Iată un bun subiect de reflecție pentru fiecare părinte și profesor. Având în față o lume care se schimbă rapid și dramatic, cum ne creștem noi copiii? Să memoreze bine ce le spunem noi că trebuie să învețe și să se conformeze, sau să gândească independent și să fie creativi?

Este întrebarea pe care ne-o propune prietenul nostru A.J.Juliani. Și îndemnul lui de a ne schimba obiectivele.

Fii mai mult un Chef

Asta este o mantra (formulă sacră, cu valoare magică și educativă, utilizată în unele religii orientale, n.n.) pe care am adoptat-o și am purtat-o în inimă în aceste câteva luni care au trecut de când fratele meu zace în spital, părând să aibă mai mult impact asupra lumii din acel pat, decât ar putea să o facă mulți cu corpuri care nu sunt pline de tumori și de cancer.

Fratele meu a fost un Chef în toate sensurile cuvântului.* El a luat circumstanțele pe care i le-a oferit viața și le-a transformat în ceva minunat și nou și frumos.

* http://ajjuliani.com/focusing-time-not-much/

Când fratele meu a murit, acum câteva săptămâni, gândurile mele s-au îndreptat spre cei patru copii ai mei. Cum aș putea să-i ajut să crească să fie Chef-i? Cum aș putea să-i cresc pentru ca ei să nu urmeze ”rețetele vieții”, ci să-și facă în schimb propriile rețete pentru viețile lor? Dar, nu este vorba doar despre copiii mei, este vorba despre toți copiii.

Întrebarea este, ”Îi creștem/ pregătim/ învățăm noi pe elevii sau copiii noștri să fie Chef-i sau să fie bucătari?”

Tim Urban explică diferența dintre un Chef și un bucătar în articolul lui de pe blog-ul Wait But Why ** (”Stai, dar de ce” – serios, ar trebui să citiți întregul articol):

Cuvintele ”bucătar” și ”chef” par oarecum sinonime. Și în lumea reală, ele sunt deseori folosite unul în locul celuilalt. Dar în acest articol, eu nu mă refer la un oarecare Chef. Mă refer la acel Chef deschizător de drumuri – acel gen care inventează rețete. Și, pentru scopurile noastre, oricine altcineva care intră în bucătărie – dintre toți aceia care urmează rețete – este un bucătar.

Tot ceea ce mănânci – fiecare fel al fiecărei ”bucătării” pe care o cunoaștem atât de bine – a fost, la un moment dat în trecut, creat pentru prima dată. Făina, roșiile, sarea și laptele s-au găsit multă vreme în urmă dar, la un moment dat cineva a spus, ”ce ar fi dacă aș lua aceste ingrediente și aș face asta… și asta… și asta….” și a sfârșit cu prima pizza din lume. Asta este munca unui Chef.

De atunci, Dumnezeu știe cât de mulți oameni au făcut pizza. Asta este munca unui bucătar.

Chef-ul pornește să raționeze întâi de la principii, iar pentru chef, primele principii sunt materiile, ingredientele comestibile brute. Acelea sunt piesele de puzzle, blocurile de construcție, iar el lucrează pornind de aici, utilizându-și experiența, instinctele și papilele gustative.

Bucătarul lucrează asupra unei versiuni din ceea ce deja există acolo – o rețetă de un oarecare fel, o masă pe care a încercat-o și i-a plăcut, un fel de mâncare pe care l-a văzut făcut de altcineva.

Ceea ce toți acești bucătari au în comun este că punctul lor de plecare este ceva care deja există. Chiar și bucătarii inovativi fac totuși o variantă a unui burger, pizza sau chec.

Doar la sfârșitul spectrului se află acel Chef. Un chef ar putea face o mâncare bună sau o mâncare grozavă, dar orice ar face este rezultatul procesului lui/ei de judecată, al selecției ingredientelor brute la capătul căruia rezultă un fel nou, finit.

** https://waitbutwhy.com/2015/11/the-cook-and-the-chef-musks-secret-sauce.html – Bucătarul și Chef-ul: Sosul secret al lui Musk

Un bucătar este deci considerat un discipol. El poate fi chiar un discipoli creativ, dar nu va crea niciodată din propria înțelegere ci va construi întotdeauna pe ceea ce alții au făcut deja.

