Am primit întrebări de acest gen, așa că vă propunem astăzi un articol semnat de A.J.Juliani și, în zilele următoare și alte exemple detaliate de proiecte realizate pe acest principiu. Având astfel de modele, bănuim că vă va fi mai ușor să concepeți proiecte educative cât mai apropiate de ”standardul de aur” al învățării bazate pe proiecte – PBL.
”Dacă nu poți învăța și să te și distrezi în același timp, nu sunt sigur că ai o bună înțelegere despre oricare dintre ele” – Randy Pausch – Ultima lectură
Ca să fiu cinstit, am fost pierdut. Predarea la clasele elementare era ceva atât de nou pentru mine atunci când am acceptat poziția de Dezvoltator al tehnologiei personalului didactic (Technology Staff Developer).
Am predat la gimnaziu, am predat la liceu. Am scris curriculum pentru acele niveluri și am conectat mulți educatori care predau la acele niveluri, învățând atât de mult de-a lungul drumului de la ei.
Ca antrenor de instruire (Instructional Coach) pentru K-5 (clasele pregătitoare și 1-5), ochii mei erau larg deschiși când am pășit prima dată într-o clasă a I-a. Profesorul îi învăța atunci pe copii CUM să citească.
Am trimis imediat un mail foștilor mei colegi de la liceu, spunând că nu am nici o idee despre cum este într-o școală elementară (și că ar trebui să fim fericiți cu problemele cu care a trebuit să ne confruntăm la clasele de liceu)!
Sărind rapid peste 10 ani vă spun că am petrecut o mulțime de timp lucrând cu școli elementare, profesori (învățători la noi, n.n.) și elevi și într-o oarecare măsură și cu capacitățile implicate (administratori, predare, conceperea curriculum-ului, tehnologia, consultanța etc.)
Am învățat atât de mult de la învățătorii din jurul țării, care continuă să mă inspire, dar nimic nu m-a făcut să fiu mai concentrat pe inovație și pe cum arată învățarea bazată pe proiect decât propria mea ”echipă” de copii.
Da, am patru copii, toți cu vârste sub 9 ani (e o explozie.. și e cam nebunie în casa noastră!). Doi dintre ei sunt la școală în acest moment, și îmi place să le văd fețele cum se aprind atunci când vin acasă să lucreze la un proiect sau când se simt încântați de activitățile de învățare ale zilei.
Am ajuns să văd cum arată PBL într-o clasă elementară și diferența pe care o poate face în viața de învățare a elevilor.
Așa că, atunci când am primit întrebarea de la un învățător, acum câteva săptămâni, ”Cum arată de fapt asta într-o clasă elementară?”, m-am străduit să pun laolaltă în acest articol o mulțime de exemple reale de PBL la clasele K-5.
Vedeți mai jos cum arată PBL într-o clasă elementară și mulțumiți profesorilor care și-au împărtășit poveștile!
PS – Poate vă inspiră și pe voi să vă împărtășiți poveștile de succes!?
Am cumpărat un Zoo
Ashleigh Anderson (Profesoară de clasa 1-a la Școala Micro Elementary din North Carolina, 6 ani de experiență de predare)
Când Ashleigh Anderson a învățat ca studentă să predea, în urmă cu doar câțiva ani, citirea materialului era norma, iar ea nu era un fan al acestei metode. Ashley a luat cunoștință de metoda PBL în timpul celui de al doilea an de predare, iar acum ea se simte pasionată de munca de predare. Cu PBL, explică ea, are acum doi pași de-a lungul unităților de predare. Primul implică munca elevului iar cel de al doilea, colaborarea elevilor, împreună.
