Ieri m-am înfuriat – pentru a câta oară de-a lungul anilor mei de ”consumator”? – când un produs descoperit acum vreo trei luni, la care m-a încântat calitatea a devenit, potrivit vechiului obicei românesc, mai scump (explicabil, poate, din cauza evoluției prețurilor), dar și mult mai prost calitativ. Mi-a venit în minte acea zicală românească, din păcate atât de valabilă încă, ”O minune nu ține decât trei zile”.. mă rog, au fost trei luni, dar e valabil. Și compania (românească) se mai laudă cu managementul calității pe toate ambalajele…
Ca de multe ori, m-am întors către unele din cauzele principale ale situației, educația pe care o primesc cei care devin patroni și lucrători și modelele sociale promovate acum – căpătuiala prin furt și înșelăciune, lipsa de responsabilitate șamd.
Câteva din elementele conformității care sunt cerute companiilor și organizațiilor – respectarea legilor, cerințelor, regulilor, standardlore, reglementărilor, transparență, politici, securitate, etică.
Ca educatori, suntem noi responsabili de o parte din vina de a nu-i învăța pe copii încă din școală cum se aplică cele două principii, în școală și în viață? Care este părerea voastră?
Ne-ar face plăcere să vedem comentariile voastre la această temă!
Pentru a vă inspira, sperăm, iată și o dezbatere lansată pe marginea unui articol scris de George Couros, care ridică din nou problema abordării educației și obiectivelor acesteia. Din primele comentarii veți vedea că este destul de greu de tras o linie între conceptul de conformitate și responsabilitate și acele abilități de viață de care ai nevoie câteodată, atunci când trebuie să urmezi un protocol strict pentru a avea siguranța unui rezultat similar – să ne gândim la standardele din producția de bunuri sau la calitatea serviciilor pe care ne așteptăm să le primim de la furnizori. Situații în care și conformitatea și responsabilitatea joacă un rol important, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim de faptul că este important și cum ajungi la calitatea acelui produs și la responsabilitatea mai largă, față de mediu, de comunitate.
Cum ajungem la situația în care cei pe care îi educăm înțeleg și aplică aceste concepte corect în situa/ii diferite? Și cum le asigurăm libertatea de alegere, dezvoltarea inițiativei și creativității?
– Îmi amintesc prima vizionare a discursului lui Seth Godin la TED*, ”Nu mai furați vise” și cum prima parte a acestui discurs m-a făcut să mă gândesc (am preluat din transcrierea discursului, pe care o găsiți aici**):
* https://www.youtube.com/watch?v=sXpbONjV1Jc – STOP STEALING DREAMS: Seth Godin at TEDxYouth@BFS
** https://singjupost.com/seth-godin-on-stop-stealing-dreams-at-tedxyouthbfs-transcript/
– Bună dimineața, băieți și fete.
[Audiența: (Murmure)]
A fost groaznic. Ați învățat cum să faceți asta încă de la o vârstă fragedă. Ar fi trebuit să spuneți, ”Bună dimineața, Domnule Godin”. Așa că, hai să încercăm din nou.
– Bună dimineața, băieți și fete.
[Audiența: Bună dimineața, Domnule Godin!]
V-ați gândit pentru ce am făcut asta? V-ați gândit despre cum, pentru o sută sau 150 de ani, asta a fost înrădăcinat în procesul educației publice? Și v-ați gândit la totul, ca oameni de mare valoare, ca oameni care sunt interesați de a face școala să funcționeze din nou, la o întrebare foarte simplă: Care este rostul școlii?
Ce m-a uimit cu totul este cum, ceva atât de simplu și care a fost atât de răspândit în educație (și am văzut de asemenea vorbitori făcând asta adesea) este ceva care, predeterminat, ne învață conformitatea. ”Spune ce spun eu și, dacă nu o spui suficient de bine, o vei repeta până când sunt mulțumit.”
Această mică povestioară m-a făcut să încep să mă gândesc la unele rutine tipice pe care le-am văzut în școli de ani de zile – de exemplu, rutina ”rândul tăcut către sala de gimnastică” (mergeți în liniște către…) Sunt vinovat că am făcut asta mai devreme în cariera mea și că, având un elev care a fost prea gălăgios i-am făcut PE TOȚI să meargă înapoi. În mintea mea, asta a fost despre a-i învăța ”respectul” pentru ceilalți, dar în realitate, deseori majoritatea elevilor fuseseră deja respectuoși, dar pedeapsa a fost dată tuturor atunci când unul singur ieșise din rând. Asta a fost mai mult ca orice despre conformitate și, în realitate, eu nu am văzut-o niciodată în acest mod. Era doar ceva ce noi făceam în școală.
