Înțelegerea impactul stresului în timpul dezvoltării copilului poate construi calea pentru intervențiile potrivite

Așa cum v-am promis, vom continua cu materiale publicate în revistele Harvard University care abordează teme privind atenția pe care trebuie să o acordăm reducerii stresului din viața copiilor noștri, ca factor care le poate influența atât modul în care se dezvoltă creierul și, prin urmare le afectează capacitatea de a învăța și de a socializa, cât și influența stresului asupra sănătății și comportamentului. În primul rând vă propunem articolul scris de Maria Fusaro, editor specializat al revistei Harvard Graduate School of Education.

Când este confruntat cu o situație potențial amenințătoare, cum este de exemplu prima zi la o școală nouă, un copil are nevoie să găsească o cale pentru a face față. Dar nu tot stresul creat este egal. Cercetările arată că o experiență excesivă cu un stres toxic poate întrerupe chiar dezvoltarea circuitelor creierului responsabile cu răspunsul la stres – și cele pentru învățare și memorie. Consiliul Științific Național asupra Dezvoltării Copilului (The National Scientific Council on the Developing Child), condus de Prof. Jack Shonkoff de la Harvard Graduate School of Education, a trecut în revistă ceea ce știm despre impactul stresului asupra unui creier în dezvoltare. Acest articol pune în lumină mesajele din Raportul Consiliului din 2015, intitulat Stresul excesiv distruge arhitectura creierului în dezvoltare* (Excessive Stress Disrupts the Architecture of the Developing Brain).

* https://developingchild.harvard.edu/resources/wp3/ –

Stresul este parte a vieții noastre zilnice. Corpurile noastre răspund la el eliberând chimicale și activând circuitele creierului care promovează un comportament de adaptare. Evenimentele stresante pot fi dăunătoare, tolerabile sau chiar pozitive, depinzând de cât de mult răspuns la stres al corpului provoacă și cât de mult durează răspunsul.

Stresul îți ajunge sub piele.

Să faci față stresului implică circuite inter-relaționate ale creierului și sisteme hormonale. Când suntem confruntați cu o amenințare, sunt produși hormonii de stres, care trimit semnale chimice prin corp, inclusiv la creier. În circumstanțe normale, unul din sistemele hormonale produce adrenalină și ajută corpul să se pregătească pentru a face față factorilor de stres intenși, dar pe termen scurt. Un alt sistem produce cortizon car răspuns la multe forme de stres, de asemenea ajutând la mobilizarea energiei corpului. Cortizonul are de asemenea efecte pe termen lung asupra circuitelor neuronale implicate în emoție și memorie.

Circuitele creierului legate de stres sunt afectate de experiențe

Creierul este foarte maleabil (mai ale în primii ani) așa că experiențele din copilărie au un efect profund asupra structurii lui. Această ”plasticitate” înseamnă că experiențele timpurii modelează felul în care circuitele creierului sunt activate ca răspuns la stres, și cât de bine pot fi ele controlate sau oprite. Stresul toxic din primii ani de viață poate duce la sisteme de răspuns la stres slab controlate.

Copiii mici care sunt neglijați sau maltratați au modele de producție a cortizonului anormale. De asemenea, o experiență de dificultate economică a familiei este asociată cu niveluri ridicate de cortizon în rândul copiilor. O depresie a mamei în primii ani de viață poate duce la niveluri de cortizon și mai mari. În astfel de condiții, copilul devine mai vulnerabil la o serie de dezechilibre legate de stres, care îi afectează atât sănătatea mentală (ex. depresie, anxietate, abuz de droguri sau alcool) cât și sănătatea fizică (ex. boli cardiovasculare, diabet, atacuri cerebrale).

Relațiile de susținere pot ajuta la compensarea stresului precoce

Din fericire, plasticitatea creierului de-a lungul primilor ani poate de asemenea compensa unele efecte ale expunerii precoce la stres. La animalele tinere, experiențele pozitive – cum sunt oportunități bogate de explorare și joc social – sunt benefice după stresul prenatal și neglijarea post-natală.

