Ne-am întrebat adeseori de ce societatea și școlile noastre au copiat și promovat sărbători ale societății americane cum sunt Halloween-ul și Valentine Day și nu au adoptat, de exemplu, un model mai important pentru educarea caracterului copiilor cum este Thanksgiving Day (Ziua recunoștinței), zi în care americanii și canadienii celebrează recoltele și alte lucruri bune care s-au întâmplat pe parcursul anului. Și la români se (mai) serbează recoltele – darurile naturii pentru oamenii vrednici, dar nu și în mediul urban, din păcate rupt de ciclurile ancestrale ale naturii. Și e păcat că am pierdut aceste tradiții..

A fi recunoscător este una din deprinderile cele mai folositoare pe care le putem educa la copii, tineri sau chiar la adulți. Face parte dintre abilitățile de viață și este o componentă importantă a inteligenței emoționale și caracterului, alături de empatie, despre importanța căreia am vorbit și în alte articole (ex. https://creeracord.com/2017/09/22/sa-predai-empatia-intr-o-lume-post-empatica-1/)

”Recunoștința poate transforma zilele obișnuite în sărbătoarea mulțumirii, poate transforma lucrurile de rutină în bucurie și poate schimba oportunitățile obișnuite în binecuvântări” – scriitorul William Arthur Ward

”Școlile noastre sunt admirabile, în majoritate. Din clasa întâi și până la facultate, oferă nenumărate cursuri care ne furnizează un număr mare de cunoștințe și abilități. Ceva lipsește însă din programă. Nu le predăm elevilor sau studenților despre viața în sine, despre modul în care se desfășoară sau despre ceea ce este esențial. Niciodată nu s-a simțit mai stringent nevoia de a afla acest lucru.

Avem nevoie de ceva mai mult decât ”școala pragului de sus” pentru a acumula instrumentele prin care putem construi o viață de succes. Avem nevoie de ajutor astfel încât să ne șlefuim atitudinile și abilitățile necesare pentru a crea relații armonioase, pentru a stabili și realiza scopuri personale, pentru a ne bucura de sentimentul împlinirii ființei.”…

”Cu câțiva ani în urmă, la o conferință, un psiholog a spus că, până la vârsta de 18 ani, un individ a fost deja înfrânt de o sută de mii de ori. Nu știu cum a determinat această cifră, dar nu a fost câtuși de puțin surprinzătoare. Adevărul este că suntem înfrânți mult prea des. Începe la o vârstă fragedă, provine dintr-o multitudine de surse și continuă în viața adultă. În plus, mass-media ne spune în fiecare zi ce e în neregulă cu lumea și cu popoarele sale. Acest baraj zilnic de negativitate își ia obolul. Cu cât auzim mai des un anumit lucru, cu atât tindem să îl credem….” Avem nevoie de sprijin pentru a ne concentra pe celelalte laturi ale umanității.”

Acestea sunt câteva din gândurile exprimate acum aproape 30 de ani, de profesorul Hal Urban în prefața cărții lui ”Cele mai importante lecții pentru viață – 20 de lucruri care contează”. E o carte pe care o recomandăm cu căldură, nu numai educatorilor ci și părinților. Hal Urban a fost un excelent și pasionat profesor de școală, dar a vrut să-și aducă o contribuție și la educația pentru viață a copiilor și tinerilor, pentru că oamenii sistemului din acea vreme nu au avut urechi să asculte argumentele lui despre necesitatea dezvoltării abilităților de viață în cadrul școlilor.

Vocea lui, alături de vocea și eforturilor altor educatori de excepție au reușit să schimbe în timp mentalitățile și să introducă în școlile americane și de pe alte meleaguri și continente programe de educare a inteligenței emoționale (ELA), caracterului și alte componente ale abilităților de viață. Ei, cu toții, nu au așteptat o recomandare sau o permisiune venită de la superiori ci au acționat în clasele lor, au scris cărți și articole, au vorbit în conferințe publice și, treptat, au convins și oamenii sistemului să se miște în direcția bună. Așa se face că, la ei, acum se poate!

Pentru cei care doresc să educe la copiii de acasă sau din clase această deprindere de viață, vă propunem mai jos un ideile cuprinse într-un articol scris în Education World de Aimee Hosler, autoarea mai multor articole din teacherportal.com și mamă a doi copii.

Șase activități de clasă pentru dezvoltarea recunoștinței.

Construirea caracterului este la fel de critică pentru creșterea și dezvoltarea elevilor ca literatura sau matematica, iar educatorii sunt în cea mai grozavă poziție pentru a hrăni caracterul pozitiv, trăsătură cu trăsătură. Încurajând copiii să fie recunoscători pentru ceea ce au este un mesaj pozitiv care le va servi în bine întreaga viață. Ce timp al anului poate fi mai bun pentru a explora recunoștința decât luna Noiembrie, care la multe popoare este sezonul oficial al mulțumirilor?

