Zilele acestea am avut plăcerea să participăm la dezbaterile pe marginea unei noi propuneri de Strategie pentru Dezvoltarea Durabilă a României, la care am fost invitați ca reprezentanți ai societății civile. Asta a însemnat din partea tuturor participanților un efort de a parcurge și a reflecta pe marginea strategiei existente, elaborată în anul 2008 și altor documente – Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, strategiile naționale pe diferite domenii, propunerile deja făcute pentru unele capitole ale noii strategii.

Una din temele pe care s-au concentrat o parte din discuții a fost, evident, educația, care este considerată, așa cum ați văzut și din alte articole, motorul dezvoltării economice și sociale a oricărei țări. Noi, ca țară, avem o problemă din ce în ce mai mare cu reducerea populației capabile de muncă (reducerea natalității, migrația masivă a celor capabili de muncă, de adaptare și a celor pregătiți profesional și/sau dornici să se realizeze), iar ”ratarea” unei mari părți a actualilor beneficiari ai sistemului de educație (acel analfabetism funcțional care îi împiedică să obțină o slujbă sau să învețe mai departe) este o adevărată tragedie, care ne va afecta pe termen lung șansele de dezvoltare și se va reflecta în nivelul de bunăstare al tuturor.

Mesajul final, pe care grupul nostru de lucru l-a susținut, (temele dezbătute în grup au fost cele sociale – educație, sănătate și bunăstare, sărăcia și foametea, egalitatea de gen, pace și justiție și instituții eficiente) a fost:

”Omul este valoarea și merită investiția”.

Dincolo de discuțiile despre bugetul insuficient alocat domeniilor de educație și sănătate, merită cu toții să reflectăm asupra modelelor sociale și economice pe care le-am creat și a modului în care va trebui să le schimbăm, dacă vrem să ne meargă mai bine, ca societate și indivizi. Din acest motiv, astăzi vă propunem un articol scris de George Couros, care sintetizează câteva idei importante. Articolul se adresează directorilor, liderilor din educație, dar și tuturor cadrelor didactice din școli, fără de care nu se poate realiza nici o viziune, oricât de bună ar fi ea.

Vorba ”Clientul are întotdeauna dreptate” nu e de azi – de ieri și eu o cunosc de când eram copil. Schimbă asta pentru contextul educației, unde multe școli se concentrează pe întrebarea: ”Ce este mai bine pentru cel care învață?”, ceea ce reprezintă abordarea ”centrată pe elev/învățăcel” pentru educație.

Ce este esențial să înțelegi atunci când începi cu această abordare ”centrată pe elev” este că, ajutându-i pe adulți să o construiască ESTE modul în care tu îi ajuți pe elevi.

În lumea afacerilor, multe companii și-au schimbat gândirea conform ideii ca tu, ca lider, să îi tratezi pe angajați ca și cum ar fi cei mai buni clienți ai tăi. Această gândire pune oamenii mai aproape de cei pe care îi servesc, în poziții unde au cel mai mare succes în aventura de a-i ajuta pe cei care învață.

Managementul este o parte crucială a leadership-ului. Leadership-ul se concentrează pe oameni, dar managementul se concentrează pe ”lucruri”.

Poți avea o viziune extraordinară a ceea ce vrei să faci în interiorul școlii tale, dar dacă nu ești capabil să faci lucruri cum sunt managementul bugetului sau să creezi oportunități de învățare profesională semnificative, viziunea rămâne doar o viziune. Un gând despre ce am putea face în locul acesteia devine o realitate.

Eu m-am gândit la următoarele straturi care duc la crearea unor școli extraordinare și care sunt cruciale pentru Iideri. Acestea sunt următoarele:

I. Concentrarea pe mediu

II. Dezvoltarea talentelor

III. Experiența elevului/ învățăcelului

Deși ele par evidente, lucrurile ”simple” au nevoie câteodată să fie afirmate. În fiecare arie, aș vrea să mă concentrez pe trei zone de interes, creând un model 3 x 3 pentru inovație.

