Nu vrem să adăugăm prea multe la un material și așa lung, vă spunem doar că John Spencer vorbește în articolul de mai jos despre câteva ingrediente foarte importante ale procesului de inovare în educație, despre diferențele dintre mentalitatea deschisă, de creștere și cea fixistă și despre transformarea procesului de învățare, de la un proces care de multe ori distruge creativitatea copiilor, așa cum spunea și regretatul Sir Ken Robinson, într-un proces care o stimulează, facilitează exersarea ei și le dezvoltă copiilor atât creativitatea cât și abilitățile de gândire și rezolvare de probleme.

Creativitatea este la fel de importantă ca și literația!

Câteodată mi-aș dori să mă întorc înapoi în timp ca să-l vizitez pe acel băiețel de 9 ani care eram și să-i spun, “Amice, ai înțeles asta. Acum îți este greu dar într-o zi îți vei face auzită vocea și vei crea artă. Ai încredere în mine, va fi mai bine. Mult mai bine.” .

În acea perioadă urmam o terapie pentru vorbire. Nu-mi mai amintesc pe deplin pentru ce. Îmi amintesc doar că terapia era destul de amuzantă și că logopedul meu era grozav. N-am fost niciodată hărțuit pentru modul în care vorbeam. Cu toate acestea, cumva internalizasem ideea că era ceva greșit cu vocea mea. M-m simțit întotdeauna nesigur datorită felului în care vorbeam. Sărind peste timp cu 31 de ani, acum îmi folosesc vocea tot timpul în munca mea. Înregistrez podcast-uri și creez video-schițe, cum este cea pe care am înregistrat-o chiar ieri, ca temă pentru elevi la compunere:

https://m.youtube.com/watch?v=gfcp9xN6WJA –Descoperi un Smartphone pentru căței

În ultimii șapte ani am vorbit la TED, la Casa Albă și am călătorit în jurul lumii susținând comunicări și coordonând workshop-uri. Am petrecut ultimii 17 ani apărând în fața elevilor și studenților și furnizându-le instruire directă. Am făcut nenumărate filme de instruire și am dezvoltat cinci cursuri de dezvoltare profesională diferite.

Mi-am găsit vocea.

Deci, ce s-a întâmplat?

Unul din momentele cheie a fost acela când am completat în clasa a 8-a un proiect pentru Istoria Națională. A fost un proiect foarte mare, care a durat un an întreg și care a implicat intervievarea unor foști jucători de baseball din Liga Neagră și realizarea la final a unei prezentări multimedia. Îmi amintesc că eram terifiat de ideea de a vorbi în fața unor străini și că a trebuit să-mi înfrâng teama pentru a face interviurile. Spre sfârșitul proiectului, am înregistrat cu vocea mea un comentariu și, când a fost redat și mi-am auzit pentru prima dată cum suna vocea mea înregistrată am implorat-o pe profesoară, Mrs. Smoot să mă lase să plec. Acesta este momentul în care ea mi-a spus, “Atunci când îți ascunzi vocea, răpești lumii creativitatea ta. N-o să te las să faci asta.”

Și m-a pus să re-înregistrez comentariul din nou și din nou până mi-am găsit vocea.

Cuvintele Mrs. Smoot mi-au schimbat viața. Am rămas jenat de vocea mea pentru încă câțiva ani. În primul an de facultate, când a trebuit să vorbesc în public pentru alegeri, la prima încercare am înghețat în primele 10 secunde și a trebuit să renunț. Dar profesorul meu m-a lăsat să încerc pentru a doua oară. Apoi pentru a treia oară. A fost un discurs împiedicat, bolovănos, dar am reușit să-l termin.