Iată aici câteva activități creative și amuzante care pot ajuta la insuflarea unui simț al recunoștinței în elevii voștri, fie în acest sezon fie pe tot parcursul anului.

Ghirlanda recunoștinței

Această construcție simplă poate fi adaptată în mai multe feluri. Doar întindeți corzi de-a lungul unei porțiuni de perete sau de-a lungul marginii pupitrelor elevilor (în stilul rufelor prinse în cârlige) și furnizați elevilor câteva cârlige de rufe. Cereți elevilor să scrie câte un lucru pentru care vor să mulțumească pe fiecare din cele câteva bucăți colorate de carton, care pot fi colorate sau tăiate ca niște frunze sau dovleci. Utilizați un cârlig de rufe pentru a atașa fiecare mulțumire de corzi, formând o ghirlandă. Poți crea o ghirlandă a comunității sau poți ajuta elevii să-și creeze ghirlande individuale pentru a le împărtăși cu familiile lor.

Vederi cu mulțumiri

Această activitate este o cale excelentă de a dezvolta recunoștința sau alte abilități importante, în special printre elevii mai mici. Cere elevilor să aleagă cel puțin o persoană din viața lor pentru care este recunoscător. Furnizează copiilor cartoane și culori și arată-le cum să creeze o carte poștală/ felicitare și să o completeze cu o notă de mulțumire pentru cel care o va primi. Această activitate dezvoltă atât compunerea timpurie cât și abilitățile motorii fine. Ea de asemenea întărește și alte abilități de viață, cum este să pui adresa pe o scrisoare și să o expediezi.

Bucurie într-un borcan

Aceasta este o cale simplă dar ingenioasă de a ține socoteală până la o zi importantă (cum este Ziua curcanului, cum este poreclită sărbătoarea de Thanksgiving). Tot ce ai nevoie este un borcan și niște bucățele de hârtie. Ai putea avea un borcan al comunității clasei, sau fiecare copil ar putea să păstreze propriul borcan, pe care să îl ia acasă de sărbători. În fiecare zi, cere elevilor să scrie pe una din bucățelele de hârtie un lucru pentru care sunt recunoscători și să îl pună în borcan. De Ziua Recunoștinței (sau de Crăciun, la noi), elevii își pot împărtăși notițele cu familia, sau – dacă este un proiect al comunității – profesorii pot citi cu voce tare notițele elevilor în timpul ultimei zile dinaintea sărbătorii (sau al ultimei zile de școală dinaintea vacanței de Crăciun, n.n.).

Copacul recunoștinței

Cartea scrisă de Shel Silverstein, ”Pomul care dăruiește” (The Giving Tree)** este o carte pentru copii populară despre un pom darnic și un băiat căruia copacul îi dăruiește resurse pentru viață. Povestea furnizează o tranziție naturală către o discuție despre virtutea de a dărui – și a fi recunoscător pentru ceea ce ai primit. Citește povestea elevilor tăi, apoi cere-le să creeze copacul utilizând urmele palmelor lor (imprimate pe carton, cu vopsea colorată) în chip de frunze. Cere elevilor să scrie pe fiecare ”frunză” câte un lucru pentru care sunt recunoscători și apoi să ia acasă copacul, pentru a împărtăși aceste lucruri cu familiile lor. Ai putea de asemenea să plantezi un pom (sau o plantă mare) pe terenul școlii ca un cadou pentru colegii elevi și profesori, și apoi să rogi elevii să-l decoreze cu mulțumirile lor scrise pe frunzele-mâini.

** https://www.diane.ro/2015/02/poveste-pom-shel-silvertein-copaca.html – Pomul care daruieste

Supa de piatră

Supa de piatră este o fabulă clasică, care ilustrează valoarea comunității și a împărtășirii: ”Un om sărac și flămând a intrat într-un sat și a cerut locuitorilor de mâncare, dar ei nu i-au dat nimic. El a găsit o piatră și le-a spus zgârciților săteni că o va folosi pentru a-și fierbe o oală de supă delicioasă de piatră, și că va fi mai mult decât fericit să o poată împărți cu toți aceia care vor contribui la ea. Sătenii au donat vase, vegetale și condimente pentru prepararea fierturii, din care s-a înfruptat tot satul”. Recreați acestă fabulă cerând fiecărui elev să aducă o anume legumă sau alt aliment care poate fi utilizat pentru a pregăti o supă uriașă pentru întreaga clasă. Notați că asta poate fi de asemenea o modalitate excelentă de a introduce una sau două lecții despre securitatea în bucătărie și nutriție.

