Avem cu toții nevoie de un lucru la care să sperăm: Angajament versus implicare

În ultimele trei zile am participat la două evenimente importante. Primul a fost Global Solution Summit 2021, în care lideri politici din întreaga lume (inclusiv UE), reprezentanți ai unor organizații internaționale, jurnaliști și reprezentanți ai unor mari companii și organizații au discutat despre cum vom izbuti să facem acea schimbare absolut necesară pentru ca planeta și oamenii și nu doar profitul să fie în centrul politicilor publice și planurilor concrete de dezvoltare ale omenirii, în atenția companiilor și oricărei organizații – Marea tranziție spre o societate mai echitabilă și sustenabilă*, despre cum putem coopera la nivel local, național și internațional pentru susținerea tuturor națiunilor și a categoriilor sociale dezavantajate, în special noua generație, tinerii și femeile. Și, în toate cele peste 20 de teme abordate, educația a fost menționată ca fiind unul din pilonii acestei tranziții.

* https://www.global-solutions-initiative.org/publications/e-book-intersecting/

Cel de al doilea eveniment, poate de mai mică anvergură dar la fel de important pentru educație, a fost Conferința SuperTeach – Revoluția mentalității în educație – Copiii de astăzi, antreprenorii de mâine**, în care s-a discutat despre ce competențe ar trebui să dezvolte educația la copii și tineri în raport cu cerințele pieței actuale a forței de muncă și cele ale economiei viitoare, inclusiv pentru orientarea acestora spre antreprenoriat. Vorbitorii au spus lucruri extrem de interesante și utile și vă sfătuim ca, dacă nu ați putut participa direct la conferință să urmăriți pe site pentru a vedea când apare înregistrarea.

** https://www.superteach.ro/conferinte-online/revolutia-mentalitatii-in-educatie-copiii-de-azi-antreprenorii-de-maine/

Unele dintre aspectele asupra căruia au insistat toți vorbitorii au fost colaborarea și participarea activă a elevilor / tinerilor în procesul propriei învățări.

Este un subiect despre care vorbește și A.J.Juliani în articolul de mai jos.

Un eveniment al școlii inițiat și organizat de elevi

Astăzi, la școala noastră este ajunul Zilei Culorilor. Când eram copil abia așteptam să vină Ziua culorilor. Pentru școala mea era ”Ziua pe teren” cum se spune în alte școli, doar că… era ceva epic.

Iar acum, în calitate de părinte cu copii care participă la Ziua culorilor, sunt la fel de emoționat, așteptând tot anul această zi.

Când intri în Școala Jenkintown, la grădiniță (sau în oricare clasă) ți se dă să alegi o culoare: Roșu sau Albastru. Aceea este culoarea cu care rămâi întregul timp cât ești în școală, de la grădiniță la clasa a 12-a. Ziua culorilor se desfășoară în aceeași zi cu Ziua absolvenților de liceu și evenimentul durează o jumătate de zi. În jurul prânzului (când se termină evenimentul) toată lumea se duce acasă și mănâncă ”hoagies” (sandviș-submarin***) și sărbătorește (și se pregătește pentru absolvența liceului de mai târziu).

*** https://en.wikipedia.org/wiki/Submarine_sandwich

În acest moment probabil că te gândești, ehhh… și școala mea are o zi pe teren, ce mare brânză?

PS. – Nu știu de ce, mie mi-a amintit de Ziua Caselor de la Hogwarts, școala de vrăjitori – Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw și Slytherin 🙂

https://harrypotter.fandom.com/wiki/Hogwarts_Houses

Echipa roșie rostogolește cauciucuri pentru a câștiga mai multe puncte

Ei bine, iată de ce Ziua culorilor a fost epică pentru mine

1. Toată școala participă la Ziua culorilor. La începutul săptămânii era Color Day Quiz, ziua în care elevii de la clasele elementare, de gimnaziu și liceu răspundeau la întrebări legate de școală pentru a câștiga puncte pentru echipa lor. Vinerea era ziua competiției. Elevii mari din echipa roșie îi aclamau pe cei de la grădiniță, elevii de a cincea din echipa albastră îi aclamau pe albaștrii de clasa întâi șamd. Fiecare clasă avea un eveniment specific (vă puteți gândi la curse de șoricei, rostogolire de roți sau alte întreceri amuzante) prin care strângeau puncte pentru echipa culorii lor, încercând să învingă. Elevii de la elementară, din gimnaziu și liceu aveau și curse de ștafetă în care puteau să strângă alte puncte, iar cei de liceu aveau și concurs de tras frânghia (tug-of-war), atât băieții cât și fetele.

