O profesoară a petrecut două zile în rolul de elevă și a fost șocată de ce a constatat

Am găsit articolul de mai jos în The Washington Post. A fost scris de Valerie Strauss,editor cu experiență și autoare a blogului The Answer Sheet.

https://www.washingtonpost.com/answer-sheet/

Oare profesorii știu prin ce fel de experiențe trec elevii? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, o profesoară a petrecut două zile alături de doi elevi de liceu și a fost uimită de ceea ce a constatat. Ca urmare a acestei experiențe a publicat un raport în blogul unui cunoscut expert în educație, Grant Wiggins care este co-autorul cărții “Understanding by Design”, autorul cărții “Educative Assessment” și a numeroase articole din domeniul educației. El a fost profesor de liceu timp de 14 ani și acum este președintele organizației Authentic Education din Hopewell, New Jersey, care furnizează servicii de dezvoltare profesională și consultanță pentru profesori și școlile care vor să îmbunătățească învățarea elevilor.

http://www.authenticeducation.org/

Alexis Wiggins

Wiggins a postat inițial raportul fără să dezvăluie numele autoarei dar, datorită popularității câștigate de acest raport, a decis să publice o continuare, dezvăluind că autoarea este fiica lui, Alexis Wiggins*, o profesoară cu 15 ani experiență, care preda în acel moment la Vilnius, la una din Școlile Internaționale Americane. Wiggins a scris în continuarea sa că experiența fiicei sale a replicat propria experiență, în urma căreia a conceput chestionarele pe care organizația sa le dă acum elevilor din școlile unde urmărește să îmbunătățească învățarea.

https://www.linkedin.com/in/alexis-wiggins-4b29374/

Iată ce a scris Alexis Wiggins în raportul inițial:

Am făcut o greșeală teribilă

Am așteptat 14 ani pentru a face un lucru pe care ar fi trebuit să-l fac încă din primul an de profesorat: să urmăresc viața unui elev măcar pentru o zi. Experiența de acum mi-a deschis ochii într-atât încât mi-aș dori să mă întorc în fiecare clasă de elevi pe care am avut-o și să schimb minimum zece lucruri – așezarea în clasă, planurile de lecții, modul în care verific dacă au înțeles… Majoritatea lucrurilor!

Acesta este primul an în care lucrez în școală dar nu predau la propriile clase, sunt coach (antrenor) pentru învățare la un liceu, un post nou înființat din acest an de către conducerea școlii. Munca mea constă în lucrul cu profesorii și directorii pentru a îmbunătăți rezultatele în învățare ale elevilor.

Ca parte a ”botezului” meu, directorul mi-a sugerat să ”fiu elevă” timp de două zile: trebuia să fiu ”umbra” unui elev și să completez toate sarcinile unui elev de clasa a 10-a timp de o zi și a unui elev de clasa a 12-a în altă zi. Sarcina mea era să fac tot ce trebuia să facă un elev: dacă era o lecție sau erau note pe tablă trebuia să le copiez cât mai repede pe caiet. Dacă participam la un laborator de chimie, am făcut experiențe alături de elevul-gazdă. Dacă era un test, trebuia să-l completez (am trecut cu bine la un test de limba spaniolă, dar sunt sigură că am picat la testul de antreprenoriat).

Iată orarul de clasă al zilelor la care am participat
(Notă: avem un orar cu blocuri de ore, nu toate materiile se predau în fiecare zi).

Orarul pentru ziua unui elev de clasa a 10-a:

7:45 – 9:15: Geometrie

9:30 – 10:55: Limba spaniolă avansat

10:55 – 11:40: Prânzul

11:45 – 1:10: Istoria lumii

1:25 – 2:45: Științe integrate

Orarul pentru ziua unui elev de clasa a 12-a:

7:45 – 9:15: Matematică

9:30 – 10:55: Chimie

10:55 – 11:40: Prânzul

11:45 – 1:10: Limba engleză

1:25 – 2:45: Antreprenoriat

Alexis Wiggins alături de ”colegii” ei de clasa a X-a

Concluzia principală #1

Elevii stau jos întreaga zi și acesta este un lucru extenuant.

