Care credeți că ar fi șansele de succes în viață ale unui băiat neastâmpărat, interesat mai mult de sporturi și distracție și care părăsește școala înainte de terminarea liceului?
Care ar fi la noi șansele de reușită pentru un tânăr fără cunoștințele și diploma de liceu? Ce va deveni? Muncitor necalificat, zilier în agricultură? Voi, ce credeți?
Noi credem că nu întotdeauna neastâmpărul și lipsa dorinței de a se încadra în tipare sunt egale cu ratarea și insuccesul. Mulți dintre cei mai inspirați antreprenori sau inventatori nu se potrivesc niciodată cu modelul copilului docil care urmează calea lungă a educației care te duce spre universitate, masterate și doctorate, supunându-se alegerilor făcute de alții până își pierde autonomia de decizie și inițiativa.
Iată povestea unui astfel de tânăr din India – Mansukhbhai R. Prajpati care, deși a abandonat liceul înainte de a-l termina, a construit o companie de mare succes bazată pe o gândire vizionară, care creează locuri de muncă în comunitatea sa de oameni săraci, făurind produse care pot schimba lumea în mai bine. Am găsit povestea lui, scrisă de Vic Bishop în Waking Times și am tradus-o pentru voi, pentru că noi credem că e o bună invitație la reflecție privind judecățile de valoare, de multe ori pripite, asupra copiilor și tinerilor pe care îi educăm și, totodată, asupra unora din întrebările puse de Daniela Vișoianu la Think Education:
– Ar trebui să ne întrebăm ce facem cu educația – scoatem pe piață un set de cunoștințe sau un set de competențe? Îi pregătim pe toți cu același set de cunoștințe generale? sau Cum se pierd visele copiilor și când? știind că visele sunt motorul autonomiei și inițiativei..
După abandonarea liceului, Mansukhbhai R. Prajpati a lucrat un timp în industria olăritului, pe care a abandonat-o după un timp, pentru a-și deschide propria companie, în care prima dată a revoluționat felul în care se fac vasele de lut pentru gătit.
Imboldul i-a venit după cutremurul care zguduit India în 1988, care a distrus multe case, lăsând și gospodăriile fără vesela în care găteau și mâncau. El știa din experiență că, lucrând la roata olarului, un bun olar putea să facă maxim 100 de vase sau farfurii de lut pe zi. Dar, încă din copilărie, văzuse cum se fac țiglele de acoperiș cu ajutorul unor prese de mână, cu care se puteau face mai multe țigle simultan. Și i-a venit o idee: de ce nu s-ar putea face la fel și vasele de lut?
A luat bani cu împrumut de la un cămătar, a cumpărat o bucată de teren pentru fabrică, prese, mașini de mixat, vopsele și alte materiale și a creat o mașină de presat care avea capacitatea de a produce 700 de vase de gătit din lut pe zi. Și a dat acestor vase un aspect vesel, prin culorile și pictura cu care le-a împodobit. A avut succes cu această idee, pentru că produsele sale, mai ieftine, puteau fi cumpărate și de cei mai săraci oameni. Dar le-au cumpărat și clienții mai bogați.
Pentru a reuși, a revoluționat nu numai tehnologia de fabricație, dar și compoziție lutului, pentru a-l face mai maleabil și mai rezistent, mai bun conducător de căldură sau mai bun izolator, în funcție de produs.
Dar ingeniozitatea lui nu s-a oprit aici. În compania lui, Mitti Cool, a dezvoltat o întreagă linie de produse din lut pentru bucătărie, care include filtre de apă ieftine dar eficiente, tigăi non-adezive, vase cu presiune și chiar un frigider din lut, care nu are nevoie de curent electric și pe care și-l poate permite orice familie săracă, deoarece costă doar 39 de Euro (175 de Ron)
Acest mic refrigerator pe care l-a creat băiatul cel neastâmpărat dar inventiv, utilizează știința evaporării apei pentru a păstra hrana și apa rece, fiind ideal pentru clima caldă a Indiei.
Produsul a avut succes nu numai în India, ci și în alte țări, iar compania s-a extins, a creat mai multe locuri de muncă, iar inventatorul s-a bucurat de atenția publicului și personalităților din mai multe țări.
Pentru că el are și un mesaj – a inventat aceste produse pentru a da șansa oamenilor să trăiască mai sănătos, să se bucure de gustul mai autentic al mâncării gătite în vasele tradiționale de lut, dar beneficiind și de confortul adus de noile tehnologii, să-și păstreze mai mult timp legumele și fructele proaspete fără să afecteze clima planetei prin consumul de energie electrică…
Visul lui de viitor? Să creeze o casă auto-sustenabilă, dar dotată cu tot confortul modern, construită 100% din lut.
Aveți mai jos link-ul la prezentarea ideilor lui, făcută într-un film intitulat Făcând lumea să arate mai bine ( Making the World Look Cool)
https://www.youtube.com/watch?v=kxHGb8YlqzM
Și acum, iată provocarea noastră:
De ce anume a avut nevoie băiatul cel neastâmpărat pentru a reuși?
Doar de cunoștințe – ce fel de cunoștințe, teoretice, practice…?
Doar de competențe – și de care anume?
Sau de toate laolaltă? Voi, ce credeți?
Așteptăm răspunsurile și comentariile voastre pe acest site sau pe pagina noastră de Facebook – https://www.facebook.com/educatiesirezilienta/
Pingback: Nu desenezi bine, bunico! | CREER - Centrul de resurse pentru eco-bio educație, reziliență și sustenabilitate