Curcanul secret

Majorității copiilor le place să schimbe între ei ”valentine”, așa că, de ce nu ai stăpâni acest entuziasm într-un mod care promovează recunoștința și coeziunea între elevii tăi? Pune-i pe fiecare din copii să deseneze în secret numele unui alt elev din clasă, așa cum se face în jocul Secret Santa (Moș Crăciun secret). Cu toate astea, cere elevi lor ca, în loc să schimbe daruri, să creeze o felicitare sau o scrisoare în care ei înfățișează calitățile colegului de clasă. Ai putea să alegi să citești cu voce tare aceste note (de pe vederi sau scrisori).

Hrănește recunoștința pe parcursul anului

Sărbătoarea Recunoștinței furnizează motivul perfect de a prezenta lecții despre recunoștință, dar tu nu ai nevoie să rezervi aceste lecții doar pentru acest sezon. Practicând aceste activități – în special cele care angajează întregul grup, tu poți hrăni stima de sine a elevilor și poți ajuta la construirea unui mediu pozitiv în clasă.

Sursa articolului: https://www.educationworld.com/a_curr/classroom-activities-character-development-thankful-gratitude.shtml

Bonus – exercițiul propus de Hal Urban

Arthur Schopenhauer spunea, ”Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar întotdeauna la ceea ce ne lipsește.”

”Dacă sunteți asemenea elevilor mei, atât de la liceu cât și de la facultate, aceștia se plâng destul de des… Le-am cerut studenților mei să nu se plângă timp de 24 de ore. Primul răspuns este de obicei un protest față de această temă. După ce se depășește acest moment, discutăm detaliile. Prima sugestie este să nu întrerupă experimentul chiar dacă încălcau regula încă din prima oră (deoarece majoritatea așa pățeau). Dacă nu reușesc de prima oară să nu se plângă timp de 24 de ore, le ceream să numere de câte ori ajungeau să se plângă în timpul unei zile. Așa că le-am cerut să aibă în permanență o foaie de hârtie pe care să noteze de câte ori ajungeau să se plângă sau când simțeau că sunt pe punctul de a se plânge.

În ziua următoare, am discutat rezultatele acestei teme. Le-am cerut studenților să ghicească numărul celor care reușiseră să nu se plângă în timpul zilei anterioare. Toți am scris câte un număr pe o foaie de hârtie. Dintr-o clasă de 30, predicțiile lor au variat între 6 și 12. Predicția mea a fost întotdeauna zero și s-a adeverit de fiecare dată. Cu toate acestea, cea mai bună parte a exercițiului a fost discuția care a urmat. Le-am pus două întrebări simple:

1. Care a fost scopul acestei teme?

2. Ce ați învățat în urma punerii ei în practică?

Iar răspunsurile la ambele au fost întotdeauna unanime –

Răspunsul la prima a fost ”Ați vrut să ne arătați că ne plângem prea mult.”

Iar la a doua, ” Am învățat că nu există prea multe motive să mă plâng.”

Și cam așa era.

Dar aceasta a fost doar prima parte a temei. În partea a doua le-am cerut să ia o foaie de hârtie și să scrie pe ea; ”Sunt recunoscător pentru….. ” ca titlu. Urmau trei coloane:

1. Lucruri – în care trebuiau să enumere toate lucrurile materiale pentru care trebuiau să fie recunoscători

2. Persoane – în care enumerau toate persoanele pe care le prețuiau

3. Altele – aici intra tot ceea ce nu putea fi scris în primele două coloane

Iată exemple de lucruri care puteau fi incluse aici: libertate, talente, pace, siguranță, educație, experiențe, sănătate, frumusețe, afecțiune, șanse, prietenie, dragoste, credință.

În douăzeci de minute, cele trei coloane au fost completate…

A treia parte a început imediat. În următoarele 24 de ore, le-am cerut să citească listele de patru ori – la prânz, la cină, înainte de a merge la culcare și în dimineața următoare, înainte de a pleca la școală. Când intrau în clasă în ziua următoare, îi întrebam dacă observaseră vreo schimbare față de ziua în care le cerusem să nu se plângă. De fapt, știam răspunsul. Limbajul lor non-verbal era deja modificat – zâmbeau mai mult, privirea le sclipea și erau mai vioi. Recunoștința face minuni pentru suflet!”

Încheiem tot cu un citat și cu sugestia de (re)citi un alt articol*** despre valoarea educării caracterului în școli –

”Este o nevoie a comunității ca noi să facem partea ce ne revine în a construi oameni de mare caracter. Nu există o problemă mai critică în educația de astăzi.” spune Sanford N. McDonnell, președinte onorific al McDonnell Douglas Corporation.

*** https://creeracord.com/2017/02/28/formarea-caracterului-in-scoli-este-o-solutie/