Cum să-i înveți pe elevi cercetare istorică prin alfabetizare media și gândire critică

Elevii din ziua de astăzi petrec mult timp online și informațiile citite acolo de multe ori par să contrazică informațiile transmise de profesori în școală sau de părinți, acasă. Dacă ar fi vorba doar despre contradicțiile dintre o informație, să spunem ”perimată” dintr-un manual sau învățată de părinți ”pe vremuri” și o informație actualizată, de încredere, pe care ei o găsesc online, nu ar fi nici o tragedie. Dar, de cele mai multe ori este vorba despre informații incerte sau despre acele ”fake news” de care e invadat internetul.

Katrina Scwartz, de la organizația KPED ne spune cum se pot alfabetiza elevii pentru a putea consuma critic informațiile găsite online, în timp ce învață să cerceteze date istorice și să devină totodată cetățeni avizați.

media-literacy-5

Conform unui studiu de acum faimos de la Stanford University*, publicat chiar după alegerile din 2016 din SUA, mulți elevi (și chiar adulți, n.n.) nu sunt prea buni în evaluarea credibilității lucrurilor pe care le văd sau le citesc online. Și în timp ce e adevărat că 82% dintre elevii de gimnaziu nu pot spune care este diferența între un articol promoțional (native advertisement) și un articol de știri, nici 59% dintre adulți nu pot face diferența, conform unui studiu** realizat de industria de advertising.

* https://purl.stanford.edu/fv751yt5934Evaluarea informației: Piatra de temelie a raționamentului civic online.

https://www.iab.com/wp-content/uploads/2015/07/IAB_Edelman_Berland_Study.pdfSă înțelegi corect conținutul media sponsorizat: Punctul de vedere al consumatorului.

Profesorul de la Stanford, Sam Wineburg, care a condus studiul în rândul elevilor de gimnaziu, este îngrijorat că toți sunt acum profund derutați*** și că școlile nu fac destul pentru a-i învăța pe elevi abilitățile de care au nevoie pentru a deveni cetățeni și consumatori digitali eficienți (#1)

*** https://eu.usatoday.com/story/opinion/2019/02/12/internet-confusion-rethink-education-digital-sputnik-moment-column/2769781002/Internetul seamănă o confuzie de masă. Trebuie să regândim cum îi învățăm pe copii fiecare subiect.

#1 https://www.kqed.org/news/11207898/fake-or-real-how-to-self-check-the-news-and-get-the-factsFals sau real? Cum să verifici singur știrile și să obții faptele.

media-literacy-1

Noi îi blamăm pe copii că nu cunosc diferența dintre reclame și poveștile care sunt știri, dar tipurile de abilități de care este nevoie nu sunt predate pe larg în școli”, a spus Wineburg în cadrul unui Forum KPED (#2) în timp ce discuta despre noua lui carte ”De ce să înveți istoria (Când o găsești de-a gata pe telefonul tău)”. ”Așa că noi nu-i putem blama pe copii pentru că nu știu lucruri despre care nu i-am învățat.

#2 https://www.kqed.org/forum/2010101869053/history-is-being-taught-wrong-and-how-to-fix-it Istoria este predată greșit (și cum putem corecta asta)

https://www.amazon.com/Learn-History-When-Already-Phone/dp/022635721X

El crede că cel mai logic loc în care să inserăm alfabetizarea pentru media digitală este în curriculum-ul de istorie, unde elevii deja ar trebui să învețe să chestioneze poveștile dominante (#3), să găsească dovezi bune și să practice abilități temeinice de cercetare. Pentru a face asta, Wineburg spune că profesorii ar trebui să abandoneze manualele.

#3 https://www.kqed.org/mindshift/51857/lies-my-teacher-told-me-and-how-american-history-can-be-used-as-a-weapon”Minciunile pe care profesorul meu le-a spus” și cum poate fi utilizată ca armă istoria americană.

media-literacy-3

Noi îi învățăm pe copii faptele ca fiind gata făcute fără să le dăm capacitatea de a întreba care este relația dintre afirmație și dovadă”, spune Wineburg. El și alții argumentează că, cerându-le elevilor să memoreze date precise le servește prea puțin în a le da un sens al marelui arc al istoriei.

Eu cred că lecțiile istoriei sunt exact genul de lucruri despre care ar trebui să vorbim în orele de istorie”, spune Wineburg. ”Dar în loc să le predăm ca reguli sau lucruri fixate în timp sau ”încremenite în chihlimbar”, acestea sunt exact genul de lucruri pe care merită să le dezbați”.

