Așa cum am subliniat și în alte articole, mediul și spațiile în care se desfășoară învățarea o pot favoriza sau dezavantaja. Și au influență și asupra sănătății fizice și emoționale a elevilor care își petrec jumătate din zi (sau chiar mai mult în aceste spații).

După ce a experimentat în propriile clase metodele interactive și avantajele spațiilor de învățare flexibile, Prof. Ross Cooper, care este astăzi director de școală, a făcut un pas mai departe. El a creat pentru toți profesorii din școala lui condițiile prielnice pentru adoptarea acestor metode interactive și aranjamente ale claselor.

Ross este director la o școală din New Jersey și este co-autor al cărții Hacking Project Based Learning – o carte care își propune să facă mai accesibilă predarea și învățarea bazată pe proiecte.

Da, știm, probabil că modelul adoptat în acea școală din SUA nu va putea fi aplicat curând la noi, dar contează gândirea din spatele acestui model și ce putem face, în condițiile noastre, pentru a ne apropia cât mai mult de modelul școlilor care inovează și au rezultate.

Noi sperăm ca aceste idei să ajungă și în fața unor directori buni de școală de la noi (inspectori, primari), care vor să pună umărul la dezvoltarea unei școli românești moderne și vor găsi soluțiile potrivite să o facă. Sau măcar să ia decizii mai bune în ce privește mobilierul nou pe care îl achiziționează în viitor, pentru școlile lor….

”Noi nu decorăm spațiile de învățare. Noi le concepem pentru a amplifica învățarea.” Hare & Dillon

Din luna Ianuarie, am devenit directorul Școlii Elementare T. Baldwin Demarest Elementary School din Old Tappan School District. Și, una din primele mele inițiative a implicat spațiile de învățare flexibile. Pe scurt, fiecare profesor a primit fonduri pe care să le folosească pentru mobilierul din propria clasă.

De ce fiecare profesor?

Da, fiecare profesor are propria opinie. Această idee probabil că sună un pic neconvențional, deoarece majoritatea inițiativelor încep cu un grup pilot care deschide calea, făcând totul mai ușor pentru cei care vor adopta modelul mai târziu. Cu toate acestea, în aceste împrejurări, datorită unor constrângeri (de buget, timp etc.), cred că are mai mult sens să lași pe toată lumea să urce la bord, lucru care are avantajele lui. Așa cum Prakash Nair anunțase în modelul pentru mâine (Blueprint for Tomorrow), “Într-adevăr există dovada că eforturile reformei concentrate pe îmbunătățirea capacităților profesorilor, individual, sunt mai puțin eficiente decât acelea care angajează în mod colectiv profesorii”. Există o reală valoare în faptul că toată lumea se mișcă în aceeași direcție în timp ce învță unii de la alți, rafinându-și continuu munca (sau organizarea spațiilor de învățare), pe măsură ce este necesar.

De ce clasele?

Eu m-am jucat și cu ideea de a mă uita și la alte componente ale școlii, cum ar fi (1) UN mobilier care să permită elevilor să lucreze mai confortabil în anumite secțiuni ale holurilor, și (2) regândirea ariei din afara biroului principal, cea cu care te întâlnești prima dată când intri în clădire. Cu toate acestea, nu mi-a luat mult să realizez că toate aceste schimbări ar fi fost prea mult și prea devreme. Și, dacă era să încep de undeva, mi s-a părut logic să încep cu clasele, deoarece este locul unde elevii și profesorii petrec majoritatea timpului. În cartea ”Cel de al treile profesor” (The Third Teacher), John Stanford, fostul inspector al școlilor din Seattle, ne spune, “Victoria se obține în clase.”

Acum, haideți să examinăm cele patru motive pentru care noi acordăm prioritate spațiilor de învățare flexibile.

1. Ele susțin predarea și învățarea care se petrece astăzi

În școala noastră, Atelierul de lectură (Reading Workshop) și Atelierul de scriere (Writing Workshop) servesc ca bază pentru instruirea limbajului. Și majoritatea timpului în atelier este dedicată predării – elevii lucrând independent (sau ocazional în perechi) în timp ce profesorul furnizează unui mic grup o instruire față în față. În timp ce elevii citesc și scriu individual, în general le place să facă asta în toate părțile încăperii: stând lângă un perete, întinși pe covor, înghesuiți într-un colț al clasei etc. Profesorii noștri merită încrederea că sunt deschiși la minte și permit elevilor să stea confortabil, în opoziție cu cei care le spun că ei trebuie să lucreze cu toții la pupitrele lor. Și mulți profesori chiar au adus mobilier din exterior, cum sunt canapele, ca să poată da elevilor mai multe opțiuni. Acum, cu accentul care se pune pe spațiile de învățare flexibile, noi sperăm să-i încurajăm și mai mult să susțină aceste medii centrate pe nevoile elevilor.

