Ca pentru orice bună încheiere, e bine să reflectăm asupra lucrurilor trăite în acest an școlar și să încercăm să extragem învățăminte, idei pentru viitor și concluzii care să ne ajute să evoluăm, uman și profesional și să putem face în viitor lucrurile și mai bine.

Mai jos vă prezentăm rezultatul reflecțiilor unui profesor și autor deja cunoscut de voi, John Spencer. Dar e bine să conștientizăm că fiecare profesor, aflat în altă situație, cu experiențe diferite, e bine să treacă el însuși printr-un proces de reflecție și să-și formuleze propriile idei și concluzii. Evident, după ce-și acordă suficient timp pentru a se odihni și limpezi. Vacanță plăcută și spornică tuturor! 🙂

Nimic din cele întâmplate în această seară nu se potrivește cu descrierea unui recital de dans. Nici sunetul unei mașini de tuns iarba sau zgomotul mașinilor care trec. Stau în pantaloni de blugi, cu un tricou lejer, mâncând o felie de pizza pe o farfurie subțire de carton în timp ce copii mei povestesc și aruncă glume. ”Spectacolul” ar fi trebuit să înceapă la 8:30pm, dar va mai trece probabil încă jumătate de oră până se va face destul de întuneric ca să putem vedea filmul video pre-înregistrat.

N-am avut cine știe ce așteptări de la acest film. Să nu mă înțelegeți greșit. Sunt mândru de fiica mea și de munca grea pe care a depus-o în ultimele șase luni. Dar am mai văzut înregistrări ale unor recitaluri și întotdeauna le-a lipsit acea intensitate emoțională pe care o ai într-o sală, văzând spectacolul pe viu. Nicio înregistrare nu putea egala energia pe care am resimțit-o atunci când mi-am văzut fiica dansând pe scena de la Elsinore Theater, înconjurată de o audiență reală.

Până la urmă, organizatorii au început programul. Fiecare dansator a primit câte un premiu. Știu că sunt persoane care se raliază împotriva generației în care ”toată lumea primește un trofeu/ premiu” dar cinstit, dacă a fost vreun an în care toată lumea să merite un trofeu, acesta a fost anul. Cu toții ar trebui să primi un trofeu – profesori și părinți și elevi. Fiecare dintre noi

CU TOȚII MERITĂM CÂTE UN TROFEU ÎN ACEST AN.

Când s-a întunecat mi-am încrucișat brațele din cauza vântului răcoros. Operatorul de la studio a aprins proiectorul și imediat am fost vrăjit. Camere de vederi multiple capturaseră imaginea unui studio decorat minimal, luminat puternic. Cerințele de distanțare socială împinseseră coregrafia într-o nouă direcție. Utilizarea măștilor părea că, în loc să le limiteze expresiile feței, scotea în evidență ochii fiecărui dansator. .

Temele puternice izvorâte din izolare și suferința și speranța și comunitate – fiecare a fost exprimată minunat cu ajutorul mișcărilor și al muzicii. Ochii mi s-au umezit puțin atunci când am văzut un prim-plan cu fiica mea. Am putut vedea determinarea și munca grea dar și bucuria împărtășită pe care o trăia dansând. Baletul a fost pentru ea un loc luminos în acest an dificil, provocator.

Acest recital video mi-a depășit așteptările. Îmi imaginasem o singură cameră de vederi care ar fi înregistrat un grup de dansatori, într-un studio mai mic. Am presupus că ar fi arătat ca o filmare a unei repetiții în costume. Cu alte cuvinte m-am concentrat pe de-a întregul asupra lucrurilor pe care nu le-ar fi putut face: să fie pe o scenă, să fie fizic aproape, să danseze în direct etc. M-am concentrat asupra ideii de cum ar fi transpus un spectacol live pe un film video. Dar ei s-au concentrat pe modul în care pot transforma întregul concept al unui recital, accentuând ceea ce poate face mai bine o filmare: să utilizeze unghiuri multiple, prim-planuri, să surprindă expresiile feței.

