Am vrea să mai rămânem puțin la tema mentalității abordată și în articolul trecut și, ca buni educatori să o ilustrăm cu exemple diverse.

Primul credem că vă este familiar multora – fie că sunteți părinți, bunici sau profesori.

Cel de al doilea, este oarecum mai îndepărtat dar și mai semnificativ la un nivel mai larg, depășind tema educației, cu implicații care ating și această temă dar și problemele atât de complicate ale lumii actuale.

Sperăm că, în contact cu aceste exemple veți medita cu seriozitate asupra întrebării:

– De ce este atât de importantă mentalitatea? – atât a celor care educă cât și cea pe care o imprimăm copiilor care vor ieși de pe băncile școlii și totodată își vor lua zborul ”de acasă” pentru a se aventura în lumea largă, lăsându-și amprenta asupra acestei lumi.

Dar să începem cu primul exemplu, la care facem referire și în titlu.

Ce se întâmplă în mintea și sufletul unui copil atunci când mici întâmplări din viață pun în conflict două autorități importante pentru el: părinții sau bunicii și ”doamna” – educatoare, învățătoare, sau ”domnul” profesor?

Să vă dau un exemplu. Acum vreo două săptămâni am fost în vizită la copiii noștri pentru a petrece timp alături de ei și de nepotul nostru de cinci ani. Despre ei v-am povestit și în alt articol, în care exprimam nemulțumirea față de calitatea educației primită la o grădiniță particulară.

M-am jucat cu nepoțelul și, printre alte teme de joacă, am spus o poveste, iar el mi-a propus să o desenăm. Zis și făcut. Fiecare a luat o foaie de hârtie și culori și ne-am apucat. Când am terminat desenele ni le-am arătat unul altuia. Eu i-am lăudat desenul, subliniind locurile unde dăduse dovadă de creativitate și realizările, dar el m-a criticat:

– Nu desenezi bine, bunico!

– De ce spui asta? l-am întrebat – e drept că nu am cine știe ce talent la desen, dar doream să știu ce anume l-a făcut să spună asta. În peisajul meu desenasem și câteva flori, variate ca aspect.

– Păi, n-ai făcut bine florile.

– Cum adică nu le-am făcut bine? Nu seamănă a flori?

– Nu, mi-a răspuns el. Florile trebuie desenate așa! Și mi-a desenat modelul omniprezent în fișele didactice – floarea cu 4-5 petale rotunde, o codiță dreaptă și două frunze alungite.

– Păi, i-am răspuns, nu toate florile arată așa.

– Dar așa ne-a spus doamna educatoare să desenăm florile!

– Știu că doamna v-a arătat acest model, dar florile din grădină nu sunt toate așa, multe arată altfel și e bine să desenăm florile și cu alte modele, așa cum sunt și în natură. Hai cu mine în grădină să vedem împreună cum arată florile.

Așa că am ieșit amândoi în grădină (dacă nu aveam o grădină cu flori la îndemână, fiți siguri că mergeam cu el într-un parc) și am început să ne uităm la flori – trandafiri, crini, hortensii, nalbe, săpunărița, mentă, violete etc.

– Uite, vezi? Toate sunt flori, dar arată diferit. Unele au petale rotunjite, dar mai multe, altele au petale alungite, unele au petale în formă de inimioară, altele au petale mici-mici și crețe iar florile cresc multe pe aceeași tulpină una lângă alta. Nu le putem desena pe toate la fel, pentru că ele arată diferit. Și miros diferit, nu-i așa? Uită-te și la frunze – și ele arată diferit și noi putem să recunoaștem floarea după cum arată. Sau copacul – uită-te la pomii din grădină. Fiecare arată altfel. Sau la fructele lor, pe care le-ai văzut și le-ai gustat. Arată diferit, miros diferit, au gustul diferit. Ți-ar plăcea ca toate să arate, să miroasă și să aibă gustul la fel?

– Nuuuu – mi-a răspuns, îmi plac așa cum sunt.

Ce se întâmplă cu copiii care sunt ”manierați” să vadă conceptul despre o întreagă categorie de lucruri într-un singur mod, cel ”corect” afirmat/ arătat de educatori?

Sau pentru că nu acceptă decât modul ”corect” de a face un lucru – cel pe care l-a învățat bine, deși e posibil ca acel ”bine” să fie o piedică în alt context.