Amândouă aceste experiențe m-au ajutat să-mi găsesc vocea (la modul literal și figurativ). Aceste experiențe m-au ajutat să-mi cresc încrederea creativă. Încă am momente când mă simt nesigur pe vocea mea. Sună micuță sau nazală și pot să-ți spun că am eșuat în pronunțarea unor anumite cuvinte. Pot să aud, de exemplu, eșecul meu de a pronunța un “t” în cuvântul specialty” în vido-schița de mai sus. Dar în general, am încredere în vocea mea. Asta m-a făcut să mă gândesc la această idee de încredere creativă și la ce înseamnă asta în clasă. Acest an școlar a fost și este în continuare greu, dar ce-ar fi dacă în acest an ne-am concentra pe dezvoltarea încrederii creative a elevilor noștri?

Rolul decisiv al încrederii creative

Am scris recent un articol despre motivul pentru care este important ca elevii să-și împărtășească rezultatele muncii cu o audiență autentică*. Acest fapt este adevărat chiar pentru elevii care au dificultăți cu învățarea conținutului și cărora le lipsește încrederea în abilitățile lor creative. În acel articol, am spus o poveste despre Marco, care avea dificultăți la scriere și, cu toate acestea a găsit o audiență adevărată pentru blogul său.

* https://spencerauthor.com/launch-virtual/ – Ce se întâmplă atunci când elevii își lansează munca în fața unei audiențe autentice?

În următoarea video-schiță împărtășesc acest lucru:

https://m.youtube.com/watch?v=49wrEOza1BI&feature=emb_title – Când elevii își lansează creația în fața unei audiențe reale

În continuare am notat câteva din lucrurile pe care le-am remarcat atunci când elevii își împărtășesc munca:

• Devin mai empatici, deoarece se gândesc n mod special la audiența lor, dintr-o perspectivă mai modestă.
• Muncesc mai mult, deoarece munca lor are o importanță mai profundă.
• Dezvoltă o mentalitate de creștere. Pe măsură ce se angajează în procesul de revizuire a rezultatelor, își dezvoltă reziliența.
• Învață să asculte criticile. De fapt, caută critica în mod explicit, ca parte a procesului de revizuire.
• În munca lor creativă, ei devin neînfricați.
• Se angajează în gândirea iterativă pe măsură ce trec prin procesul de revizuire a muncii lor pentru a o îmbunătăți.
• Fac conexiuni între învățarea lor și lumea în care trăiesc.
• Își găsesc vocea creativă.

Nu știm ce le pregătește viitorul elevilor noștri. Dacă anul 2020 ne-a învățat ceva este doar despre cât de puțin previzibilă poate fi viața. Cu toate acestea, noi știm că elevii au nevoie să fie gânditori creativi și oameni care rezolvă probleme. Au nevoie să-și dezvolte reziliența, în munca lor creativă. O parte cheie a tuturor acestora este abilitatea de a-și dezvolta încrederea creativă.

Pierderea încrederii creative

În fiecare an, când am o nouă generație de studenți, le cer să facă o activitate de creare de video-schițe. Invariabili, studenții mei devin anxioși. Dacă este o oră într-o clasă fizică, pot să văd cum fac o figură jalnică și bat cu creioanele în pupitre. Unii studenți încep să transpire și cer voie să iasă să bea apă. Atunci când predau în mediul virtual, ecranul lor devine negru și primesc un mesaj privat de genul: ”Și dacă eu nu sunt un artist?”

Am făcut această activitate cu copii de grădiniță și elevi din clasele primare și rareori am văzut un astfel de limbaj corporal. N-am avut niciodată un elev de 6 ani care să-mi spună, ”Nu sunt un artist.”

Similar, nu am auzit niciodată un copil de șapte ani care să spună ”Nu sunt cu adevărat un tip creativ”. Cu toate acestea, am văzut mulți adulți care pretind că pur și simplu nu sunt foarte creativi. Parte a acestei probleme este modul în care noi definim creativitatea. Mult prea des, o vedem prin lentilele înguste ale ideei de a fi artistic într-un mediu vizual. De aceea avem nevoie de o definiție mai largă a creativității**.

