Ieri dimineață devreme, am primit un SMS de la o profesoară din Iași, Doamna Octavia Amariței, care ne solicita mai multe materiale – conceptuale și practice – pentru educația specială (ES) a copiilor cu diferite probleme – autism, ADHD, cu Sindrom Dawn, hiper-chinetici, cu deficiențe fizice (paralizii cerebrale) sau deficiențe mentale și boli asociate, deoarece nu găsise astfel de materiale în publicațiile românești.

Noi ne propusesem deja să deschidem un capitol distinct pentru Educația Specială, pentru că știam că educatorii se confruntă cu provocarea de a lucra cu astfel de copii, la toate nivelurile de vârstă și deja făcusem o încercare, timidă, ce e drept, de a deschide acest capitol cu două din articolele deja publicate.

– https://creeracord.com/2016/11/13/copiii-cu-adhd-cat-de-corect-sunt-diagnosticati-si-tratati/

– https://creeracord.com/2016/09/23/strategii-pentru-copiii-sau-tinerii-cu-minti-imprastiate/

Avem și noi experiență în programe dedicate acestor copii speciali, dar ca soluții nonformale – Teatru terapeutic ”Copilul care creștea flori”, Proiectul Porți Deschise (tabără de vară) etc.

Pentru educația formală, în căutările noastre găsisem deja foarte multe materiale pentru integrarea copiilor cu astfel de probleme în învățământul normal, dar și materiale pentru educația specială, în clase dedicate.

Dar, pentru a fi într-adevăr de ajutor aveam nevoie de mai multe informații pentru a înțelege nevoia specifică a profesoarei care ne adresase întrebarea, așa că am discutat la telefon cu Dna Octavia, pentru a afla mai multe date – ce fel de clasă (integrată sau specială este), la ce nivel de vârstă, care sunt categoriile de copii, nivelul lor de dezvoltare mentală, ce obiective vrea să atingă, care sunt problemele specifice cu care se confruntă șamd.

Până vom primi aceste date și vom căuta în ”trusa de instrumente” puse la dispoziția educatorilor de site-urile dedicate ES pe cele mai potrivite cu situația concretă, pentru a le traduce și a le pune la dispoziția celor interesați, vă propunem tuturor câteva articole adresate unei audiențe mai generale, care pot fi utile în înțelegerea situației copiilor care se confruntă cu diferite probleme de sănătate sau alte probleme, care îi fac să fie mai speciali.

Astăzi, vă propunem un articolul publicat de Edutopia în August 2013 și republicat în 2015, care spune povestea unui băiat care suferea de epilepsie.

Vă mai amintiți ce spunea Benedict Carey în cartea Cum învățăm despre datoriile pe care le au științele creierului față de oamenii bolnavi de epilepsie? Gândiți-vă și la asta când citiți…

***

Porecla lui a fost “crizatul” (seizure boy) – nu o poreclă binevenită sau pe care să și-o fi dorit. O dată, în timp ce aștepta autobuzul școlii, s-a prăbușit într-o criză și, cât el era la pământ, în praf, hărțuitorii l-au lovit până când un tânăr din vecini a intervenit. Profesorii lui nu au fost mult mai buni. Majoritatea dintre ei au fost intoleranți, indiferenți sau neinteresați. A renunțat la liceu în prima săptămână a anului de majorat.

Acesta a fost fratele meu mai mic care a avut epilepsie de la patru ani până a împlinit doisprezece ani. În timpul anilor lui de școală, a fost absent frecvent, a avut probleme și a fost trimis în biroul directorului cu regularitate. A fost hărțuit neîncetat și, așa cum îți poți imagina, a dezvoltat o puternică aversiune față de școală. Când a avut 12 ani, o operație pe creier a oprit crizele. Cu toate acestea, i-a luat mulți ani până să recupereze (handicapul) social, emoțional și academic.

