Pentru mulți, astăzi este a doua zi de Paște – o mare sărbătoare a renașterii care va veni și pentru ortodoxie săptămâna viitoare. Pentru noi, cei de la ACORD, este Ziua Pământului – și mi-ar place să ne gândim cu toții că vrem să sărbătorim renașterea unei relații mai bune dintre oameni și planeta mamă. Mare parte din ce se întâmplă acum (și nu ne place, tuturor) este datorat unei modelări care vine din educație – cea de acasă, cea de la școală, cea datorată unui mediu în care valorile sunt răsturnate. Poate e momentul, când ne gândim la educație să ne întrebăm care este obiectivul primordial al acesteia? Pentru noi este acela de a dezvolta oameni care sunt capabili să gândească la un alt nivel, atât în profunzime cât și sistemic, strategic și creativ, cu un înalt nivel de inteligență emoțională și cu dorința de a se dezvolta, de a descoperi, de a învăța permanent. Nu ar trebui să ne mulțumim cu mai puțin, pentru că în viitor nu va mai exista o industrie în care oamenii să muncească la bandă sau alte ocupații unde gândirea își are prea puțin locul. Și ar mai trebui să ne întrebăm când și cum învață copiii cu adevărat? Este motivul pentru care am ales să vorbim din nou despre locul pe care îl are gândirea conceptuală (sau proiectivă, cum o numim noi la cursurile noastre despre conceperea proiectelor) în viața noastră și, mai ale, în educație. Și vă propunem un articol publicat de Prof. John Spencer despre trecerea lui de la învățarea centrată pe profesor la cea centrată pe elev și pe dezvoltarea gândirii conceptuale.

    ”Cred că este o exagerare, dar există mult adevăr în vorba că, atunci când te duci la școală, trauma este că trebuie să te oprești din a învăța și să accepți să fii instruit”. – Prof. Seymour Papert, MIT (matematician, expert în computere, educator)

Încă îmi amintesc acea zi. Eram în primul meu an de predare și stăteam acolo ținând planul meu de lecție imprimat. Aceasta trebuia să fie cea mai grozavă lecție a mea din acel an școlar. Pe hârtie. Dar acum, în al treilea trimestru, era clar că elevii nu erau angajați. Ei bine, nu este cu totul adevărat. Mulți dintre elevii mei erau angajați. Ei ascultau, răspundeau la întrebările discutate și participau. Cu toate acestea, ceva lipsea. Elevii erau angajați dar ei nu erau împuterniciți.

La acel moment, eu vedeam predarea ca pe un sistem de livrare a conținutului. Lucram neobosit pentru a crea un conținut care ar fi fost semnificativ, amuzant și provocator. Cu toate acestea, era mereu conținutul meu și eu eram întotdeauna persoana care îl livra. Utilizam termeni ca ”livrarea unei lecții” și ”crearea propriului meu conținut” pentru a descrie o abordare centrată pe profesor.

Nu mă înțelegeți greșit. Elevii completau proiecte. Cu toate acestea, ele erau proiecte de final, la sfârșitul livrării conținutului. Cu alte cuvinte, elevii ”învățau cu un proiect” în loc să fie angajați în învățarea bazată pe proiecte*.

* https://www.teachthought.com/project-based-learning/difference-between-projects-and-project-based-learning/ – Diferența dintre proiecte și învățarea bazată pe proiecte

Adevărul este că aceste proiecte nu semănau cu tipurile de proiecte pe care oamenii le fac în afara unei săli de clasă. Aveam reguli stricte pentru orice, de la formatare la teme și stil. Înmânam elevilor un manual cu fișe de instrucțiuni al proiectului prin care ei puteau parcurge proiectul secvențial. Astfel, deși ei creau fizic ceva, ei nu erau angajați în gândirea creativă.

Aceste proiecte erau întotdeauna despre mine:

• Eu alegeam tema

• Eu alegeam conținutul

• Eu puneam întrebările

• Eu scriam instrucțiunile

• Eu conduceam progresul proiectului

• Eu alegeam sarcinile

• Eu scriam obiectivele

• Eu alegeam standardele

• Eu decideam formatul

• Eu determinam dacă munca a fost bună sau nu

Cu alte cuvinte, elevii mei lucrau pentru mine, mai curând decât să se bazeze pe propria lor conducere pentru a crea. Pentru toată discuția mea despre prețuirea creativității și a gândirii critice, elevii mei nu experimentaseră nimic care să semene cu controlul creativității. Cu toate acestea, îmi era frică, încercasem deja un proiect ”liber” care eșuase datorită lipsei de structură, ghidare sau resurse. Voiam ca elevii să fie cei care stăpânesc procesul creativ, dar știam de asemenea că nu ar fi funcționat dacă le dădeam pur și simplu timp liber și le spuneam ”haide, fă ceva”.

Toate astea s-au schimbat când le-am cerut elevilor mei să facă un proiect de film documentar. Mi-am asumat un risc. Am construit această unitate în jurul unui cadru de gândire conceptuală** (design thinking framework) și am permis elevilor să dețină controlul procesului și al produsului finit. Mai mult, le-am cerut să-și lanseze produsul finit în fața unei audiențe reale, sub forma unei seri de vizionare video.

