiune din Georgia, al cărui inspector general a respins premisele din spatele acestei presupuneri și a insistat asupra faptului că o bună predare începe cu formarea unor bune relații cu copiii.
Mi-aș dori să existe mult mai multe sisteme de școli cu o astfel de conducere/ lideri. Bănuiesc că majoritatea profesorilor ar fi de acord cu mine și că copiii ar câștiga mai mult din educație dacă astfel de bariere din fața construirii de relații ar fi îndepărtate.
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 