“Nu le putem cere profesorilor să fie inovativi în practica predării dacă administratorii fac același lucru pe care l-au făcut întotdeauna”, spune George Couros în articolul de mai jos.

E un articol care a atras multe discuții și comentarii și, contrar obiceiului nostru, vom începe cu comentariul unui alt profesor – Paul McGuire (https://paulmcguire1.com/) la articolul lui Couros.

Și cu un citat al poetului Robert Frost – se potrivește și cu ceea ce vrem noi să facem aici,

”Nu sunt un profesor, ci acela care trezește”

Paul McGuire – ”Mi se pare că avem o barieră pentru creativitate în educație. Vrem ca profesorii să fie creativi, vrem ca ei să-i împuternicească pe elevi și vrem să avem un mediu de învățare angajant.

Cu toate acestea, atunci când trecem Rubiconul și intrăm în administrație, prețuim cel mai mult conformitatea. Ești acum un ”ofițer al comitetului”, ce o mai fi însemnând și asta, și ce este cel mai mult prețuit este abilitatea ta de a face ceea ce șeful administrației vrea să fie făcut, câteodată cu riscul de a suprima creativitatea membrilor echipei de profesori.

Creativitatea înseamnă răspundere. În administrație nu este apreciată și, să rămâi creativ este un risc care duce câteodată la sancțiuni. Aceasta este o mare problemă în sistemul nostru de educație, una de care nu știu dacă vom scăpa.

În fiecare zi văd profesori făcând și împărtășind o muncă creativă. Dar nu văd așa ceva din partea administratorilor/ directorilor.

Este posibil, dar se întâmplă rar. Asta din cauza acelei mari schimbări care se petrece când devenim administratorii unei școli. Intrăm într-o lume în care conformitatea este principala valoare. Să pui întrebări și să inovezi nu este acceptabil și este văzut ca ceva riscant.”

Ceea ce spune Paul McGuire despre școala din SUA ne-au spus cam toți profesorii români care au participat la cursurile școlii de excelență, unde li s-au prezentat metode inovative,

– ”Aș vrea să aplic aceste metode și mi-aș dori ca directorul școlii și inspectorii să ne sprijine și nu să ne împiedice… dar nu va fi așa. Dacă vreau să pun așa ceva în aplicare, va trebui să mă lupt de unul singur și să-mi ridic toată școala în cap!”

Iată ce spune și George Couros despre angajamentul și împuternicirea elevilor.

Când vorbim despre angajament este vorba despre ceea ce poți face tu, ca profesor, pentru elevii tăi.

Împuternicirea înseamnă să-i ajuți să-și dea seama ce pot face ei pentru ei.

Iată câteva lucruri la care m-am gândit referitor la ideea de împuternicire în ultima vreme:

1. Cum vedem noi ”angajamentul” și ”amuzamentul” în educație? Am citit cărți care corelează strâns cele două idei, dar pe termen lung, ce efect are asta asupra elevilor? Vor învăța oare că altcineva trebuie să facă învățarea interesantă pentru ei, sau vom avea elevi care își vor da seama cum să învețe singuri, în profunzime și în moduri semnificative?

   

2. Cer oare școlile profesorilor să-și ”împuternicească” elevii în timp ce, pe de altă parte aplică măsuri de micro-management (supraveghere și control strict) față de ce fac profesorii în clase? Văd deseori cuvântul ”împuternicire” în declarațiile de misiune ale școlilor de acum, dar văd de asemenea mulți profesori care simt că, la sfârșitul zilei sunt cu mâinile legate în ceea ce, cu sinceritate, sunt capabili să facă. Este asta doar o percepție sau este o realitate?

3. Să fii ”împuternicit” nu înseamnă că toată învățarea este amuzantă și interesantă pe parcursul procesului. Dar dacă elevul are acea implicare în ce privește propria propria învățare, sunt ei mai dispuși să muncească în porțiunile plicticoase pentru a înețelege mai deplin? Eu știu că atunci când am mai mult control asupra direcției în care vreau să merg, sunt mai dornic să depun o muncă grea. Se aplică asta și învățăceilor, de asemenea?

4. Nu este ”angajament” versus ”împuternicire”. Cel mai ușor mod în care pot să prezint asta este că, dacă elevul este angajat, nu este neapărat și împuternicit, dar dacă ei sunt împuterniciți, ei sunt în mod sigur angajați.

5. Dacă vrem cu adevărat să facem educația să progreseze, profesorii și elevii au nevoie de o mai mare împuternicire în ce privește procesul de învățare pe care îl parcurg împreună. Eu cred că asta se poate face chiar în cadrul constrângerilor sistemului actual, dar va fi nevoie ca leadership-ul (conducerile) școlii și cel organizațional să fie și ele inovative în acest proces. Nu le putem cere profesorilor să fie inovativi în practica predării dacă administratorii fac același lucru pe care l-au făcut întotdeauna. Am remarcat să școlile unde profesorii fac lucrui incredibile au o conducere care inovează ”în interiorul cutiei”. Ei nu doar încurajează o gândire și acțiuni diferite, dar ei sunt modele pentru asta în cadrul propriului proces de a susține profesorii în cadrul constrângerilor sistemului.

Nu sunt sigur dacă vreunul din gândurile asta sunt înțelese, dar sunt lucruri la care pur și simplu mă gândesc. Pentru mine, partea a ideii de împuternicire este să te simți confortabil cu lupta cu ideile și gândurile care te pasionează, în loc să pretinzi că tu știi totul. Răspunsurile la ideile complexe sunt rareori în alb și negru, ele se află mai mult în zona de gri. Cu cât mai mult încurajăm pe cei care învață să se lupte cu aceste idei, cu atât mai mult împingem înainte organizațiile implicate în învățare. – G. Couros

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8301

Adăugăm și noi întrebările care se ridică pentru sistemul nostru de educație acum, când suntem puși față în față cu rezultate cel puțin îngrijorătoare:

Putem accepta astăzi riscul de a nu fi creativi în rezolvarea problemelor pe care le are sistemul de educație?

Ne putem permite ”luxul” de a face lucrurile la fel (doar cu schimbări de cosmetizare), așteptând alte rezultate?