Am primit de la o cititoare un comentariu referitor la calitatea activităților artistice extra: ”Cum să mai fii pasionat și să îți arăți priceperea când nu ți se respecta aceste merite? Ești apreciat de elevi, de părinți, dar pentru conducere nu este suficient..”

Da, trebuie să recunoaștem că este o situație (încă) frecvent întâlnită în școlile din România – profesori pasionați, care vor să facă lucruri în plus, să inoveze și sunt singuri… ca o oază în deșert. Cred că una din soluții este să te asiguri că nu (mai) ești singur. Să încerci să creezi un grup de oameni care vor să schimbe acea cultură păguboasă în care omul cu inițiativă nu e apreciat, ba din contră, e criticat sau luat în bătaie de joc. Să colaborezi cu toți cei care te pot susține și pot promova ceea ce faci (inclusiv elevii și părinții), mai ales dacă este vorba de ceva inovativ, o muncă creativă, să încerci să creezi momente și evenimente în care tu și ceilalți să demonstrați beneficiile muncii voastre ”extra” – dacă nu în școală în alte medii, cum ar fi o bibliotecă publică – luați exemplu de la Daniela Nedelcu, coordonatoarea grupului Inspirație pentru școală. Să vă susțineți unii pe ceilalți, să vă înscrieți împreună la workshop-uri sau în proiecte și să povestiți despre ele (tu, elevii, părinții, colegii) – în grupul creat și în cancelarie – să scrii/ scrieți pe un blog, într-un cuvânt să fii o voce (pozitivă) care nu poate fi ignorată. Convingeți ”coloniștii” că inovarea și creativitate sunt bune și munca voastră merită răsplătită.

Despre motivele pentru care mulți se împotrivesc schimbărilor din educație, veți găsi câteva idei în articolul de mai jos, scris de A.J.Juliani.

“Câteodată, treaba noastră este să fim scânteia, să ajutăm la construirea încrederii și apoi să ne dăm la o parte din drum. Dacă inovația într-o școală este dependentă doar de o persoană, ea va continua să se petreacă în mici bule. Prin contrast, când ne concentrăm pe împuternicirea învățăceilor pentru a deveni lideri, ei ajută la răspândirea ideilor,” spune Goerge Couros în cartea lui Mentalitatea de inovator (The Innovator’s Mindset)

Pare că fiecare școală și organizație cu care lucrez, unde vorbesc sau cu care vorbesc are o problemă similară. Cu toată sinceritatea, școlile din care am făcut parte ca profesor, ca responsabil cu dezvoltarea personalului (și acum ca director) au avut de a face cu exact aceeași problemă.

Bulele/ buzunarele de inovație* (Pockets of innovation).

* http://ajjuliani.com/who-gets-to-decide-whats-innovative-in-education/ – Cine ajunge să decidă ce este inovativ în educație?

Mulți dintre voi probabil că în acest moment dați din cap ca aprobare. Poate că ați fost în această situație. Poate că ați fost unul dintre profesorii sau liderii din aceste bule/ buzunare de inovație.

De fapt, aceste bule de inovație primesc o mulțime de laude și acolade din partea liderilor școlilor. Reușitele lor sunt deseori împărtășite cu părinții și comunitatea. Elevii din aceste buzunare beneficiază de faptul că munca lor este conectată la o audiență. Profesorii din aceste buzunare tind să primească noi oportunități de dezvoltare profesională care, în schimb îi împing să inoveze în continuare în clasa lor.

Viața dintr-un astfel de buzunar de inovație este o viață bună.

Doar că, este mult de muncă. Îți ia o mulțime de timp ca profesor și lider de școală să păstrezi în continuare munca inovativă și creativă. Pentru a fi făcută, această muncă cere ore nenumărate de lectură, creație, colaborare și facilitare.

Și din nou, la sfârșitul anului școlar. Chiar după toată împărtășirea din timpul anului. Chiar după ce toți celebrează această muncă. Chiar după toate orele de dezvoltare profesională. Rămânem deseori tot cu buzunare de inovare.

Ciclul continuă în anul viitor. Mulți dintre profesori (aceeași) primesc noi oportunități. Mulți dintre elevi (aceeași) sunt sărbătoriți pentru munca lor din interiorul bulelor de inovație. E o muncă grozavă. E o învățare grozavă. Ar trebui împărtășită!

Dar profesorii, părinții, liderii școlilor și comunitate rămân să se întrebe: Dar ce se întâmplă cu restul școlii?