Înainte de a le enumera pe fiecare, trebuie să facem două afirmații care filtrează toate cele trei nivele. Prima se referă la relații. Nu contează la ce nivel lucrezi sau pentru cine, relațiile sunt cruciale pentru învățare. De fapt, deoarece conținutul se găsește acum peste tot, relațiile sunt mai importante în educație decât oricând. A doua concentrare este pe inovație. La fiecare nivel, trebuie să ne uităm întotdeauna pentru a găsi noi căi și mai bune de a face lucrurile în ce privește mediul, dezvoltarea talentelor și experiența învățăceilor.

Asta nu înseamnă că cele mai bune modele și practici sunt ignorate, doar să nu devenim niciodată prea ”confortabili” cu acel ”ăsta e modul în care am făcut asta întotdeauna”.

Iată cele trei arii de concentrare la care mă uit la început și vă voi furniza câteva idei rapide pe fiecare punct.

Poate școala noastră să fie atât de primitoare și confortabilă, încât fiecare persoană care intră pe porțile noastre să creadă că va avea o experiență uimitoare?

I. Concentrarea pe mediu

1. Gestionarea resurselor – Cum alocăm de fapt fondurile în interiorul școlii noastre este modul în care aducem la viață viziunea noastră. Dacă va urma să ne uităm la: 1.1. Mediu, cheltuind o cantitate foarte mare de bani pe manuale poate arăta o deconectare între modul în care vrei să se petreacă învățarea în școala ta și locul în care vrei să pui banii. Dar resursele nu sunt limitate la bani ci și la timp. Creezi cumva oportunități de învățare profesională care nu au măsuri de continuitate? Trebuie oamenii să sară peste obstacole pentru a ajunge să facă lucrurile, sau tu îndepărtezi barierele în așa fel încât ei să poată face lucrurile să se întâmple repede? Acolo unde aloci banii și timpul arată unde îți sunt prioritățile.

2. Infrastructura – Dacă te uiți deja la un mediu în care elevii au avantaje și oportunități de învățare, au ei resursele să se conecteze cu oamenii pe o scară globală (cu lumea reală, n.n.)? De exemplu, cât timp îți ia să te conectezi în școala ta la rețeaua de internet Wifi în comparație cu o conexiune dial-up? Este la fel de rapidă ca la o cafenea Starbuck, sau tu ai creat în școala ta un Wifi echivalent cu o conexiune lentă, ca cea de dial-up? Cu cât mai mult îi ia profesorului să acceseze ceva, cu atât mai puțin probabil este ca ei să folosească asta.

3. Spațiile de învățare – Când auzim despre ”spații de învățare”, obișnuim să ne gândim la clase, dar cum arată spațiile de învățare ale adulților? Pot vedea elevii ariile unde învață adulții și, creăm noi oportunitățile pentru personal de a experimenta același fel de spațiu de învățare pe care vrem să îl creăm pentru elevi? Unde învață adulții și cum arată acel spațiu poate avea un impact semnificativ asupra utilizării practice a spațiilor moderne de învățare pentru elevii noștri.* https://georgecouros.ca/blog/archives/6806

II. Dezvoltarea talentului

1. Dezvoltarea leadership-ului** – Când personalul este dezvoltat pentru a conduce în cadrul școlii, cultura școlii se va schimba mult mai repede decât în situația în care există un singur ”lider”. Dezvoltarea leadership-ului aduce mai multă apropriere de direcția în care se îndreaptă școala, lor le pasă mai mult despre ce se întâmplă. Când direcția este ”a noastră” în loc de ”a ta” viteza cu care viziunea prinde viață este mult mai rapidă și are o mult mai mare semnificație.

   ** https://georgecouros.ca/blog/presentation-resources/leadership-development

2. Învățarea profesională – Oportunitățile de învățare profesională reflectă învățarea care vrei tu să se întâmple în clase? Este învățarea care se întâmplă pentru acel an o cale gândită pentru o mai lungă perioadă de timp, sau învățarea profesională anuală este doar o aglomerare de lucruri disparate, fără o direcție clară? Învățarea profesională ar trebui să se concentreze mai mult în profunzime decât pe suprafață/ cantitate.