2. Ziua culorilor era o tradiție care dura de foarte mulți ani. Exista și un tablou de evidență cu echipele care învinseseră în fiecare an (echipa albastră este încă în fruntea clasamentului, din păcate). Și în fiecare an echipa care învinge poate vopsi clopotul școlii în culoarea echipei lor.

3. Ziua culorilor începe cu scrierea pe o tablă a punctelor acumulate. De-a lungul anului există mai multe teste prin care echipele roșie și albastră pot câștiga puncte pentru echipa lor școlară.

4. Frații sunt înscriși în aceeași echipă (fie Roșu fie Albastru). Eu am fost cel mai mare din familie și am ales culoarea roșie, de aceea și frații mei au fost în echipa roșie. Asta stimulează încurajările dintre frați și rivalitățile dintre familii.

5. Până la urmă eu m-am însurat cu o ”albastră” (știu, știu, ce trădare…). Acum avem cinci copii, iar băieții sunt în echipa roșie, în timp ce fetele sunt în cea albastră – asta produce tevatură în casă în așteptarea zilei cele mari!

6. În noaptea dinainte, se pun la cale tot felul de pozne și unii copii dorm împreună cu prietenii. Asta face ca noaptea să fie mai interesantă și adaugă la emoțiile anticipative ale Zilei culorilor.

Și pot continua, dar sper că ați înțeles ideea. Oricine a învățat la școala noastră își poate aminti de Ziua culorilor ca de una din cele mai bune experiențe. Era ceva ce toți așteptam cu nerăbdare de-a lungul anului și, în special în perioada în care ne apropiam de eveniment și de vacanța de vară.

Concursul de tras frânghia la clasele primare

Angajamentul elevilor vs. implicare

Acum câțiva ani am avut în minte Ziua culorilor deoarece liceul la care lucram avea o Zi de teren pe care a anulat-o. Nu a anulat-o pentru că ar fi fost o idee rea, erau o mulțime de oameni care contribuiseră cu idei și timp ca aceasta să fie ceva extraordinar. Totul a eșuat pentru că nu a existat interes. Elevii mai degrabă ar fi lipsit de la școală decât să participe la acea zi. Pe de altă parte, Ziua culorilor de la Școala Jenkintown era un eveniment la care participa întreaga comunitate, de la elevi, profesori, părinți la foști absolvenți care veneau să susțină evenimentul și a fost doar amânată de câteva ori din cauza vremii, dar niciodată anulată.

Din ceea ce am văzut în școli, evenimentele pot să funcționeze în două feluri. Ele pot fi acceptate, îndrăgite și se vorbește cu interes despre ele, sau elevii le pot lua în derâdere și le resping.

Diferența nu constă în angajamentul elevilor ci în implicarea lor.

Angajamentul elevilor înseamnă să-i faci pe copii să fie atenți. Implicarea elevilor înseamnă să-i faci pe copii să fie stăpâni ai propriei învățări, să și-o asume.

Atunci când noi planificăm evenimente, vrem ca elevii, personalul școlii și întreaga comunitate din jurul școlii să fie entuziasmată. Dar deseori omitem partea care contează cel mai mult. Experiențele epice apar din implicare.

Când există implicare, este ceva pe care îl aștepți cu nerăbdare. Și, în acest moment avem cu toții nevoie să existe ceva pe care să-l așteptăm.

Când elevii sunt implicați, evenimentele au succes și rămân în memorie.