Cu alte cuvinte, limitările au condus la constrângeri creative, care au condus la rândul lor la inovație. Aceasta este ideea de a gândi ”în interiorul cutiei”:

https://m.youtube.com/watch?time_continue=18&v=lGyjGwSQXpg&feature=emb_title – Gândește în afara cutiei: Puterea constrângerilor creative

Asta nu diminuează ideea a cât de dificil a fost acest an. Trauma și suferința au fost imense. Dar mai există o altă realitate, aceea că acest an a fost un an al inovației născută din necesitate. Asta m-a făcut să mă gândesc la realitățile nuanțate ale acestui an.

Cu ce vom rămâne din acest an?

Există câteva realități pe care le-am experimentat cu toții.

Realitatea #1: Trauma este reală.

În acest moment profesorii sunt cu toții obosiți dar parte din ceea ce am trăit este ceva mai profund. Acest an a fost traumatic. Unii și-au pierdut persoane dragi din cauza COVID-19. Alții s-au confruntat cu probleme de sănătate sau dificultăți financiare. Toată lumea a suportat efectele psihologice ale izolării sociale, dar anumiți oameni au fost loviți mai greu decât alții.

Am experimentat cu toții diferite niveluri de traume secundare lucrând cu elevii, cu colegii, cu familiile care și-au pierdut locurile de muncă în timpul pandemiei. Profesorii au fost adesea aceia care au stat alături de elevii care jeleau pierderea unui bunic pe care nu-l vor mai vedea niciodată. Ei sunt cei care au auzit poveștile despre abuzurile la care au fost supuși unii dintre elevi atunci când viața a devenit haotică pentru familiile lor.

La un nivel de bază, de zi-cu-zi, profesorii s-au confruntat cu provocări constante. A fost frustrant să intri într-o conferințe Zoom ca să vorbești către un ecran întunecat pentru că elevii tăi își închiseseră camerele și microfoanele. A fost copleșitor să trebuiască să predai în clase hibride, cu jumătate din elevi în clasă și ceilalți acasă. Profesorii au muncit din greuși suplimentar pentru a construi relații și pentru a lua contact cu elevii, obținând în ciuda acestui lucru o participare scăzută și un procent mai mic de completare a temelor. S-au confruntat cu un adevărat baraj de mail-uri de la părinții îngrijorați în timp ce trebuia să spună elevilor de 75 de ori de-a lungul unei ore să-și pună măștile.

Administratorii școlilor și antrenorii (coach) de instruire au avut experiențe similare – de la probleme de disciplină (sau administrative) crescute la profesori frustrați și părinți care solicitau atenție și sprijin. Au trebuit să se descurce și printre schimbările constante de politici și mandate, simțind permanent că nu fac destul. .

Acest an a fost un an greu pentru toți. Profesorii se simt epuizați. Fenomenul tipic de ”profesor obosit” care se manifesta în anii trecuți prin mai-iunie a lovit anul acesta din greu încă din februarie. Acest an a fost un maraton. Cu toate acestea, la sfârșitul acestui maraton, există diferite niveluri de oboseală. Unii oameni sunt pur și simplu epuizați. Ei au trecut linia de finiș și și-au pus mâinile pe cap cu un sentiment de recunoștință că s-a terminat anul și cu un sentiment de mândrie că s-au putut confrunta cu o provocare uriașă. Acești profesori sunt extenuați și au nevoie de odihnă. Alții profesori sunt lezați, răniți. Aceștia au terminat anul cu durere. Unii dintre ei au fost traumatizați. Acești profesori au nevoie de mai mult decât odihnă. Ei au nevoie să se vindece. Dacă te afli în această situație, te rog să iei în considerare să apelezi la un consilier și să primești un ajutor profesionist.

Acum câțiva ani am făcut pentru mine acest lucru pentru a mă gândi dacă sunt doar obosit sau sunt de fapt lezat.