Astăzi, majoritatea oamenilor caută informațiile pe care nu le cunosc pe internet, inclusiv elevii. Deci este chiar mai important ca elevii să aibă uneltele pentru a lua decizii studiate despre lucrurile în care pot avea încredere online (#4).

#4 https://www.kqed.org/mindshift/31845/teach-kids-to-be-their-own-filterÎnvață copiii să fie propriile lor filtre pentru internet.

media-literacy-6
ÎN CLASĂ

Profesorul de istorie Will Colglazier, care predă la Liceul Aragon din districtul San Mateo Union (SUA), a aderat din suflet la această chemare la acțiune (#5). Și el, ca atât de mulți alți profesori a simțit presiunea de a acoperi tot conținutul programei și de a păstra ritmul impus de ghiduri, dar el crede de asemenea că elevii au nevoie de abilități de alfabetizare digitală fundamentală pentru a continua să învețe istoria în viitor.

#5 https://www.aft.org/sites/default/files/ae_fall2017_fake-news.pdfO provocare mai mare decât știrile false (fake news).

Mai puțin înseamnă mai mult și tu trebuie să mai tai din conținut pentru a face loc să introduci abilitățile care sunt considerate atât de esențiale”, a spus Colglazier. “Aceasta nu este singura dată când ei ar putea accesa informația. Nu este ca și când abilitatea lor de a învăța istoria SUA se termină în luna mai.”

Colglazier echilibrează presiunea de a acoperi curriculum și abilități transversale gândindu-se cu grijă la obiectivele cursului său. El stabilește aceste obiectiva la începutul anului în așa fel încât să poată tăia dintr-un capitol pentru a face loc altor lucruri, dar să se asigure în același timp că își atinge scopurile. În special la clasele de studiu avansat el simte presiunea de a trece prin tot materialul, pentru a se asigura că elevii lui obțin note mari și, deci reușesc. Dar, la un moment dat, el a simțit că ce e destul e destul!

Deveneam mereu frustrat predând cursul și având testele aliniate cu cele din programul avansat,” a spus Colglazier. Asta ducea la o formă de evaluare plicticoasă și la o oră plictisitoare. În loc de asta, el a decis să amestece mai multă cercetare istorică în orele sale, dar și cu multă practică pe întrebările în stilul testelor de la programul avansat.

El a început cerând elevilor să pună mai multe întrebări controversate, deschise și le-a cerut elevilor să găsească informații pentru a-și susține afirmațiile despre aceste teme. El a vrut ca elevii să pună întrebări și să se angajeze în activități similare cu cele ale istoricilor reali, așa că el și-a împins elevii să-și angajeze abilitățile de gândire critică, să pună problemele în context și le-a dat oportunitățile de a citi cu atenție pentru a căpăta perspective și a le reduce la tăcere (întrebările). El a gândit că aceste abilități de istoric se vor transfera în spațiul online – dar nu a avut dreptate.

Ipoteza că asta se va transfera pur și simplu pentru tot nu este adevărată”, a spus Colglazier. “Asta trebuie predat explicit.”

media-literacy-4

Elevii lui nu au avut rezultate foarte bune la testul Stanford (#6) pentru a determina ce este advertising și ce este povestire de știri. Dar ei făceau deja o mulțime de cercetare online în clasă, așa că Colglazier a decis să cheltuiască ceva timp învățându-i explicit pe elevi cum să verifice faptele (#7) publicate pe site-uri, cum să citească lateral și dincolo de imaginea șmecheră a conceptului unui site.

#6 https://stacks.stanford.edu/file/druid:fv751yt5934/SHEG%20Evaluating%20Information%20Online.pdfEvaluarea informației: Piatra de temelie a raționamentului civic online.

#7 https://www.gse.harvard.edu/news/uk/18/06/digital-native-digital-expertDe la nativ digital la expert digital.

Lor nu le place să fie înșelați”, spune Colglazier despre elevii lui. ”Asta este o dorință intrinsecă a oricui. Nu vrei să apari ca un idiot. Ei au nevoie de suport și sunt destul de dornici să-l primească. Unele din aceste lucruri nu sunt inginerie spațială, e vorba doar să îi înveți explicit”.

Acum, Colglazier înlocuiește cu regularitate testele cu răspunsuri multiple sau întrebările cu răspuns scurt cu activități care cer elevilor să mimeze experiența cercetării online. El pune o întrebare largă și îi trimite la un articol care ar putea fi publicat pe un site nu tocmai de încredere. Elevii trebuie să-și dea seama dacă se pot încrede în informația găsită sau nu, să găsească mai multe resurse de încredere pentru a-și susține afirmațiile.

