Trecând prin această perioadă în care am elaborat mai multe proiecte de finanțare pentru organizațiile din consorțiu (și încă mai avem de lucru..) timp în care m-am chinuit să mă conformez unor ”rețete” și frazeologii standard, am dat de acest articol mai vechi al lui Juliani care mi-a plăcut, poate pentru că m-am recunoscut în el. Sunt o persoană creativă și perfecționistă, îmi place să pot face lucrurile din ce în ce mai bine, mai altfel. Nu mi-au plăcut niciodată planurile ”stas” și rețetele fixe, nu sunt în stare să fac de două ori ceva absolut la fel.. dacă nu adaug ceva nou, mă plictisesc și nu-mi mai place… se trezește micul catâr din mine care-mi pune piedici cât ce poate. Nu am înțeles niciodată rostul unor planuri de lecție care par rețete fixe, cum am văzut de foarte multe ori la colegii din școală.

Probabil că n-aș fi bună nici ca bucătar de cantină. Dar de cheff, da!…:)

Dar să-i dau cuvântul lui A.J.Juliani

Hei, noi ne pregătim săptămâna asta pentru o vacanță de primăvară scurtată (datorită zăpezii din zona noastră și zilelor libere forțate), și am avut recent niște conversații foarte interesante despre planificarea lecțiilor. Cum în această săptămână mă îndrept către diferite părți ale țării, sunt interesat să păstrez în continuare această conversație cu profesorii.

Pe de o parte, am auzit asta de la directorii care sunt în clase și simt că acolo nu există un plan pentru învățare. Pe de altă parte, o aud de la profesori care simt că li se cere, ca educatori, să completeze niște puncte și să se supună acestor planuri.

Și, când i-am întrebat pe elevi ce lecție grozavă le-ar place lor, ei vorbesc despre alegere, provocare, intrigă, curiozitate și abilitatea de a face o muncă reală.

Acestea fiind spuse, aceste conversații se întâmplă peste tot în jurul lumii atunci când vine vorba de ”planuri de lecție” și cum le mânuim noi ca profesori sau lideri de școală/ inspectori.

În acest articol eu pun două întrebări principale:

1. Dacă profesorii sunt ”maeștri bucătari” (cheff), de ce le cerem noi să urmeze o rețetă?

2. Putem noi schimba numele din Plan de lecție în Plan de învățare?

Putem noi face Planuri de lecție nu doar ca niște planuri de formă?

Ajungând să predau elevilor eu am fost foarte încrezător privind abilitatea mea de a face planuri de lecție. Eram un pic îngrijorat de managementul clasei, evaluările de concepte și cum mă voi descurca cu cerințele din primul an de profesorat… dar planurile de lecții? Ha! Am luat notă maximă la fiecare dintre ele în timpul facultății. Asta a fost partea ușoară.

Noi predam (la americani, proaspeții absolvenți intră ca asistenți pe lângă un profesor plin și abia după o perioadă de învățare practică și evaluare pot ajunge să predea singuri) despre Frankenstein atunci când am avut în fine șansa de a-mi construi primul meu plan de lecție pentru a preda. Profesorul meu supervizor a fost grozav și am învățat atât de multe de la el privindu-l cum predă și având cu el discuții foarte bune despre practică. Când i-am arătat cu mândrie ce va urma să predau a doua zi, el a spus:

Ăsta nu e un plan de lecție.

Hmm, m-am gândit? De ce nu?? “Ei bine”, a spus el, “ai făcut o treabă bună scriind tot ce vei face și tot ceea ce elevii vor acoperi.. dar asta este mai mult o planificare de activități decât un plan de lecție propriu-zis.”

Mândria mea a primit o lovitură în acea zi, dar am învățat o ”lecție” importantă. Să scrii o planificare de activități care au loc în timpul unei ore nu este un plan de lecție.

Lecții despre planificarea lecțiilor

Ca profesor în cel de al treilea an, am crezut că știu totul. Aveam o puternică prezență în clasă, îmi provocam elevii, iar directorul fusese destul de drăguț când mă repartizase într-o sală de clasă care avea câte un Macbook la fiecare pupitru, așa că eram un profesor mobil 1:1 și asta îmi plăcea.

Utilizând tehnologia în clasă îmi aprinsese creativitatea ca profesor și mă condusese spre a mă conecta online, citind bloguri și încercând o mulțime de noi idei cu elevii mei.

Într-una din zile, am avut o asistență oficială din partea directorului adjunct care a venit să-mi vadă clasa. Am fost încântat să-i arăt noul instrument IT pe care tocmai începusem să-l folosim și cât de mult le plăcea elevilor asta.

