Howard Gardner și echipa lui de cercetători de la Harvard au identificat până cum opt inteligențe distincte. Teoria lui a apărut din cercetările recente și „documentează măsura în care studenții posedă diferite feluri de inteligențe și prin urmare învață, realizează și înțeleg în moduri diferite”, după cum spune Gardner (1991). Conform acestei teorii, „noi toți suntem capabili să cunoaștem lumea prin limbaj, analiză logico-matematică, reprezentări spațiale, gândire muzicală, utilizarea corpului ca să rezolvăm probleme sau să facem lucruri, înțelegerea altor persoane, înțelegerea propriei persoane și înțelegerea naturii. Indivizii diferă acolo unde există diferențe ale forței diferitelor inteligențe – așa numitul profil de inteligențe – și în modul în care aceste inteligențe sunt invocate și combinate pentru a îndeplini diferite însărcinări, pentru a rezolva diferite probleme și a progresa în variate domenii.”

Concluziii – la articolul lui Mark K. Smith (http://www.infed.org/mobi/howard-gardner-multiple-intelligences-and-education)

„Deși pot exista întrebări semnificative în jurul conceptului de inteligențe multiple a lui Howard Gardner, ea a avut o semnificativă utilitate în educație. A ajutat un număr semnificativ de educatori să-și chestioneze propria muncă și i-a încurajat să privească dincolo de marginile strâmte ale abilităților, curriculum-ului și testării. De exemplu, Mindy Kornhaber și colegii ei de la Project SUMIT (Schools Using Multiple Intelligences Theory) au examinat performanța unui număr de școli și au ajuns la concluzia că a existat un câștig semnificativ la rezultatele testelor SAT, în participarea părinților și disciplină (iar școlile însele au atribuit aceste rezultate utilizării teoriei MI). Pentru a vedea măsura în care teoria inteligențelor multiple a lui Howard Gardner a ajutat educatorii să reflecteze la propriile practici, le-a dat o bază pe care să lărgească atenția și să ajungă la ceea ce ar putea ajuta oamenii să-și trăiască viețile bine, poate fi judecat după câteva adăugiri utile.

Project SUMIT (2000) a utilizat metafora Punctelor de compas – pentru a pune în evidență căile pe care le-au utilizat educatorii care au utilizat teoria și de care au beneficiat studenții. Ei au identificat următoarele elemente care au caracterizat școlile care au avut succes în implementarea practicilor care însoțesc teoria inteligențelor multiple.

Cultura școlii: susținere pentru cei care învață diferit și muncă susținută. Să acționezi într-un sistem de valori care susține că studenți diverși pot învăța și avea succes, că învățarea este interesantă și că munca grea a profesorilor este necesară.

Pregătirea: construirea conștientizării pentru implementarea MI. Să construiești conștientizarea personalului față de inteligențele multiple și diferitele feluri în care învață studenții.

Unelte: MI este un mijloc pentru a încuraja / stimula o muncă de calitate înaltă. Să utilizezi MI ca un mijloc pentru a promova o muncă a studenților de înaltă calitate, mai curând decât să folosești teoria ca pe un scop în sine.

Colaborarea: schimburi informale și formale. Personalul școlii să împărtășească idei și sugestii constructive în schimburi formale și informale.

Alegerea: opțiuni semnificative în curriculum și evaluare. Să înglobezi curriculum-ul și evaluarea în activități care sunt apreciate atât de studenți cât și de cultura mai largă (aici ne putem gândi la ce așteaptă angajatorii de la absolvenți și ce au nevoie să știe și poată cei care se decid să fie antreprenori, n.n.).

Artele. Să utilizezi artele pentru a dezvolta abilitățile copiilor și înțelegerea atât în cadrul disciplinelor cât și interdisciplinar.

Educatorii informali ar putea să beneficieze văzând acestă listă și gândindu-se la proiectele și activitățile lor. Inteligențele multiple furnizează de asemenea o bună centrare pentru reflecție. Fără îndoială, educatorii informali au fost preocupați în mod tradițional de domeniile interpersonal și intra-personal, cu o aparenta utilizare a acelor inteligențe pe care Gardner le identifică împreună cu artele. O privire asupra inteligențelor naturalistă, lingvistică și logic-matematică i-ar putea ajuta să-și îmbunătățească practicile.

Gardner spune că aceste diferențe „provoacă un sistem educațional care presupune că toată lumea poate învăța același material în același fel și că o măsură uniformă, universală este suficientă pentru a testa învățarea studenților. Între-adevăr, așa cum este constituit acum, sistemul nostru educațional este puternic polarizat spre modurile lingvistice de instruire și evaluare și, într-un grad ceva mai mic, și spre modelele logic-matematice.” Gardner argumentează că “un set de presupuneri contrastante este mai probabil să fie eficient din punct de vedere educațional. Spectrul larg de studenți – și probabil societatea ca întreg – ar fi mult mai bine deservită dacă disciplinele ar putea fi prezentate într-un număr mai mare de moduri iar învățarea ar putea fi evaluată printr-o varietate de mijloace.”

