Testele și stresul – Cercetări relevante pentru decidenții și educatorii de astăzi

Vă spuneam în articolul trecut (și în alte articole anterioare) că există multe voci care pun la îndoială utilitatea testărilor prea frecvente în școli și, pentru astăzi, ne-am propus să vă aducem un grupaj de articole și interviuri propus de Usable Knowledge și apărute în revistele Harvard Graduate School of Education despre acest subiect. Și nu sunt doar comentarii sau păreri, cum suntem noi obișnuiți să auzim pe aic,i ci sunt concluzii ale unor ani de studii realizate în cadrul unor echipe multidisciplinare care și-au propus să reflecteze serios asupra eficienței testărilor și să studieze nu numai efectul testelor asupra învățării ci și efectul stresului cauzat de aceste teste, cumulat cu al altor factori de stres asupra dezvoltării creierului, al sănătății copiilor și corelația cu alți factori de stres din mediu și anumite comportamente observate la copiii de astăzi.

Pentru început, un articol despre primul studiu științific făcut vreodată care a măsurat corelația dintre nivelul de stres provocat la elevi de perioada de testare și rezultatele testelor, luând în considerare și factorii de stres din mediul de proveniență al fiecărui elev.

1-testing-3

Testele și prejudecata stresului

Întărind corelația dintre nivelurile de stres ale elevului și testele cu miză înaltă

Un articol scris de Grace Tatter, redactor al revistei online la Harvard Graduate School of Education

Un nou studiu sugerează că schimbările în nivelurile de cortizon, un hormon asociat cu stresul, în săptămânile testelor standardizate, au avut un efect negativ asupra felului în care au realizat testele elevii din școli de cartier din New Orleans – iar copiii proveniți din cartiere mai stresante ca mediu, cu venituri mai scăzute și mai multe incidente de violență, au fost cel mai afectați.

Acest studiu – primul de acest gen a fost publicat într-un document de lucru al Biroului Național de Cercetare Economică* și contribuie la conversațiile despre stresul cronic și testare, ajutând la clarificarea punctelor în care aceste conversații se intersectează, indicând că unul din motivele pentru care venitul familiei se corelează cu notele la teste poate avea ca una din cauze stresul – atât cel provocat de test, cât și de stresul mediului de acasă – afectând notele.

* https://justicetechlab.github.io/jdoleac-website/research/HADFM_TestingStress.pdfTestarea, Stresul și Performanța: Cum răspund elevii psihologic la testarea cu miză înaltă.

1-testing-8

Rezultatele studiului

Cercetătorii – Jennifer Heissel de la Școala Navală Postuniversitară, David Figlio de la Northwestern University, Jennifer Doleac și Jonathan Meer de la A&M University din Texas — au măsurat nivelurile de stres ale elevilor dintr-o la o rețea de școli publice din New Orleans, comparând nivelul de cortizon din saliva lor în timpul săptămânilor din perioada testelor standardizate. – acelea care au o implicație în plasamentul viitor al copiilor (ex. la liceu), asupra sancțiunilor și recompenselor sau politicii educaționale – și nivelurile din perioadele fără testări.

Ceea ce au descoperit ei este că, în medie, elevii au avut cu 15% mai mult cortizon în sistemele lor în perioada de pregătire și pe parcursul testelor decât în zilele fără teste cu miză înaltă. Elevii care au demonstrat cele mai mari variații în nivelul de cortizon între perioadele de testare și cele fără teste au avut tendința de a avea performanțe mai proaste la teste decât se aștepta față de performanțele lor rezultate din lucrul la clasă și testele mai ușoare date pe parcursul anului, ca măsură de comparație. Vârfurile nivelului de cortizon nu au fost singurul vinovat; la unii elevi nivelul de cortizon a scăzut mult chiar în ziua testului, ceea ce a fost de asemenea asociat cu performanța lor mai scăzută.

Descreșterea nivelului de cortizon este mai mult un semn că organismul tău se confruntă cu o sarcină covârșitoare și corpul tău nu vrea să se angajeze în acest test,” spune Heissel.