Ce se întâmplă când cei de acasă/ cei din jur întăresc această mentalitate sau nu au timpul, interesul sau capacitatea de a o îndrepta?

Probabil că, robi ai unei mentalități fixiste ei devin persoanele care, puse în fața unei situații de criză, cum ar fi o țeavă spartă în casă sau un robinet defect, nu sunt capabile să limiteze dezastrul pentru că nu au exact șurubelnița sau cheia potrivită și așteaptă să vină un mecanic în timp ce casa lui/ei (și poate și a vecinilor) este inundată.

Sau persoane care nu sunt în stare să se salveze pe ei (și eventual familia) într-o situație de supraviețuire, de exemplu, pentru că nu pot gândi creativ și nu se pot descurca în situații neobișnuite. Ba, mai fac și crize nervoase, împotrivindu-se din răsputeri ideilor altora, pentru că nu sunt ”corecte”.

Și putem continua la nesfârșit cu descrierea unor situații în care mentalitatea fixistă poate fi sau devine o piedică în viața reală, în carieră și în dezvoltarea unei persoane.

Vă mai întreb și ce se întâmplă cu ”autoritatea” educatorului din sistemul de educație când elevul educat de el are șansa, datorită altor educatori și mentori, să vadă lucrurile mai complex decât modelul limitativ prezentat de învățător sau profesor ca fiind unicul adevăr? Poate un educator cu mentalitate fixistă să câștige competiția respectului dacă nu înțelege nevoia adoptării unei alte mentalități, mai creativă, inovativă, dacă nu se arată deschis la nou și nu este un model de persoană care învață toată viața?

Vă lăsăm pe voi să vă răspundeți.

Iar noi vom trece la al doilea exemplu, inspirat din nevoia omenirii de a răspunde creativ la problemele complexe ale realităților lumii de astăzi, amenințată de dezastre climatice și conflicte alimentate de inegalitățile economice evidente. Sunt mulți analiști economici care spun că multe din ideile salvatoare vor veni de unde ne așteptăm mai puțin – din zonele cele mai dezavantajate ale lumii, de la oamenii care au fost împinși la limita supraviețuirii. De acolo provine și acest exemplu, al unei școli africane de inventică, care pentru noi completează acel model al Școlilor Studio* adoptat în Anglia și rezonează cu o mulțime de alte exemple de inițiative creative, cum este cea a recâștigării terenurilor din zonele extrem de aride sau cea a indianului din articolul Provocarea unei istorii de succes neașteptate**

* https://creeracord.com/2017/01/17/scolile-studio-un-nou-concept-de-scoala-care-castiga-teren-in-anglia/

** https://creeracord.com/2016/06/14/provocarea-unei-istorii-de-succes-neasteptate/

Școala africană de invenții

Traducerea articolului scris de Olivia Crellin Arusha din Tanzania pentru BBC.

Bernard Kiwia poate face aproape orice dintr-o bicicletă.

El a devenit cunoscut întâia oară pentru că a inventat un încărcător pentru telefonul mobil operat, da, de o bicicletă.

Bernard a început să lucreze ca mecanic de biciclete, până când a realizat că el ar putea să facă mult mai multe lucruri din părțile componente ale bicicletelor. A început să inventeze și nu s-a mai oprit.

“Am creat tehnologii deoarece am realizat că este ceva ce îmi poate ajuta familia și comunitatea,” spune Bernard.

Dar nu sunt numai biciclete.

Moara de vânt care operează mașina de spălat pe care a inventat-o salvează timpul și efortul familiilor, care își spală hainele atunci când vântul se stârnește peste noapte.

Pasiunea de a inventa s-a răspândit acum dincolo de casa și grădina lui, de-a lungul comunității. Aproximativ 800 de inovatori au folosit Școala Twende, atelierul inventatorilor pe care el l-a inițiat.

În Tanzania este denumit ”părintele inovării rurale.”

“Ceea ce noi vrem să arătăm oamenilor este faptul că ei au abilitățile pentru a-și crea propriile tehnologii pe care să și le poată permite, că ei pot repara, că ei pot găsi părțile componente de care au nevoie,” spune Bernard.

“Problema celor din comunitatea locală este aceea că ei au întotdeauna un venit mic, iar tipul de mașinării pe care le poți cumpăra de la magazin nu sunt făcute pentru oamenii din astfel de comunități pentru că sunt scumpe. De aceea eu mă concentrez pe nevoile locale.”