** http://www.spencerauthor.com/curious-about-design-thinking-heres/ – Ești curios să afli ce este cadrul de gândire conceptuală?

Aici, ei au avut controlul complet asupra conținutului. Ei au creat pur și simplu istorie – înregistrând interviuri, adăugând propriile comentarii, găsind elementele vizuale și apoi lucrând colaborativ cu alte echipe pentru a crea un documentar mai mare. Nu a fost perfect. Eu încă am susținut prea mult control în acest proces și ”audiența noastră autentică” au fost copiii din clasă. Totuși, a fost prima dată când am utilizat gândirea conceptuală în clasă. O mai utilizasem în proiecte artistice și în dezvoltarea programului, dar am crezut greșit că nu va funcționa cu elevi de clasa a opta.

Rezultatele au fost uluitoare. Elevii au fost mai frustrați și mai speriați decât oricând. Copiii au izbucnit în lacrimi când nu au putut face ceva să funcționeze. Cu toate acestea, ei au fost împuterniciți. Ei au fost entuziasmați. Ei au fost pasionați. Ei au fost creatori.

Ce se întâmplă când elevii stăpânesc procesul creativ?

De-a lungul următoarei decade, am trecut treptat la o abordare integral bazată pe proiect cu un accent pus pe gândirea conceptuală (un cadru pe care l-am utilizat atunci când am dorit ca elevii să creeze un produs tangibil, complet conceput). De-a lungul drumului am remarcat că se întâmplă următoarele lucruri atunci când copiii au șansa de a fi creatori/ făuritori:

1. Elevii evoluează de la starea de a fi învățăcei angajați la aceea de a fi învățăcei împuterniciți. Văd deodată că întrebările lor contează. Încep să creadă că ei pot face cercetare de unii singuri. Ei învață cum să creeze și să revizuiască lucrurile fără să fie prea mult ”ținuți de mână”.

2. Elevii se văd pe ei ca pe persoane care rezolvă probleme. Atunci când elevii sunt cei care creează ceva concret, ei dau în mod natural peste probleme pe care trebuie să le rezolve experimentând.

3. Este mai probabil ca elevii să se angajeze în gândirea divergentă. Când elevii parcurg întregul proces conceptual, ei învață cum să genereze idei care sunt contrare ”înțelepciunii convenționale”.

4. Elevii văd conexiunile dintre concepte. Mult prea adesea, cu o abordare lineară, secvențială, ideile apar în pachete, ”silozuri”. Elevii cred, în mod greșit, că aceste idei se potrivesc în fișiere mentale separate. Dar învățarea adevărată arată mai curând ca o rețea, unde ideile se conectează constant.

5. Crește auto-eficacitatea elevilor. Atunci când un elev depinde tot timpul de instruirea, feedback-ul și aprobarea profesorului, ei pierd auto-eficacitatea. Cu toate acestea, atunci când ei stăpânesc procesul de învățare, încep să creadă că sunt capabili să continue această învățare în afara școlii.

6. Elevii realizează că greșelile sunt de fapt doar iterații***, variații ale procesului de învățare. Știu că a devenit o modă să spui ”îmbrățișează eșecul”. Cu toate astea, aici nu este vorba despre eșec. Este vorba despre permisiunea de a face greșeli și de timpul acordat pentru a revizui aceste greșeli în așa fel încât să creezi ceva mai bun.

   *** https://www.youtube.com/watch?v=bEW2nGzY9rU – Asta ar putea eșua (De ce permisiunea este critică pentru asumarea de riscuri creative)

   – Ce-ar fi dacă am vedea eșecurile ca pe niște posibilități legitime? Ce-ar fi dacă am vedea proiectele ca pe experimente și greșelile ca iterații?

   

7. Elevii memorează acel sens al minunării care apare natural în învățare. Începând cu chestionarea făcută de elevi, ei ajung să alerge pe propriile cărări mentale și să vadă unde îi duc ele.

8. Elevii își asumă riscuri pozitive. Școlile pedepsesc deseori elevii pentru răspunsurile greșite. Aici se creează acel deficit mental care se continuă și îi împiedică să încerce ceva care s-ar putea să nu iasă perfect. Atunci când elevii se angajează în munca creativă, ei încep să-și asume riscuri pozitive și evită capcana perfecționismului și aversiunea față de risc.

9. Elevii învață să fie mai empatici. Există valoare în a crea pentru audiența formată dintr-un singur om – profesorul. De asta îmi place mie jurnalismul. Cu toate acestea, atunci când elevii se angajează în proiecte conceptuale pentru o audiență autentică, ei învață ”cum să se pună în ghetele altcuiva”.

10. Elevii văd creativitatea ca pe ceva mai mult decât artă. Ei înțeleg că munca creativă transcende ariile subiectelor. În proces, ei experimentează o definiție mai largă a creativității (#1).

