Vă mai amintiți de Benedict Carey și de primul capitol din cartea lui despre ”Cum învățăm – Biologia memoriei”? (https://creeracord.com/2017/05/02/cum-invatam/, și următoarele).

Iată ce spune mai departe Benedict Carey despre uitare – una din strategiile pe care le folosește creierul pentru a putea învăța și pentru a se putea concentra la un anumit moment dat asupra unui lucru. În cartea lui, el pornește de la exemplul copiilor care participă la un concurs de ortografie, care este la modă în educația americană datorită caracteristicilor scrierii în limba engleză:

Gândiți-vă la asta: Pentru a reține atât de multe cuvinte obscure în minte și a le păstra ortografia corectă, creierul trebuie să aplice un filtru. Pentru a spune altfel, creierul trebuie să suprime – uite – informația competitivă, în așa fel încât “apathetic” (apatic) să nu alunece în “apothecary” (farmacist) sau “penumbra” în “penultimate” (penultimul) și să păzească ca orice alte lucruri fără importanță să apară la suprafață, fie că sunt versuri ale unor cântece, titluri de cărți sau nume de actori.

Noi ne angajăm în acest mod de uitare concentrată tot timpul, fără să ne gândim prea mult la asta. Pentru a memora o nouă parolă a computerului, de exemplu, trebuie să o blocăm pe cea veche să ne vină în minte; Pentru a absorbi o nouă limbă, trebuie să oprim cuvintele corespondente din limba nostră natală. Când ne cufundăm cu totul într-o temă sau o nuvelă sau într-un calcul, este natural să ștergem până și cele mai comune substantive – ‘poți să-mi dai chestia aia cu care mănânci?’… Furculiță.

Cum a observat William James, un psiholog american din secolul XIX:

– ”Dacă ne reamintim totul, ar trebui în cele mai multe ocazii să fim tot atât de bolnavi ca și când nu ne-am aminti nimic:”

Studiile asupra uitării, făcute în ultimele câteva decenii, ne-au forțat să reconsiderăm fundamental modul în care învățăm. Într-un fel, asta a modificat și ceea ce înseamnă cuvintele ”memorie” și ”uitare” .

“Relația dintre învățare și uitare nu este atât de simplă și în anumite aspecte cu siguranță este chiar opusul a ceea ce oamenii presupun” mi-a spus Robert Bjork, un psiholog de Universitatea din California, Los Angeles:

– “Noi presupunem că uitarea este cu totul ceva rău, o defecțiune a sistemului. Dar de cele mai multe ori, uitarea este un prieten al învățării.”

Având aceste lucruri în minte, am ales articolul de mai jos pentru a veni în sprijinul profesorilor care vor să-i ajute pe elevii lor să aplice strategii mai bune de învățare și de întipărire mai bună a celor învățate. Este un articol recent publicat în Edutopia, sub semnătura lui Youki Terada – un cercetător în domeniul educației, al cărui rol la Edutopia este să se asigure că articolele publicate aici sunt susținute de rezultatele cercetărilor științifice. El este de asemenea pasionat de educația STEM, tehnologia educației și de integrarea artelor în educație.

Creierele noastre sunt ”cablate” (programate) să uite, dar există strategii bazate pe rezultatele cercetării pe care le puteți utiliza pentru a face ca ceea ce predați să rămână (”să se lipească”).

Profesorii știu de mult că memorarea brută conduce la o achiziție superficială a materialului, care este uitat cu repeziciune. Dar noi cercetări din domeniul neuro-științelor încep să arunce o lumină asupra modurilor în care creierul este ”cablat” să uite – relevând importanța strategiilor pentru reținerea cunoștințelor și pentru a face ca învățarea să se fixeze (în memoria de lungă durată, n.n.).

Într-un articol recent* publicat în revista Neuron, neuro-biologii Blake Richards și Paul Frankland au contestat viziunea predominantă asupra memoriei, care susține că uitarea este un proces de pierdere – ștergerea gradată a informațiilor critice în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre de a o reține. Potrivit celor doi, Richards și Frankland, obiectivul memoriei nu este doar să înmagazineze informația cu acuratețe ci să ”optimizeze procesul de decizie” în medii haotice, care se schimbă frecvent. În acest model al cunoașterii, uitarea este o strategie evolutivă, un proces intenționat care se desfășoară în fundalul memoriei, evaluând și descărcând informația care nu promovează supraviețuirea speciilor.