Inovațiile pentru fertilizare

Unul dintre inovatorii locali care au lucrat la Twende este Frank Mollel, care a inventat “Fert-Cart”, o roabă adaptată, care ajută la scurtarea timpului pe care îl ia împărțirea manuală a îngrășămintelor și fertilizatorilor pe câmpuri.

Modelul de afacere al lui Frank include și Fert-Cart-uri pe care le închiriază fermierilor care nu au destul teren și profit pentru a-și permite să cumpere invenția lui.

Școala Twende se asigură că toți cei care participă la atelierele de lucru învață practici de afacere bune și știu să întocmească un plan de afaceri.

Unul dintre clienții lui Frank spune că utilizarea mașinilor Fert-Cart i-a permis să plătească taxele de școlarizare pentru copii.

“Fert-Cart micșorează milioanele de ore pierdute în activitățile agricole,” spune Frank. “Africa, în special Tanzania, are nevoie de o tehnologie nouă care poate ajuta fermierii să crească productivitatea recoltelor și veniturile proprietarilor de ferme mici.”

Aurul verde

Presa de ulei de avocado inventată de Jesse Oljange deja schimbă viețile din comunitatea ei.

“Școala Twende este prin sine o inovație socială,” spune Jesse. “Ai în aceeași încăpere oameni care fac proiecte diferite. Așa că, dacă ai o problemă poți ajunge la oricine de la aceeași masă care să te ajute să găsești o soluție.”

Înainte de inventarea presei, fructele de avocado ar fi putrezit acolo unde au căzut deoarece fermierii nu puteau obține un preț destul de mare la piață. Acum, femeile din comunitatea locală utilizează presa pentru a extrage uleiul, pe care ele îl vând pe piață.

Jesse mai spune că, implicarea în Twende i-a permis să aplice pentru o finanțare, utilizând atelierul ca organizație umbrelă. Finanțarea și accesul pe piață sunt două din provocările principale ale inovatorilor locali, cum este Jesse.

Mai mult decât orice, să ai un mentor ca Bernard te ajută.

“Dacă ai o problemă în care ‘ți-ai prins urechile’, îi spui lui Bernard și el se gândește vreo două minute și îți spune – mergi în direcția asta. Așa că noi avem și mult mentoring, de asemenea”, spune Jesse.

Suportul pentru săpun

Viața lui Magreth Omary a fost schimbată de mașina pe care ea a creat-o la Twende pentru tăierea săpunului.

Asta i-a permis să-și deschidă propria afacere cu săpunuri, împreună cu femeile din orașul ei care sunt văduve, dându-le și lor de asemenea un venit.

“Sunt mulțumită că copiii mei nu mai sunt dați afară de la școală pentru că nu și-au plătit taxele școlare,” spune ea.

Este un exemplu al modului în care o invenție simplă poate schimba multe vieți.

Lecțiile învățate

“Visul meu este să-i văd pe tanzanieni cu produsele noastre proprii, unelte care ne ajută pe noi în activitățile noastre zilnice”, spune Bernard.

Pentru a face ca asta să se întâmple, el a invitat copiii de școlile din zona locală la Twende, pentru a-i implica. Atelierul are de asemenea și un mic microbuz pe care Bernard îl utilizează pentru a merge în satele izolate cu unelte și cursuri.

“La Twende noi dezvoltăm creativitatea care va ajuta comunitatea. Așa că noi vedem provocările care afectează comunitatea și încercăm să le depășim cu ceea ce facem aici și să rezolvăm problema,” spune elevul Lightness Simon Kinisa.

Pe lângă lecțiile de învățare ale unor abilități practice, cum este sudura, programa școlară de la Twende include de asemenea și ateliere despre cum să conduci o mică afacere și cum să întocmești un buget.

Sursa: https://www.bbc.co.uk/news/business-44553215?

Acest exemplu este un model de mentalitate de creștere plus mentalitate de inovare.

Și noi credem că astfel de inițiative ar putea ajuta și comunitățile rurale sărace de la noi. Nu este nevoie de prea mulți bani sau alte resurse. Dar ceea ce este cu adevărat nevoie este să nu limităm gândirea creativă a copiilor ci să o stimulăm și să sprijinim creativitatea și inițiativele adulților din comunitate, ca educatori și modele ale comunității.

Voi, ce părere aveți?