Media-literacy-lead-800x410

Colglazier nu crede că aceste tipuri de activități îl conduc prea departe față de curriculum. În timp ce înainte el ar fi distribuit câteva documente pe care el le-a găsit și le-ar fi cerut elevilor să lucreze la pupitrele lor utilizând documentele pentru a-și susține afirmațiile, el îi trimite acum online. Nu mai este el cel care găsește resursele pentru ei. Și se așteaptă ca elevii să aibă motive mai bune de a se încrede într-o sursă decât ”profesorul mi-a dat asta”.

Am aflat un lucru despre asta, că e dezordonat”, spune Colglazier. “Și este cu certitudine mai puțin eficient decât dacă le spun eu informația. Dar este vorba despre dezvoltarea abilităților și tăierea din conținut pentru a face loc acelei dezordini să se petreacă.”

Colglazier încearcă de asemenea să fie clar când vorbește cu elevii despre cum se aplică aceste abilități atât în istorie cât și în viață. Deseori elevii devin negativiști la început, gândindu-se că, de fiecare dată când vizitează un site trebuie să cerceteze ”vizuina iepurelui”. Acesta ar putea fi prețul traiului într-o lume în care există atât de multă informație la vârful degetelor; ei trebuie să-și pună întrebări despre sursele acestor informații. Chiar și manualul este subiect de interogare în clasa lui Colglazier. Manualul poate fi un schelet util al cursului, dar el vrea ca elevii să pună de asemenea întrebări despre afirmațiile și încadrările din el.

Când elevii citesc manualul, ei sapă după fapte fără să folosească gândirea meta despre acestea”, spune el. “Iar noi vrem să-i învățăm să facă asta cu toate informațiile lor. Dacă nu faci asta, îi ”protejezi” să învețe numai până la un punct.

Diversity Casual Media Technology Teamwork Support Concept
SOLUȚII PE TERMEN LUNG

La Stanford, Sam Wineburg nu-i învinovățește pe profesori că nu știu cum să predea aceste abilități cruciale de media digitală (#8), dar el speră că studii cum este al lui vor susține schimbările. Pe termen scurt, el ar vrea ca toată lumea – adulți și copii de asemenea – să învețe să utilizeze internetul așa cum o fac cei care verifică faptele. Pe deasupra acestui lucru, i-ar place ca predarea studiilor sociale (#9) să se schimbe de la acoperirea informației din manualele uriașe către o cercetare critică despre istorie. Dincolo de toate acestea, el crede că avem nevoie de o schimbare dramatică în felul în care consumăm informația.

#8 https://www.kqed.org/mindshift/47580/media-literacy-five-ways-teachers-are-fighting-fake-newsAlfabetizarea media: Cinci moduri în care profesorii luptă împotriva știrilor false

#9 https://sheg.stanford.edu/civic-online-reasoningRaționamentul civic online

https://www.youtube.com/watch?v=zgX7DX4JcxkSam Wineburg

Într-o postare pe Twitter care surprinde aceste idei, Wineburg scrie, “Desigur, în orele noastre civice avem nevoie de o nouă abordare. Dar dacă noi credem că problema este doar despre temele civice, ne înșelăm pe noi înșine. Asta este despre cum predăm TOATE materiile.”

Și după alte câteva postări pe această temă, “Avem nevoie de dezvoltare profesională pentru profesori, care câteodată sunt la fel de derutați ca și elevii lor. Avem nevoie de o pregătire generală a profesorilor, în așa fel încât noii profesori să se simtă pregătiți atunci când le spun elevilor să deschidă tabletele Chrom.”

Fără această schimbare dramatică în predare, Wineburg este îngrijorat că însăși democrația este în pericol. Dacă societatea nu poate determina care sunt faptele reale, argumentează el, atunci nu avem nici o bază pentru sistemul de justiție și înving propagandiștii.

Aceasta este o pantă alunecoasă către o formă de guvernământ ne-democratică” a spus Wineburg.

Colglazier face tot ce poate pentru a preveni să se întâmple asta, asigurându-se că următoarea generație de votanți știu mai bine. “Ce am încercat eu să le insuflu este conceptul bazat pe dovezi și de responsabilitate a ambelor părți” a spus el.

Sursa: https://www.kqed.org/mindshift/53123/how-to-teach-students-historical-inquiry-through-media-literacy-and-critical-thinking

2 thoughts on “Cum să-i înveți pe elevi cercetare istorică prin alfabetizare media și gândire critică

  1. Pingback: Aliatul profesorilor – bibliotecarul | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate

  2. Pingback: Lecții concepute pentru a construi competențele pentru noile media și știri | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.