** https://m.youtube.com/watch?v=MTCOExd0hDk&feature=emb_title – Avem nevoie de o definiție mai largă a creativității

Dar este mai mult decât atât. Pe undeva, pe parcursul timpului, mulți dintre noi ne-am pierdut încrederea creativă. Poate a fost vorba de o notă proastă la o oră de arte sau un comentariu insensibil din partea vreunui coleg. Poate fi rezultatul tendinței naturale a oamenilor de a ne compara munca creativă cu cea a oamenilor din jur.

Totuși, cea care ne omoară încrederea creativă este cel mai adesea frica. Este frica că munca noastră nu este îndeajuns de bună. Este frica de oamenii care vor râde sau își vor bate joc de ea sau pur și simplu o vor ignora. Cu alte cuvinte, este vorba despre respingere. Fiecare act creativ este un act de vulnerabilitate. Cu cât punem mai mult din noi în munca noastră, cu atât mai mult tindem să ne simțim expuși. De aceea atât de mulți artiști, ingineri și meșteri sunt atât de afectați la nivel personal atunci când oamenilor nu le place munca lor. Ca educatori, putem să construim în mod intenționat încrederea creativă a elevilor noștri, atunci când ne concepem lecțiile și când construim comunitatea clasei.

Șapte căi pentru a construi încrederea creativă a elevilor

Următoarele sunt șapte strategii specifice, pe care le poți folosi pentru a construi încrederea creativă a elevilor tăi.

1. Nu te compara singur cu alții

Dacă mă confrunt cu o nesiguranță intensă, mă regăsesc cu atât mai mult tentat să mă compar cu alții. În aceste momente, vreau să mă simt cât de puțin deasupra mediei (la fel ca și copilul din Lake Wobegon***). Este ca și când m-aș micșora brusc, regăsindu-mă în clasa a patra, stând în coada rândului, știind că probabil voi fi ultimul ales să apăr mingea.

*** https://en.wikipedia.org/wiki/Lake_Wobegon

Dar iată care este situația: în aproape toate cazurile, faptul că mă compar cu alții este chiar cauza și nu soluția îndoielii de sine. Atunci când te compari cu alții, singurele soluții pentru tine sunt doar aroganța sau dezgustul de propria persoană.

Din această capcană a comparației, pierzi din vedere comunitatea. Uiți ce contează cu adevărat. Începi să-i vezi pe ceilalți ca pe niște competitori, în loc să-i vezi ca pe o comunitate. Devii gelos când alții primesc oportunități și tu nu. Crește aversiunea ta față de risc. Dar când scapi de asta, sfârșești prin a primi șanse, apropiindu-te de oameni și făcând ceva ce-ți place să faci doar de dragul faptului că-ți place.

Ca profesor la clasă, este un chin să eviți capcana comparației. Ca profesor, poți renunța la gruparea copiilor pe niveluri și pe urmărire. Poți alege să abandonezi ceremoniile de premiere și să găsești în schimb căile de a-l celebra pe fiecare elev și realizările lui individuale. Poți expune exemple ale muncii fiecărui elev, la fiecare nivel de performanță și să găsești căi prin care elevii își pot împărtăși munca cu o audiență autentică. Poți incorpora activități de auto-reflecție care cer tuturor elevilor să reflecteze asupra propriilor forțe și slăbiciuni și să transmiți prin asta mesajul că ne aflăm cu toții într-o călători de dezvoltare, de creștere. Am descoperit că mulți dintre cei cu rezultate bune și care par încrezători sunt de fapt terifiați de ideea că vor da un răspuns greșit sau că vor descoperi că munca lor este imperfectă. De aceea, trebuie să ne ocupăm de asemenea de problema perfecționismului.

2. Abandonează perfecționismul, concentrându-te pe creștere

Am întâlnit autori care nu un încercat niciodată să-și publice lucrările, deoarece continuau să migălească la nesfârșit la roman. Nu era doar o problemă de îmbunătățire. Era frica de imperfecțiune. Era credința falsă că omenirea nu trebuie să vadă o muncă creativă până când aceasta nu este absolut perfectă.