Lecția s-a desfășurat fără nici o piedică. Elevii mei erau angajați, lucrând unul cu altul și utilizând tehnologia fără efort. Au fost câteva piedici tehnice, dar în totul am fost mândru de ceea ce se întâmplase în timpul acelei ore.

În discuția care a urmat acestei asistențe mă așteptam la un alt ”raport strălucit” despre predarea mea deoarece, încă o dată ”eu știam totul”… și apoi, pentru a doua oară în cariera mea am auzit:

Ăsta nu este cu adevărat un plan de lecție.

Huh? “De ce nu?” am întrebat cu ceva mai multă îndrăzneală decât atunci când am fost un profesor-învățăcel. El a continuat întrebându-mă dacă tehnologia a ajutat sau nu procesul de învățare.

M-am gândit că elevii au fost angajați, și ei au fost, într-adevăr. Dar niciodată nu verificasem dacă elevii învățaseră cu adevărat. Puseseră ei întrebări, rezolvaseră ei probleme (care nu erau legate de tehnologie), demonstraseră ei înțelegerea? Nu tocmai.

Am învățat în acea zi că tehnologia nu înlocuiește ceea ce cu adevărat contează: întrebările, rezolvarea de probleme și demonstrarea înțelegerii. Ea poate ajuta la toate aceste lucruri, dar numai dacă tu o folosești în contextul potrivit pentru scopul potrivit.

Căutând lecțiile greșite

Acum, fiind într-un rol administrativ, cred că deseori tratăm planurile de lecție ca pe niște rețete.

Noi spunem deseori profesorilor ”ce” trebuie să aibă în planul de lecție: obiective, standarde, seturi de anticipare, verificări ale înțelegerii etc.

Apoi le spunem profesorilor ”cum” trebuie să-și structureze lecțiile.

Deseori scăpăm din vedere ”de ce” acest tip de planificare este important. Pierdem șansa de a vorbi despre importanța de a planifica împreună cu un coleg. Pierdem conversația care se întâmplă înaintea orei despre locul în care se află elevii și locul unde vrei tu să ajungă. Pierdem reflecția care urmează și care conduce instruirea în zilele care urmează și ce se poate ajusta pentru următoarele grupuri de învățăcei.

Dacă tu faci ”prăjituri” rețetele funcționează, dar nu și dacă tu predai unui grup de elevi amestecați ca nivel, care învață cu toții diferit, au nevoi diferite și un bagaj anterior de cunoaștere variat.

Profesorii sunt maeștri bucătari, nu doar bucătari.

Deci, chiar și atunci când ai o activitate grozavă, cu obiective și standarde, la care adaugi lucrul în grup și utilizezi tehnologia…

Hai să ne schimbăm concentrarea de la profesorii care urmează niște planuri de lecție, la a le da lor șansa să vorbească despre învățarea care se întâmplă înainte, în timpul și după ce ”lecția” a avut loc.

Putem să-i schimbă numele de la Plan de lecție la Plan de învățare?

Învățarea se schimbă din zbor, se ajustează când e nevoie și se poate transforma în ceva mult mai bun decât a fost planificat dinainte atunci când profesorilor li se dă libertatea.

Trebuie să trecem…

• De la verificarea dacă un profesor este organizat sau nu, la verificarea dacă activitățile ajung la fiecare învățăcel.

• De la a forța profesorii să respecte formalități, la a le da libertatea de a inova în cadrul ”cutiei” constrângerilor naturale, așa cum face un maestru bucătar în rolul său.

• De la schimbarea concentrării dincolo de modul în care este structurat planul, la cât de bine învață copiii.

• De la a ne forța să facem cu toții un produs drăguț, la acel proces dezordonat care este învățarea.

Asta face mai grea munca profesorilor… și a liderilor… dar face să fie mai bine pentru elevi.

Și ghici ce, învățarea lor are nevoie de mai mult decât doar un plan de lecție.

Ca întotdeauna, părerile voastre sunt foarte importante pentru această discuție. A.J.

Sursa. http://ajjuliani.com/lesson-plan/

NB – Iată și părerea unei alte profesoare despre acest articol

Natalie McKalip spune:

”Sunt de acord. Un plan de lecție nu este terminat până ce tu nu reflectezi asupra observațiilor din clasă și dacă elevii s-au chinuit sau nu cu obiectivele de învățare pentru acea lecție. Câteodată, trebuie să te gândești din nou, să reiei munca și să predai lecția din nou până când fiecare copil a înțeles, înainte de a trece la lecția viitoare.”