Dar ce se întâmplă cu hormonii de stres la copil? Răspunsul corpului la experiența stresantă este dinamic. De exemplu, intrarea unui nou copil la grădiniță poate fi inițial stresantă, declanșând creșteri ale cortizonului. Dar pe măsură ce copilul se adaptează cu clasa, această rutină a separării de părinți nu mai crește producția acestui hormon de stres. Copiii care au relații sigure cu adulții au o reacție mai controlată a hormonilor de stres: când sunt supărați sau speriați, ei fac față provocării fără să producă niveluri ridicate ale acestor hormoni. Prin contrast, aceia care au relații nesigure sau dezorganizate, produc în mod cronic niveluri ridicate ale hormonilor de stres, chiar și când sunt moderat de speriați.

Cercul vicios Stres – Frică – Mânie – orice fărâmă de mânie ne-eliberată într-un răgaz de timp adecvat clădește în creierul uman un nivel de povară care conduce la și mai multă frică și, de aceea la o cantitate excesivă de stres.

Să închidem breșa dintre știință și politici

Analizând natura și severitatea experiențelor stresante timpurii ne ajută să judecăm mai bine intervențiile potențiale care reduc riscul tulburărilor de dezvoltare. Implicațiile politice rezultă de asemenea din ceea ce știm deja – că îngrijirile sensibile pot servi ca un puternic tampon împotriva unui sistem de răspuns la stres compromis.

Sursa: https://www.gse.harvard.edu/news/uk/08/05/stress-levels-and-developing-brain

Așa cum ați văzut din rezumatul de mai sus, experiențele stresante din copilăria timpurie pot duce la dezvoltarea unui sistem de răspuns la stres incapabil să facă față chiar unei situații de stres mediu, producând mari cantități de cortizon, care la rândul lui, afectează pe termen lung acele arii ale creierului responsabile de învățare și memorie. Și, pe măsură ce copilul crește, situația se poate agrava dacă nu există nici un fel de intervenție care să reducă stresul și să corecteze răspunsul copilului la factorii de stres.

În continuare, dăm cuvântul unei pediatre, Nadine Burke Harris, care discută în interviul de mai jos** cum adversitățile din copilărie creează, prin acumulare, un nivel de stres toxic care poate afecta sănătatea copiilor pe termen lung și cum poate o intervenție timpurie să modifice semnificativ viitorul acestor copii.

Probleme de comportament. Dificultăți de învățare. Probleme de atenție. Astm. Acestea sunt problemele pe care profesorii le văd la elevii lor în fiecare zi.

Toate acestea sunt în sine condiții separate, dar ar putea fi ele un simptom ale unei probleme mai mari? Poate, spune Nadine Burke Harris, o pediatră a cărei muncă a arătat legătura dintre adversitățile din copilărie și efectele nocive asupra sănătății, pe termen lung. Este posibil, spune ea, ca aceste probleme să fie simptomatice pentru un răspuns la stres prost reglementat, rezultat al unor doze mari de adversitate; cu alte cuvinte, stres toxic.

Iar profesorii ar trebui să îi acorde atenție.

“Mulți copii și tineri care manifestă simptomele stresului toxic,” spune Nadine Burke Harris, fondatoare și director executiv al Centrului pentru bunăstarea tinerilor din San Francisco “acum se întâlnesc cu disciplina școlii, care este aspră și punitivă, în loc ca acolo să existe o înțelegere a biologiei copilului/ adolescentului, a acestor comportamente care sunt simptome ale unei probleme biologice fundamentale și să primească un suport potrivit.”

Expunerea la stresul toxic de fapt alterează neurobiologia cuiva, explică Nadine Burke Harris, și este important ca educatorii să fie informați despre știința care contribuie la înțelegerea problemelor elevilor lor. Această știință îi va înarma cu unelte, pentru ca ei să poată răspunde diferit, spune ea și să lucreze la soluții personalizate pentru problemele actuale – și să recunoască simptomele cât mai devreme.

Aspectul normal versus aspectul unui creier supus mult timp la stres toxic

“Cea mai importantă oportunitate este cea a unei intervenții timpurii, dar pentru a face asta, noi trebuie să înțelegem întâi că acolo există o problemă,” spune ea.

În această ediție a interviurilor online de la Harvard EdCast, Nadine Burke Harris împărtășește mai multe despre cum adversitatea din copilărie creează stres toxic care are un impact pe termen lung asupra sănătății, și explică de asemenea cum intervenția și răspunsul prin eforturi colaborative poate schimba semnificativ în bine, viitorul copiilor.

** https://www.gse.harvard.edu/news/18/01/harvard-edcast-childhood-adversitys-lasting-effect