Am întâlnit profesori care lucrează un număr inuman de ore și se epuizează și toată lumea spune, “Este din cauză că nu au avut grijă de ei înșiși” sau chiar ”Nu au știut să păstreze echilibrul”. Dar nu a fost vorba despre asta. Acești profesori lucraseră un număr absurd de ore din cauza perfecționismului. Nu trăiseră bucuria predării deoarece operaseră pe baza unei iluzii că trebuia să fie totul perfect. Ei ”cumpăraseră” ideea că profesorii trebuie să fie niște super-eroi.

Acest perfecționism duce la îndoiala de sine. Atunci când crezi că tu trebuie să fii perfect, nu vei fi capabil niciodată să te vezi satisfăcut. Te vei simți întotdeauna ca un impostor. În unele cazuri, asta îi poate conduce pe oameni la a-i bârfi pe alții sau la înfrumusețarea propriilor realizări.

Dacă aș putea să înmânez fiecărui nou profesor o carte care nu ține de educație, ar fi cartea lui Brené Brown – Darul imperfecțiunii (The Gifts of Imperfection). Dacă nu ați văzut celebrul ei discurs Brown’s TEDx Talk (#1) despre rușine și vulnerabilitate, vă spun cu certitudine că merită să-l ascultați. Sunt convins că acolo este vorba despre acest element dezarmant pentru ideea de vulnerabilitate. Există o forță în a fi cine ești, în a împărtăși ceea ce faci de fapt și în a te baza pe prieteni de încredere pentru a-ți reaminti că vei reuși ca profesor. Eu găsesc că, ori de câte ori mă confrunt cu îndoiala de sine în munca creativă (fie că e vorba de scris sau predare sau ilustrare), vulnerabilitatea este calea de a merge înainte și de a depăși îndoiala.

#1 https://www.ted.com/talks/brene_brown_the_power_of_vulnerability?language=en

– Puterea vulnerabilității (are subtitrare în română)

Ca profesori, ne putem ajuta elevii să-și împărtășească problemele, să ceară feedback și să-și planifice următorii pași, implementând grupuri de mastermind (#2) ale elevilor.

#2 https://spencerauthor.com/mastermind/ – De ce fiecare profesor are nevoie de un grup de mastermind

– https://creeracord.com/2020/06/29/de-ce-fiecare-profesor-are-nevoie-de-un-grup-de-mastermind/

Asta funcționează bine în mod special prin utilizarea camerelor de discuții în cadrul lecțiilor virtuale:

https://m.youtube.com/watch?v=E6_djqsglTg&feature=emb_title – Puterea unui grup de mastermind

Această vulnerabilitatea poate ajuta și poate conduce la o mentalitate de creștere. Carol Dweck a împărtășit cele două mentalități diferite care modelează felul în care abordăm însărcinările. Într-o mentalitate fixistă, oamenii cred că talentul este ceva fixat și că eșecul este dovada că tu pur și simplu nu ai acel talent natural de care e nevoie. Într-o mentalitate de creștere, oamenii văd greșelile ca pe o parte naturală a procesului și văd talentul ca pe ceva maleabil.

https://m.youtube.com/watch?v=M1CHPnZfFmU&feature=emb_title – Mentalitatea de creștere vs. Mentalitatea fixistă

Există un citat din cartea lui Dweck, Mindset, care cred că se potrivește bine cu creativitatea, îndoiala și asumarea de riscuri pozitivă.

“Toți ne-am născut cu o dorință intensă de a învăța. Copilașii își extind abilitățile zi de zi. Și nu orice abilități, ci pentru cele mai dificile sarcini din întreaga viață, cum ar fi acelea de a merge și de a vorbi. Ei nu decid niciodată că e prea greu și că nu merită efortul. Bebelușii nu-și fac griji că vor greși sau că se vor simți umiliți. Ei merg, cad, se scoală din nou. Pur și simplu dau buzna înainte. Ce ar putea pune capăt acestei învățări exuberante? O mentalitate fixistă. Imediat ce copilul este capabil să se auto-evalueze, unii devin temători în fața schimbărilor. Ei încep să se teamă că nu sunt inteligenți.”