Iată cum a funcționat pentru mine:

• Odihnă: Am nevoie de o pauză dar sunt gata să și învăț.
• Recuperare: Am nevoie de o pauză mai lungă cu o procesare mai profundă a stării de fapt.
• Refacere: ceva mi-a fost luat în acest an (demnitatea, bucuria de a preda, libertatea de decizie etc. – n.n.) și am nevoie de o schimbare de sisteme, o schimbare de cultură și de suport.
• Reabilitare: Sunt lezat și am nevoie să mă vindec și am nevoie de terapie ca să mă recuperez după acest an.

Realitatea #2: Este în regulă să vrei din nou normalitatea.

O bună prietenă a mea, Alex a spus, “Nu mai vreau să aud vreodată cuvântul ‘pivot’. Niciodată.” Ea este o profesoară fenomenală, inovativă. ÎN mod constant, ea încearcă și experimentează lucruri noi. Cu toate acestea s-a săturat repede de politicile și așteptările în continuă schimbare. Învățarea virtuală urmată de învățarea hibridă și urmată din nou de învățarea virtuală, de noul hibrid sincron/asincron și apoi înapoi la învățarea față-în-față dar cu măști și cu distanțare la 1,5 metri și fără pauze.

Ea a experimentat oboseala provocată de schimbările politice, inițiativele și schimbările de decizii frecvente care păreau să apară săptămânal, dacă nu zilnic. A trecut printr-un mix de apatie, resemnare pasivă și mânie care apar câteodată în oboseala schimbărilor organizaționale, unde fiecare nou mandat pare să fie aleatoriu și lipsit de concentrare. Și Alex nu dă vina pe conducerea școlii. Ea recunoaște că aceste schimbări sunt datorate unui amestec de politici la nivelul districtului și al statului.

Alex este gata să se întoarcă la normal. După ce s-a simțit singură și izolată în mediul hibrid, ea și-a regăsit comunitatea de colegi cu care colaborează la planificare. Dar chiar și așa, ea încă tânjește după proiectele semnificative cum sunt Seminariile Socratice și cele practice de meșterit*. Este gata să-și salute elevii la ușă cu un zâmbet și o ciocnire de pumn. La un nivel personal mai profund, ea vrea din nou să se simtă ca un expert. Pentru ea ultimul an a fost haotic și ea este gata să se bazeze pe expertiza și înțelepciunea câștigată de-a lungul a peste 20 de ani de predare la clasa a cincea.

* https://spencerauthor.com/makermonday/ – Provocarea de luni: Începe fiecare săptămână într-o notă creativă

Este în regulă să accepți întoarcerea la normalitate. Nu este greșit dacă spui, ”Mi-e dor de ce aveam. Resimt un sentiment de pierdere și abia aștept să pot face din nou lucrurile cu care eram obișnuit/ă. Adevărul este că în fiecare zi se întâmplă în școală lucruri minunate. Nu trebuie să schimbăm acum totul. Și ar trebui să celebrăm acest adevăr:

–https://m.youtube.com/watch?time_continue=1&v=e3V_MX3PM90&feature=emb_title – Din cauza unui profesor: O scrisoare de mulțumire către profesori.

Cu toate acestea ne confruntăm și cu o altă realitate. Profesorii se vor întoarce într-un nou context, cu alte provocări. Anul școlar 2021-2022 nu va semăna cu cel din 2018-2019. Din acest motiv, profesorii vor trebui să fie în fruntea și în centrul acțiunii de definire a modului în care va arăta noul normal.

Realitatea #3: Noi suntem cei care putem redefini noul normal

Una din cele mai comune afirmații pe care am auzit-o în acest an a fost, “Mă simt ca și cum aș fi din nou un profesor începător.” Majoritatea dintre noi ne-am simțit dezorientați și dezechilibrați. Totuși este adevărat că suntem profesori începători deoarece am câștigat noi abilități și am descoperit noi practici.