Nici nu mi-a venit să cred cât de obosită am fost după prima zi. Pur și simplu am stat jos întreaga zi, cu excepția timpului cât am mers de la o clasă la alta. Ca profesori, uităm acest fapt, deoarece noi stăm o mulțime în picioare – în fața tablei, mergând în timp ce vorbim, trecând prin clasă ca să verificăm munca elevilor, așezându-ne, sculându-ne în picioare, ghemuindu-ne să vorbim cu câte un elev care nu se descurcă cu o problemă… – ne mișcăm mult.

Dar elevii nu se mișcă aproape niciodată. Și acest niciodată este extenuant. În fiecare oră a acestor lungi blocuri de învățare așteptările sunt ca noi să intrăm, să ne ocupăm locurile la pupitre și să stăm jos pe întreaga durată a cursului. La sfârșitul zilei nu mă puteam opri din căscat și eram disperată să mă mișc și să mă întind. Nici nu mi-a venit să cred cât de atent era elevul-gazdă, deoarece mie mi-a trebuit un efort conștient foarte mare ca să nu mă scol în picioare și să încep să țopăi în mijlocul orei de științe, doar ca să-mi pot menține mintea și corpul să nu alunece în uitare după atât de multe ore de stat pasiv.

Am fost secătuită și nu în modul în care te simți după o zi lungă și productivă. Nu, era acel gen de oboseală neplăcută, letargică. Planificasem să mă întorc la birou și să aștern câteva notițe inițiale despre acea zi, dar eram atât de secătuită încât nu am putut face nimic care să presupună un efort intelectual, așa că m-am uitat la televizor și m-am culcat la ora 20,30.

Dacă m-aș putea întoarce pentru a schimba ce făceam la ore, aș începe cu următoarele trei lucruri:

  • Exerciții obligatorii de mișcare-întindere la jumătatea orelor.
  • Să pun un coș de baschet pe spatele ușii clasei și să-i încurajez pe copii să joace în primele și ultimele minute ale orei.
  • Să includ în programul fiecărei ore activități manuale și activități care implică mișcare prin clasă, în fiecare zi. Da, aș sacrifica câte ceva din conținut în acest mod – dar e în regulă. Eu am fost atât de obosită la sfârșitul zilei și nu am absorbit întregul material predat, așa că nu sunt sigură dacă metodele mele anterioare prin care-i obligam pe copii să stea jos timp de ore întregi, cu discuții despre textul predat în care stăteau tot jos erau cu adevărat eficiente.
”Stați cuminți și fiți atenți!” Ora de engleză la clasa a XII-a
(Photo by Joe Raedle/Getty Images)

Concluzia principală #2

Elevii de liceu stau jos și ascultă pasiv timp de aproximativ 90% din timpul orelor.

Evident eu nu am mimat viața unui elev decât în aceste două zile dar în interviurile ulterioare, elevii care mi-au fost gazde m-au asigurat că experiența mea a fost destul de tipică.

În cele opt perioade ale orelor de liceu, elevii gazdă au vorbit rareori. Câteodată deoarece profesorul prezenta lecția, altădată un alt elev prezenta ceva sau câteodată alt elev era chemat la tablă ca să rezolve o ecuație dificilă; iar câteodată toți elevii dădeau un test. Așa că, și aici nu vreau să implic o critică, numai profesorul se mișca în timp ce elevii stăteau jos și luau notițe. Cu toate acestea, mână în mână cu concluzia #1 ideea este că majoritatea zilei elevilor este petrecută în mod pasiv, absorbind informații.

Și nu doar faptul că acest stat jos a fost obositor ci că atât de mult timp este petrecut absorbind informație și că nu se întâmplă prea des să se confrunte, să lucreze cu acele informații.

Am întrebat-o pe Cindy, gazda mea din clasa a 10-a, dacă simte că are contribuții importante în acele ore sau dacă, atunci când este absentă, clasa este lipsită de beneficiul cunoașterii sau experienței ei, iar ea a râs și mi-a răspuns că nu.