Așteptăm să se schimbe multe aspecte ale școlii

Mă întorc la ace Zi de teren anulată de școala mea. Te-ai putea gândi că școlii noastre îi lipsește spiritul de școală, că asta e problema.. Cu toate acestea, la un alt eveniment numit Noaptea tăcută (Silent Night), sălile de sport ale școlii sunt pline ochi cu elevi care urmăresc jocurile de baschet. Puteți vedea aspecte de la acest eveniment minunat în filmele video de mai jos:

https://m.youtube.com/watch?v=mWlRbU__9cY – Wissahickon Silent Night 2012

https://m.youtube.com/watch?v=gurMohhfEMU – Wissahickon Silent Night 2012 + Interviul cu președintele fanilor

Diferența dintre Ziua de teren și Noaptea tăcută este faptul că, la cel de al doilea eveniment elevii au o parte activă în creerea evenimentului. Silent Night a început ca un eveniment inițiat și coordonat de elevi și a devenit repede o tradiție pe care toți cei din comunitatea școlii o așteaptă cu nerăbdare în timpul iernii. Absolvenții școlii vin să asiste la eveniment iar părinții vin în ajutor, la fel cum o fac și în timpul Zilei culorilor de la Jenkintown. Și sunt sigur că și peste 20 de ani foștii elevi vor vorbi despre ce s-a întâmplat în prima lor participare la un Silent Night.

Aceste experiență m-au făcut să mă gândesc la evenimentele de învățare din școli. Când îmi reamintesc zilele mele din clasele K-12 iată ce-mi reamintesc:

  • Excursiile în New York, DC, spectacolele de musical sau teatru și desigur o excursie epică, Home-Ec în care am mâncat toată ziua în diferite locuri din Philadelphia
  • Piesele de teatru de la școală din clasele elementare în care trebuia să jucăm în fiecare an
  • Competițiile anuale.. erau epice.. așa au fost cele intitulate Concursurile “24” și “Krypto”
  • Primul mare proiect de cercetare despre o țară. Eu am ales România, cred că din cauza lui Dracula…
  • Crearea primului meu joc la orele de programare.
  • Când am jucat în piesa noastră de teatru și am înregistrat-o.
  • Construcția de mașini și de turnuri la orele de fizică.
  • Ultima mea lucrare de cercetare despre Malcolm X .

Ca profesor, am văzut continuarea acestei tendințe. Iată lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din predare:

Toate aceste experiențe au fost mai mari decât ce făceam de obicei și fie că am participat la ele ca elev, sau elevii mei au participat la ele când am fost profesor. Odată create cu implicarea elevilor, ele nu au dispărut. În fiecare an le anticipam și era ceva la care speram…

Problema totuși este că, dacă nu putem să facem ca fiecare experiență să fie epică, atunci vom pierde acea dorință de participare și vom pierde și ceva important din lecție/ conținut.

Cu toate acestea eu cred că ceea ce facem în fiecare zi ar trebui să pregătească elevii și să conducă spre experiențe de învățare în care ei se implică.

Ca ființe umane cu toții ne amintim și lucruri mai mici. Cum ne-a tratat un profesor. Cum s-a dezvoltat un elev pe parcursul unui an. O clasă care s-a unit pentru a face un lucru frumos pentru o familie aflată în nevoie. Să salutăm pe coridoare. Să-i întrebăm despre ce au făcut în weekend sau în vacanța de vară sau în timpul cât nu sunt la școală. Jocurile la care ne uităm împreună. Momentele din clasă când nimeni nu se poate opri din râs…

Aceste lucruri mărunte construiesc de-a lungul timpului experiențele unei școli. Dar experiențele epice ajută la modelarea viziunii noastre despre predare și învățare. Nu trebuie să încerci întotdeauna ca învățarea să fie epică, dar când încerci asta fii sigur că există acolo implicarea și gândirea elevului. În acest fel, comunitatea școlii sau a clasei se va uni în mod natural, iar învățarea va deriva din asta.

Sursa: http://ajjuliani.com/forward/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.