#1 https://www.youtube.com/watch?v=MTCOExd0hDk – Avem nevoie de o definiție mai largă a creativității

Să creezi este mentalitatea. Gândirea conceptuală este procesul.

Uitându-mă înapoi la asta, am știut că elevii vor înflori într-un mediu creativ. Voiam ca ei să îmbrățișeze mentalitatea de creator. Cu toate acestea, m-am simțit paralizat de frică. MI-a fost frică că nu am suficiente resurse. Eram speriat că succesul lor în proiectul creativ nu se va transfera în note mai mari la teste. Eram îngrijorat de problemele de management ale clasei (am confundat pe a fi ocupat cu a fi angajat!).

Pentru asta am avut nevoie de un cadru, o structură. Din acest motiv am îmbrățișat până la urmă gândirea conceptuală. Elevii mei aveau nevoie de un mod diferit de a gândi despre munca lor creativă. Începe cu empatie și conștientizare; lucrând să înțeleagă la un nivel profund problemele cu care se confruntă oamenii înainte de a încerca să vină cu idei și să creeze soluții. Este o abordare mai lentă dar și mai profundă care încurajează cercetarea și revizuirea.

Există o oarecare dezbatere privind originile gândirii conceptuale. Unii afirmă că a început în anii ‘60 cu The Sciences of the Artificial (#2). Alții indică Design Thinking (Gândire conceptuală), care este concentrat mai mult pe planificarea arhitecturii urbane. În timp ce alții indică munca lui Robert McKim din Experiences in Visual Thinking (#3). Ca toate marile idei, a fost vorba de o evoluție, influențată de mii de oameni. Știm că munca noastră în jurul Gândirii Conceptuale a fost influențată de oameni ca Tom și David Kelley, Tim Brown, John Maeda, Peter Rowe (ca și de organizații ca Stanford Education School și IDEO).

#2 https://www.amazon.com/Sciences-Artificial-Herbert-Simon/dp/0262691914/ – Știința artificialului

https://www.amazon.com/Experiences-Visual-Thinking-Robert-McKim/dp/0818504110/ – Experiențe în gândirea vizuală

Acesta este până la urmă motivul pentru care am lucrat cu A.J. Juliani la LAUNCH Cycle – Ciclul de lansare (http://thelaunchcycle.com/), un cadru de conceptualizare prietenos pentru elevii din clasele K-12 (preuniversitare). Poți afla mai multe despre asta din cartea noastră Launch: Using Design Thinking to Boost Creativity and Bring Out the Maker in All Students – #4 (Lansarea: Utilizând gândirea conceptuală pentru a crește creativitatea și a scoate în evidență creatorul/ făuritorul din toți elevii)… sau ai putea urmări filmul video de mai jos:

#4 – https://www.amazon.com/LAUNCH-Design-Thinking-Creativity-Student-ebook/dp/B01G99AWYY/

https://www.youtube.com/watch?v=LhQWrHQwYTk – The LAUNCH Cycle: A Design Thinking Framework for Education

Deși există multe modele pentru gândirea conceptuală, noi am dezvoltat Ciclul LAUNCH pentru elevi. Am creat un acronim pentru a-l face mai ușor de memorat:

L: Look, Listen, and Learn (Privește, ascultă și învață)

În prima fază, elevii privesc, ascultă și învață. Obiectivul aici este conștientizarea. Ar putea să fie un sens al minunării sau al conștientizării unei probleme sau un sens al empatiei față de o audiență.

A: Ask Tons of Questions (Pune tone de întrebări)

Aprinși de curiozitate, elevii trec în a doua fază, unde ei pun o mulțime de întrebări.

U: Understanding the Process or Problem (Înțelegerea procesului sau a problemei)

Asta conduce la înțelegerea procesului sau a problemei printr-o experiență autentică de cercetare. Ei ar putea conduce interviuri sau evaluări ale nevoilor, cerceta articole, privi filme video sau analiza date.

N: Navigate Ideas (Navighează idei)

Elevii aplică acea nouă cunoaștere obținută pentru a găsi soluții potențiale. În această fază, ei navighează printre idei. Aici ei nu numai că lansează idei (brainstorming), dar ei analizează idei, combină idei și generează un concept pentru ceea ce vor crea.

C: Create a Prototype (Creează un prototip)

În această fază următoare, ei creează un prototip. Poate fi o muncă digitală sau un produs tangibil, o lucrare de artă sau ceva construit de ei. Ar putea fi chiar o acțiune, un eveniment sau un sistem.

H: Highlight and Fix (Scoate în evidență și repară)

Apoi, ei încep să scoată în evidență ce funcționează și să repare ce eșuează/ nu funcționează cum trebuie. Obiectivul aici este să vezi acest proces de revizuire ca pe un experiment plin de iterații (variante), unde fiecare greșeală îi duce mai aproape de succes.

LAUNCH – Lansează către o audiență

Apoi, când totul este terminat, e gata de lansare. În faza de lansare, ei îl trimit către o audiență reală. Ei împărtășesc munca lor cu lumea!

Sursa: http://www.spencerauthor.com/ten-things-that-happen-when-kids-become/