Pentru unii curba de învățare a fost concentrată în cea mai mare parte pe tehnologie. Ei au găsi noi căi de a exploata capacitatea de conexiune și creativitatea a tehnologiei. Elevii lor s-au angajat în proiecte semnificative utilizând pentru a colabora** documente comune și conferințe video și unelte cum ar fi Trello pentru managementul proiectelor***. Ei au început cu întrebarea, ”Cum arată învățarea, indiferent de timp și loc?” și au reimaginat aspecte ale curriculum-ului.

** https://spencerauthor.com/collaboration-next-level/ – Să duci colaborarea la următorul nivel

*** https://spencerauthor.com/project-management/ – Cinci structuri care să-i ajute pe elevi să învețe managementul proiectelor

Pentru alți profesori, curba învățării a avut mai mult de a face cu învățarea socio-emoțională și nevoia de a se ocupa de dezvoltarea acelor soft skill (competențe generale). Unii erau deja experți în învățarea blended și cea virtuală, dar au avut șansa să se concentreze în acest an pe SEL. În timp ce altă categorie de profesori au început să exploreze pedagogia sensibilă la traume și informare.

Pentru unii, pandemia a adus la lumină inechitățile sistemului și acești profesori vor explora modalitățile prin care se poate face ca învățarea să fie mai echitabilă, făcând-o mai responsabilă social și cultural (inclusiv examinarea educației prin prisma Critical Race Theory.

– https://www.britannica.com/topic/critical-race-theory

Am experimentat cu toții o curbă semnificativă a învățării și, pentru fiecare profesor acest proces a fost diferit. Dacă ne gândim la evoluția unui erou, profesorii au trecut printr-o experiență epică și s-au întors cu noi abilități, mentalități și înțelegeri. Acum avem cu toții oportunitatea de a reimagina și re-concepe învățarea pentru elevii noștri.

Cum mergem mai departe?

Este important ca profesorii să simtă permisiunea de a accepta normalitatea. Am auzit oameni spunând lucruri ca, ”Ar fi păcat să fi trecut prin pandemie și să eșuăm în a folosi această șansă de a transforma educația.” De fapt, nu trebuie să transformăm totul. Există strategii forate bune care sunt clasice și atemporale. Nu trebuie să aruncăm în aer întregul sistem și să inventăm ceva cu totul nou.

Dacă am face asta, am risca să dăm într-un futurism, unde să alegem numai ce este cel mai nou și grozav doar ca să înțelegem că am confundat noutatea cu inovația. Când ne grăbim către cel mai bun lucru nou, riscăm să acceptăm orice e nou și la modă în loc să ne concentrăm pe o schimbare sustenabilă. Trebuie să ne amintim că relevanța nu este despre ”nou și sclipitor” la fel de mult ca despre ”diferit și mai bun”.

În același timp trebuie să recunoaștem că întoarcerea noastră la normal nu va fi o reîntoarcere la situația de acum doi ani. S-a schimbat contextul. Noi ne-am schimbat. Am învățat o mulțime de lucruri noi. Din acest motiv eu aș vrea să adopt abordarea inovării clasice (Vintage innovation – #1). Vreau să găsesc suprapunerile dintre cele mai bune practici clasice în timp ce experimentez cu următoarele practici.

#1 https://spencerauthor.com/vintage/ – The Power of Vintage Innovation https://creeracord.com/2020/01/15/4-mituri-despre-educatia-viitorului/

Sunt lucruri pe care le-am făcut în acest an pe care aș vrea să le iau cu mine în viitorul an:

• Să le arăt copiilor mai multă bunăvoință: Am avut întotdeauna o anumită flexibilitate în ceea ce privește termenul pentru o temă. Cu toate acestea, acest an mi-a reamintit că suntem cu toții oameni imperfecți într-o lume imperfectă. Mi-a reamintit că atunci când se întâmplă ceva cu un elev (fie din punctul de vedere al învățării fie al dispoziției) primul meu impuls ar trebui să fie empatia. Trebuie să pun întrebări ca să aflu întreaga poveste.
• Să folosesc mai bine Principiile conceptuale UX (#2 – UX – User experience design theory): Am parcurs timp de cinci ani un drum de îmbunătățire a cursului meu despre procesul de concepere a unor ore centrate pe claritate. Cu toate acestea, acest an mi-a reamintit cu putere despre modul în care pot folosi aceleași principii și în experiențele noastre față-în-față. https://spencerauthor.com/ux/ – 7 moduri în care Teoria conceperii bazate pe experiența utilizatorului (UX Design Theory) a transformat abordarea conceperii orelor
• Să-ți aduci lumea în clasă: Atunci când a început pandemia, am făcut activitatea ”arată și spune” (#3) în care elevii aduc un obiect care înfățișează un mod sănătos de a face față carantinei. Acum folosesc această activitate la fiecare oră pe care o predau. De asemenea mă concentrez pe modurile în care pot conecta învățarea cu lumea reală. Pe perioada pandemiei, aproape toată lumea a devenit obișnuită cu conferințele video. Acum este mai ușor decât niciodată să intri într-o conferință Zoom cu un expert. Din acest motiv vreau să gândesc strategic despre cum să-i conectez pe elevii mei cu lumea mai largă și să scot învățarea din limitele fizice ale clasei. #3 https://spencerauthor.com/5-ways-build-relationships/ –5 Moduri de a ajunge să-ți cunoști elevii în mediile virtuale și hibride
• Să integrez tehnologia în curriculum: Pentru mine asta tinde să fie un punct forte, dar vreau să-i pun pe elevii mei să folosească unelte ca Flipgrid, Nearpod sau Jamboard pentru discuțiile din clasă. De asemenea vreau să extind implicarea elevilor în realizarea de filme video, interviuri audio și blog-uri.
• Să mă concentrez pe lucrurile cele mai importante: Acesta a fost un an în care ne-am concentrat mai mult de relații, abilitățile de bază (soft skills) și pe prioritizarea materiei din curriculum. Aș vrea să adopt această mentalitate și în anul viitor.

În același timp sunt unele lucruri pe care abia aștept să le fac atunci când voi preda din nou față-în-față:

• Să folosesc limbajul corporal: Nu o să mai consider niciodată că limbajul corporal nu contează. Vreau să fiu prezent ca profesor și să acord o atenție sporită unor lucruri cum sunt expresiile faciale.
• Să incorporez mișcarea: Îmi lipsesc anumite mișcări fizice cum sunt ”liniile de valoare” sau activitatea ”celor patru colțuri”. Când voi preda din nou în persoană, vreau să acord o atenție minuțioasă procentului de timp în care se mișcă elevii prin clasă, afară..
• Discuțiile interactive: Deși acum planific utilizarea tehnologiei și canalele separate ca unelte pentru discuții, eu sunt încântat de viitoarele discuții față-în-față. Abia aștept să-mi implic elevii într-un Seminar Socratic sau să mă întâlnesc cu grupurile lor de mastermind.
• Să ne prostim: În ultima vreme mi-am început întâlnirile cu elevii pe Zoom cu întrebări despre ce spectacole TV urmărim sau ce muzică am descoperit. Am descoperit că ne lipsește acea construcție informală a comunității care se petrecea după ore. Speranța mea este ca, atunci când vom trece înapoi la predarea față-în-față mă voi bucura total de acele momente dintre ore în care ne prostim, spunem povești și râdem împreună.

Speranța mea este că voi putea găsi suprapunerea dintre cele mai bune practici și cele următoare. Vreau să celebrez normalul și să nu mai iau niciodată de bune lucruri ca forța prezenței fizice, limbajul corporal și expresiile faciale. Dar vreau de asemenea să aduc inovații în propria practică și să continui să încerc lucruri noi. Vreau să mă întorc la normal, dar vreau de asemenea să redefinesc noul normal.

Sursa: https://spencerauthor.com/post-pandemic/