”Atunci când ne concentrăm pe predarea conținutului, în loc să ne concentrăm pe a-l învăța pe copil, atunci îl pierdem pe acel copil. Atunci când căutăm o îmbunătățire noi căutăm să îmbunătățim ce facem și ce am făcut întotdeauna, dar mai mult din acel lucru – mai rapid și mai eficient. Îl frângem pe învățăcel și îi stricăm sentimentul de sine pentru a-l potrivi cu lucrurile pe care le vrem noi. Căutăm să îmbunătățim procesul colectiv pentru a produce mai multă învățare, ceea ce înseamnă că noi îi învățăm pe elevi mai curând cum să citească în loc să-i învățăm de ce” – spune Terry Heick, editor al Revistei TeachTough și autoarea articolului de mai jos.

Curiozitatea este crucială pentru învățare.

De ani de zile educația a răspuns la nevoia de schimbare atenționându-i pe profesori să-i ”angajeze” pe elevi cu un ”conținut angajant”, dar angajamentul și curiozitatea sunt categoric diferite. Un elev angajat ar putea fi foarte bine și curios, dar această curiozitate nu este necesară pentru angajament. Când spui angajament te referi mai curând la a fi atenți dar asta nu cere să-l împuternicești pe cel care gândește să exploreze idei noi cu mintea deschisă, prin cercetare și chestionare.

Asta este curiozitatea.

În articolul 8 Strategii care să-i ajute pe elevi să pună cele mai bune întrebări*, Terry Heick a spus:

“Întrebările pot fi niște unelte de învățare extraordinare. O întrebare bună poate deschide minți, poate schimba paradigme și poate forța producerea disonanțelor cognitive – incomode, dar transformaționale care pot ajuta la crearea unor oameni care gândesc. În educație, tindem să prețuim abilitatea elevilor de a răspunde la întrebări. Dar ceea ce ar putea fi mai important este abilitatea lor de a pune propriile întrebări bune – și chiar mai critic decât asta, dorința lor de a face acest lucru.”

” https://www.teachthought.com/critical-thinking/8-strategies-to-help-students-ask-great-questions/ – Gândirea critică – 8 Strategii care să-i ajute pe elevi să pună cele mai bune întrebări

De unde vine curiozitatea?

Stagiile curiozității** vin dintr-un model intern de dialog dual cu lumea exterioară (The stages of curiosity)

** https://www.teachthought.com/learning/4-stages-of-curiosity/ – Cele 4 stagii ale curiozității

Aici este vorba de o distincție crucială, înseamnă că nu se petrece atunci când pâlpâie o lumină suspendată sau cineva cântă și face morcovii să danseze în fața elevilor. Mai curând curiozitatea izvorăște din experiențele anterioare și cunoașterea curentă, apoi se îndreaptă spre exterior deoarece neocortexul caută modele pe care să le recunoască, apoi se răsplătește singur cu dopamină atunci când găsește fie o înțelegere sau caută să înțeleagă extinzând-și înțelegerea spre noi domenii, aplicații sau oportunități spre care să transfere cunoașterea.

“O întrebare bună poate… forța producerea disonanțelor cognitive – incomode, dar transformaționale care pot ajuta la crearea unor oameni care gândesc.”

Dar cum poate cineva ”isca” curiozitatea? Aceasta este provocarea pentru conceperea instruirii, conceperea lecțiilor, configurarea de curriculum, crearea unor modele de învățare bazată pe proiecte și altor sute de factori care contribuie la învățare.

Orice mișcare modernă în sistemele de învățare progresistă trebuie să fie absolut conștientă cel puțin despre ce poate sau nu stimula curiozitatea și cum poate influența întreaga experiență de învățare fie un surplus fie o absența a curiozității. Curiozitatea poate fi văzută nu ca un fel de ”emoție a creierului” ci ca o parte intrinsecă a elevilor: elevul, curiozitățile lor unice și modelele lor proprii de auto-orientare atunci când caută să înțeleagă lucrurile deoarece creierul lor vrea să înțeleagă.

10 Strategii pentru a promova curiozitatea în învățare

1. Demonstrează curiozitatea în multiplele ei forme

Curiozitatea este un instinct uman dar, ca multe alte instincte ea poate fi rafinată prin observație și exercițiu.

Exemplu: Gândește cu voce tare atunci când citești o carte ilustrată, priviți un film sau chiar atunci când conversați. Atunci când poți ”face o pauză” pentru a ”gândi cu voce tare”, poți explica cum și de ce gândești așa cum gândești, ce întrebări îți pui, poți spune despre lucrurile care-ți stârnesc interesul – și cel mai important arăți că ai curajul să-ți urmezi curiozitatea oriunde te va duce asta.

2. Încorporează curiozitatea în miezul conceptului de instruire.

Exemplu: O lecție de învățare bazată pe cercetare în care lecțiile și activitățile ”nu funcționează fără curiozitate”. Un astfel de exemplu poate fi o sesiune de QFT*** (tehnica formulării de întrebări).