Un bucătar face adesea lucruri vechi într-un nou mod.

Un Chef, pe de altă parte, experimentează și face lucruri noi în moduri noi. Ei construiesc și experimentează și deseori eșuează.

Un Chef face lucruri noi în moduri noi.

Oare noi îi încurajăm pe copii să experimenteze ca un Chef? Îi susținem noi atunci când eforturile lor se transformă într-o ”mâncare groaznică”? Îi lăudăm noi pe copii pentru eforturile lor similare cu ale bucătarului?

Chef-ul chestionează lumea din jurul lui.

El adeseori chestionează răspunsurile, la fel de des ca a răspunde la întrebări.

Cu toate acestea, noi răsplătim deseori elevii pentru comportamente similare cu ale bucătarului, în timp ce îi descurajăm să ”sape în profunzime” așa cum ar putea face un Chef.

De fapt, a fost documentat faptul că asta nu se întâmplă numai cu unii copii, ci cu o populație uriașă de copii, pe măsură ce ei cresc și devin adolescenți și apoi adulți.

Cuplați acest concept cu ceea ce un alt scriitor favorit al meu, James Clear, a explicat recent pe blogul său:

În anii 1960, un cercetător al performanței creative numit George Land a condus un studiu asupra unui număr de 1.600 de copii de cinci ani și un procent de 98% dintre ei au obținut scorul de ”înalt creativi”. Dr. Land a re-testat fiecare subiect, din cinci în cinci ani, de-a lungul unei perioade mai lungi. Când aceiași copii au ajuns la 10 ani, doar 30% au obținut scorul de ”înalt creativi”. Acest număr a scăzut la 12% când copiii au ajuns la 15 ani și la 2% la vârsta de 25 de ani. Pe măsură ce copiii au crescut spre vârsta adultă ei au fost antrenați să-și piardă creativitatea. În cuvintele Dr. Land, “Au învățat comportamentul non-creativ”.

Are un sens, nu-i așa? Gândirea creativă este un văr apropiat al primului principiu al judecatei/ raționării. În ambele cazuri, gânditorul are nevoie să-și inventeze propria cale de gândire. Oamenii cred despre creativitate că este un talent înnăscut, dar este de fapt mult mai mult decât un mod de gândire – este o versiune pentru gândire a picturii pe pânza albă. Dar pentru a face asta se cer soft-uri (programe) ale creierului care sunt abilități și practica de a propune lucruri noi, iar școlile ne antrenează exact pentru conceptul opus – să-l urmăm pe lider, într-un singur rând și să ajungem cu adevărat buni la a răspunde la teste standardizate. În loc de o pânză albă, școala înmânează copiilor o carte de colorat și le spune să nu iasă în afara liniilor.

https://jamesclear.com/creative-thinking – Creativitatea este un proces, nu un eveniment

Acordă-ți un moment și gândește-te la propria viață. Gândește-te la traseul tău de învățare. Când a devenit ”învățarea” similară cu școala? De ce elevii simt mai mult stres centrat în jurul ”învățării” pe măsură ce devin mai mari? De ce și-ar petrece elevii ore după ore din propriul lor timp învățând cum să creeze o lume virtuală în Minecraft (sau alt joc, n.n.), dar se simt descurajați atunci când vine timpul să învețe în școală?

A fost chiar evident pentru mine de-a lungul ultimilor 14 ani petrecuți în educația publică, ca profesor, director, inspector și acum ca părinte – că majoritatea dintre noi spunem lucrurile corect.

Noi vrem ca elevii să fie creativi. Noi vrem ca elevii să facă o muncă inovativă. Noi vrem sarcini de învățare și de evaluare autentice. Noi vrem să ne provocăm elevii să fie persoane care rezolvă probleme.

Dar, atunci când majoritatea dintre noi se uită la practicile din propriile școli și din propriile case, acestea arată foarte diferit față de ceea ce vrem.

Deci, cum ajungem de aici (dorința ca școala și învățarea să arate într-un anume fel) la acolo (la o școală și o învățare care arată întocmai cum vrem noi să arate)?