În ultimii câțiva ani am devenit conștient de impactul pe care perioada de școală a fratelui meu a avut-o asupra mea ca educator. Înțeleg de ce inima mea o ia la goană, palmele mele transpiră și gâtul mi se strânge când văd un copii – în special băieți – care sunt excluși sau neînțeleși. Când am fost copil, nu puteam face prea multe lucruri pentru a-mi proteja fratele mai mic de cruzimea altora. Am lucrat în școli timp de douăzeci de ani și, când reflectez asupra acestor ani, văd conexiunea dintre experiența fratelui meu și misiunea mea de a crea clase și școli în care copiii să se simtă în siguranță, apreciați și înțeleși.

Pe cine vei ajunge să cunoști în acest an?

Împărtășesc asta cu voi pentru se conectează cu speranțele mele pentru acest an. Sper ca, dacă există în clasele voastre un elev care să semene cu fratele meu – un elev care se chinuie, care este un exclus, care este altfel sau straniu sau are o anumită diferență fizică, socială sau emoțională – că tu vei ajunge dincolo de această prăpastie creată de diferența percepută și vei ajunge să cunoști persoana din partea cealaltă. Sper că tu vei afla cine este și ce îi place să facă și cum vei fi tu capabil să-i faci viața zilnică doar puțin mai ușoară. Sper că îți vei recunoaște propriile temeri și concepții, poate temerile de necunoscut sau de ”altfel” sau temerile față de propriile limitări pentru a ajuta. Și sper că vei reuși oricum.

Avem cu toții acești elevi, acești Alții, în fiecare clasă în care predăm. Câteodată este evident cine sunt (cum este copilul care are crize de epilepsie pe terenul de joacă) – și câteodată nici măcar nu suntem conștienți pe cine am etichetat noi că este Altul / Altfel.

Împlinirea nevoilor tuturor elevilor începe cu prelucrarea unei conștientizări asupra celor pe care îi etichetăm ca Altul – pe cine vedem că este fundamental diferit de noi, în fața cui ne închidem inimile. Pentru mine, acești alții ar putea să fie membrii unui anume grup etnic sau rasial; ei ar putea să fie cei care au migrat recent și nu vorbesc engleza, sau pot fi copiii transgender sau copiii homeless sau băieții extrem de energetici. Împlinirea nevoilor tuturor elevilor începe cu o grea conversație cu noi înșine despre propriile părtiniri.

Singura cale de a dărâma aceste părtiniri este să ne umplem creierele cu mai multe informații despre aceia pe care îi percepem ca fiind Altfel. Pe măsură ce învățăm mai multe despre cine sunt acești oameni cu adevărat – despre complexitățile lor și semnele distincte de personalitate, stereotipurile noastre se vor fisura. Vom învăța că acel ”băiat care nu se controlează și este un ciudat social” de asemenea iubește animalele și colectează mărunțiș ca să doneze adăpostului de animale și va citi orice despre cum să îngrijești cățeii.

Anul acesta, fii cinstit cu tine însuți. Identifică un elev (sau un grup de elevi) – pe care l-ai etichetat ca fiind Altul și apoi invită pe unul dintre ei la masă. Străduiește-te să te conectezi, să asculți, să vezi cine este el sau ea în realitate.

Împlinirea nevoilor tuturor elevilor începe prin a cunoaște cine sunt elevii tăi.

Te încurajez de asemenea să reflectezi cine ești tu, cel care vii în această muncă pentru a le preda copiilor: Care sunt grupurile de elevi cărora le ești în mod special dedicat să-i susții? Cu cine te identifici cu o anumită empatie? Fiind conștient de acest angajament ne poate încuraja să ne menținem conectați cu valorile noastre fundamentale, ca și să ne ajute să trecem peste prăpastia diferenței.

Un Epilog la povestea fratelui meu

Până la urmă fratele meu și-a terminat liceul îndeplinind toate cerințele, apoi a absolvit facultatea și a devenit asistent medical. El a avut succes dacă te gândești la copilăria lui traumatizantă – un succes pe care îl atribuie mamei noastre extraordinare care a fost o energică leoaică a dragostei.

Fie ca toți copiii să fie crescuți de leoaice și lei; fie ca toți elevii să fie învățați de un profesor care le vede întreaga lor umanitate.

Sursa: https://www.edutopia.org/blog/meeting-needs-all-students-first-step-elena-aguilar