1-testing-5

Elevii din cartierele cele mai dezavantajate, atât ca nivel de sărăcie cât și cu nivel de criminalitate ridicat, au arătat cele mai mari schimbări ale nivelului de cortizon înainte de teste, sugerând că notele lor au fost cel mai mult afectate – și de aceea testele au fost cea mai puțin validă metodă de a măsura ceea ce știu ei de fapt.

La băieți, de asemenea tind să se vadă mai multe variații ale cortizonului, susținând cercetările pre-existente** care arată că băieții devin mai stresați față de testele legate de rezultate, în timp ce fetele sunt deseori afectate mai mult de presiunile sociale.

** https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0006322302013331?via%3DihubDiferențele în funcție de sex în răspunsul la stres: respingerea socială versus stresul rezultatelor.

1-testing-2
Prejudecata stresului?

Este nevoie să se facă mai multe cercetări, avertizează Heissel. Acest studiu a inclus numai 93 de elevi din trei școli din New Orleans. Aproape toți elevii au fost negri sau din familii cu venituri scăzute, deși a existat o variație în nivelul de violență și sărăcie a cartierelor lor. Cercetarea viitoare ar trebui să beneficieze de eșantioane mai largi, mai diverse deși, notează Heissel, este greu să găsești școli dornice să lase cercetătorii să le viziteze în timpul săptămânilor de testare.

Studiul ridică de asemenea întrebări despre cum să temperezi efectele variațiilor de cortizon din ziua testării. “Cum am putea reduce răspunsul la stres? Există o mulțime de întrebări ridicate de această cercetare și sper că alți oameni vor ridica ștacheta,” spune Heissel.

Dar considerând importanța și frecvența testărilor cu miză înaltă, nevoia acestei cercetări este urgentă pentru oricine interpretează și ia decizii bazate pe notele de la testări.

 “Se ridică întrebarea, ce măsurăm noi în realitate? spune Heissel.

1-testing-1jpg

De reținut

  • Stresul și efectele lui asupra creierului ar putea fi motivul pentru care elevii din mediile cu venituri reduse tind să se descurce mai prost la testele cu miză înaltă (fiind astfel dublu dezavantajați, n.n.)

  • Copiii sunt afectați de testele standardizate, la unii văzându-se vârfuri ale nivelului de cortizon în ziua testării, la alții văzându-se o cădere a nivelului, ceea ce ar putea duce la dezangajarea lor (renunță să mai facă efortul de a demonstra ceea ce știu – ”ce rost are…?”, n.n.)

  • Nivelurile de cortizon ale băieților au fost mai afectate de testele standardizate, față de cele ale fetelor.

Sursa: https://www.gse.harvard.edu/news/uk/19/02/tests-and-stress-bias

1-testing-6

Șarada testărilor

Legat de întrebarea cercetătorilor din articolul de mai sus – ”Ce măsurăm noi de fapt?”, iată o altă opinie venită din partea autorului cărții “The Testing Charade”, Prof. Daniel Koretz, care a urmărit timp de 30 de ani rezultatele aplicării acestui tip de evaluare în școlile americane. El evaluează că politica testării, examinată de-a lungul ultimelor decade de mai mulți cercetători, pur și simplu nu funcționează – nici pentru copii, nici pentru școli.

Într-un interviu video realizat de Harvard EdCast, Prof. Daniel Koretz se întreabă:

Câți dintre cei care vorbesc despre testare (sau o programează într-un fel oarecare) au răspuns cu adevărat la întrebarea: Ce este un test? Și cât sunt de relevante testele pentru întregul proces de învățare care trebuie să se petreacă în clase?

Pregătirea pentru test este de fapt o înșelătorie, la care contribuie profesori și elevi.. și care înșală pe toată lumea – copiii, școlile și sistemul”

Puteți urmări acest interviu aici:

https://www.gse.harvard.edu/news/17/09/harvard-edcast-testing-charade

Vor urma articolele care vorbesc despre influența stresului asupra dezvoltării creierului și asupra sănătății și comportamentelor copiilor. Va trebui ca și decidenții noștri să facă o corelație dintre aceste realități și să ia decizii în consecință, nu ”după ureche” !!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.