2. Ele susțin predarea și învățarea viitoare

Pe măsură ce progresăm ca școală elementară, o schimbare legată de curriculum implică viitoarea generație de Standarde pentru științe* (Next Generation Science Standards – NGSS), așa că vrem să explorăm noile programe pentru științe și să scriem/adaptăm curriculum-ul pentru științe. O altă schimbare implică modelul Ora de geniu (Genius Hour); profesorii au fost încurajați să incorporeze această abordare în predarea lor ca rutină. (pentru a-i susține, am cumpărat și le-am distribuit 30 de exemplare din cartea Genius Hour de Andi McNair). În general atât noile standarde NGSS cât și Genius Hour promovează experiențele de învățare care încurajează chestionarea/ cercetarea, explorarea, vocea și alegerea elevului. Din moment ce învățarea va fi centrată pe elev, noi vrem ca și clasele să reflecte și susțină această mentalitate. Așa cum declară Rebecca Hare și Bob Dillon în Cartea spațiului (The Space Book), “Noi nu decorăm spațiile de învățare. Noi le concepem pentru a amplifica învățarea..” Pe scurt, spațiile noastre și practicile noastre trebuie să meargă mână în mână. Și, poate, spațiilor pot fi de asemenea ”un catalizator pentru schimbarea pedagogiei”. (Nair, 2014).

* https://rosscoops31.com/2018/06/25/movingforward/

3. Să dărâmăm pereții clasei

Mai mulți profesori deja dărâmă pereții claselor lor prin: îi pun pe elevi să lucreze pe coridoare, incorporează micile noastre răsadnițe/ grădini** în învățarea elevilor, aduc experți din afară etc. Din ce în ce mai mult noi vrem să ne depărtăm de modelul ”celule și clopoțel” unde elevii învață în ”cutii” și de trecerea de la un subiect la altul la un timp prestabilit. Uitându-ne cu mai mare atenție la părți specifice ale coridoarelor ar putea să ne conducă spre pașii următori. Așa cum anunță provocator Nair pentru ca apoi să întrebe; “Holurile.. sunt spații care au un singur scop și rămân neutilizate pentru majoritatea zilei. Ce-ar fi dacă holurile ar putea fi transformate într-un spațiu utilizat pentru predare și învățare de-a lungul zilei?” Și, prin conversații, am găsit în școala mea cel puțin o mână de profesori care se gândesc deja cum ar putea extinde abordarea spațiului de învățare flexibil dincolo de pereții claselor lor.

https://www.goodhousekeeping.com/home/gardening/g20706096/how-to-build-a-simple-raised-bed/

4. Elevi care se simt confortabil

În Modelul pentru mâine (Blueprint for Tomorrow), Nair scrie ceea ce mulți dintre noi probabil au presupus, “Când vine vorba de aspectele fizice ale școlarității, probabil nu este nimic mai important decât scaunul elevului.” Și, în ”Al treilea profesor” (The Third Teacher), Dr. Dieter Breithecker, cercetător în domeniul mișcării fizice și sportului, explică cum multe școli eșuează în acest domeniu când spune, “Mai mult de un procent de 80% dintre elevi nu stau la o stație de lucru (pupitru + scaun) care este ajustată la dimensiunile corpului lor.” Nenumărate școli și regiuni continuă să se bazeze pe modelul tradițional al pupitrelor elevilor, deoarece ”așa s-a făcut dintotdeauna” iar această idee este rareori încadrată ca fiind o problemă care trebuie rezolvată – așa că totul rămâne la fel. (Ca dult, gândește-te cum te-aqi simți să petreci fie și numai o zi într-o bancă de școală). Din fericire, mulți dintre profesorii noștri s-au decis și au cumpărat furnituri care servesc ca scaun sau pupitru (cum sunt acestea***). Și, bazat pe ceea am văzut ce deja, mulți elevi au fost încântați să încerce aceste alternative.