Am fost în mod special izbită de această concluzie, deoarece m-a făcut să realizez cât de puțină autonomie au elevii, cât de puțin din învățarea lor pot alege sau direcționa. M-am simțit prost în mod special atunci când m-am gândit la toate oportunitățile pe care le ratasem în trecut în ce privește acest lucru.

Dacă m-aș putea întoarce în timp ca să-mi schimb orele, imediat aș:

  • Oferi mini-lecții scurte, tip blitzkrieg urmate de activități de evaluare pentru învățare urmărindu-i direct (ex. 10 minute de lectură din viața și poezia lui Whitman urmate de lucru în mici grupuri în care fiecare echipă caută alte poeme ale lui în care se regăsesc teme sau noțiuni din cea citită, apoi împărtășesc descoperirea sau le recită pentru întreaga clasă, în timp ce ceilalți își notează descoperirile).
  • Mi-aș seta o clepsidră de fiecare dată când încep să vorbesc și toți ochii sunt îndreptați spre mine. Când se termină nisipul, am terminat. Sfârșitul poveștii. Și aș putea continua cu alte lucruri. Îmi place să mă aud vorbind. Deseori nu pot să mă opresc. Iar asta, oricât de mult mi-ar place mie, nu conduce la o învățare din partea elevilor.
  • Aș cere ca fiecare oră să înceapă cu Întrebările esențiale** ale elevilor sau doar cu întrebări generale născute din confuziile create de lecturile sau discuțiile din ziua anterioară. Le-aș cere să vină în clasă și să le scrie pe tablă și apoi, ca grup, le-aș cere să o aleagă pe cea la care trebuie să răspundem întâi. În acest moment acesta este cel mai mare regret – să nu fi început orele în acest fel. Îmi imaginez toate neînțelegerile care ar fi fost rezolvate, dar și angajamentul, entuziasmul și abilitățile colaborative pe care le-am ratat din cauză că nu am început orele cu 15-20 de minute petrecute cu această activitate.
  • ** https://www.scholastic.com/teachers/articles/teaching-content/essential-questions/Essential Questions
E atât de obositor să stai ore-n șir nemișcat…

Concluzia principală #3

Cât e ziua de lungă simți puțină neplăcere.

Am pierdut șirul gândindu-mă de câte ori ni s-a spus să tăcem și să fim atenți. E normal să faci asta – profesorii au stabilită o cantitate de timp pentru asta și trebuie să fim atenți cum o folosim. Dar când joci rolul elevului, de-a lungul zilei începe să-ți pară rău pentru elevii cărora li se spune din nou și din nou să fie atenți, deoarece tu înțelegi că acea parte la care ei reacționează este faptul că stau și ascultă toată ziua. E realmente greu de făcut asta și nu e ceva pe care îl cerem adulților să o facă toată ziua, într-una. Amintește-ți doar de conferințele care durează mai multe zile sau de o zi lungă de cursuri pentru dezvoltare profesională și-ți vei aminti de acel sentiment de la sfârșitul zilei – că ai nevoie să te deconectezi, să te eliberezi, să ieși să faci mișcare, să stai de vorbă cu un prieten sau să navighezi pe internet și să te pui la zi cu email-urile. Așa se simt elevii cel mai adesea în orele noastre, nu pentru că orele în sine sunt plicticoase ci pentru că ei stau mai toată ziua așezați în bănci, ascultând pasivi. Se satură de asta.