Exploratorii și Coloniștii

Există o serie de reclame la postul DirectTV care au fost transmise de ceva vreme, despre ”coloniștii” care mai curând ar fi rămas la ceea ce aveau acum decât să încerce ceva mai nou și mai bun. Este ușor pentru ”coloniști” să arate că viața lor curentă este o viață bună și să lupte împotriva noutății și inovației care se petrece în lume.

Se pare că există și un termen pentru asta: aversiunea de a pierde (loss aversion).

În Economie* și în Teoria deciziei** aversiunea de a pierde se referă la tendința oamenilor de a prefera mai mult să evite pierderile decât să câștige. Majoritatea studiilor sugerează că pierderile sunt de două ori mai puternice, psihologic, față de câștiguri. Aversiunea de a pierde a fost prima oară demonstrată de Amos Tversky și de Daniel Kahneman.

* https://en.wikipedia.org/wiki/Economics /

** https://en.wikipedia.org/wiki/Decision_theory

https://en.wikipedia.org/wiki/Amos_Tversky

https://en.wikipedia.org/wiki/Daniel_Kahneman

Aceasta conduce la aversiunea față de risc***, când oamenii evaluează un rezultat care conține atât câștiguri cât și pierderi; din moment ce oamenii preferă să evite pierderile pentru a obține câștiguri.

*** https://en.wikipedia.org/wiki/Risk_aversion

Vedem că această aversiune față de pierderi se manifestă în companii, organizații și de asemenea, în școli. Am auzit de fapt că unii lideri de școli împărtășesc în cadrul întâlnirilor personalului filmul video de mai jos, pentru a vorbi despre decizia de a promova o cultură a colonizării sau o cultură a explorării.

– https://www.youtube.com/watch?v=5DKscY7RcKs – Coloniștii; Vecinii – DIRECTV Commercial

Este amuzant, dar este totodată îngrijorător. Chiar și acele școli care au făcut niște găuri în buzunarele lor de inovare și au permis inovării să se răspândească larg și departe s-ar putea să fi rămas de data asta cu niște bule de ”coloniști”. Aceia care au aversiune față de risc și sunt mulțumiți să facă lucrurile așa cum le-au făcut dintotdeauna.

Poți spune că mă gândesc mult la această problemă din școli. Aș vrea să am o soluție magică. Dar se pare că, pentru a face găuri în bulele tale de inovare și a răspândi munca creativă dincolo de câteva locuri, este nevoie de multă muncă.

În timpul pe care l-am petrecut studiind companiile, cercetând și vorbind cu profesori și lideri de școli din jurul lumii, am văzut patru arii care ajută la răspândirea cât mai largă a acestui tip nou de învățare inovativă:

1. Împărtășirea nu este la fel cu evidențierea lucrurilor care funcționează și a eșecurilor

Există o poveste despre o femeie de la Google care a provocat companiei pierderi de milioane. Când ea și-a cerut scuze de la Larry Page, el i-a spus, “Sunt atât de bucuros că ai făcut această greșeală. Deoarece eu vreau să conduc o companie unde noi ne mișcăm atât de repede și facem prea mult și nu una în care să fim prea precauți și să facem prea puțin. Dacă nu avem nici una din aceste greșeli, înseamnă că nu ne asumăm destule riscuri.”. (puteți citi mai multe în articolul Inginerie inversă, Mașina de inovație Google – #1). Google este o companie care prețuiește greșelile și este dispusă să plătească pentru ele. Probabil că este un coșmar pentru contabilii lor și tipii care au aversiune față de risc.

Povestea spune volume întregi pentru oricine lucrează la Google sau pentru oricine vrea să lucreze acolo. Știind că vei fi capabil să inovezi și să eșuezi (și să nu fii concediat pentru asta) face mai greu ca munca să trezească aversiunea față de risc, în comparație cu alte companii.

#1 https://hbr.org/2008/04/reverse-engineering-googles-innovation-machine

Văd multe școli, inclusiv a mea, împărtășind poveștile de succes și celebrându-i pe aceia care sunt în buzunarele de inovare. Dar ce ar fi să punem în lumină și inițiativele, proiectele-pilot și proiectele care nu au avut atâta succes? Când punem în lumină ce funcționează și ce a eșuat, punem în lumină procesul și munca care se desfășoară în inovație, în loc doar de rezultatul final. Asta ajută la construirea unei culturi unde, așa cum spune Sir Ken Robinson, “Ideile tuturor sunt prețuite.”

