Știm că sunt în școli mulți dascăli pasionați care fac tot posibilul să adopte cele mai bune metode de predare pentru elevii lor, dar au dificultăți din cauza culturii și atmosferei din școli, datorată colegilor și/sau conducerii școlii. Mulți renunță și recad în vechile rutine, alții părăsesc școala, puțini insistă și chiar reușesc să schimbe lucrurile nu numai în clasele lor ci chiar reușesc să facă să fie acceptate și de ceilalți ideile și metodele lor noi.

Despre acest subiect este vorba și în articolul de astăzi, propus de George Couros și Elisabeth Bostwick, autoarea cărții ”Fă saltul; Stârnește o cultură a inovației”

Pe când reciteam cartea “Take the LEAP; Ignite a Culture of Innovation” de Elisabeth Bostwick, m-a izbit acest pasaj, care m-a făcut să mă simt inconfortabil, deoarece știu că asta se întâmplă mult prea des:

”Matthew și directorul școlii lui au fost apropiați ca și colegi și ei împărtășeau despre educație o filozofie similară. Cu cât cariera lui Mathew înflorea, cu atât mai încordată devenea relația lor. Din perspectiva lui Matthew, părea că directorul îi purta pică pentru realizările lui. Directorul lui nu a celebrat niciodată realizările lui în întâlnirile echipei, ca să nu mai pomenim de mail-uri sau scrisori .În schimb, atitudinea lui față de Mathew a fost nepăsătoare și chiar l-a izbit pe Mathew cu remarci sarcastice în cele mai neașteptate momente. Matthew a început să simtă că eforturile lui nu sunt apreciate și asta îl durea. Ca rezultat, Matthew, căruia îi păsa profund de școala comunității și de depășirea granițelor pentru a cultiva practici inovative, a început să se retragă din relația lui cu directorul său. Ca lider al echipei de profesori, el știa că, dacă rolurile s-ar fi inversat, el ar fi vrut să celebreze realizările colegilor lui.”

În munca pe care o fac astăzi, am mulți educatori care îmi mărturisesc că asta e ceva ce ei înșiși au experimentat. Asta îi reține de la a încerca lucruri noi în clasă sau chiar de a avansa în noi poziții. Temerile de a trece într-un rol de administrare a școlii datorită comentariilor venite dinspre ”partea întunecată” sunt portretizate în glumă și, cu toate astea ele totuși subliniază resentimentul care apare din partea colegilor.

Nu pot să pretind că nu am simțit niciodată înțepătura geloziei profesionale. Să te întrebi de ce altcineva primește oportunități acolo unde crezi că tu ai excela este ceva despre care cred că este natural și caracteristic naturii umane. Să simți asta este totuși diferit față de a acționa pe baza acestui sentiment. Obiectivul muncii mele este să fac tot posibilul pentru a-i ridica pe alții în interacțiunile mele cu ei și să mă concentrez pe a continua să muncesc din greu și să fac lucrurile pentru motivele corecte, pentru că oportunitățile vor apărea și eu pot să mă bucur sincer pentru succesul celorlalți.

Bostwick îi încurajează pe alții să reflecteze dacă, ei sunt o fântână, un izvor sau sunt un canal pentru ceilalți atunci când ating succesul personal sau profesional:

”Îi provoc pe inspectori, pe directori și profesori să reflecteze cu toții asupra felului în care succesul altora îi face să se simtă. Celebrezi tu realizările colegilor, sau te simți amenințat de dezvoltarea lor?”

Motivul pentru care apreciez acest sentiment este că educația este un spațiu în care munca noastră este de a-i ridica pe elevii noștri pentru ca ei să devină versiuni mai bune ale lor, atât în școală cât și în afara ei. Dacă noi vrem ă realizăm misiunea pe care Elizabeth o împărtășește mai jos, trebuie să ne împingem și să ne susținem unii pe alții:

”Misiunea mea a devenit aceea de a susține o comunitate unde elevilor le place sincer să învețe și care recunoaște că ei sunt capabili de orice dacă își pun asta în minte, cu practică și cu efort din parte profesorilor lor. Scuturând experiențele de învățare tradiționale prin crearea unor oportunități autentice, semnificative, care îi împuternicesc se simte a fi o parte vitală a acestei misiuni. Din studiile mele în psihologie, am înțeles că profesorii au potențialul de a schimba viețile din jur. Noi putem fi cei care fac diferența în viețile copiilor – iar viziunea mea a devenit să mă asigur că fiecare copil are cât mai multe experiențe pozitive pe cât este posibil.”

Dacă noi vrem să creăm aceste ”oportunități autentice, semnificative, care îi împuternicesc”, așa cum sugerează Bostwick, noi trebuie să ne întrebăm constant cum aducem tot ce este mai bun unul în celălalt, în încercarea de a ne deservi toți elevii. Când simt în mine acea înțepătură de gelozie față de un coleg, încerc să mă surprind pe mine și să mă întreb, “Cum aș putea celebra reușita acestei persoane dacă ea ar fi unul din actualii sau foștii mei?” Este un sentiment fundamental pentru mine.

Tom Murray, care a scris cuvântul introductiv al cărții “Take the LEAP” vorbește despre urgența creării unor astfel de culturi ale inovării în școlile noastre și cât de mult depinde asta de noi toți, nu numai de inspectori și directori:

Mai simplu spus, într-un mediu școlar toxic, inovația nu va înflori. Într-o cultură unde profesorii nu sunt capabili să-și asume riscuri, ei se vor retrage în zona lor de confort; și, cinstit, cine îi poate blama? Așa că, cine este responsabil de crearea unei astfel de culturi a inovării în școala ta?

Ceea ce-mi place despre cartea lui Elizabeth este concentrarea pe căile practice prin care noi putem crea aceste culturi, izvorâte din experiența ei ca profesor și lider, prin care apreciază diferitele puncte de vedere din cadrul unei școli și modul în care ele devin forțe și nu slăbiciune, dacă le utilizăm eficient:

”În timp ce unii dintre noi avansăm avid ca inovatori, străduindu-ne să ne motivăm și să ne provocăm colegii să încerce idei noi, alții doresc să știe detaliile minut-de-minut și speculează toate posibilitățile pentru a surprinde întregul tablou și scopul, înainte de a se hotărâ să treacă la acțiune. Școlile noastre beneficiază de ambele tipuri de personalități: Avem nevoie să gândim critic despre lucrurile pe care vrem să le începem și vrem de asemenea să ne mișcăm înainte în mod constant, creând experiențe de învățare profund semnificative.”

Cartea și Elizabeth m-au ajutat să mă re-concentrez pe importanța construirii unei culturi a inovării și pe a vedea succesul și diferențele celorlalți ca pe ceva ce ajută comunitățile noastre să se miște înainte.

George Couros

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8743