*** https://www.moving-minds.com/classroom/seating/ergoergo?item=26 / https://www.reallygoodstuff.com/the-surf/p/706876/ /

În final

Potrivit celor spuse de Scott Doorley și Scott Witthoft În Make Space, “Modelarea atitudinilor și a comportamentelor pe care acestea le inspiră sunt Sfântul Graal al designului unui spațiu.”

Cu alte cuvinte, adoptarea spațiilor de învățare flexibile este o abordare și o mentalitate care încurajează schimbarea, dar nu este schimbarea în sine. Spațiile nosatre ar trebui să promoveze mai mult din binele care deja se petrece, punând în același timp fundamentul pentru munca viitoare.

Pentru orice școală din regiune care abordează spațiile de învățare flexibile, dacă singurul lucru care se schimbă este mobilierul, atunci tot efortul depus nu face nimic mai mult decât să-i facă pe elevi să se simtă mai confortabil – ceea ce nu e rău, dar putem face mai mult.

De ce crezi tu că ar trebui să abordăm spațiile de învățare flexibile?

Ross

Sursa: https://rosscoops31.com/2018/08/05/flexspaces/

PS – În ce ne privește pe noi, românii, am văzut mult prea multe școli de la noi care nu numai că nu au făcut nimic în această direcție dar nici măcar nu au făcut efortul de a comanda un mobilier nou mai mobil și mai ergonomic, deși problemele medicale apărute datorită pozițiilor incorecte sunt de mult cunoscute –

”Tulburările posturale sunt rezultatul a mai multor factori:

– menţinerea prelungită a poziţiei aşezat (la şcoală, acasă, în activităţile de loisir); numeroase studii arata că, în Franţa, în timpul orelor de curs, copiii rămân în această poziţie mai mult de 1.000 de ore pe an, aceasta fiind la originea durerilor de spate.

Un studiu scandinav arată că, la şcoală, copilul îşi petrece peste 30% din timpul zilnic în poziţia aşezat. Astfel se exercită presiuni excesive pe discul intervertebral, antrenând o cifoză lombară şi determinând o supraîncărcare statică continuă şi prelungită, care acţionează defavorabil asupra structurilor coloanei vertebrale. Discurile vertebrale sunt hrănite prin difuziune, iar în absenţa încărcării lor cu presiuni variabile, se produc pe de-o parte perturbări trofice, iar pe de alta, modificări de înălţime a discurilor; se pot accentua scleroza platourilor vertebrale şi ruperea inelului fibros a discului (responsabil de leziuni în maladia Scheuerman).

– existenţa unui mobilier non-ergonomic. Cercetările legate de mobilierul şcolar au fost publicate în cartea „Homo Sedens” a autorului Chresten Mandal (1985) şi sunt astăzi confirmate în întreaga lume. Autorul danez a militat timp de 25 de ani pentru un mobilier adecvat în şcoli. Înalţimea mesei şi a scaunului trebuie să fie reglabile, iar acesta trebuie să fie înclinat pentru a putea preveni lordoza. Prin compararea înălţimii discurilor intervertebrale, la un copil aşezat pe un pe un scaun orizontal şi un altul aşezat pe un plan înclinat (care previne lordoza), s-a observat o diferenţă semnificativă de tasare a acestora (2,41 mm şi respectiv 0,93 mm). Absenţa unui mobilier reglabil al înălţimii determină apariţia dezechilibrelor posturale, a deformărilor asociate, în special la copiii mai înalţi. Înălţimea şi înclinarea planului mesei va ţine cont de înălţimea scaunului, de talia subiectului, de tipul curburii sagitale şi frontale; planul înclinat al mesei evită aplecarea copilului pe masă, provocând o redresare a coloanei verterale în ansamblu, cu o uşoară retropulsie a capului.

– insuficienţa musculară. Menţinerea prelungită, continuă şi incorectă a poziţiei aşezat produce supraîncărcări, scurtări şi întinderi la nivelul musculaturii şi ţesuturilor moi ale spatelui, precum şi o hipotonie a musculaturii abdominale. Toate aceste dezechilibrări vor determina dureri frecvente (ex. sindroamele dureroase lombare).”

– https://www.cotidianul.ro/sanatatea-populatiei-scolare-intre-istorie-si-deziderat/