Clasa a I-a la care predă Ashleigh a ”cumpărat un Zoo”, împreună, și i-au dat un nume. Fiecare proprietar de zoo a fost însărcinat să selecteze un animal pentru zoo, să cerceteze acel animal și să convingă restul clasei (proprietarilor) că ei ar trebui să aibă acel animal. Ei au fost însărcinați să pregătească habitatul pentru animalul lor și să furnizeze materiale educative pentru vizitatori. Ashleigh a strâns o lungă listă a standardelor de învățare pe care această unitate le completează. Ca să denumim câteva: 1.L.1 Să înțeleagă caracteristicile mediilor variate și comportamentele umane care permit plantelor și animalelor să supraviețuiască;
1.L.1.1 Să recunoască că plantele și animalele au nevoie de aer, apă, lumină (doar plantele), spațiu, mâncare și adăpost și că acestea se pot găsi doar în mediul lor specific;
1.L.1.2 Să dea exemple despre cum nevoile diferitelor plante și animale pot fi îndeplinite de mediul lor din Carolina de Nord sau diferite alte locuri din lume.
RI.1.5 Cunosc și utilizează diferite formate (ex., antet – headings, tabele de conținut – tables of contents, glosare, meniuri electronice, pictograme – icons) pentru a localiza fapte sau informații esențiale într-un text.
Munca individuală a elevilor a implicat crearea unei cărți despre animalul lor, pe care să o utilizeze când îl prezintă grupului pentru a pleda pentru ca animalul lor să fie plasat în grădina zoo comună. Ei au creat de asemenea o reclamă a animalului pentru a-i convinge pe ceilalți ”proprietari de zoo” să aducă animalul la zoo. În timpul lucrului în grup, grădina zoo a fost împărțită în diferite ecosisteme, iar copiii au colaborat împreună pentru a decide ce animale ar trebui prezentate în acel ecosistem. Ei au lucrat apoi tot împreună pentru a a crea acel habitat și modul cum stau animalele împreună.
Ashleigh mărturisește că impactul acestui Project-Based Learning este mult mai mare decât orice alt mod în care ea a predat vreodată. Învățarea elevilor ei este personalizată în funcție de nevoile și dorințele lor. Este despre o învățare și o angajare a elevilor față de ceea ce doresc ei să învețe. Da, se petrece în jurul unei teme, dar alegerile lor privind ceea ce doresc să facă cu informația sunt nesfârșite. Învățarea este nesfârșită.
Ce practică educațională mai bună poți oferi unui elev care se chinuie? Treaba ta ca profesor este să setezi fiecare elev pentru succes. Nu contează mediul din care provine, fondul elevului, impactul este mai mare cu această practică. Învățarea bazată pe proiecte permite o abordare practică care oferă timp de cercetare și răspunde la o întrebare complexă. Elevii învață în ritmul lor, iar Ashleigh îi încurajează pe măsură ce o fac. .
Pentru evaluare, Ashleigh utilizează puncte de control de-a lungul proiectelor ei, pentru a asigura învățarea elevilor. Ea utilizează rubrici făcute de ea, sau alte rubrici pe care le-a găsit gata și pe care le adaptează pentru a se potrivi. Project-Based Learning le-a oferit elevilor ei șansa de a călători virtual în jurul globului și de a experimenta lucruri pe care nu le-ar fi putut face doar stând în bănci, în Carolina de Nord.
Ashleigh va recunoaște că, cu PBL vei eșua întotdeauna la început, dar ceea ce face un profesor grozav este să vină cu un plan diferit și să încerce din nou. Ashleigh personal a avut momente în care s-a simțit învinsă și s-a supărat pentru că proiectele nu au mers așa cum a vrut ea. Dar există momentele când elevii ei îți pot spune exact ceea ce au învățat, iar zâmbetele de pe fața lor sunt neprețuite.
Librăria șoricelului – Proiect PBL
Lisa Mitchell: Profesoară la clasa a 2-a și coordonator de curriculum
Barbara Reade: Profesoară la clasa a 2-a
(12 și, respectiv 26 de ani de experiență de predare, la Hillfield Strathallan College, Hamilton, Ontario – Canada)
Lisa Mitchell a participat la Conferința despre PBL care a avut loc la Hillfield Strathallan College. Ea a fost nerăbdătoare să se întoarcă la școală și să discute despre ce a învățat cu partenera ei, Barbara Reade. Ele au fost amândouă super încântate să încerce această abordare inovativă a învățării.