* http://www.cell.com/neuron/fulltext/S0896-6273(17)30365-3?_returnURL=http%3A%2F%2Flinkinghub.elsevier.com%2Fretrieve%2Fpii%2FS0896627317303653%3Fshowall%3Dtrue

“Din această perspectivă, uitarea nu este un defect al memoriei”, explică Richards și Frankland în studiul lor. “Mai degrabă, ar putea reprezenta o investiție într-o strategie de memorare mai eficientă”.

Curba uitării

Ne gândim adeseori la amintiri ca la cărțile dintr-o librărie, puse bine și accesate când avem nevoie de ele. Dar ele sunt de fapt mai degrabă ca niște pânze de păianjen**, șiraguri de amintiri distribuite de-a lungul a milioane de neuroni interconectați. Când învățăm ceva nou – când un profesor predă o lecție nouă unui elev, de exemplu – materialul este codificat de-a lungul acestor rețele neuronale, transformând experiența într-o amintire.

** https://www.wired.com/story/tech-metaphors-are-holding-back-brain-research/

Uitarea intervine imediat, ca o zeiță Nemesis a memoriei, așa cum a descoperit psihologul Hermann Ebbinghaus în anii 1880. Ebbinghaus a fost un pionier și un punct de referință al cercetării în domeniul memorării și învățării, observând ceea ce el a numit ”curba uitării”*** , o măsură a cât de mult uităm de-a lungul timpului. În experimentele lui, el a descoperit că, fără nici o reîntărire sau conexiune cu cunoașterea anterioară, informația este uitată cu repeziciune – în jur de 56% într-o oră, 66% după o zi și 75% după șase zile.

*** http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0120644

Așa că, ce se poate face pentru a păstra rezultatul muncii grele a predării? La urma urmelor, imperativele de evoluție – care diminuează amintirile noastre ne-esențiale – nu se aliniază întotdeauna prea bine cu cerințele curriculum-ului sau cu cele ale erei informației. Învățarea tabelelor timpului nu te ajută când trebuie să fugi de leu, cu alte cuvinte, dar în lumea modernă acea cunoaștere s-a dovedit a fi o încercare.

Durabilitatea memoriei

Aceleași rețele neuronale par să fie implicate în uitare și în rememorare. Dacă asta este bine înțeles, elevii și profesorii pot adopta strategii pentru a reduce pierderile de memorie și a întări învățarea.

Cercetătorii în neuro-științe de la MIT, conduși de Richard Cho, explică mecanismele pentru întărirea sinapselor (punctele de conexiune prin care circulă informația între neuroni, sub formă de impuls electric, n.n.), într-un articol **** publicat în 2015 tot în revista Neuron. Când neuronii sunt aprinși frecvent, conexiunile sinaptice sunt întărite; opusul acestui proces este adevărat pentru neuronii care sunt rareori aprinși (activați). Cunoscut ca ”plasticitate sinaptică” (#2), aceasta explică de ce unele amintiri persistă, în timp ce altele se șterg. Accesând repetat o amintire stocată, dar care e pe cale să se șteargă – cum este o regulă de geometrie sau un fapt istoric important – reaprind rețeaua neuronală care conține acea memorie și o codifică mai profund.

**** http://news.mit.edu/2015/brain-strengthen-connections-between-neurons-1118

https://qbi.uq.edu.au/brain-basics/brain/brain-physiology/what-synaptic-plasticity

Cercetătorii au descoperit de asemenea că nu toate amintirile sunt create egal. De exemplu, iată mai jos două seturi de litere pe care să le memorați:

1. NPFXOSK
   

2. ORANGES

Pentru cititorii de limba engleză, al doilea set de litere este mai ușor de memorat – cu cât neuronii au mai multe conexiuni cu alți neuroni, cu atât mai puternică este memorarea. Cele șapte litere din NPFXOSK par să fie aleatorii și neconectate, în timp ce ORANGES beneficiază de contextul deja existent, adânc codificat în contextul lingvistic. Cuvântul oranges (portocale) de asemenea invocă memoria senzorială, de la imaginea unei portocale la mirosul ei, și poate chiar invoca alte amintiri ale portocalelor din bucătăria ta sau crescând în copac. Tu îți amintești prin așternerea unor noi amintiri pe fundamentele fragmentate ale unor amintiri mai vechi.