Cred că același lucru se întâmplă cu creativitatea. Copiii încep să spună lucruri ca ”Eu cred că nu sunt artist” sau ”Pur și simplu nu sunt bun la programare.”

Atunci când se concentrează mai mult pe creștere, încrederea elevilor în propria creativitate crește. Aici, ei pot vedea creativitatea ca pe o abilitate care se poate îmbunătăți în loc să o vadă ca pe un talent cu care te naști. Iată în continuare câteva căi prin care îi putem ajuta să cultive o mentalitate de creștere în munca creativă:

• Lasă-i pe elevi să predea din nou o lucrare, pentru a obține o notă mai bună. Asta permite elevilor să facă greșeli și să-și îmbunătățească rezultatele fără să fie pedepsiți.
• Pune-i pe elevi să-și stabilească obiective rezonabile și să-și urmărească propriul progres. Păstrează obiectivele concentrate pe creștere și nu pe niveluri de achiziții.
• Evită urmărirea, clasamentele și comparațiile.
• În munca lor creativă, implementează auto-reflecția și auto-evaluarea elevului. Asta le permite să fie stăpâni pe propriile arii/ domenii de creștere.
• Pentru munca creativă schimbă spre un model diferențiat. Cu alte cuvinte, permite unele variații în ce privește cantitatea (lungimea paginii, numărul de cuvinte, numărul de probleme etc.) și calitatea, pentru ca ei să nu devină frustrați și să renunțe cu totul. În Teoria fluxului (Flow Theory), există noțiunea de a stabili provocarea doar cu puțin peste nivelul de abilități. Asta nu e ceva ușor de implementat, dar când o putem face să funcționeze pentru elevi, este mai probabil ca ei să fie capabili să intre în starea de flux și până la urmă să le crească încrederea.

Dacă am o mentalitate fixistă, voi aluneca în perfecționism. O să ascund ce fac în realitate. O să renunț chiar înainte de a începe.

Totuși, dacă văd greșeala ca pe o parte naturală a procesului de creștere, este mai probabil să pot depăși perfecționismul și să îmbrățișez vulnerabilitatea, să-mi găsesc vocea și să-mi crească încrederea în propria creativitate.

3. Stabilește obiective pe care le poți controla

Stabilirea de obiective este o componentă cheie a dezvoltării unei mentalități de creștere. Cu toate acestea, tipul de obiective pe care îl stabilim sunt o componentă semnificativă. Este important ca elevii să-și stabilească obiective în acele arii pe care le pot controla. Astfel, dacă vor să publice un material pe YouTube, tendința lor naturală va fi să se concentreze pe numărul de persoane înscrise pe canalul lor. Doar că acest tip de obiectiv poate conduce la sentimentul de înfrângere și la pierderea încrederii în creativitatea lor.

Elevii nu vor putea avea controlul asupra felului în care oamenii le percep creațiile. Dar pot avea controlul atât asupra procesului cât și al produsului. Acesta este motivul pentru care este de ajutor să te gândești la obiectivele legate de proces și de produs:

https://m.youtube.com/watch?v=Gm04s3wWWnM&feature=emb_title – Diferența dintre obiectivele legate de produs și cele legate de proces

Cu stabilirea de obiective, am putea implementa chiar elemente de gamificare în timp ce monitorizăm progresul. Următorul film video explorează modul în care putem introduce gamificarea în obiceiurile noastre creative:

https://m.youtube.com/watch?time_continue=14&v=doyNZ3PgIfo&feature=emb_title – Cum să-ți gamifici obiceiurile creative și să faci ca lucrurile sa rămână fixate

Unul din elementele cheie ale gamificării este creșterea graduală a obiectivelor. În cartea lui, Finish, Jon Acufffurnizează niște sfaturi grozave. El menționează ideea de a stabili obiective multiple, ușor de atins, care se cumulează în ceva mai mare. Este mai puțin o problemă dacă obiectivele sunt SMART (#3) sau nu și mai mult despre a ne ajuta să ne vedem propriul progres pentru a nu ne pierde speranța.

