Ce domeniu poate fi mai competitiv decât cel al sportului de performanță, unde lupta pentru primul loc, în orice sport, este una acerbă. Credeți că marii campioni au reușit să-și obțină victoriile de unii singuri? Cu siguranță că nu și, dacă veți examina istoria fiecăruia veți vedea că alături de el au stat nu numai antrenori, doctori, sponsori, suporteri dar și mentori care le-au susținut evoluția, i-au sfătuit și încurajat. Veți mai vedea și că, în această lume de luptă acerbă pentru afirmare, există nenumărate exemple de într-ajutorare – am văzut și eu exemplul despre care vorbește George Couros mai jos, dar și multe altele în care cel/ cea care lupta pentru o medalie s-a oprit, pe parcurs sau la doi pași de finiș, ca să ajute un alt competitor să se ridice și chiar să treacă linia de sosire înaintea lui/ ei.
Dacă în lumea sportului de performanță este posibil să existe acest spirit de într-ajutorare, mă întreb de ce nu ar fi posibil ca el să existe și în lumea educației? Și nu să existe ci chiar să înflorească, pentru că în lumea educației colaborarea, lucrul în echipă sunt la fel de importante ca într-o echipă sportivă și, pe deasupra nu există un singur premiu pentru cel care ajunge primul, nici măcar doar două sau trei – premiile profesorilor sunt toți acei copii care ajung la linia de finiș a anilor de școală păstrând încă viu sentimentul minunării, curiozitatea și dorința de învăța mai mult, de a ști.
Spunând asta, îi dau cuvântul lui George:
Citat din Wikipedia:
Derek Anthony Redmond (născut la 3 Septembrie 1965) este un atlet englez pensionar. În timpul carierei sale, el a deținut recordul Angliei la 400 metri sprint și a câștigat medalia de aur la ștafeta de 400 x 4, la Campionatul European și la cel Mondial. is a retired British athlete.
Nu știu ce mi-a adus în minte povestea lui Derek Redmond, dar sigur nu este din cauza curselor pe care le-a câștigat, ci a cursei pe care a terminat-o ultimul, accidentat.
Priviți acest film video de la Olimpiada din 1992, care surprinde momentul meu favorit de la toate olimpiadele.
https://www.youtube.com/watch?v=vn5C8Coi5qU&feature=player_embedded – Olimpiada 1992 – Derek Redmond și dragostea tatălui său. and the love of his father
Oh, cine taie ceapă pe aici? Este atât de emoționant momentul când Redmond se ridică din nou în picioare dar, când tatăl lui vine pe pistă ca să-l ajute, asta este întreaga lume. Nu contează cât de bătrână sau realizată este o persoană, întotdeauna este copilul cuiva.. Asta este ceva la care mă gândesc tot timpul.
Mai sunt câteva lucruri pe care le iubesc la acest film video:
1. În acest moment nu pot să spun cine a câștigat acea cursă, dar încă mi-l amintesc pe Derek Redmond. Câteodată doar terminarea unei curse este unul din cele mai puternice lucruri pe care le putem face.
2. Când vin momente / timpuri grele, suportul din partea celor dragi poate însemna lumea întreagă. Caută-i pe aceia care vor ca tu să reușești și sunt alături de tine atunci când te împiedici sau cazi. Oamenii din viața ta te lovesc sau ovaționează când tu ești la pământ sau sunt alături de tine să te ajute să te ridici la loc?
3. Această poveste are aproape 30 de ani vechime, iar eu încă mi-a amintesc. Aceasta este o reamintire a faptului că poveștile despre lupta cu adversitățile sunt acelea care rezonează cu alții pentru o viață întreagă.
Iată ceva ce am dorit să împărtășesc cu ceilalți și să revăd și eu.
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 