*** https://www.teachthought.com/technology/using-the-qft-to-drive-inquiry-in-project-based-learning/ – Utilizarea QFT pentru a conduce cercetarea în învățarea bazată pe proiecte

3. Analizează curiozitatea. Ajută-i pe elevi să vadă care sunt părțile sale sau să-i înțeleagă cauzele și efectele.

Cele patru stagii ale curiozității:

a. vreau să știu ce să fac,

b. vreau să înțeleg acest conținut,

c. vreau să înțeleg cum și când să folosesc acest conținut,

d. vreau să înțeleg cum această cunoaștere: mi se aplică mie, mă poate schimba, se potrivește cu cunoașterea mea anterioară și cu contextul meu cultural.

Exemplu: Gândiți-vă să utilizați Taxonomia de învățare TeachThought atunci când concepeți aceste tipuri de însărcinări.

– https://www.teachthought.com/learning/what-is-blooms-revised-taxonomy/

4 Răsplătește curiozitatea. Dacă vrei ca o plantă să crească o hrănești. La fel e și cu curiozitatea.

Exemplu: Una dintre abordări este gamificarea. Deși ea nu motivează intrinsec, unul dintre efectele sub-apreciate este vizibilitatea. Prin identificarea rezultatelor dorite și vizualizarea progresului și a realizărilor progresive spre aceste obiective, acele rezultate dorite – inclusiv curiozitatea – por fi dezvoltate și îmbunătățite.

Vezi și articolul: Cum poate gamificarea să scoată la lumină nuanțele din procesul de învățare.

– https://www.teachthought.com/learning/how-gamification-uncovers-nuance-in-the-learning-process/

5. Fă din curiozitate ceva personal.

Exemplu: Cere elevilor să aleagă o temă pentru un eseu, apoi rafinează acel subiect/ temă până devine ceva autentic și personal. Ai putea începe cu o temă generală – de exemplu schimbările climatice – apoi să pui fiecare elev să rafineze acea temă pe baza propriului mediu, interes și curiozități până ce tema este cu adevărat personală și ”reală”.

6. Lasă-i pe elevi să conducă. Dacă învățarea e pasivă și elevul nu are nici un control e dificil să fii curios.

Exemplu: Permite elevilor de liceu să utilizeze modelul de învățare auto-direcționată – sau unul similar – pentru a-și crea propria oră de învățare bazată pe proiecte.

– https://www.teachthought.com/learning/the-four-stages-of-the-self-directed-learning-model/

7. Rotește conținutul. Încadrează-l așa cum se face în marketing – ca nou, controversat, ”dezaprobat” etc.

Exemplu: Predă o carte care a fost ”interzisă” pe o listă, undeva.

Aici trebuie să ai grijă – utilizează-ți cu grijă gândirea și alege ceva care le va atrage atenția și poate chiar crea ceva agitație, dar nimic care să creeze probleme pentru elevi și pentru tine însuți.

Pentru multe domenii ale industriei se cere să fii convingător, dar în educație acest lucru este deseori doar ”încurajat”. Deși nu este de datoria unui profesor să-i distreze pe elevi, dar dacă nu poți încadra materialul predat într-un mod interesant, în fiecare zi vei irosi și arunca multe oportunități de dezvoltare ale elevilor tăi.

8. Concentrează-te pe întrebări și nu pe răspunsuri.

Exemplu: Întrebările sunt un excelent indicator al curiozității. Creează lecții de introducere într-un capitol nou și dă-le elevilor puncte pentru întrebări – pentru cantitate, calitate, rafinament etc. Întrebările nu sunt doar dovada și un bun exercițiu pentru curiozitate, dar ele pot fi utilizate de asemenea ca unelte pentru evaluare. Calitatea unei întrebări nu dezvăluie doar curiozitatea, ci și fundamentul cunoașterii, nivelul de alfabetizare structurată, încredea, angajamentul elevului și mult mai multe.

9. Conectează ceva cu altceva.

Conectează lucrurile pe care elevii nu le știu cu ceea ce deja știu. Această abordare le poate activa schemele de gândire familiare pentru a da sens noilor idei. Cu cât simt ei că subiectul este mai abordabil, cu atât vor fi mai curioși să afle mai mult despre el.

Exemplu: Compară dezacordul istoric dintre liderii guvernului cu un conflict pe social-media, sau un conflict dintre fanii genului hip-hop și cei ai rockului clasic.

10. De-școlarizează-l.

Lasă conținutul să stea pe propriile picioare.

Exemplu: Dacă există o poveste în spate (în spatele unui concept științific, formulă matematică, eveniment istoric, carte etc., n.n.), spune-o. De exemplu, numerele arabe (ca temă despre ele și cu ele) nu par interesante la prima vedere, dar dacă elevii înțeleg că acest sistem a fost ”adoptat” de matematicienii arabi de la învățații indieni (și de ce) și că originea lor este încă dezbătută, devine brusc mai interesantă.

În școală tindem să ”școlarizăm” lucrurile pentru ca ele să funcționeze în clasă. Adesea asta înseamnă că acele lucruri întregi și interesante își pierd capul și coada pentru ca noi să putem să le strecurăm într-un cadru de timp, într-o formă de evaluare sau cam așa ceva. Curiozitatea poate fi încurajată dacă ne vom strădui să redăm conținutului ceva din ”starea lui naturală”.

Sursa: https://www.teachthought.com/learning/10-strategies-to-promote-curiosity-in-learning/