#3 https://www.mindtools.com/pages/article/smart-goals.htm – Obiective SMART

De exemplu, începeți cu obiectivul de a scrie 100 de cuvinte pe zi și după ce l-ați atins, treceți apoi la un obiectiv de 1.000 de cuvinte pe zi. Aceste mici victorii îi pot ajuta pe elevi să câștige încrederea creativă, dar și să dezvolte fluența creativă.

https://spencerauthor.com/developing-creative-fluency-in-students/ – Ajută-i pe elevi să-și dezvolte fluența creativă

4. Nu evalua creativitatea

Prima oară când am implementat învățarea bazată pe proiecte, le-am dat elevilor note pentru creativitatea lor. M-am concentrat pe creativitatea inerentă a produselor finisate. Asta s-a dovedit problematic, din mai multe motive. În primul rând, evaluarea era în mod inerent subiectivă. Am încercat să concep o rubrică pentru creativitate, dar nu a mers. De asemenea, atunci când le-am dat elevilor note pentru creativitatea lor, ei au căpătat o aversiune pentru asumarea de riscuri, ceea ce a condus la mai puțină creativitate. Ei nu au mai simțit că le este permis să facă greșeli.

Totuși, este și o parte pozitivă în asta. În viață, tindem să prețuim lucrurile pe care le evaluăm. Prețuim valoarea unui articol pe care îl scriem pe Facebook atunci când primim mai multe like-uri. E ceva subtil, dar influențează. Prețuiesc numărul de pași pe care îi fac, deoarece am un ceas Apple Watch și vreau să închei zilnic cele trei cercuri. La nivel calitativ, prețuiesc în mod inerent timpul pe care îl petrec cu familia, dar prețuiesc și mai mult acel timp atunci când sunt conștient de reflecțiile mele asupra timpului pe care l-am petrecut împreună. Evaluarea creează conștientizare și deseori ne ajută să ne vedem progresul. Dacă nu evaluăm creativitatea, putem aluneca într-o mentalitate în care nu o mai prețuim.

Așa că, pe de o parte, dacă evaluăm creativitatea, acest lucru se întoarce împotrivă. Cu toate acestea, dacă nu o evaluăm, eșuăm în a o evidenția. Deci, care e soluția? O parte de răspuns este să celebrăm creativitatea. Nu ne gândim întotdeauna la celebrări ca la o formă de evaluare, dar ele sunt o modalitate puternică de a ne evalua progresul. Profesorii pot utiliza progresul și insignele pentru a-i pune pe elevi să-și urmărească abilitățile creative sau obiceiurile creative. O altă soluție este să-i pui pe elevi să-și auto-evalueze atât procesul creativ cât și propriul progres creativ.

https://m.youtube.com/watch?v=8WxvVgXC_NY&feature=emb_title – Împuternicește elevii pentru a-și stăpâni procesul de evaluare

Deci, în munca lor creativă, în loc să le notezi tu creativitatea, pune-i pe elevi să se angajeze în auto-evaluare și evaluare reciprocă. O evaluare concentrată pe proces poate fi sub forma unui chestionar despre asumarea de riscuri creative de către elevi sau despre reziliența lor atunci când se lovesc de obstacole. Sau ar putea fi o provocare rapidă de gândire divergentă în care ei își urmăresc progresul relativ la capacitatea lor de gândire divergentă în acea provocare (cum ar fi câte obiecte pot crea cu doar două componente separate).