Lisa a scris un articol cu numeroase detalii despre acest proiect. Îl puteți găsi urmând acest link (îl vom traduce complet într-un articol viitor):
https://cohort21.com/lisamitchell/2018/01/26/pbl-and-the-mouse-library-changed-my-life/ – PBL and the Mouse Library changed my LIFE!
Ideea acestui proiect s-a născut atunci când elevii au pus o întrebare și ea s-a transformat într-o colaborare multidisciplinară dintre toate clasele a 2-a pentru a construi o librărie pentru șoricelul grăsuț al clasei a doua. După ce au cercetat și au intervievat câțiva experți, librăria a crescut rapid, dincolo de doar câteva rafturi cu cărți. Elevii de clasa a doua au construit un mediu de învățare cu patru povești, care include un lift care funcționează, o cafenea, o zonă de relaxare și un patio pe acoperiș, o baie pentru ambele sexe, un centru de creativitate, un laborator IT pentru cercetare și chiar și o cameră tehnică. Elevii au creat și ilustrat o abundență de mini-cărți pentru rafturile cu cărți.
Mulțumim Lisei și pentru această imagine a produsului finit.
Lisa a explicat că ea nu s-a chinuit cu adevărat să abordeze facilitarea învățării din punctul de vedere al unei lecții. Mai curând, ea consideră PBL ca fiind mai mult o mentalitate și un proces, unde abilitățile și strategiile de învățare sunt infuzate în proiect oe măsură ce clasa progresează de-a lungul proiectului. Amândouă, Barbara și Lisa au simțit că elevii lor au acoperit mult mai multe ținte de învățare, abilități și strategii decât ar fi putut ele vreodată să-și imagineze și sunt încrezătoare că elevii își vor aminti această experiență mulți ani de acum încolo. Încrederea, mândria și abilitățile de comunicare câștigate doar prin împărtășirea acestui proiect au fost remarcabile.
Elevii lor au utilizat conversații, auto-reflectarea, evaluarea reciprocă, cu rubrici și critica experților pe durata proiectului Librăria șoricelului. Lisa apreciază că acest proiect, singur, i-a schimbat cu adevărat abordarea ei în educație. Facilitarea primului ei proiect de PBL a fost eliberatoare, iar energia și angajamentul elevilor ei au fost remarcabile. Acest proiect a fost expus pe canalele de știri locale, la rubrica “Advertising Excellence in Education”; a apărut pe bloguri și pe Twitter și a scos în evidență învățarea elevilor ei!
Încălțămintea geometrică – Să aplici geometria în lumea reală
Brandi Leggett (profesoară la Școala Rosehill Elementary, antrenor de instruire, cu 12 ani experiență de predare)
Brandi Leggett a luat un grup de elevi de clasa a doua și a transformat modul în care ei au învățat despre geometrie. Elevii au descoperit cum este utilizată geometria în lumea reală. Această unitate de instruire este construită pe proiecte mai mici, toate conducând la un punct culminant care de fapt conduce unitatea de învățare. Elevii au învățat despre forme și linii și au fost capabili să descrie atributele lor și să le compare / pună în contrast. Elevii au învățat despre forme cu ajutorul unor filme video și le-au memorat. Ei au completat fișe de lucru despre ele și au realizat unele forme cu ajutorul plastilinei. Acest singur proiect a acoperit standardele din trunchiul comun pentru geometrie din K2: K.G.2, K.G.3, K.G.4, K.G.5, 1.G.1, 1.G.2, 1.G.3, 2.G.1, 2.G.2, 2.G.3.
