Și a fost… prima Conferință SuperTeach online

Ieri a fost prima ocazie pentru mine să particip la o Conferință SuperTeach. Nu pentru că nu m-ar fi interesat conferințele anterioare și nu mi-aș fi dorit să particip la ele – mă interesa foarte tare și mi-aș fi dorit să pot ”lua pulsul” educației de la profesorii care participă dar, știind că orice sală are locuri limitate, la sesiunile trecute m-am gândit că ar fi mai util ”să cedez locul” unui profesor care încă predă la clasă și poate folosi în mod direct tot ce află la o astfel de conferință.

Spre norocul meu, a venit coronavirusul și cei de la SuperTeach au decis să organizeze conferința online, și nu pe una ci pe mai multe platforme, iar asta a permis o participare mult mai largă, de care am beneficiat și eu, alături de alți aproape 2000 de profesori, consilieri, directori de școală…

Și nu pot decât să-i felicit pe organizatori pentru idee și pe gazda evenimentului, pe vorbitori și participanți pentru reușita evenimentului – în ciuda regretelor exprimate de veterani că a lipsit atmosfera obișnuită, plină de animație și căldură de la conferințele ”în direct” – și să le sugerez să păstreze varianta de conferință online, fie ca formă principală de organizare, fie ca dublare a unei conferințe directe, live. Pentru că, din câte am văzut, există un interes din ce în ce mai mare de participare din partea educatorilor pentru aceste conferințe, iar varianta online permite unui număr mult mai mare de persoane interesate (și foarte ocupate) să participe. Și permite de asemenea o mai mare interactivitate a participanților pe parcursul conferinței și nu doar exprimarea unor opinii în discuțiile din pauze sau în formularele de feedback.

1-Seminar-ST-7

Ideea principală a acestei prime conferințe online – ca și a conferințelor și atelierelor organizate de SuperTeach care vor fi organizate în săptămânile care urmează este că:

Educația trebuie să continue, chiar dacă #stămacasă.

Invitații la conferință, dar și participanții au adus în discuție schimbările cu care se confruntă sistemul în acest moment, cântărind atât problemele cât și, mai ales, oportunitățile deschise de variantele de învățare online și au încercat să vadă, definească tendințele de modificare benefice care se vor manifesta după revenirea la un altfel de ”normal”.

A fost o conferință foarte interesantă, pe care vă invităm cu căldură să o urmăriți – cei care nu au reușit să participe în direct – urmând link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/watch/live/?v=712981389439244&ref=watch_permalink

Iar vorbitorii au adus perspective foarte interesante privind viitorul educației. Nu, nu am să vă povestesc tot ce au spus, pentru că puteți să-i urmăriți în înregistrarea conferinței.

Am să vă spun doar ce mi-a plăcut mie mai mult.

1-Seminar-ST-6

În primul rând, din cuvântul lui Andi Szekely, care a vorbit despre o altă perspectivă a stresului și despre cei trei D din educație, mi-a plăcut povestea delfinului și, mai ales lecția care rezultă din ultima parte a acestei povestiri. În mintea mea am făcut și o paralelă între această povestire despre lecțiile extrase din dresajul delfinilor cu cele extrase din dresajul balenelor ucigașe, despre care v-am povestit în alte articole. Dar semnificativă a fost ideea – nota bene! – că, dacă nu ”hrănești” nevoia de conexiune a delfinului (elevului, în cazul profesorilor / copilului în cazul părinților), acesta nu mai poate fi dresat (învățat), e pierdut și nu mai poate fi recuperat.

Concluzia întregului discurs despre o altă perspectivă a stresului – ca factor benefic în învățare, a fost excelent rezumată într-o postare de pe pagina de Facebook a SuperTeach:

Noi am crescut cu ideea că stresul este un dușman. Dacă privim stresul ca pe ceva care ne energizează, ajutându-ne să facem față provocărilor, corpul nostru se transformă și creăm o biologie a curajului. Mai exact, unul dintre hormonii care sunt eliberați este oxitocina, care ne face să cerem ajutor și să oferim ajutor. Studiile arată că atunci când suntem stresați și oferim ajutor sau cerem ajutor, creierul nostru emană mai multă oxitocină, care ne relaxează corpul. Surprinzător sau nu, stresul ne poate ajuta să ne conectăm cu ceilalți.”, – Cristina Gheorghe, prima conferință online SuperTeach.

În sprijinul acestei idei, vă propun să urmăriți și un film creat de Chase Mielke în cadrul webinarului ”Știința Rezistenței la stres” organizat de organizația Affective Living:

https://www.youtube.com/watch?v=5Gz_MSduYzgThe Science of Stress Resilience (Webinar)

1-Seminar-ST-2
Tot Cristina Gheorghe a susținut o foarte interesantă prezentare despre Mentalitatea deschisă și diferențele de abordare ale relațiilor profesor-elev, profesor-părinți în cele două ipostaze – ale mentalității închise și mentalității deschise:

1-Seminar-ST-10În această perioadă, profesorii se confruntă cu numeroase provocări datorate acestei crize – predarea se face online, doar unii copii participă la cursurile zilnice, există un grad înalt de incertitudine în ceea ce privește perioada următoare, nu mai există comunicarea directă, socializarea zilnică.