Eu știu că, personal trebuie să admit că deseori am apucat-o pe drumul cel mai ușor.

Este mult mai ușor să predai o oră pentru bucătari decât una pentru Chef-i.

Este mult mai ușor să crești bucătari decât să crești Chef-i. Este mult mai ușor să spun elevilor și copiilor mei că, dacă urmează formula magică (de mai jos) totul o să fie ok:

Ascultă. Fă tot timpul ce ți se spune. Ia note bune. Intră la o facultate bună. Ia un job bun. Vei avea o viață bună.

Problema cu această formulă magică este că ea nu mai funcționează. Și nu sunt sigur că a funcționat vreodată. Știu mulți adulți care au urmat exact acestă cale și care nu-și pot suferi munca pe care o fac și se plâng de viața pe care o duc.

Dar, până la urmă trebuie să ne întrebăm pe noi înșine, ca părinți, profesori și lideri – care este scopul tuturor acestor școlarizări? Care este scopul a aproape 15.000 de ore de instruire și învățare într-o instituție școlară, de la grădiniță până în clasa a 12-a?

Vrem noi să continuăm să producem elevi care cred că viața lor este stabilită, ca pentru un bucătar? Sau pe cei care vor să trăiască ca un Chef…

Istoria este plină de povestiri ale unor Chef-i care au creat revoluții de o aparentă naivitate prin simpla judecată a primelor principii. Genghis Khan organizând și coagulând triburi care au fost fragmentate de secole și utilizând puterile ”sistemului de zece”*** pentru a construi un trib măreț care să cucerească lumea.

http://www.alanculler.com/Genghis%20Khan.pdf – BILIK AND YASA: THE LEADERSHIP MAXIMS AND LAWS OF GENGHIS KHAN

Henry Ford creând mașini, cu o tehnică revoluționară de asamblare pe o linie de producție pentru a aduce pentru prima dată mașini la îndemâna maselor.

Marie Curie utilizând metode neconvenționale pentru a descoperi teoria radioactivității și a răsturna presupunerea că ”atomul este indivizibil” de una singură (ea a câștigat Premiul Nobel atât pentru fizică cât și pentru chimie – două premii rezervate exclusiv pentru Chef). Martin Luther King adaptând o abordare nonviolentă Thoreau la o situație care normal se aborda prin răscoale. Larry Page și Sergey Brin ignorând metodele comun-utilizate de căutare pe Internet în favoarea a ceea ce ei au văzut ca fiind un sistem mai logic care se baza pe importanța paginii în funcție de numărul de site-uri importante legate la aceasta. Beatleas în 1966, care au decis să nu mai fie bucătarii cei mai buni din lume, respingând stilul de compoziție tipic al formațiilor din anii 60’, inclusiv pe al lor propriu, devenind Chef-i în muzică, creând o mulțime de noi tipuri de cântece pe care nimeni nu le mai auzise niciodată, plecând de la zero.

Indiferent de timp, loc sau industrie, ori de câte ori se întâmplă ceva cu totul măreț, acolo este aproape întotdeauna un Chef care experimentează în centrul acelui lucru – nefiind nimic magic, doar încrezându-se în propriul creier și lucrând totul de la zero. Lumea noastră, ca și bucătăriile nostre specifice, au fost create de acești oameni – noi, restul suntem doar alături pentru cursă.

Aici este locul în care te voi lăsa astăzi. Nu am toate răspunsurile. La naiba, nu am nici măcar câteva din răspunsuri. Dar vreau ca noi să începem să ne punem întrebările potrivite.

De asemenea vreau să ne provocăm pe noi înșine, pe colegii noștri, pe liderii noștri pentru a discuta ce fel de elevi și ce fel de copii încercăm să creștem și să învățăm.

Moștenirea fratelui meu este una pe care o țin foarte aproape de inima mea. El a făcut ca lumea să fie un loc mai bun. El a fost un Chef. Și, tot așa vreau să te las pe tine cu asta…

Fii mai mult un Chef!

A.J. Juliani

Sursa: http://ajjuliani.com/be_more_chef/