Elevii au început unitatea de învățare mergând prin școală și privind formele. Ei au făcut fotografii ale diferitelor forme și apoi au discutat de ce fuseseră folosite așa cum au fost folosite în școală dar, de asemenea și ce altă formă ar fi putut-o înlocui și cum ar fi schimbat asta arhitectura clădirii. Apoi, elevii au utilizat șablonul geometric pentru a crea un desen combinând forme. Ei au scris despre desen și au făcut un film stop motion** al obiectului pe care l-au creat. Apoi, elevii au învățat despre simetrie făcând măști simetrice. Ei au trebuit să discute despre conceptul lor și unde erau toate atributele. Elevii au învățat de asemenea despre forme și apoi au creat forme bi- și tridimensionale utilizând scobitori și bezele. După asta, elevii au privit diferite modele de clădiri pentru a vedea cum sunt utilizate formele în lumea reală. Apoi au desenat un oraș geometric, urmând la început unele cerințe, fiindu-le apoi permis să deseneze cum vor.
** https://www.youtube.com/watch?v=_ppedXZHhE0 – Cum să faci un film cu stop motion
La final, elevii au creat modele de încălțăminte, utilizând hârtie de ziar și bandă adezivă și, de asemenea au putut să adauge și alte materiale. Se presupunea că vor folosi doar hârtie de ziar și bandă dar, atunci când specialistul media s-a uitat la pantofi, a discutat cu Brandi spunându-i că ar arăta mult mai bine dacă s-ar folosi și alte materiale din MakerSpace (spațiul de lucru pentru proiecte hands-on). De asemenea, elevii au schimbat conceptele de multe ori. Unii au eșuat, așa că le-au re-conceput și le-au făcut mult mai bine. Elevii au învățat cum să persevereze și cum să-și combine ideile, ca echipă. Elevii au primit și încălțări de mărimea celor purtate de personalul din administrație și ei au conceput încălțări și pentru aceștia. Când au terminat, elevii au trebuit să descrie toate atributele încălțării și toate formele geometrice utilizate în ele. Pentru a completa unitatea de învățare, toată lumea, inclusiv adulții au venit și au participat la un spectacol de modă unde elevii au putut să arate conceptele geometrice, ce au învățat și să pășească cu mândrie pe ”covorul roșu”.
Cea mai grozavă amintire a lui Brandi este cât de încântați și mândri au fost elevii ei. Ea își amintește că elevii care s-au chinuit la alte materii academice au câștigat atât de multă încredere deoarece au strălucit cu conceptele lor. Unul dintre elevi, care în mod normal era foarte sfios, a mers pe podium cu încredere, șocându-i complet pe părinții lui. Elevii nu au crezut de fapt că administratorii școlii și ai districtului vor putea purta creațiile lor. Elevii lui Brandi au putut învăța mult mai multe, deoarece lucrurile care nu se găseau în standardele pentru clasa lor au putut fi introduse în încălțări. Învățarea a fost pentru ei relevantă. Avem de la Brandi câteva link-uri care ne înfățișează faimoasa paradă de modă de care elevii au fost atât de mândri:
– https://www.kansascity.com/news/local/community/joco-913/shawnee-lenexa/article196790759.html. – O mărturie a combinației dintre un proiect de design și lecțiile de geometrie dintr-o școală elementară
– https://www.youtube.com/watch?v=Rs5of1PSDUk.
Procedura de evaluare a lui Brandi a implicat punerea de întrebări și să-i pună pe elevi să-și descrie învățarea. Ea a recapitulat formele pe care trebuiau să le învețe la clasă și le-a arătat imagini unde elevii trebuiau să spună ce sunt și/sau să le compare și să facă o listă cu atributele lor. Asta i-a permis lui Brandi să vadă cine ar putea avea nevoie de mai multă practică. O mulțime de evaluare s-a petrecut din observarea și ascultarea discuțiilor din grupurile de lucru și furnizarea de informații. De asemenea, elevii au completat un test recapitulativ.
Singurul sfat pe care l-a urmat Brandi când a utilizat PBL a fost să înceapă de la final. Întotdeauna uită-te întâi la standarde și la ceea ce încerci să realizezi. Identifică țintele de învățare și apoi gândește-te la căile prin care ele pot deveni relevante pentru elevi. Începe în mic și nu încerca să cuprinzi prea mult dintr-o dată.
Va urma…
Foarte interesant!
LikeLike