Ei se pot auto-evalua de asemenea în ce privește creativitatea inerentă a produselor lor finite, cu ajutorul unor întrebări de reflecție despre cât de original este produsul lor sau cât de bine rezolvă o problemă practică sau cât de empatic este produsul când este pus în conexiune cu o audiență reală. Partea critică aici este că elevii își asumă procesul de evaluare și, ca rezultat ei se pot concentra pe creștere și își pot îmbunătăți la final încrederea creativă.

5. Fă din creativitate un obicei zilnic

Nu am încredere în abilitatea mea de a dansa. Parte a acestui lucru este veritabila mea lipsă de cunoaștere și ritmul în care învăț mișcările de dans. La educație fizică, profesorul ne-a explicat 3 pași și i-am exersat, dar eu nu am reușit să stăpânesc decât unul. Apoi a mai trebuit să facem încă trei pași și eu eram deja pierdut. În anul care urmează vreau să învăț să dansez. Dansuri rapide, dansuri lente. Salsa, swing… Vreau să învăț să dansez deoarece atunci când se va termina cu pandemia, vreau să dansez cu soția mea. Pentru mine, problema reală nu este doar lipsa cunoașterii, este lipsa de experiență în a dansa.

Experiența este esențială pentru încredere. Gândiți-vă la condusul mașinii. Atunci când ai învățat prima dată, probabil că erai speriat. Dar, în timp, ai devenit mai încrezător și experimentat. Există o fază timpurie în care greșelile sunt mai frecvente, nivelul de abilități este scăzut și încrederea este foarte scăzută. În timp, numărul de greșeli se micșorează, nivelul de abilități crește și încrederea devine puternică. Deseori avem o creștere a auto-eficienței sau a credinței în abilitatea noastră de a îndeplini o sarcină. Dar ia aminte că există și o parte întunecată a acestui lucru. Dacă auto-eficiența este prea ridicată, putem deveni mult prea încrezători în abilitățile noastre și putem eșua în a fi atenți la ceea ce facem în acel moment. În cazul conducerii unei mașini, în mod frecvent șoferi experimentați pot sfârși prin a face un accident din cauza faptului că s-au simțit prea confortabil, s-au relaxat prea mult. De aceea atât de multe accidente se întâmplă în apropierea casei.

Concluzia pentru elevi este că dezvoltarea încrederii creative cere ore de muncă creativă. NU există scurtături sau ocolișuri. Pur și simplu elevii trebuie să se angajeze în muncă creativă pe o perioadă lungă de timp dacă vor să-și dezvolte încrederea creativă. Ca profesori, putem implementa învățarea bazată pe proiecte, gândirea conceptuală și învățarea bazată pe cercetare. Putem să-i punem pe elevi să se angajeze în compunerea de materiale multimedia, cum ar fi activități de jurnalism. Putem să-i punem pe elevi să se angajeze în rezolvarea de probleme și în exerciții de gândire divergentă.

6. Tratează-ți munca ca pe un experiment

Una din ideile care îmi plac în lumea start-up (în mod special Lean Startup) este conceptul de pivotare. Este ideea că tu ai ceva care rămâne stabil, constant (scopul tău, viziunea, produsul cheie) dar tu pivotezi în jurul acelui lucru, ca să-ți dai seama dacă funcționează. Totul este un experiment. Este noțiunea de a preda perpetuu într-o variantă beta.

Deci, în loc să te scufunzi în îndoiala de sine, ajungi să-ți tratezi munca ca pe un experiment. Dacă ceea ce ai făcut nu a funcționat, nu este un eșec. Este o șansă de a-ți da seama ce nu funcționează. Din acest punct de vedere, cel mai mare risc nu este eșecul. Cel mai mare risc este acela de a nu face nimic. Acest lucru e dificil într-mediul cu miză înaltă al testelor standardizate. Ești deseori pus într-o situație în care greșelile nu sunt admise și experimentările dezaprobate. Nu am un răspuns ușor la asta. Cu toate acestea, eu cred că acesta este locul în care curajul joacă un rol în creativitate și inovație. Este riscant să fii diferit. Este umilitor să experimentezi când cultura școlii tale nu acceptă asta.

