Despre cuvinte care îți schimbă gândirea și viața

Alege-ți cuvintele” sau “Ai grijă cum vorbești” sunt asociate în mintea mea cu momentele din copilărie când spuneam sau gândeam ceva “greșit”. Am ajuns sa asociez cuvintele astea cu mustrarea și cu corecția.

Din motivul ăsta, îmi vine greu să cred ca le-am scris în titlul unui articol care vorbește despre o credință pe care mi-am format-o în ultimii 10 ani de activitate și pe care neuroștiința a confirmat-o în mod repetat.

Eu nu îmi propun să fac o mustrare.

Vreau în schimb să atrag atenția asupra unui fapt simplu, probat științific și trăit zi de zi “pe pielea noastră”.

Cuvintele pe care le auzim și pe care le rostim modific, încet, încet, realitatea din jurul nostru.

Iată un citat dintr-un articol pe care vi-l recomand cu căldură.

Positive-neuroscience-2

Ieri am avut oportunitatea de a întâlni niște oameni minunați – tineri și mai puțin tineri, care s-au oferit voluntar să gândească și să lucreze concret pentru a îmbunătăți sistemul de sănătate din România, în cadrul platformei de lucru România100.

Știu ce ar putea gândi unii dintre voi – influențați desigur de unele mesaje din mass-media – dar mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu prezentă (pe cât posibil) acolo unde se strâng oamenii pentru a discuta lucruri serioase și importante pentru viitorul nostru. Și, cum am avut, ca și mulți dintre prietenii și cunoscuții mei (probabil și unii dintre voi), experiențe nu tocmai plăcute din contactul cu acest sistem de sănătate (inclusiv cu servicii private), mă interesează foarte mult subiectul și vreau să contribui, atât cât pot, la îmbunătățirea sistemului. Nu ar fi prima oară că mă/ ne implicăm în astfel de acțiuni și, sper, nu va fi nici ultima oară.

Așa cum v-am spus, am întâlnit și am lucrat alături de oameni minunați, vreo 60 la număr, toți veniți pe banii și timpul lor din București și mulți din mai multe orașe din țară și unii, chiar din străinătate – doctori, farmaciști, IT-ști, juriști, ingineri, studenți etc. – toți dorind să facă ceva concret – ca voluntari în cadrul acestei platforme-mișcări.

Rezultatul unei zile întregi de discuții și lucru în echipă au fost peste 20 de proiecte pe care echipele și le-au asumat să le ducă la bun sfârșit în termen de cel mult un an. Și vorba lui Vlad Voiculescu (cred că ați auzit de acest om minunat, care a creat o adevărată rețea de persoane – români din străinătate în principal – care aduc în țară medicamentele deficitare și care a făcut, alături de alți ”nebuni frumoși” mult mai mult) – ”Dacă măcar două dintre aceste proiecte mari și minunate se vor concretiza până la sfârșitul anului, atunci vom fi făcut mai multe decât ministerul de resort în perioada de după alegeri.”

Positive-neuroscience-4

Două lucruri să-ți amintești în viață: ”Ai grijă ce gândești când ești singur” și

”Ai grijă la vorbele tale atunci când ești cu alți oameni”.

Dar nu despre acest subiect vreau să vă vorbesc. Ci despre unul dintre cei care ne-au oferit, înaintea sesiunilor de lucru pe proiecte, un scurt training cu tema modalități și comportamente care stimulează colaborarea și creativitatea – Paul Olteanu. Nu-l cunoșteam, dar mi-a plăcut discursul său, bazat pe o carte interesantă, pe care deja am pus-o pe lista mea ”de cumpărat” – Neuro-știința pozitivă – deși am răsfoit-o și nu pare ușor de citit – și nu pentru că este în limba engleză ci pentru că e plină de cunoștințe de specialitate – dar are aplicare în domenii diverse, în special în formare.

Mă gândeam să-mi pun memoria la lucru și să reproduc pentru voi câteva din informațiile care mi s-au părut extrem de interesante și relevante pentru activitatea educatorilor dar… din fericire nu a mai fost nevoie. Am căutat și accesat site-ul lui Paul și am găsit un articol în care se regăsește mare parte din cele ce ne-a comunicat și nouă ieri. Deci, nu-mi rămâne decât să vă recomand articolul lui – ”Alege-ți bine cuvintele.. și Neuro-știința comunicării” pe care îl găsiți în link-ul de mai jos.

Enjoy! Rodica Bărbuță

http://www.paulolteanu.ro/2017/02/11/alege-ti-bine-cuvintele-si-neurostiinta-comunicarii/

PS – nu vă uitați la poza (nefericit aleasă) de pe site-ul lui – e un tânăr deștept, pozitiv, care chiar știe ce vorbește 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.