În plus, în tonul profesorilor a fost o bună doză de sarcasm îndreptată spre elevi și am recunoscut, stânjenită, cât de mult m-am angajat și eu în acest tip de comunicare. Anul trecut, ori de câte ori aveam o clasă cu ceva probleme și aveam de dat un test, simțeam cum mă lovește apoplexia când, fără greș câțiva elevi puneau de mai multe ori aceeași întrebare despre test. De fiecare dată trebuia să opresc ora și să mă asigur că toată lumea ascultă răspunsul. Cu toate astea, câteva minute mai târziu mai era câte un elev care să pună aceeași întrebare pentru că fusese preocupat să găsească soluții și nu fusese atent. Câțiva dintre ceilalți elevi ar fi râs când eu m-aș fi dat în spectacol rostogolind ochii din cap și aș declarat accentuând., “OK, lăsați-mă să vă explic, din nou…”

Desigur simți că e ridicol să trebuiască să explici același lucru de cinci ori, dar dintr-o dată atunci când am participat la un test în calitate de ”elevă” am fost stresată. Am simțit anxietate. Am vrut să pun întrebări. Iar persoana care preda a răspuns rostogolindu-și ochii la mine și m-a făcut să simt că nu trebuie să mai pun niciodată vreo întrebare. Am simțit o mult mai mare empatie față de elevi după această experiență de ”elevă” și am realizat că sarcasmul, nerăbdarea și plictiseala manifestată de profesori sunt o manieră prin care se creează o barieră între mine ca profesor și ei, elevii mei. Aceste lucruri nu ajută învățarea.

Dacă m-aș putea întoarce în timp și aș putea să-mi schimb orele, aș face imediat următoarele:

  • Aș săpa mai adânc în experiența mea de părinte unde aș găsi fântâni pentru răbdare și dragoste despre care nu am știut niciodată că le am și aș face apel la ele mai des atunci când aș avea de a face cu elevi care au întrebări de pus. Întrebările sunt o invitație de a-l cunoaște mai bine pe elev și de a crea legături cu acel elev. Noi putem deschide ușa mai larg sau o putem închide pentru totdeauna și să nici nu știm că am închis-o.
  • Mi-aș face un obiectiv personal din a vorbi ”fără sarcasm” în public și le-aș cere elevilor să mă tragă la răspundere pentru asta. Aș putea pune bani într-un borcan ori de câte ori am vreo scăpare și, din banii strânși i-aș trata pe copii la sfârșitul anului cu pizza. În acest fel cu toții vom contribui la crearea unei legături mai strânse cu ei și le voi împărtăși un exemplu de stabilire a obiectivelor personale pe care să-l utilizeze ca model atunci când se gândesc la obiectivele proprii.
  • Aș structura fiecare test sau format de activitate pe modelul examenelor IB*** (Bacalaureat internațional) – cinci minute pentru lectură în care elevii pot pune toate întrebările, dar nimeni nu se apucă de scris până nu se termină acest interval. Aceasta este o soluție simplă pe care am încercat-o timp de trei ani și care a rezolvat multe (trebuie să admit că nu totul) din frustrările pe care le simțeam despre întrebările repetitive constante.
  • *** https://ibo.org/programmes/diploma-programme/assessment-and-exams/
Adolescenți la ore

Acum, după numai o zi în care am fost una dintre ei am mult mai mult respect și empatie pentru elevi. Profesorii muncesc din greu, dar acum cred că un elev conștiincios muncește chiar mai mult. Mă îngrijorează semnalele pe care noi, profesorii le transmitem către ei atunci când intră în clasele noastre și se duc acasă să-și facă temele și sper că vor fi mai mulți profesori care să aibă curajul să încerce experiența de elev și să-și împărtășească concluziile cu colegii și directorii școlilor. Acest lucru ar putea conduce la un mai bun concept de lecții, bazat pe experiența elevului pentru putea avea elevi mai angajați, atenți și echilibrați în clasele noastre.

Mai jos aveți și link-ul la articolul de continuare scris de Grant Wiggins:

https://grantwiggins.wordpress.com/2014/10/19/a-ps-to-the-guest-post-on-shadowing-hs-students-and-the-author-revealed/

precum și o galerie de fotografii amuzante propuse de redactorii de la The Washington Post

GALLERY: Teachers before they were famous

Sursa articolului –https://www.washingtonpost.com/news/answer-sheet/wp/2014/10/24/teacher-spends-two-days-as-a-student-and-is-shocked-at-what-she-learned/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.