Un alt exemplu este procedura ”copiază în caiet ce scrie pe tablă”. În mintea mea, asta a fost folosită ca să învețe abilitățile de organizare și responsabilitatea, dar îi învăța pe elevi cum să facă ce li se spune. Niciunde în viață nu avem pe cineva care să scrie pe perete ceva, pe care să îl copiem în caiet și să considerăm asta ”responsabilitate”. Eu am felul meu de a mă organiza, așa cum și tu îl ai pe al tău și cum ar putea avea și elevii noștri.
Ceea ce eu consideram că este predarea respectului se concentra pe conformitate. Ceea ce eu consideram că era predarea responsabilității se concentra pe conformitate.
Să ai o structură este ceva bun. Respectul este bun. Abilitățile de organizare ne sunt de ajutor. Cred că provocarea de aici pentru mine, și pentru alții este ca, atunci când lucrurile funcționează (elevii au învățat să meargă în linie și să copieze de pe tablă) asta nu înseamnă în mod neapărat că va duce la ceva care are putere pe termen lung. Să faci ceva deoarece așa a fost făcut întotdeauna nu este o garanție a succesului în viitor.
Să faci un pas înapoi și să te întrebi ”de ce facem asta” ar trebuie să fie un proces constant. Dacă, ca școli, suntem organizații care învață cu sinceritate, în acest proces ar trebui să includem practicile trecute care nu conduc la un viitor mai bun.
”Dacă ne concentrăm cu adevărat pe o învățare de calitate, pe creativitate, pe inovație, va trebui să înțelegem că o cultură a conformității nu favorizează asta nici pentru adulți, nici pentru elevii noștri.”– George Couros.
Primul comentariu, critic, vine din partea lui Greg
– Articolul a fost interesant, cu toate acestea, nu cred că exemplele utilizate erau despre insistența asupra conformității, mai mult, era vorba despre o abilitate de viață importantă a procedurii de învățare. Dacă ai fi ales o altă cale, ai fi putut scrie despre ”Autonomie și Apatie”? Eu găsesc că tinerii au abilități sociale foarte scăzute și mai cred că am ajuns într-un punct nefericit în care e greșit să spui ”nu”, și asta sună ca și cum toată lumea primește un trofeu sau ca punctul de vedere pe care Emma Goldman Anachry îl vede întrețesut în sistemul de educație, “Găsește-ți doar propria fericire și totul va funcționa”. Elevii trebuie învățați gesturile sociale potrivite, cum să asculte, cum să urmeze indicații și să lucreze conform unor proceduri organizaționale, deoarece acestea sunt abilități de viață. Eu cred că îi putem ajuta pe tineri să fie oameni de decizie, să fie inovativi și creativi în cadrul procedurilor unei clase. Ceea ce mă înspăimântă pe mine este atitudinea lor ciudată de a fi îndrituiți și inabilitatea de a primi sau accepta orice fel de corectare, pe care astfel de paradigme le promovează. Eu înțeleg și apreciez că noi dorim ca tinerii să pună la îndoială anumite lucruri, dar doar să nu te conformezi nu are în sine nici o gândire critică sau proces, asta sună mult a lene, apatie și moft narcisist, sau cel puțin modul în care articolul a ridicat această problemă.
Eleve, repetând dansul Fetele de la Căpâlna, unde alinierea și sincronizarea sunt esențiale.
Cel de al doilea comentariu vine din partea lui Joann
– Niciodată nu am comentat pe un blog, dat asta ”m-a călcat pe nervi”. Să te aliniezi și să practici cum o faci este o abilitate de viață – gândiți-vă la îmbarcarea într-un avion, ieșirea dintr-o clădire în timpul unui exercițiu de incendiu. Copierea de pe tablă – luarea de notițe este o abilitate și acesta este felul în care noi îi învățăm pe elevi să scrie lucrurile pe care au nevoie să și le amintească. (dacă toți elevii ar avea smartphone și noi ne așteptăm să creeze un memento vocal, am considera asta o conformitate?) Apreciez cu adevărat îndemnul tău constant de a ne gândi la ce facem, dar de această dată ”ai pierdut din vedere semnul”. Poate, (așa cum a declarat comentatorul anterior), dacă ai fi avut exemple diferite, ți-ar fi sprijinit mai bine punctul de vedere.
Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8665
Așteptăm opiniile voastre în comentariile de mai jos sau cele de pe pagina de Facebook.