2. Garanția a ce va fi măsurat versus ce se măsura de obicei

Tim Brown, CEO la IDEO (una din cele mai inovative companii din lume) oferă acest sfat despre construirea unei culturi a inovației:

Ceea ce este important aste o abilitatea de a crea spații unde încrederea se poate manifesta și unde se pot asuma riscuri. Tindem ca, în imaginea noastră operațională a lumii să încercăm să diminuăm și să eliminăm din start cât de multe riscuri posibil, dar dacă vrei să inovezi trebuie să-ți asumi riscuri. Iar, ca să-ți asumi riscuri trebuie să ai un oarecare nivel de încredere în cadrul organizației, deoarece dacă oamenii sunt penalizați pentru eșec, în mod special pentru acel eșec care este cel mai util atunci și acolo unde înveți mult, atunci ei nu își vor asuma riscuri, în care caz nu vei obține nici o inovare.

Mulți dintre profesorii cu care am vorbit spun același lucru:

În școala mea (sau liderului școlii) încă le pasă mai mult de notele la testele standardizate (evaluările naționale la noi, n n). Cum e posibil să pregătești elevii pentru aceste teste cu miză înaltă și să fac de asemenea în clasa mea o muncă creativă?

Ca lideri de școală, noi trebuie să ne asumăm asta. Dacă noi apreciem și măsurăm continuu profesorul și elevii cu măsuri de ”responsabilitate” atunci asta vom obține… o responsabilitate standard.

În schimb, când liderii școlilor oferă noi căi de măsurare, prețuire și evaluare a profesorilor bazate pe munca/realizarea inovativă și creativă, atunci asta vom obține. Ceea ce măsurăm va conta întotdeauna și trebuie să schimbăm intenționat discursul.

3. Împuternicește cu oportunități (chiar pentru aceia care se zbat)

Asta e simplu. Dă mai multor oameni oportunități mai bune de creștere. Extinde bulele de inovație susținând diverși profesori și trimițându-i la conferințe, tabere de educație (Edcamps), oportunități de învățare online (implicându-i în proiecte europene colaborative, n.n.) și alte căi care le împuternicesc munca creativă.

Ciclul buzunarelor de inovație va continua dacă singurii oameni care cresc în școală sunt aceia care deja trăiesc în aceste bule de inovare. Noi trebuie să luăm decizii conștiente pentru a răspândi oportunitățile pentru toți profesorii și toți elevii.

4. Un cadru pentru predarea și învățarea creativă

Tim Brown a continuat să vorbească despre construirea unei culturi creative spunând:

Orice organizație care vrea să inoveze, vrea să fie pregătită pentru a inova, cred că trebuie să aibă câteva lucruri instalate. Unul și probabil cel mai important este – metode pentru a avea mintea deschisă. Un sens al cercetării și curiozității este esențial pentru inovație. Și cea mai rapidă cale să îndepărtezi curiozitatea, în opinia mea, este să ai o organizație care este prea mult orientată spre interior, care nu petrece suficient timp în lumea exterioară.

Care sunt metodele tale? Cum susții cercetarea și mințile curioase din școala sau organizația ta?

Auzim deseori acest mit despre munca inovativă și creativă. Mitul spune că trebuie să existe momente de ”bec aprins” când o persoană are o idee extraordinară de împărtășit cu lumea. Adevărul este că acea creativitate nu lucrează așa. Ea poate fi structurată. Ea poate fi colaborativă. Pot exista cadre instalate și metode pentru munca creativă.

De aceea, John Spencer împreună cu mine am creat Ciclul de lansare – The LAUNCH Cycle. Este o modalitate simplă de a utiliza metodele gândirii conceptuale în mediul școlilor pre-universitare. Am văzut profesori și elevi care au utilizat acest ciclu în timpul competiției Global Day of Design. Noi l-am utilizat în propriile clase și școli. Este un cadru care poate funcționa la orice clasă, orice nivel și orice materie.

Pe măsură ce lucrăm pentru a ”da găuri în buzunarele noastre de inovație” trebuie să luăm în considerare alternativa.

Dacă nu extindem munca creativă, ne lăsăm la latitudinea unei perturbări din partea forțelor exterioare asupra cărora nu avem nici control nici influență.

Haideți să mișcăm educația spre înainte mișcând pe toată lumea înainte. Nu este o muncă ușoară, dar este cea mai potrivită muncă pe care o avem de făcut.

Sursa: http://ajjuliani.com/culture-innovation/