În contextul actual, poate fi foarte ușor să alunecăm în postura de victimă și să ne simțim neputincioși în fața numeroaselor schimbări. Mentalitatea Deschisă ne învață că un mod sănătos de a prelua controlul asupra acestor emoții este să ne recunoaștem puterea noastră interioară și să o folosim pentru a ne regăsi echilibrul și pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Acțiunile de sprijin ne fac să ne simțim utili și mai apropiați de cei din jurul nostru. Așadar, este important să ne întrebăm: Ce pot face pentru binele meu emoțional, astfel încât să pot fi de ajutor celorlalți? Ce suport acord eu copiilor, dincolo de predarea online? Cum le pot face această perioadă de izolare mai suportabilă? Cum mă pot apropia de părinți, pentru a le înțelege fricile și provocările în contextul izolării?

Vă oferim mai jos un ghid care să vă ajute să vă păstrați o mentalitate deschisă!”

* citate din discursul Cristinei, postate pe pagina de Facebook a Superteach

1-Seminar-ST-4

De asemenea interesante au fost și prezentările susținute de Anca Denisa Dăscălescu și de Adrian Timoftei, care au vorbit despre Profesorul și familia sa PRO, despre modul în care poți crea o stare (în comunitatea din jurul clasei), care să conducă la o mai bună învățare și despre importanța construirii în școala ta a unei comunități – fizice și online, prin participarea la crearea unei viziuni comune, a regulilor, instrumentelor etc. și prin curajul de a lăsa deschise ușile claselor.

O temă reluată și de Oana Moșoiu în atelierul său de după-amiază, unde a povestit despre barierele auto-impuse în procesul de învățare și a arătat participanților cum pot să-și facă din învățarea continuă un adevărat prieten:

Centrul universului unui profesor este învățarea. Gândiți-vă la învățare ca la o cofetărie: prăjiturile din față sunt ceea ce dați mai departe elevilor voștri, ceea ce-i învățați. În spate, se află laboratorul vostru de învățare – locul unde nu încetați să vă formați, unde deveniți mai buni. Întrebarea este: ce fac eu în laboratorul meu de învățare? Cât timp aloc pentru acest proces? Cu ce resurse? Prin ce metode?” – Oana Moșoiu.

* citat din discursul Oanei, postat pe pagina de Facebook a Superteach

1-Seminar-ST-1

Ce mi-a mai plăcut au fost intervențiile celor trei copii invitați de Alexandru Ghiță. Una din ideile din intervenția Elenei Nedelcu – absolventa de clasa a VIII, la care am rezonat, a fost afirmația că cel mai mult, în această perioadă de restricții, îi lipsește mișcarea, care o ajută să gândească și să învețe mai bine. Poate ar fi bine să ne gândim la această rolul mișcării în învățare, atunci când vom imagina modul în care se vor desfășura orele în perioadele ”normale”.

Și cred că această idee a lipsit din prezentarea doamnei Simona Baciu, directoarea Colegiului Transilvania și creatoarea programului ”Profesori fericiți”, care a vorbit despre nevoile de bază în educație și în viața profesorilor – de altfel, o prezentare foarte bună și care mi-a plăcut.

Nu pot să omit prezența invitatului special, Dl. Robert Brindley – care se autodefinește ca fiind ”un rebel cu o cauză” și care, vorbind despre educația caracterului în școli, ne-a povestit și despre modelul Școlilor Summerhill, un model de școală în care se acordă o importanță specială pregătirii pentru viață și unde elevul este cu adevărat în centrul învățării.

Încercând să-mi dau seama în ce măsură acest model de școală se apropie de modelul Școlilor Studio din Anglia, am făcut o căutare și am găsit un foarte interesant film de prezentare, subtitrat în limba română:

https://www.youtube.com/watch?v=DgxeJY2Lna4&feature=youtu.beSummerhill 2008 – Școala Democratică

1-Seminar-ST-5

Un alt atelier din cele 7, foarte interesant și util a fost acela susținut de profesoare Mirela Tanc, care a împărtășit profesorilor prezenți o mulțime de idei și resurse pe care le-a utilizat în această perioadă de învățare online și multe sfaturi și idei despre cum se poate organiza chiar și o festivitate de încheiere a unui ciclu de învățare (clasa a VIII) online.

La încheiere, ne-a transmis câteva citate încurajatoare:

– ”Cel mai bun răspuns la dezastru este reziliența” – Madeleine Albright

– ”Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești”

La întrebarea dacă, după această perioadă de carantină ne vom întoarce la fostul normal, concluzia tuturor vorbitorilor și participanților – la conferință și la atelierele de după-masă – a fost ideea că noul normal va trebui să includă instrumentele de învățare online și noua formă de dialog mai deschis și colaborare între profesori-elevi-părinți.

Criza creată de coronavirus ne-a învățat și că avem nevoie de natură, avem nevoie unii de alții” – este o altă concluzie a conferinței.

Noi vă îndemnăm să urmăriți programarea viitoarelor evenimente organizate de SuperTeach – ateliere speciale, conferințe și să profitați de oportunitatea participării facile, online.

Pentru cei care doresc să vadă și cum se desfășoară conferințe similare ”la alții”, vă invităm să vă înscrieți și la următorul Seminar online Teaching for an Uncertain Future: Resilience, Equity, Belonging,” în care veți avea ocazia să participați la o discuție cu Prof. Sarah Dryden-Peterson depre pregătirea tinerilor – și a noastră – pentru a ne adapta la schimbare, pentru a lupta împotriva inechității și pentru a crea comunități mai puternice. Seminarul este organizat de Harvard Graduated School for Education, în data de 13 Mai:

https://harvard.zoom.us/webinar/register/WN_-V_naIiATgOi-xyVvX_2KQ

A consemnat, Rodica Bărbuță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.