3. Evaluarea condusă de învățăcel – Practica de a te duce în clasa unui profesor și a evalua ceea ce vezi într-un scurt interval de timp ar trebui să fie masiv restructurată. Există o prea mare concentrare pe ceea ce crede evaluatorul, în opoziție cu ceea ce crede învățăcelul. Avem nevoie să creăm oportunități pentru profesori de a-și conduce oportunitățile de învățare și, de asemenea, să fie capabili să își auto-evalueze ariile de forță și slăbiciune. Asta nu înseamnă că directorii/ inspectorii nu au nimic de spus în ce privește învățarea și dezvoltarea profesională, dar profesorilor trebuie să li se dea o mai mare stăpânire a direcției lor de dezvoltare și auto-evaluare.

Să fii lider de școală este complicat. Mai mult decât a fi vorba despre buget sau rezultate, despre evaluări sau prezență la ședințe, să fii lider de școală este despre a crea experiențe de învățare puternice pentru personalul tău și instituție și depre a crea circumstanțe unde profesorii să poată face la fel pentru copiii/ elevii lor – Ricci Hall

III. Experiența învățăcelului

1. Experiența clasă-școală – Evident că noi ne concentrăm pe conceptul de învățare în clasă, dar e nevoie să ne gândim la școală ca la o oportunitate de a dezvolta oameni, nu doar elevi. Ce oportunități au elevii în afara clasei lor? Ce văd elevii pe pereții școlii? Îi reflectă asta pe ei sau altceva? Au elevii oportunitatea de a conduce școala și de a avea o mai mare implicare în cultura ei? Multe din cele mai bune experiențe ale mele nu au fost în clasă. Și o mulțime dintre aceste experiențe ajută la modelarea copiilor noștri în viitor.

2. Personalizarea învățării – Ne cunoaștem noi elevii și ne bazăm pe părțile tari/ puterile și pasiunile lor, sau ne concentrăm doar pe cele în care au nevoie să crească? Cunoscându-ne elevii și bazându-ne pe dorințele lor, îi ajută să-și dezvolte reziliența. Este școala despre a-i potrivi pe elevi într-o cutie, sau despre ajustarea la nevoile învățăceilor din fața ta?

3. Evaluarea – Cum facem noi evaluarea conduce deseori modul de predare și nu invers. Conferințele conduse de elevi, card-urile de regândire a conceptelor, portofoliile semnificative sunt conversații de care avem cu toții nevoie dacă vom schimba modul în care privim școala. Auto-evaluarea este o abilitate pe care trebuie să o dezvoltăm la elevii noștri în așa fel încât ei să nu fie dependenți de cineva care să le spună unde mai au nevoie să se dezvolte/ crească. Unde și cum evaluăm, modelează mult din experiențele de învățare din școlile noastre. Asta trebuie să fie o conversație permanentă.

Deoarece acest model 3 X 3 este ceva la care încă lucrez, m-aș bucura să primesc un feedback de la tine. Ce am omis? Unde trebuie să ne concentrăm pentru a crea școli care servesc și îi împuternicesc pe toți învățăceii, pentru a face să se întâmple lucruri incredibile atât în interiorul acestui mediu cât și în afara lui?

Ceea ce este important de înțeles este că ăsta nu este gândit ca un model pentru ”administrator”, ci ca un proces la care contribuie toată lumea (“all-hands-on-deck”). Partea de deconectare din fiecare aceste arii este rezultatul faptului că ele se produc în izolare. Cum putem să știm ce fel de mediu este necesar în clase pentru elevii noștri și pentru ca personalul să supraviețuiască, dacă ei nu sunt membri activi care contribuie la conversație?

Să sperăm că aceste trei straturi vor demara unele conversații care vor ajuta școlile să se miște înainte, împreună.

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8182

PS – Este evident că acest articol se referă la un sistem descentralizat, în care directorii/ administratorii de școli au în gestiune întregul buget al școlii, inclusiv cel dedicat investițiilor în manuale/ dotări și cel al pregătirii profesionale a cadrelor didactice/ personalului școlii, având libertatea să aleagă în ce investesc și un model propriu al culturii școlii, iar organismele similare inspectoratelor de la noi urmăresc doar în ce măsură fiecare școală produce rezultatele de învățare cerute de standardele naționale, supuse și ele permanent unei revizuiri, pe baza cerințelor pieței muncii. Dar considerăm că și noi începem să ne apropiem de acest model și că trebuie să reflectăm în ce măsură modelul nostru de școală produce rezultatele cerute de societatea actuală.