Greșelile nu sunt nostime, dar ele fac posibilă creșterea. Următoarele materiale explorează ce pot face elevii atunci când au proiecte care eșuează:

– https://spencerauthor.com/unfinished-projects/ – Ce se întâmplă atunci când elevii nu-și termină proiectele? (Indiciu: Nu este atât de grav pe cât pare)

– https://m.youtube.com/watch?v=18mhge8A158&feature=emb_title – Când proiectele eșuează (un cadru de examinare a proiectelor eșuate)

Acest proces construiește autonomia și dorința de acțiune a elevului și transmite mesajul că e în regulă să greșești. Nu vrem ca elevii să accepte eșecul la fel de mult ca ratarea. Ratarea este permanentă, pe când eșecul este o parte temporară a procesului de învățare.

7. Creați un scenariu cu presiune mare, dar furnizați o plasă de siguranță

Mai devreme în acest articol, am împărtășit povestea a două experiențe care m-au ajutat să-mi găsesc vocea. În ambele cazuri, am avut profesori care au crezut în mine atunci însumi când eu nu credeam. Acești profesori nu m-au ferit de situații cu miză înaltă. Atât competiția de Ziua Istoriei cât și discursul puneau o mare presiune pe un copil timid. Cu toate acestea, ei au cuplat elementul de miză înaltă cu permisiunea de a face greșeli. Cu alte cuvinte, eu am dezvoltat curaj, tărie de caracter deoarece ei m-au luat încet.

Vedem acest fenomen în toate genurile de muncă creativă. În teatru, există momentul de miză înaltă atunci când actorii trebuie să joace în fața publicului. Cu toate acestea există și faza de repetiții, unde ei pot face greșeli și se pot dezvolta. Similar, în gândirea conceptuală, există o fază de revizuire înainte de lansarea cu miză înaltă. Dacă ați văzut vreodată filmul Apollo 13, probabil că vă veți aminti scena în care o mână de oameni a trebuit să rezolve o problemă complexă cu resurse limitate și în timp limitat. A fost cu adevărat un moment cu miză înaltă, în orice mod imaginabil. Cu toate acestea, echipa multidisciplinară petrecuse ani de zile lucrând împreună în repetiții în care își analizaseră greșelile și se concentraseră pe creștere.

Atunci când elevii au un scenariu cu miză înaltă, probabil că se vor confrunta cu frica și anxietatea. Totuși, oricât ar fi de neplăcut, ei de asemenea cresc și învață din asta și își dau seama că nu a fost atât de speriat pe cât au crezut că va fi. De-a lungul timpului devin din ce în ce mai puțin anxioși. Adăugând o plasă de siguranță, elevii au un spațiu sigur pentru a face greșeli pe parcurs. Eventual ei devin neînfricați în munca lor creativă.

Până la urmă, elevii care câștigă încredere creativă sunt capabili să-și găsească vocea creativă și să descopere mai mult despre ei înșiși. Sunt gata să se facă cunoscuți.

În acest proces, profesorii sunt cheia

În perioada de creștere eram nesigur pe vocea mea. Am avut un logoped grozav și am avut părinți minunați, care mă susțineau. Oricum, știam că părinții m-ar fi încurajat, indiferent de situație. Dar am avut nevoie de validare și afirmare externă pentru a-mi găsi vocea. Asta a venit sub forma unu profesor.

Profesorii pot concepe activități care să se concentreze pe încrederea creativă. Ei pot construi o comunitate a clasei care să se concentreze pe creștere și experimentare. Ei pot concepe structuri care facilitează mentalitatea de creștere. Ei pot să ajungă să-și cunoască elevii și să construiască relații în care îi pot afirma pe elevi în munca lor creativă.

Sursa: https://spencerauthor.com/creative-confidence/