5 strategii pentru profesori

Când elevii învață un nou fragment de informație, ei fac noi conexiuni sinaptice. Există două căi fundamentate științific care îi ajută pe ei să rețină învățarea, prin crearea a cât mai multe conexiuni posibile – de obicei cu alte concepte, prin aceasta lărgindu-și ”plasa de păianjen” a conexiunilor neuronale – dar, de asemenea, și prin accesarea a repetată amintirii de-a lungul timpului.

Ceea ce explică de ce următoarele strategii, toate legate de cercetările întreprinse în ultimii cinci ani, sunt atât de eficiente:

1. Explicațiile peer-to-peer (între colegi): Când elevii explică colegilor lor ceea ce au învățat, amintirile pe cale de a se șterge sunt reactivate, întărite și consolidate. Această strategie nu numai că va crește reținerea informației dar și încurajează învățarea activă #1 (Sekeres et al., 2016).

   #1 http://www4.ncsu.edu/unity/lockers/users/f/felder/public/Papers/Prince_AL.pdf

   

2. Efectul de spațiere: În loc să acoperi o temă și să treci mai departe, revedeți ideile cheie de-a lungul anului școlar. Cercetările arată că elevii au mai bune performanțe academice când li se dă oportunitatea de a revizui materialul învățat. De exemplu, profesorii pot incorpora rapid a scurtă revizuire a ceea ce a fost predat câteva săptămâni mai devreme în lecția curentă, sau pot utiliza temele de acasă pentru a-i re-expune pe elevi la conceptele precedente (Carpenter et al., 2012; Kang, 2016).

   

3. Teste practice frecvente: Asemănător cu revizuirea regulată a materialului, dând frecvent teste practice poate întări memorarea pe termen lung și, ca bonus, ajută la protecția împotriva stresului (#2), care deseori afectează performanțele memoriei. Testele practice pot avea miză redusă sau pot fi ne-notate, cum este un scurt chestionar la începerea lecției sau o mică provocare pe Kahoot (#3), o populară platformă online de învățare, bazată pe jocuri. Spărgând un test mai mare și cu miză înaltă în teste mai mici de-a lungul mai multor luni este cea mai eficientă abordare (Adesope, Trevisan, & Sundararajan, 2017; Butler, 2010; Karpicke, 2016).

   (#2) http://science.sciencemag.org/content/354/6315/1046

   (#3) https://www.edutopia.org/blog/5-fast-formative-assessment-tools-vicki-davis

4. Intercalează conceptele: În loc să grupezi probleme similare, amestecă-le. Rezolvarea problemelor implică identificarea strategiei corecte care poate fi utilizată și apoi executarea strategiei. Atunci când problemele similare sunt grupate împreună, elevii nu mai trebuie să se gândească la ce strategii să utilizeze și ei aplică automat aceeași soluție din nou și din nou. Intercalarea îi forțează pe elevi să gândească singuri și codifică învățarea mai profund (Rohrer, 2012; Rohrer, Dedrick, & Stershic, 2015).

   

5. Combină textele cu imaginile: Deseori este mai ușor să-ți amintești informația care a fost prezentată în moduri diferite, în special când adausuri vizuale pot ajuta la organizarea informației. De exemplu, împerechind lista țărilor ocupate de forțele din Germania în cel de AL Doilea Război Mondial cu o hartă a expansiunii germane poate întări acea lecție. Este mai ușor să-ți amintești ceea ce a fost citit și văzut, în loc de doar una din acestea (Carney & Levin, 2002; Bui & McDaniel, 2015).

Așa că, chiar și în situația în care uitarea începe atât de curând după ce se petrece învățarea – așa cum experimentele lui Ebbinghaus au demonstrat – cercetările arată că există strategii simple și eficiente care ajută la fixarea învățării.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/why-students-forget-and-what-you-can-do-about-it?