Fiecărei inteligențe îi corespunde un stil de învățare specific și, așa cum avem opt inteligențe, avem și cele opt stiluri de învățare corespunzătoare.

Iată în continuare și sugestiile oferite de “The Distance Learning Technology Resource Guide,” realizat de Carla Lane pentru aplicare teoriei MI și adresarea personalizată a stilurilor de învățare diferite în școli sau în învățarea la distanță.

La prima vedere, ar putea părea imposibil să predai pentru toate stilurile de învățare. Cu toate acestea, pe măsură ce ne îndreptăm spre utilizarea unui mix de media sau multimedia, devine mai ușor. Atunci când înțelegem stilurile de învățare, devine evident de ce multimedia îi atrage pe cei care învață și de ce un amestec (mix) de media este mai eficient. El satisface multe tipuri de preferințe de învățare pe care o persoană sau o clasă le-ar putea reprezenta. O revizuire a literaturii pedagogice arată că trebuie luate o varietate de decizii atunci când alegem acel tip de media care este potrivit pentru un stil de învățare.

Mediile vizuale: mediile vizuale ajută studenții să achiziționeze concepte concrete, așa cum sunt identificarea obiectelor, relațiile spațiale sau abilitățile motorii, unde vorbele singure sunt insuficiente.

Cuvintele tipărite: Ele sunt utilizate în prezent pe scară largă și, pentru a ajuta copiii cu stilul de învățare auditiv, mulți recomandă și înregistrările audio ale textelor. Înregistrările audio sunt recomandate de unele școli și pentru dezvoltarea abilităților afective, dar există încă o diferență de opinii în ce privește superioritatea mediilor audio față de cuvântul tipărit în ce privește obiectivele afective; mai multe modele nu recomandă înregistrările audio ale textelor dacă acestea nu sunt parte ale sarcinii de învățare.

Sunetele: S-a făcut o distincție între sunetul verbal și cel non-verbal, cum este muzica sau zgomotele, de exemplu. Mediile sonore sunt necesare pentru a prezenta stimuli de rememorare sau recunoașterea unor sunete. Narațiunea audio este recomandată pentru copiii care au dificultăți de citire.

Mișcarea: Modelele existente ne cer să luăm decizii de alegere între elementele statice, cele cu mișcare limitată și cele în plină mișcare. Mișcarea este utilizată pentru a înfățișa performanța umană în așa fel încât cei care învață să poată copia mișcarea. Câteva modele educative susțin că mișcarea ar putea să nu fie necesară și furnizează întrebări ajutătoare bazate pe obiective. Mediile vizuale care portretizează mișcarea sunt cele mai bune pentru a arăta așteptările în domeniile psihomotor sau cognitiv, arătând abilitatea ca un model față de care studenții își pot măsura performanța.

Culoare: Sunt necesare decizii privind etalarea culorilor, dacă culoarea obiectului este relevantă pentru ceea ce se învață.

Realia: Realia sunt obiecte tangibile, reale care nu sunt modele și sunt utile pentru a învăța abilități motorii sau cognitive care implică obiecte neobișnuite. Realia sunt adecvate pentru a fi utilizate individual sau în grupuri, bazat pe situația de învățare. Ele pot fi folosite pentru a prezenta o informație realistic sau ar putea fi la fel de importante dacă prezentarea corespunde cu modul în care cei care învață își reprezintă informația în minte.

Mediile de instruire: Designul acestor medii trebuie să acopere atât materialele care sunt utilizate acasă cât și pe cele din mediile de instruire comune (clase, laboratoare, cluburi etc.) și să ia în considerare mărimea a ceea ce se învață. Instrucțiunile tipărite ar trebui înmânate într-un mod individualizat care să permită celui care învață să-și stabilească propriul ritm. Abilitatea de a furniza un feedback de corectare pentru fiecare învățăcel este importantă dar orice mediu poate furniza un feedback de corectare prin afișarea răspunsului corect și permiterea efectuării unei comparații între cele două răspunsuri.

Caracteristicile celor care învață: Majoritatea modelelor iau în considerare caracteristicile celor care învață și faptul că mediile pot fi eficiente diferit pentru diferiți studenți. Cu toate că cercetarea a avut până în prezent un succes limitat în identificarea celor mai potrivite media pentru fiecare tip de student, mai multe modele sunt bazate pe această metodă.

Abilitatea de citire: Picturile facilitează învățarea pentru cei cu abilități scăzute de citire și cei care beneficiază mai mult de vorbire decât de scriere, deoarece ei înțeleg cuvintele rostite; cei care pot citi bine își pot regla singuri ritmul de citire; iar înregistrările permit o recapitulare mai ușoară.

Categorii de obiective de învățare: Difeeritele modele clasează între trei și unsprezece categorii și cele mai multe includ câteva sau toate categoriile de învățare identificate de Gagne (1977): abilități intelectuale, informație verbală, abilități motorii, atitudini și strategii cognitive. Câteva modele sugerează o procedură care caracterizează rezultatele învățării, planifică evenimente de instruire pentru predarea obiectivelor, identifică tipul de stimuli pentru prezentarea evenimentului și mediile capabile să prezinte acești stimulii.

Evenimentele de Instruire: Evenimentele externe care susțin procesele interne de învățare sunt denumite evenimente de instruire. Evenimentele de instruire sunt planificate înainte de alegerea mediilor pentru prezentarea lor.

Performanțele: Multe modele discută despre evidențierea performanței în timpul în care studentul execută sarcinile, ceea ce pune bazele întăririi. Câteva modele indică faptul că performanțele evidențiate ar trebui categorisite după tip: deschise, ascunse, motorii, verbale, constructive și selectate. Trebuie selectate mediile cele mai bune capabile să evidențieze aceste răspunsuri cât și frecvența răspunsurilor. Unul din modele promovează o abordare comportamentală astfel că media este aleasă pentru a evidenția răspunsul la practică. Pentru a furniza feedback-ul despre răspunsul studenților, poate fi ales un mediu interactiv, dar orice mediu poate furniza fedeback. Caracteristici ale celor care învață cum sunt predilecția pentru eroare sau anxietatea ar trebui să influențeze selectarea media.

Extras din “The Distance Learning Technology Resource Guide,” de Carla Lane – http://www.tecweb.org/styles/gardner.html 

Referințe (pentru articolul lui Mark K. Smith)

Operele principale ale lui Howard Gardner sunt:

Gardner, Howard (1983; 1993) Frames of Mind: The theory of multiple intelligences, New York: Basic Books. The second edition was published in Britain by Fontana Press. 466 + xxix pages. (All references in this article refer to this second, 10th Anniversary, edition).

Gardner, Howard (1989) To Open Minds: Chinese clues to the dilemma of contemporary education, New York: Basic Books.

Gardner, H. (1991) The Unschooled Mind: How children think and how schools should teach, New York: Basic Books.

Gardner, Howard (1999) Intelligence Reframed. Multiple intelligences for the 21st century, New York: Basic Books. 292 + x pages.

Gardner, Howard (1999) The Disciplined Mind: Beyond Facts And Standardized Tests, The K-12 Education That Every Child Deserves, New York: Simon and Schuster (and New York: Penguin Putnam).

Referințe din alți autori

Brualdi, A, C. (1996) ‘Multiple Intelligences: Gardner’s Theory. ERIC Digest’, Eric Digests, [http://www.ericdigests.org/1998-1/multiple.htm. Accessed June 15, 2008]

Bruner, J (1960) The Process of Education, Cambridge, Mass.: Harvard University Press.

Gardner, Howard (1975) The Shattered Mind, New York: Knopf.

Gardner, Howard (2006) Changing Minds. The art and science of changing our own and other people’s minds. Boston MA.: Harvard Business School Press.

Gardner, H., Csikszentmihalyi, M. and Damon, W. (2001) Good Work: Where Excellence and Ethics Meet, New York: Basic Books.

Gardner, H., & Hatch, T. (1989). Multiple intelligences go to school: Educational implications of the theory of multiple intelligences. Educational Researcher, 18(8), 4-9.

T. Hatch and H. Gardner (1993) ‘Finding cognition in the classroom: an expanded view of human intelligence’ in G. Salomon (ed.) Distributed Cognitions. Psychological and educational considerations, Cambridge: Cambridge University Press.

Kornhaber, M. L. (2001) ‘Howard Gardner’ in J. A. Palmer (ed.) Fifty Modern Thinkers on Education. From Piaget to the present, London: Routledge.

Project SUMIT (2000) SUMIT Compass Points Practices. [http://pzweb.harvard.edu/Research/SUMIT.htm. Accessed June 15, 2008]

Scherer, M. (1999) ‘The Understanding Pathway: A Conversation with Howard Gardner’, Educational Leadership 57(3) [www.georgejacobs.net/MIArticles/Gardner%20ASCD%201999.doc. Accessed June 15, 2008].

Smith, L. G. and Smith, J. K. (1994) Lives in Education. A narrative of people and ideas 2e, New York: St Martin’s Press.

Sternberg, R. J. (1985) Beyond IQ: A triarchic theory of human intelligence. New York: Cambridge University Press.

Sternberg, R. J. (1996) Successful intelligence. New York: Simon & Schuster.

White, J. (1998) Do Howard Gardner’s multiple intelligences add up? London: Institute of Education, University of London.

Williams, W. M., Blythe, T., White, N., Li, J., Sternberg, R. J., & Gardner, H. (1996). Practical intelligence for school. New York: HarperCollins College Publishers.